Deputatul Laurențiu Neculaescu: „Domnule ministru Mircea Fechet, câți fermieri trebuie să mai fie umiliți până veți binevoi să răspundeți?”

Deputatul PSD Laurențiu Neculaescu a depus oficial o interpelare parlamentară privind haosul provocat de anularea sesiunii Rabla pentru Tractoare – un program esențial pentru fermierii români. Până pe 10 iunie , dată ce excede termenul legal, parlamentarul nu a primit niciun răspuns din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
„Reamintesc că art. 112 din Constituția României, coroborat cu art. 199 și art. 206 din Regulamentul Camerei Deputaților, obligă membrii Guvernului să răspundă în scris și motivat la interpelările parlamentarilor în termenul stabilit. Ignorarea acestor obligații nu este doar o lipsă de respect față de Parlament, ci o încălcare flagrantă a principiului separației puterilor în stat.
Mai mult, domnul ministru Mircea Fechet a fost invitat de două ori la Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților pentru a prezenta cauzele care au condus la anularea sesiunii programului Rabla pentru Tractoare, iar de fiecare dată a refuzat să se prezinte, deși art. 56 din Regulamentul Camerei îl obligă explicit să onoreze convocările. Se comportă ca și cum ar fi deasupra legii și a Parlamentului.
A trecut o lună de la scandalul anulării sesiunii programului Rabla pentru Tractoare, iar Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu a venit nici cu explicații, nici cu soluții. În acest timp, mii de fermieri așteaptă – în zadar – o clarificare, un termen, o minimă asumare.
Dacă un parlamentar nu primește un răspuns din partea Guvernului, ce șanse mai are un cetățean de rând? Un fermier, un tânăr agricultor, o familie care trăiește din pământul muncit zi de zi?
Cer public ministrului Mircea Fechet:
• să respecte legea și instituțiile statului;
• să răspundă de urgență la interpelarea depusă;
• să vină în fața Comisiei de mediu;
• să prezinte un calendar clar de relansare a programului Rabla pentru Tractoare.
În calitate de fost președinte al Administrației Fondului pentru Mediu și actual parlamentar, nu voi accepta ca fermierii României să fie tratați cu dispreț și ignorați în halul acesta„, scrie pe pagina sa de Facebook deputatul Laurențiu Neculaescu.