Romică Ciobanu l-a ”bătut” pe Paraschiv
Petrolul Ploiești s-a impus cu 2-0 în deplasarea de la Moreni, într-un joc cu 2.000 de spectatori și rămâne pe primul loc în seria a III-a a Ligii a III-a.
Petrolul Ploiești s-a impus cu 2-0 în deplasarea de la Moreni, într-un joc cu 2.000 de spectatori și rămâne pe primul loc în seria a III-a a Ligii a III-a.
După succesul în organizarea meciurilor de la EURO 2020 și a Campionatului European Under 21 anul acesta, FRF dorește să
Chindia Târgoviște – FC Voluntari, luni, 13 martie – ora 17.30 Chindia şi FC Voluntari s-au mai întâlnit de 10
Echipa din Târgoviște va întâlni astăzi FC Argeș, la Ploiești (ora 17.00), în primul meci oficial din 2023. În tur,
FRF a anunțat programul jocurilor din etapa a 28-a a campionatului ligii secunde, cea dinaintea Sfintelor Sărbători Pascale. Meciurile vor avea loc joi, 5 aprilie, și vineri, 6 aprilie.
După succesul în organizarea meciurilor de la EURO 2020 și a Campionatului European Under 21 anul acesta, FRF dorește să
Chindia Târgoviște – FC Voluntari, luni, 13 martie – ora 17.30 Chindia şi FC Voluntari s-au mai întâlnit de 10
Echipa din Târgoviște va întâlni astăzi FC Argeș, la Ploiești (ora 17.00), în primul meci oficial din 2023. În tur,
Zeci de familii din comuna dâmbovițeană Lungulețu au ajuns la capătul răbdării, sătule să tot asiste neputincioase cum gospodăriile li se surpă an de an. Pereții caselor stau să cadă în orice moment, se plâng oamenii.
Duminică, 1 aprilie, ora 19:00 la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra are loc „Dumnezeu iubește”, un spectacol despre condiția femeii și despre rolul și rostul ei de mamă.
Citește Știrea
În Joia Mare, pe 5 aprilie 2018, sunteți invitați să participați la cea de a XIX-a ediție a unui eveniment unic în lume: CALEA LUMINII. Citește Știrea
Liberalii si democrații grupați în ALDE se pregătesc de alegeri interne. Pe 20 aprilie, la Târgoviște, se va desfășura Conferința Județeană a formațiunii condusă de Călin Popescu Tăriceanu.
Scandalul evaluării inspectorilor școlari continuă și capătă accente grotești. Evaluările din educație seamănă tot mai mult cu epurările din anii ’50. Miza: (re)aducerea educației sub control politic.
Ionuţ Mişa, fostul ministru de Finanţe, a fost propus şef al ANAF de către ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, propunerea fiind transmisă deja premierului Viorica Dăncilă.
România reușește să dea speranțe (de doi lei) împătimiților de fotbal, din țara noastră. Noul antrenor al naționalei, Cosmin Contra, încearcă să schimbe o mentalitate, cea românească, în care apărarea părea singurul lucru cu care „defilam” în preliminarii sau turnee finale.
Nikolai Andruscenko, 73 de ani (2017) Rusia: aproape omorât în bătaie, pe stradă, decedat în spital, din cauza rănilor. Laurent Castillo (2018) Guatemala: împușcat în cap și abandonat într-o plantație de trestie de zahăr. Carlos Dominguez Rodriguez (2018) Mexic: asasinat în propria mașină. Ján Kuciak (2018) Slovacia: împușcat în piept, în propria casă, Martina Kušnírová, asasinată cu un glonț în cap. Daphne Caruana Galizia (2017) Malta: ucisă de o bombă amplasată sub mașina sa, în fața casei, în octombrie 2017.
Prima partidă din etapa a 23-a (restantă) a ligii secunde de fotbal, dintre Chindia Târgoviște și Știința Miroslava s-a dovedit a fi un meci cu mult mai greu, pentru gazde, decât se anticipa.
Performanța sportivă rămâne una dintre prioritățile autorităților județene! În ședința extraordinară de vineri, 12 august, a Consiliului Județean Dâmbovița, transmisă
Chindia și Concordia Chiajna s-au întâlnit, pe terenul echipei ilfovene, în meciul tur al barajului pentru Liga I. La capătul
Chindia Târgoviște (Liga I) și Concordia Chiajna (Liga a II-a) se întâlnesc sâmbătă ( n.red.– 21 mai 2022) , pe
Lovitură grea pentru DNA! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea dosarului în care Mircea Cosma, ex-președintele CJ Prahova şi fiul acestuia, Vlad Cosma, fost deputat PSD, au fost judecaţi pentru luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă.
Sărbătoarea „Zilele Județului Dâmbovița”, organizată de CJ Dâmbovița, se apropie de final. În finalul celei de-a 4-a zi a evenimentului,
Inspectoratul Teritorial de Munca Dâmbovița (ITM Dâmbovița) a ales să sărbătorească într-un mod deosebit “Ziua internațională a securității și sănătății
Ziua Internațională a Teatrului, sărbătorită în fiecare an în data de 27 martie, va fi marcată, în 2022, și la
Evenimentul Zilei publică în ediția de astăzi o informație aparent banală, dar care se poate dovedi o adevărată bombă pentru actuala coaliție guvernamentală.
Fostul căpitan al naționalei, Ciprian Marica, s-a declarat ”dezgustat” de maniera în care cei doi pretendenți la șefia FRF, Răzvan Burleanu și Ionuț Lupescu, acționează în campania pentru alegerile din 18 aprilie.
Complexul Turistic de Natație Târgoviște înregistrează un nou record. Nu mai puțin de 445 de copii, cu vârste între 5 și 15 ani, au participat la cea de a doua ediție a concursului de natație ”Cupa Primăverii”.Startul competiției l-a dat nimeni altul decât primarul Târgoviștei, Cristian Daniel Stan, care a subliniat că beneficiarii acestui eveniment sportiv sunt micii înotători dâmbovițeni. Primarul Cristian Stan a ținut să precizeze și că municipalitatea este preocupată să ofere în primul rând târgoviștenilor și dâmbovițenilor condiții optime nu doar pentru agrement, ci și pentru practicarea înotului la nivel de performanță.
„Nu ştiu câte concursuri cu o participare atât de mare se mai organizează în ţară. Am avut la Târgovişte şi competiţii de nivel naţional şi internaţional, dar cele pentru dâmboviţeni, pentru târgovişteni, ne interesează cel mai mult şi care dau sens unei investiţii pe fonduri europene, unul dintre cele mai moderne bazine olimpice din România, care se găseşte în cadrul Complexului Turistic de Nataţie Târgovişte. Mulţumesc copiilor, părinţilor, antrenorilor şi tuturor celor care lucrează aici. Municipiul Târgovişte devine, iată, unul din centrele nataţiei româneşti”, a spus primarul Cristian Daniel Stan.
Cei peste 400 de copii înscriși la startul celei de-a doua ediție a „Cupei Primăverii” la înot s-au întrecut la patru probe:50 m liber, 50 m picioare liber cu plută, 50 m spate, 50 m picioare spate cu plută.
Primăria Târgovişte şi Complexul Turistic de Nataţie au premiat toți participanții, care au primit tricouri și medalii.
Este vorba despre o aeronavă Boeing 777 a companiei Etihad Airways, la bordul căreia o femeie, în vârstă de 68 de ani, a suferit un infarct.Imediat pilotul a cerut aterizare de urgenţă pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti.”În momentul de faţă, echipajele medicale ale aeroportului se află la bordul aeronavei, iar femeia şi-a revenit şi doreşte continuarea călătoriei, dar acest lucru va fi stabilit de căpitanul aeronavei. În acest moment nu se ştie cât va mai dura până când aeronava îşi va relua zborul”, a declarat Valentin Iordache, purtător de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pentru MEDIAFAX.
Chindia face senzație în debutul părții a doua a campionatului ligii secunde. Echipa antrenată de Nicu Croitoru a câștigat pentru a doua oară într-o lună la Timișoara, 3-2 cu Ripensia, după ce în primul meci oficial din 2018 o bătuse pe Poli cu 2-1. Ca și atunci, Târgoviștea a fost condusă, și nu doar o dată, precum în meciul cu Știința. Primul sfert de oră de pe Ciarda Roșie a fost extrem de spectaculos: Ungureanu a deschis scorul (12) la o fază în care a putut trimite la poartă de trei ori, Florea a egalat imediat, din centrarea perfectă a lui Stoica (13), pentru ca Mediop să o readucă pe Ripensia în avantaj un minut mai târziu, după gafa lui Morariu (14). Până la pauză, Chindiei i s-a refuzat un penalty, la faultul lui Bocșan la Rogoveanu (37), iar Stoica a înscris golul zilei (39), din pasa lui Martac. Echilibrat s-a jucat și după odihnă, totuși cu Chindia mai periculoasă. Martac (77) a adus oaspeții pentru prima dată în avantaj sâmbătă la Timișoara, dar roș-albaștrii au avut serioase emoții pentru victorie, în fața uneia dintre trupele incomode ale Ligii a II-a. Cherchez &.co ajung la 52 de puncte după succesul din Banat și, cel puțin până duminică după-amiază, se apropie la un singur punct de Hermannstadt, ocupanta locului doi, care va juca tot la Timișoara, cu Poli, într-un alt joc foarte interesant al rundei.
Ripensia: M. Contra – Ad. Popa (cpt.), Burdeţ, Bocşan, Apro (Dumiter 79′), C. Toma – Ad. Ungureanu (Laur. Tudor 83′), Zurbagiu, Mânecan (Stoi 69′) – Bădăuţă, Mediop. Antrenor: Paul Codrea
Chindia: Popescu – D. Ciobotariu, Morariu, Vătavu, Martac – Nisipeanu (Jurj 67′), Rogoveanu, L. Mihai, Crinel Stoica – D. Florea (Cr. Neguţ 72′), Cherchez (cpt.)(Pencea 85′). Antrenor: Nicu Croitoru
Preluare www.db-sport.ro
Foto: www.digisport.ro
Spectacolul SOSESC DESEARĂ, producție a Teatrului Tony Bulandra, se joacă pe data de 27 martie 2018 în cadrul Campaniei Naționale ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI, eveniment organizat de UNITER, aflat la cea de-a 17-a ediție, dedicat sprijinirii artiștilor cu probleme de sănătate şi existenţă.
Simona Halep a câştigat greu, în trei seturi, cu 3-6,6-3,7-5 în faţa franţuzoaicei Oceane Dodin, o jucătoare de numai 21 de ani. Simona a fost de nerecunoscut în prima parte, făcând multe greșeli, jocul ei nesemănând nici pe departe ce ceea ce ne-a arătat până acum nr. 1 mondial.
Deși a fost condusă cu 2-0 şi apoi cu 5-1 in primul set, pe care l-a și pierdut, Simona a avut puterea să revină și să câștige partida, o victorie grea, cu un set trei al cărui nivel a fost foarte ridicat.
Simona Halep se califică astfel în turul trei al turneului de la Miami, unde o va întâlni pe poloneza Adnieszka Radwanska.
Muncitorii, puțini, care mai câștigă pâinea cea de toate zilele de la COS Târgoviște, au ajuns la limita disperării! Situația de la fosta perlă a siderurgiei românești, aflată în pragul falimentului, i-a determinat pe membrii Sindicatului Valahia Târgoviște – care cuprinde și sindicaliștii de la COS – au transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, cu prilejul vizitei acesteia în județul Dâmbovița.