Platformă de știri și opinii

Monthly archive

august 2022

Prefectura Dâmbovița și Consiliul Județean al Elevilor au protocol de colaborare!

in Actualitate/Administrație/Educație by

Prefectul Claudia Gilia a semnat astăzi Protocolul de colaborare între Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița și Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița, protocol valabil pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitatea prelungirii, de comun acord.

Obiectul Protocolului îl constituie parteneriatul între părți pentru implementarea de proiecte, activități educaționale și sociale comune care să vină în sprijinul elevilor dâmbovițeni.

La semnarea Protocolului au luat parte Prefectul Claudia Gilia, elevul Mihnea – Andrei Stoica, Președintele Consiliului Județean al Elevilor și elevul Victor Căzăceanu.

”Sunt încântată că pot pune umărul la creșterea încrederii noii generații în instituțiile statului. Îmi doresc ca tinerii să înțeleagă că noi suntem aici să-i sprijinim în drumul lor, în proiectele lor și, în măsura în care putem, să-i ducem cât mai aproape de visul lor. Îmi doresc să văd că tinerii sunt conștienți de importanța spiritului civic și de puterea pe care o au și că folosesc această putere ca să aducă plus-valoare mediului educațional și social.

Mă voi implica în proiectele care vor aduce mai mulți elevi la școală și voi încuraja performanța fiecărui elev. Împreună putem ajuta mai mulți tineri să meargă la școală și să-și creeze un viitor mai bun.  (Prefect, Claudia GILIA)

SURSA: Biroul de Presă al Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița

Ziua Limbii Române, marcată la Curtea Domnească din Târgoviște

in Actualitate by

În fiecare an, la 31 august este sărbătorită Ziua Limbii Române. Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române, Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, au organizat astăzi un eveniment inedit la Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, în incinta Curții Domnești, cu prilejul marcării sărbătorii Ziua Limbii Române.

Facem cu toții o reverență în fața limbii naționale și o sărbătorim, mai ales că la Târgoviște există un muzeu dedicat scriitorilor dâmbovițeni, dar și unul al tiparului și cărții vechi românești. Temeiul îl regăsim în vechea tradiție a tipăriturilor, orașul Târgoviște fiind vatra tipăriturilor românești acum mai bine de 500 de ani. De aici a pornit Coresi, cel care a sădit în mintea oamenilor ideea că „Și în limba română se poate citi cuvântul Domnului”. Nu putem să nu amintim de „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”, de la 1521, sau de rolul „Paliei de la Orăștie”, tipărite acum 440 de ani, ori al „Cărții românești de învățătură”, lucrare masivă, cu 1212 pagini, apărută la Iași în anul 1643. Cea din urmă era hărăzită tuturor românilor, căci, așa cum constata mitropolitul Varlaam, „seminția românească nu avea o carte pre limba ei”. Muzeul târgoviștean deține o colecție semnificativă de carte veche, din care nu lipsesc monumente ale limbii române precum „Biblia de la București” de la 1688. Evenimentul este organizat în colaborare cu profesorii de limba și literatura română, Florentin Gheorghe și Dorina Enache, din cadrul Școlii Gimnaziale „Dora Dalles” din Bucșani. Tinerii participanți la eveniment vor fi antrenați în diverse jocuri și concursuri inspirate de bogăția și frumusețea limbii române” , au transmis reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița într-un comunicat de presă.

Mesajul lui Valentin Calcan la debutul lucrărilor pentru lărgirea drumului DN 7, Bâldana – Titu

in Administrație by

Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

În cadrul întrunirii care a avut loc la sediul CJD, Calcan a ținut să-l felicite pe Corneliu Ștefan pentru demararea lucrărilor la DN 7, care privește extinderea la patru benzi a drumului Bâldana – Titu, o investiție care va fi benefică tuturor antreprenorilor din zona Titu – Găești.  Acesta a mai transmis că parteneriatul dintre Camera de Comerț Dâmbovița și Consiliul Județean continuă, cu scopul de a sprijinii dezvoltarea companiilor dâmbovițene.

Astăzi am avut la sediul Consiliului Județean Dâmbovița o întâlnire de lucru cu Președintele Corneliu Stefan.

Cu certitudine, Parteneriatul dintre Consiliul Județean Dâmbovița și Camera de Comerț Dâmbovița este unul extrem de util, un sprijin pentru dezvoltarea companiilor dâmbovițene, a județului Dâmbovița.

Salut cu bucurie faptul că astăzi se va da ordinul de începere a lărgirii drumului DN 7 de la Bâldana la Titu, o modernizare la 4 benzi necesară nu numai companiei Renault ci tuturor antreprenorilor din zona Titu-Găești” , a transmis președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan.

Chindia – Petrolul, astăzi, ora 16.30

in Actualitate by

Chindia va întâlni astăzi Petrolul Ploiești, într-un meci programat pe stadionul Ilie Oană, de la ora 16.30, în etapa a opta a campionatului. Chamed este accidentat și va rata partida de astăzi, iar Daniel Neguț e suspendat. În schimb, Cornel Dinu și Cristi Cherchez sunt recuperați și apți de joc. 

„Am avut două zile după meciul de la Pitești, din punct de vedere fizic am încercat să îi aducem pe băieți într-o formă bună. Din păcate, nu avem un mental bun, venim după aceste înfrângeri consecutive, trei la număr, lucrul acesta apasă. Dacă nu vom înțelege să eliminăm greșelile personale va fi destul de greu în continuare. Ne așteaptă mâine un meci de o importanță majoră. Ne poate aduce pe linia de plutire sau va acutiza criza de rezultate. Am avut o discuție cu băieții, să avem mâine o altă abordare și să primeze rezultatul. Noi tot încercăm să jucăm fotbal, dar la final suntem pierzători. Trei puncte cu Petrolul ne-ar da o doză de încredere pentru următoarele meciuri” – declarații ale antrenorului Chindiei, Adrian Mihalcea. 

Reacție la asfaltarea drumului din munte: ”Corneliu Ștefan, chapeau bas!”

in Actualitate by

Reacție promptă, la știrea despre turnarea primului strat de asfalt pe DJ714, între Bolboci și Cheile Tătarului, din partea președintelui Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan! El însuși unul dintre cei mai importanți antreprenori din turismul dâmbovițean, a fost, timp de mai bine de 20 de ani, și unul dintre cei mai activi avocați ai dezvoltării stațiunii Peștera-Padina, mizând pe potențialul extraordinar al zonei.

Cred că doar “felicitări” este prea puțin. Voi spune și: Corneliu Stefan, ”chapeau bas”, a transmis Valentin Calcan pe rețelele de socializare.

Entuziasmul manifestat de președintele Camerei de Comerț este perfect justificat: afluxul mare de turiști, chiar și în condițiile unui acces uneori extrem de dificil, imposibil, chiar, în unele perioade din iarnă, arată potențialul extraordinar al zonei. Iar faptul că, așa cum subliniază Valentin Calcan,  vorbim despre ”cel mai frumos drum montan din România”, nu poate decât să ne bucure!

Valentin Calcan, președinte CCIADb: Se va deschide în curând cel mai frumos drum montan din România!

Odată cu asfaltarea drumului de la Cabana Bolboci la Cheile Tătarului avem accesul garantat spre Stațiunea de Interes Național Peștera-Padina din Bucegii Dâmbovițeni.

Un acces rutier modernizat dorit și așteptat de foarte mulți ani.

Felicitări Corneliu Stefan pentru hotărârea de a susține dezvoltarea turismului montan dâmbovițean, felicitări pentru promovarea investițiilor publice exclusiv pe criterii de performanță economică și nu pe… numărul de voturi!

Asta pentru că nu pot să uit, a fost o vreme când prin CJD se spunea că “brazii nu votează” și ca urmare investițiile publice nu se “justifică”.

Este tristul motiv pentru care acest drum, cu ani în urmă, a fost eliminat din programul de modernizare.

Ce conta că noroaiele erau uneori cât casa, că turiștii făceau cale întoarsă, că ambulanța nu putea ajunge la timp…

De aceea, cred că doar “felicitări” este prea puțin.

Voi spune și: Corneliu Stefan, chapeau bas!

#LaculBolboci

#StațiuneaPeșteraPadina

#ConsiliulJudețeanDâmbovița

S-a turnat primul strat: după zeci de ani de ani de amânări, se asfaltează drumul care leagă stațiunea Peștera-Padina de restul lumii!

in Actualitate/Administrație by

Dupa mai bine de 40 de ani, de când au fost avansate primele schițe ale ceea ce trebuia să fie o modernă stațiune montană, Consiliul Județean Dâmbovița rupe cercul vicios al amânărilor și justificării neputinței administrative, legând ce mai tânără stațiune turistică de interes național, Peștera-Padina, de restul lumii printr-un drum modernizat, asfaltat, menit să asigure accesul către una dintre cele mai pitorești zone montane din România!

Citește Știrea

Infrastructură: s-a semnat contractul de modernizare și reabilitare a străzilor din cartierul Prepeleac

in Actualitate/Administrație by

Preocupare majoră a administrației, infrastructura, cândva calul de bătaie al criticilor, se schimbă în ritm accelerat, astfel încât dezideratul unui oraș modern, civilizat, în care calitatea vieții să fie la standarde înalte, nu mai este o utopie.

Și pentru că administrația municipală se poate considera și campioană la capitolul comunicare, aflăm (aproape) în fiecare zi despre stadiul proiectelor aflate în derulare sau despre lansarea altora.

Nu mai departe de marți, 30 august, primarul Târgoviștei a anunțat că s-a semnat un nou contract, privind modernizarea și reabilitarea străzilor din cartierul Prepeleac, de departe zona cu cele mai multe probleme, la acest capitol.

Din mesajul primarului Daniel Cristian Stan aflăm și că termenele sunt foarte strânse, lucrările urmând să înceapă cel mai târziu până la jumătatea lunii septembrie și nu vor dura mai mult de primăvara anului viitor.

”Lucrările vor debuta în cel mult 2 săptămâni, iar durata de execuție nu va depăși 6 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor!

De precizat că programul de reabilitare a străzilor din orașul nostru, acum în derulare, vizează zeci de artere rutiere.

17 străzi cu o lungime de peste 12 km, vor fi reabilitate și modernizate în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”!

Bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Bărăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele.

Cererea de finanțare a fost deja aprobată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, valoarea cumulată a intervențiilor depășind 42.000.000 lei.

Durata de execuție nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor, iar în perioada imediat următoare va fi lansată licitația de execuție.

Dacă acestor investiții le adăugăm și lucrările care au în vedere străzile Pădurii, Plantelor (realizate) și Liniștei, investiția care vizează modernizarea și reabilitarea străzii Calea București, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, dar și lucrările de reabilitare care vizează bulevardul Regele Carol, bulevardul Mircea cel Bătrân, străzile Lt. Stancu Ion, Gării sau pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom, acum în derulare, avem imaginea unei strategii bine articulate de modernizare a infrastructurii stradale a orașului nostru. În plus, se află în faza documentațiilor tehnice și proiectul privind reabilitarea străzilor Nicolae Dobrin, Crizantemei, Profesor Cornel Popa (tronsonul de legătură cu Centura), Bulevardul Regele Carol I (ramura adiacentă), Bulevardul Regele Carol I (tronsonul de legătură cu Bulevardul I.C. Brătianu), Oituz, Vidin, Teilor (completare), Apusului, Prisecii (completare), Calea Câmpulung (nr. 178), Înfrățirii (completare), Lămâiței, în lungime de 2925 ml.” (Daniel Cristian Stan, via Facebook)

Bine de știut: Camera de Comerț Dâmbovița organizează un nou Seminar de informare, adresat antreprenorilor

in Actualitate by

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, organizează un seminar de informare cu tema: ASPECTE PRIVIND PROCEDURA DE RESTITUIRE A INDEMNIZAȚIILOR PENTRU CONCEDII MEDICALE.

Seminarul va avea loc joi, 15 septembrie 2022,la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, strada Calea Câmpulung, nr. 6A, din Târgoviște, începând cu ora 10:00, după următorul program:

  • 10:00 – 10:30 – Primirea participanților;
  • 10:30 – 10:40 – Cuvânt de deschidere din partea organizatorilor;
  • 10:40 – 11:15 – Prezentări: – Noutăți legislative în materie de concedii medicale; Aspecte privind procedura de restituire a indemnizațiilor pentru, concedii medicale.
  • 11:15 – 12:00 – Sesiune de întrebări și răspunsuri;
  • 12:00 – Sesiune de networking.

Seminarul de informare este gratuit și vă solicităm confirmarea disponibilității dumneavoastră de a participa, la adresa de e-mail: info@cciadb.ro sau 0751.153.708 până cel târziu 13 septembrie 2022.

Sursa: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița

Recensământul populației și începerea noului an școlar, subiecte abordate astăzi în ședința ordinară a Colegiului Prefectural Dâmbovița

in Actualitate by

Astăzi, 30.08.2022, a avut loc ședința ordinară a Colegiului Prefectural al județului Dâmbovița, transmisă în direct de postul Bazar Tv.

Întrunirea prezidată de Prefectul Claudia Gilia, în cadrul căreia au fost trecute în revistă următoarele aspecte:

1.         Aspecte privind desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021, în județul Dâmbovița;

2.         Stadiul pregătirilor unităților de învățământ din județul Dâmbovița pentru deschiderea anului școlar 2022-2023;

3.         Stadiul realizării Programului de Ocupare, respectiv a Planului de Formare Profesională, la 7 luni;

4.         Diverse.

            În ce privește primul punct de pe ordinea de zi, ” Aspecte privind desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021, în județul Dâmbovița”, Directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Dâmbovița, doamna Elena Brezeanu, a subliniat importanța procesului de recenzare care s-a încheiat în luna iulie a anului curent, în județul Dâmbovița fiind recenzate 475594 persoane, reprezentând 99,5% din populația rezidentă țintă estimată a județului Dâmbovița la 1 decembrie 2021 (477907 persoane). Județul nostru ocupă locul 11 în ierarhia judetelor, în funcție de procentul persoanelor înregistrate din populația rezidentă țintă estimată a județului la 1 decembrie 2021.

Aceste date nu sunt definitive, în lunile august și septembrie, Institutul Național de Statistică realizând asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele şi clădirile. Aceasta se realizează prin metode statistice, din surse statistice şi administrative, pentru acele unităţi statistice pentru care nu există un formular completat cu date.

Primele rezultate ale  Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (rezultate provizorii) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete și finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.

De asemenea, prin realizarea acestui recensământ România își îndeplinește obligațiile de stat membru al UE, urmând ca după finalizarea acestuia să transmită datele la EUROSTAT.

În perioada 8 – 19 august 2022 s-a organizat o cercetare statistică post-recensământ, pentru verificarea calităţii informaţiilor înregistrate la recensământ.

La nivelul județului Dâmbovița, cercetarea statistică s-a desfășurat în două sectoare, respectiv un sector din municipiul Târgoviște și unul din localitatea Hulubești.

Al doilea punct pe ordinea de zi l-a constituit ”Stadiul pregătirilor unităților de învățământ din județul Dâmbovița pentru deschiderea anului școlar 2022-2023”.

În acest sens, inspectorul general din cadrul Inspectoratului Școlar General Dâmbovița, doamna Ileana Nicolaescu, a prezentat un raport de monitorizare privind analiza modului de pregătire a unităților/instituțiilor de învățământ din județul Dâmbovița, pentru noul an școlar.

            Gradul de realizare a lucrărilor de igienizare / reparații în unitatea școlară;

            Existența Autorizației sanitare de funcționare/ Certificatului de conformitate;

            Existența Autorizației ISU;

            Existența grupurilor sanitare interioare;

            Existența racordării unității de învățământ la rețeaua de apă potabilă;

            Achiziționarea documentelor școlare în conformitate cu normativele în vigoare;

            Asigurarea pazei unității școlare;

            Existența licenței de transport pentru microbuzele școlare, a CIM pentru șofer;

            Amplasarea de dispensere/ flacoane cu soluție dezinfectantă pentru mâini, astfel încât să fie facilitată dezinfecția frecventă;

            Afișarea materialelor de informare (postere) privind măsurile de igienă/ protecție;

            Asigurarea materialelor de curățenie, igienă și dezinfecție;

De asemenea, au fost prezentate unitățile de învățământ aflate în reabilitare, unde s-a impus relocarea, și anume: Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu”, Grădinița ”Rază de Soare”, Liceul Tehnologic Pucioasa, Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni, Școala Gimnazială Românești Potlogi, Grădinița ”Prichindel” Pucioasa și Grădinița Nr. 3 ”Micul Prinț”.

În continuare, au fost prezentate măsurile de menținere a climatului de ordine și siguranță publică în cadrul unităților de învățământ și în zonele adiacente acestora, astfel:

–           Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Mircea cel Bătrân” Dâmbovița a preluat 17 unități de învățământ;

–           Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a preluat 467 de unități de învățământ;

–           Poliția Locală a preluat 13 unități de învățământ.

Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean, Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I”, derulează o serie de acțiuni de monitorizare și verificare a îndeplinirii condițiilor pentru desfășurarea procesului educațional în noul an școlar. 

În ce privește cel de-al treilea punct de pe ordinea de zi, ”Stadiul realizării Programului de Ocupare, respectiv a Planului de Formare Profesională, la 7 luni”, conducerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, doamna Constanța Anghel, a prezentat obiectivele generale și specifice ale programului, care vizează:

            Creşterea gradului de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în concordanță cu locurile de muncă vacante comunicate de angajatori;

            Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor din grupurile vulnerabile pe piața muncii (șomerii de lungă durată, persoanele de etnie romă, persoanele cu dizabilităţi, persoane eliberate din detenție);

            Implementarea măsurilor de prevenire a șomajului și de stimulare a ocupării forței de muncă pentru șomeri, precum și de combatere a marginalizării sociale;

            Prevenirea şomajului de lungă durată prin oferirea unei alternative ocupaţionale într-o perioadă de maxim 4 luni de la data înregistrării pentru tineri și respectiv 6 luni în cazul adulţilor;

            Reducerea somajului de lungă durată prin încheierea cu șomerii a unui acord de integrare în muncă, în cel mult 18 luni de la intrarea în șomaj, cu scopul de a facilita tranziţia spre ocupare a unui loc de muncă;

            Oferirea de oportunităţi de ocupare şi de dezvoltare profesională tinerilor şomeri până în 25 de ani, în primele 4 luni de la înregistrare, prin integrarea în programe de formare profesională, includere în programe de ucenicie la locul de muncă sau de efectuare a stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior şi plasarea pe locuri de muncă vacante;

            Acordarea de facilități angajatorilor pentru a încadra persoane din rândul şomerilor;

În ce privește formarea profesională, Centrul de Formare Profesională al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmboviţa este autorizat ca furnizor de servicii de formare în 19 ocupaţii. De asemenea, personalul din cadrul AJOFM a încheiat parteneriate cu centre din Teleorman și Dolj, care pot oferi servicii de formare pentru ocupaţiile solicitate de şomeri sau persoane aflate în căutare de loc de muncă.

AJOFM Dâmboviţa are în Planul de Formare Profesională aprobat de către ANOFM, un număr de 61 cursuri de formare, pentru 890 persoane (826 şomeri înregistraţi,  14 persoane aflate în detenţie – beneficiare de gratuitate- şi 50 persoane beneficiare de ucenicie la locul de muncă).

Biroul de Presă al Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița

CS United Galaţi a cucerit Supercupa României la futsal

in Sport by

Partida cu Autobergamo Deva, găzduită de Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc a fost însă una deosebit de echilibrată, iar pentru stabilirea câştigătoarei a fost nevoie de lovituri de departajare! La finalul celor 40 de minute, scorul a fost egal, 1-1.

Eroul gălăţenilor a fost portarul Ionuţ Constantinescu, care la debutul în tricoul echipei United Galaţi, a parat două lovituri de departajare ale hunedorenilor! Decizia antrenorului-jucător Florin Ignat a fost una deosebit de inspirată. Autobergamo Deva avea 2-0 în momentul în care a decis intrarea lui Constantinescu între buturi! Acesta a apărat execuţiile lui Sergiu Gavrilă şi Cristian Matei, iar până la final gălăţenii nu au mai ratat!

Prima repriză a confruntării de la Odorheiu Secuiesc a stat sub semnul echlibrului. Bine aşezată în teren, cu veteranii Cristian şi Florin Matei în bună dispoziţie de joc, vicecampioana Autobergamo Deva a dat o replică neaşteptată gălăţenilor, care nu au putut să îşi pună în aplicare tactica. Deva a pasat inteligent şi a contraatacat periculos. Iulian Cojocaru şi Ovidiu Aramă i-au dat emoţii lui Petrişor Toniţă, care a avut câteva parade de efect. În cealaltă poartă, Voin şi Dinucuţă şi-au făcut şi ei datoria.

Finalul reprizei a fost unul încins. Cei care au deschis scorul au fost gălăţenii, prin Robert Crişan. După doar câteva secunde, hunedorenii au beneficiat de o lovitură de la 10 metri, transformată impecabil de Cristian Matei.

La reluare cele două echipe s-au neutralizat reciproc. Gălăţenii au avut şi două minute de superioritate după eliminarea lui Ovidu Aramă (două cartonaşe galbene – primul din postura de rezervă), dar nu au concretizat dominarea.

În cele din urmă s-a ajuns la loteria loviturilor de departajare, unde debutantul Ionuţ Contstantinescu a făcut diferenţa! În mai, când CS United Galaţi câștiga titlul, Constantinescu, campion european la FIFA Football, se afla în tribună ca simplu suporter al echipei!

Primăria Brănești a achiziționat utilaje în folosul comunității

in Actualitate/Administrație by

Primaria Brănești a achiziționat utilaje care vor ajuta la mai multe activități în folosul comunității, cum ar fi tractor, remorcă, tocător de vegetație, instalație de măturat și spălat străzile, instalație de împrăștiat material antiderapant, instalație de cosit la poziție pe șanțuri și marginea străzilor.

Când gospodarii fac ce ştiu mai bine, agonisesc şi se gospodăresc.

Mă bucur să văd că Primăria Brăneşti dă înainte pe fiecare lună ce trece. USR a reuşit să le câştige încrederea oamenilor de aici, iar colegul meu, Daniel Neamţu, a fost învestit în funcţia de primar.

Aşteptarea oamenilor este mare iar Daniel încearcă să facă, pe zi ce trece, cât mai multe pentru localitate.

Astfel, au fost cumpărate mai multe utilaje atât de necesare întreţinerii localităţii.

Felicitări, Daniel! Continuă să munceşti cu aceeaşi seriozitate. Oamenii văd şi apreciază„, arată liderul USR Dâmbovița, deputatul Daniel Blaga.

Sursa: facebook Primăria Brănești și Daniel Blaga

Corneliu Ștefan, președintele CJD, prezent la inaugurarea noii grădinițe din comuna Nucet

in Administrație by

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost prezent la inaugurarea Grădiniței cu Program Prelungit din comuna Nucet. Peste câteva zile debutează noul an școlar, iar preșcolarii din Nucet sunt așteptați să-și desfășoare activitatea într-un mediu primitor și modern.

La evenimentul organizat de Primăria Nucet au mai participat vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie. De asemenea, la acest moment au mai luat parte secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, deputații Radu Popa și Marian Țachianu, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, inspectorul școlar general Ileana Neculaescu, consilieri locali și județeni.

Președintele CJD, a felicitat-o pe Luisa Bărboi, primarul comunei Nucet, pentru investiția realizată prin fonduri ale Programului Operațional Regional.

50 de copii din comuna Nucet vor începe noul an școlar într-o grădiniță nouă! Astăzi, împreună cu doamna primar Luisa Bărboiu, am inaugurat grădinița cu program prelungit de care se vor bucura cei mai mici dintre locuitorii din sat, aceasta fiind și de un real ajutor pentru părinții care își știu copiii într-un spațiu sigur și modern. Proiectul finalizat se ridică la peste 2.400.000 de lei, iar suma a fost asigurată prin Programul Operațional Regional, primăria comunei Nucet punând la dispoziție terenul și utilitățile necesare.

Felicitări doamnei primar Luisa Bărboiu!

Felicitări colectivului din primăria Nucet care a pus umărul la implementarea acestui proiect!” , a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Chindia a pierdut (și) la Pitești

in Sport by

    Chindia a pierdut meciul cu FC Argeș, disputat duminică la prânz la Pitești, 1-2 în etapa a 7-a a campionatului. Doru Popadiuc a deschis scorul în minutul 30, dar gazdele au întors după pauză, prin reușitele lui Garita (58) și Ișfan (76).

Citește Știrea

Corneliu Ștefan, la Bazar TV: „PUZ-ul pentru stațiunea Peștera-Padina este finalizat!”

in Actualitate/Administrație by

Pas important pentru turismul montan dâmbovițean: Consiliul Județean a finalizat PUZ-ul pentru Stațiunea Peștera-Padina. Urmează avizarea!

Informație importantă furnizată de președintele CJD, în premieră, la Bazar Tv: Planul Urbanistic Zonal pentru dezvoltarea stațiunii Peștera-Padina a fost finalizat! Președintele Ștefan a precizat că la începutul săptămânii viitoare PUZ-ul va fi trimis către instituțiile avizatoare. Corneliu Ștefan spune că ar mai putea dura două sau trei luni până când vor fi obținute toate avizele, procedura legală fiind destul de greoaie.

Nu puține au fost piedicile care s-au ivit în întocmirea Planului Urbanistic Zonal, a declarat președintele CJD, cea mai grea fiind „lupta” cu unii proprietarii de terenuri din zona montană.

Vă dau o veste în premieră. Săptămâna viitoare vom finaliza PUZ-ul, vorbim de un an de zile de PUZ, iar săptămâna viitoare, până pe 1 septembrie, marți sau miercuri, vom trimite către toate instituțiile avizatoare acest PUZ cu adrese de înaintare din partea Consiliului Județean pentru a lua toate avizele necesare PUZ-ului. Când  vom avea gata avizele, vom intra în ședință de Consiliu Județean și vom aproba Planul Urbanistic Zonal pentru zona montană.

Nu au fost demersuri ușoare, deoarece am avut de „luptat” cu proprietarii din munte. Unii au înțeles că acest proiect trebuie să meargă mai departe și chiar le mulțumesc pe această cale, alții nu au înțeles. Le-am explicat că acesta este proiectul, nu am stat la discuții și să ținem cont de nume, prenume sau instituții pe care le reprezentau ei. Pe noi ne interesează să se realizeze acest PUZ în zona montană și să dăm drumul odată la această investiție majoră.

PUZ-ul este finalizat, așteptăm avizele…va mai dura vreo două-trei luni, numai la Garda de Mediu durează 45 de zile, dar acestea sunt termenele legale, nu avem ce face. După care vom scoate la licitație studiul de fezabilitate pentru cele trei pârtii de schi. Știm pe unde vin toate rețelele de apă, de canal, știm pe unde vin toate drumurile, deci avem  rețeaua de drum din munte, avem cu bulevard pe centru, cu drumurile de acces, absolut tot, PUZ-ul este finalizat” a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

ITM Dâmbovița: tratăm cu responsabilitate petițiile care ne sunt adresate

in Actualitate/Social by

Soluționarea petițiilor reprezintă o parte importantă a activității Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița. Potrivit Ordonanței nr. 27 din 30 ianuarie 2002, prin petitie se înţelege „cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris, ori prin poşta electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale”.

Petițiile se adresează în scris, prin fax, email, poșta sau la ghișeul instituției și trebuie să conțină, în mod obligatoriu, numele complet, CNP-ul și adresa de corespondență ale petentului și, de asemenea să ofere date despre angajator, ca denumirea companiei, sau adresa la care se află punctul de lucru. Atragem atenția asupra faptului că, potrivit prevederilor legale menționate anterior, petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petitionarului nu se iau în considerare şi se clasează.

Facem precizarea că în competența Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița intră doar soluționarea aspectelor care vizează angajatori care realizează activitate pe raza județului Dâmbovița. Petițiile greşit îndreptate sunt redirecționate, în termen de 5 zile de la înregistrare autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmand ca petiționarul să fie înștiintat despre aceasta.

Termenul legal de transmitere a răspunsului la petiții, indiferent dacă acesta este favorabil sau nefavorabil, este de 30 de zile de la data înregistrării petitiei, cu mențiunea că, în situaţia în care aspectele sesizate necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul instituţiei poate prelungi termenul prevăzut cu cel mult 15 zile.

De la începutul anului, până în prezent, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a înregistrat 240 de petiții, cele mai multe din partea angajaților nemulțumiți de anumite aspecte ale relației cu angajatorii. La acestea s-au adăugat însă și aproximativ 20 de petiții, care reclamau munca la negru, de cele mai multe ori acestea vizând domeniul construcțiilor.

Printre aspectele sesizate cel mai frecvent de angajații dâmbovițeni se numără încetarea contractului de muncă, fără a li se fi făcut plata ultimelor perioade lucrate sau a concediilor de odihnă, ori fără eliberarea documentelor obligatorii, cum ar fi decizia de încetare a Contractului Individual de Muncă, adeverința de vechime și extrasul REVISAL. Alte nemulțumiri ale angajaților țin de neacordarea zilelor de concediu de odihnă, neplata orelor suplimentare, neacordarea zilelor libere prevăzute de legislația în vigoare și chiar de comportamentul angajatorilor și de condițiile de muncă.

Atragem atenția angajaților să semneze condica de prezență și ștatele de plată, pentru a putea face dovada orelor lucrate și a sumelor încasate și de asemenea să nu semneze documente în alb sau cu conținutul cărora nu sunt de acord, întrucât, în astfel de situații Inspectoratul Teritorial de Muncă nu mai poate interveni, fiind nevoie ca petenții să se adreseze instanțelor competente.

Vă reamintim că puteți obține mai multe informații, apelând numărul de telefon 0245/612 021, accesând site-ul ITM Dambovita, sau scriind pe e-mailul instituției, itmdambovita@itmdambovita.ro.    

Lixandru Marius, Inspector Șef

Sursa: Comunicat de presă ITM Dâmbovița

1 2 3 6
Go to Top