De 1 iunie, la Camera de Comerț Dâmbovița, porți deschise pentru copii

in Actualitate by
Banner

Camera de Comerț Industrie și  Agricultură Dâmbovița își deschide porțile de 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Între orele 10.00 și 13.00, cei mici sunt așteptați în număr cât mai mare, cu ateliere de creație, muzică și multe alte surprize.

„Există întotdeauna în copilăria noastră un moment când ușa se deschide și lasă să intre viitorul” – Deepak Chopra

„De 1 Iunie vino să ne vizitezi!

Între Orele 10:00-13:00

Multe surprize inedite:

Club de robotică

Ateliere de creație

Întâlnire cu energia verde

Muzică pentru copii” , a fost anunțul Camerei de Comerț Dâmbovița.

Prezent în emisiunea „Punctul pe i” , la Bazar Tv, președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan, a oferit mai multe detalii despre acest eveniment inedit organizat de instituția pe care o reprezintă.

„Aș vrea ca de 1 iunie să invit toți copiii, de la ora 10:00, la ora 13:00, la Camera de Comerț. Organizăm pentru prima dată porți deschise pentru copii. Noi venim să spunem așa…„Copiii de astăzi, antreprenorii de mâine”. Avem pregătite câteva surprize foarte frumoase. Avem un club de robotică, avem un bun prieten și colaborator, care ne va face câteva demonstrații de ce înseamnă energie verde, panouri solare…ce înseamnă viitorul până la urmă. Sunt convins că pentru copii sunt lucruri extraordinare și îi invităm cu drag. Sunt cu toții bineveniți, și mici, și mari. Copii înseamnă de la o lună, până la plus 100 de ani, că tot copii rămân pentru părinții lor”, a transmis Valentin Calcan, Președinte Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

Banner