La ultima demonstrație din acest sezon, Chindia Târgoviște a învins-o fără drept de apel pe CSM Slatina, scor 3-0, pe Stadionul „Eugen Popescu” , în fața a aproximativ 300 de spectatori, probabil cea mai redusă asistență dintr-un meci de campionat din actuala stagiune.
Cu toate că au avut un început ezitant de partidă, cu oaspeții trecând de două ori pe lângă deschiderea scorului, auzindu-se și scandări cu „demisia, demisia” din tribună, Chindia Târgoviște și-a revenit rapid și a preluat controlul asupra meciului. Prima reușită a venit în minutul 11, când Hysen Memolla a centrat perfect în careu, iar Victor Bogaciuc a finalizat cu precizie, deschizând scorul.
Formația pregătită de Diego Longo și-a continuat dominarea și a reușit să își consolideze avantajul în minutul 29, prin golul lui Ivan Pesic, care a finalizat o acțiune colectivă de efect.
Pentru CSM Slatina lucrurile s-au complicat și mai mult după accidentarea lui George Leață, moment care a avut loc la jumătatea primei reprize.
Jucătorii Chindiei au prins aripi spre poarta apărată de Sebastian Micu, venind și golul trei, (min 33), când Ante Zivkovic a reluat perfect cu capul dintr-o centrare venită în urma unei lovituri libere.
Chindia Târgoviște și-a încheiat parcursul în play-out pe locul 2, acumulând 38 de puncte în acest sezon.
Echipe de start:
Chindia: Ius. Popescu – Max. Cojocaru, Ius. Cristea, Marc (Fl. Plămadă 60′), Memolla – Pesic, Fedele (cpt.), Bogaciuc, Boțogan (Rz. Iorga 74′) – Rz. Matiș (Oct. Ursu 74′) – Zivkovic (R. Mihai 60′)
Rezerve: M. Contra – Rz. Tache, Tib. Popa, Ad. Ioniță, Rob. Moldoveanu
Antrenor: Diego Longo
CSM Slatina: Micu – I. Mitran, A. Stan, Gherghe, C. Toma – Sil. Matei, Donca – D. Dragu (Dav. Oprescu 74′), I. Năstăsie (Doman 58′), Leață (R. Constantin 29′) – Kayondo (Val. Alexandru 58′)
Rezerve: Velcu – D. Marin, Mondragon, Ciobănică, R. Popa
Antrenor: Daniel Oprescu