La unii politicieni a devenit o modă să răspundă extrem de superficial și populist la chestiuni serioase, doar din dorința de a puncta politic și de a câștiga pe emoția populară. Am citit recent cum senatorul Dragoș Popescu declamă pe facebook un text cu pretenții de adevăr, corectitudine și adecvare în care ține să-și justifice neparticiparea la evenimente firești și frumoase de pe plan local, doar pentru că sunt pe bază de ,,invitații speciale,, și publicul larg nu ar avea acces! Râs și groază! De parcă, dacă s-ar vinde toate locurile pe bază de bilete ar putea intra toți doritorii. Sau de parcă evenimentele nu sunt transmise în direct pin intermediul facebook-ului, ori a televiziunii! Desigur, chiar și de ar fi accesul gratuit pentru toate locurile tot nu ar putea mulțumi pe toți.

Domnul în cauză spune că preferă să lase ca locul său să fie oferit unei persoane care să se bucure cu adevărat de spectacol, de parcă domnia sa nu poate sau nu vrea să se bucure! Nu aș fi făcut această lungă introducere dacă nu ar fi fost vorba despre un reprezentant al poporului și invitația pe care Arhiepiscopia i-a oferit-o pentru Concertul Extraordinar de Colinde din această seară nu ar fi refuzat-o.

Poate că nu a vrut să știe că în sală au fost invitați numeroși credincioși, concertul a fost transmis pe facebook, iar invitația îi era oferită tocmai pentru a-i readuce aminte de valorile noastre creștine și românești pe care unii din barca ideologică a domniei sale le cam uită! Acest spectacol se adresează tuturor, oamenilor simpli, în simplitatea inimilor lor, dar și aleșilor poporului, indiferent de slujirea socială sau profesională, iar faptul că s-a apelat la utilizarea invitațiilor nu trebuie considerat decât o formă de a promova astfel de valori în rândul a cât mai multor categorii de oameni, cu responsabilități publice sau nu, ca semn de comuniune între toți cei ce cred în Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru a-i răspunde în continuare, meționez că gestul nostru de a permite accesul la concert numai pe bază de invitație nu este o discriminare, ci este o măsură pentru a nu se întâmpla ca la alte concerte cu intrare liberă, unde au rămas foarte mulți oameni în afara sălii, deoarece nu mai erau locuri.

De asemenea, cred că toți suntem speciali, de la vlădică la opincă, toți suntem valoroși, iar concertul din această seară a fost un semn al comuniunii, dincolo de orice ne-ar putea separa. Desigur, mai sincer ar fi fost ca domnul în cauză să spună că are alte probleme de rezolvat pentru că se află în slujba cetățeanului sau că se uită la finala cupei mondiale de fotbal! L-am fi înțeles, l-am fi scuzat onorabil!

Mai cred că este o sfidare la adresa Bisericii, a sărbătorii și a acestui concert de colinde să refuzi participarea în numele unui populism ieftin.

Sper măcar că domnul senator a văzut concertul pe facebook!

Am reținut că va refuza orice invitație pe care o va primi, însă noi vom fi perseverenți.

Cu Dumnezeu înainte!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Cine observă cu atenție realitatea nu are cum să nu vadă că adevărata problemă a lumii noastre, dincolo de toate cele constatate de experți, este strâmbătatea sufletului. Oameni ce se vor din nou mari sunt chinuiți de micimea sufletului lor ce izbucnește în tot ceea ce ei fac! Sufletele mici chinuite de aspirații mari, gârboviți de neputința de a-și depăși condiția oricâte ifose ar adăuga expresiei lor cotidiene.

Și chiar de-și drapează calea vieții cu bune intenții, și chiar de-și ascund după vorbe bine meșteșugite intențiile, rămân tot oameni mici și la „stat și la sfat”, cuceriți de neimportanță, bântuiți de dorințe mai mari decât puterea lor. Nu credeți? Uitați-vă bine în jur! Și-i veți vedea. Eu am văzut de curând un astfel de personaj care dădea lecții tuturor despre cum se face, cum se rezolvă, cum le știe el pe toate, dar mai ales amenințând că încă „nu a (re)venit vremea lui”.

Deși, suferința lor e sufletească, spirituală, cea mai mare problemă o au tocmai aici, pentru că nu doar că nu recunosc ceea ce nu le dă pace, dar atacă fără încetare tocmai ceea ce le-ar putea aduce vindecare, adică Biserica și cele spirituale, crezându-se atât de înțelepți, încât ignoranța a devenit lauda lor! Sigur, sunt vrednici de plâns! Ochi au și nu văd, urechi au și nu aud! Și-ar fi de ajuns să recunoască! Și-ar fi de-ajuns să ceară ajutor! De atâta timp însă, prăbușiți în neputințele lor, cu furia învinsului atacă, sperând că și alții vor cădea în condiția lor.

Aflați în fața mântuirii nu văd și nu simt. Și, totuși, salvarea este mai aproape de ei ca oricând. Un cuvânt numai și totul s-ar schimba. Și cei de aici și cei de mai departe, cuprinși de duhul gârbovirii sufletești însă nu simt și nu văd, nu aud și nu cred. Aici este singura lor mare vină! Restul, numai cauze colaterale ale răului! Speranța că se vor vindeca? Cu siguranță! Și ei ca să scape și noi ca să nu-i mai auzim urlând neputințele în ponegriri și să nu le mai vedem schimonoseala gârbovirii de pe fețe tot încercând să o transforme în zâmbet lingușitor și fals.

Că Dumnezeu lucrează în permanență e o certitudine! Că dorim vindecarea celor neputincioși, e o realitate!

Că se va întâmpla, sperăm!

Dumnezeu le va rândui pe toate, cum știe, când va dori!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Un eveniment public petrecut săptămâna aceasta m-a făcut să scriu câteva rânduri, impresionat fiind de extraordinara organizare, implicare și maturitate a tinerilor care au preluat frâiele unor instituții.

Tinerețea este vârsta reală a lumii și vocația spre care suntem mereu chemați! Indiferent de vârsta trupului, cea a sufletului trebuie să fie mereu aceea a tânărului entuziast angajat în a birui provocările istoriei și a-și împlini propriul destin, chiar dacă unii puțin trecuți de vârsta maturității nu vor să înțeleagă și caută soluții să pună bețe în roate celor tineri!

În discursul public, în ceea ce citim, vedem sau auzim cu ajutorul noilor mijloace de comunicare socială, adesea, din nefericire observăm repetată parcă până la saturație o concluzie cu aparențe înțelepte, dar falsă din temelii: noi v-am făcut ceea ce sunteți! Este parcă strigătul disperat al acelora îmbătrâniți în neputințele vieții și doborâți de vicisitudinile istoriei, care uită că trebuie să înțeleagă că timpul le-a trecut și că e vremea altora acum! Este vocea acelora învinși de povara păcatelor lor și care uită că fiecare generație are șanse egale și echitabile înaintea vieții.

Adesea, generațiile mai vechi sunt cele care complică existența tinerilor și uită că în privirea lor curajoasă și entuziastă se vede cel mai frumos lumea. Dar și că puterea lor de a învinge este mereu mult mai mare. Tânărul exprimă cel mai bine puterea, dăruirea și angajamentul de a pătrunde cotloanele existenței pe care Domnul Însuși ni le-a arătat. E adevărat însă și că tinerii trebuie să învețe din experiențele celor mai maturi, dar luând numai ceea ce este bun și nu toxic. Iar experiența acestora trebuie mereu folosită!

Pe drumurile vieții, El Domnul Cel pururi tânăr a întâlnit tineri pe care umbra morții dorea să-i înghită atunci când multe mai aveau de spus. Fiica lui Iair, o copilă total nevinovată de nimic, ori fiul văduvei din Nain sunt numai două mărturii că Cel ce este Stăpân al timpului și al Vieții nu îngăduie așa ceva și învie chiar și din morți.

Este un semn peste secole că Domnul Cel Mare și Puternic este mereu de partea tinerilor. Este Apărătorul fiecărei tinere generații. Este Cel ce îi sprijină și-i ajută. Este Cel ce ne îndeamnă să investim încredere totală în ei.

Trebuie să le oferim tinerilor noștri o lume cât mai frumoasă, cât mai dreaptă și cât mai bună, eliberată de spaimele și ipocriziile unora îmbătrâniți în rele, de neputințele și neîncrederea lor și mai ales de neiubirea și disperarea ce îi ține prea mult în sclavie!

Să nu uităm că Domnul nostru este și Domnul lor și că El nu lasă niciodată la greu, este mai prezent în furtunile vieții, pentru că este Soarele lumii și al istoriei noastre!

Să nu uităm că Cel mereu tânăr de zile, Prietenul și Inspiratorul lor, al celor tineri, nu i-ar lăsa în mortale capcane niciodată, fără ajutor!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Dacă istoria vieții noastre ar fi un mare album foto și din când în când l-am deschide și ne-am uita prin el, am vedea, cu teribilă nostalgie, chipuri și evenimente, întâmplări și momente ce ne-au umplut viața, dar care au rămas vii în inimile noastre. Chiar dacă unii din cei de acolo nu mai sunt printre noi, ci au plecat dincolo, în fabuloasa veșnicie, totuși, fire nevăzute și puternice ne leagă încă de aceștia, amintindu-ne de bucuria și de plinătatea prezenței lor.

Astăzi este una din acele zile în care-i pomenim pe ei, cei plecați în veșnicie, dar niciodată din inimile noastre. Este o zi de celebrare a prieteniei, a recunoștinței și a tot ceea ce ne leagă de ei, dar și un timp de reuniune și de comuniune în inima cea mare și iubitoare a Tatălui ceresc, prin rugăciune. Chiar de nu mai sunt fizic cu noi, ci numai prin iubire, totuși, prin viața și chiar prin absența lor ei ne îndeamnă să prețuim clipele trăite, să ne bucurăm de fascinanta realitate a prieteniei, să iubim, să fim mereu mai buni ca ieri și să ne umplem inimile numai cu bine, bucurie, bunăvoință și dăruire.

Adică, cu ceea ce rezistă trecerii spre Dincolo. Cu singura comoară pe care o putem lua cu noi – iubirea și numai iubirea. Pentru că suntem numai cât iubim și ce iubim se face scară spre cer, iar iubirea este singura bogăție pe care nici măcar moartea nu o poate răpi, strica sau altera!

Da, astăzi este o celebrare a iubirii, a iubirii pentru cei ce au plecat dincolo fără să părăsească o clipă sufletele noastre. Este o zi a pregustării acelei neînserate lumini, o zi de bucurie a regăsirii în comuniunea credinței, o zi de întâlnire cu cei ce sunt pururi vii, o zi de amintire frumoasă și tandră.

Părinți, bunici, soți sau soții, prieteni, ori cunoscuți… cu toții sunt astăzi mai prezenți spiritual decât au fost ieri, pentru că ne gândim la ei și-i pomenim în rugăciune, înaintea Domnului care este numai iubire, pe ei, pe toți cei plecați mereu mai devreme, mereu când nu ne așteptam, mereu când credeam că nu se poate.

Au plecat, dar nu ne-au părăsit! Au plecat, dar au rămas în iubirea și amintirea noastră, în sufletele și în viețile noastre!

Să ne împărtășească tuturor, Bunul Dumnezeu, bucuria comuniunii intense și înțelepciunea de a fi mereu pururi vii prin iubire, dăruire și bunăvoință! Veșnică să le fie pomenirea, din neam în neam!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Dacă vei privi atent la realitatea lumii noastre, cititorule, vei observa că adesea răul și întunericul par să domine, să biruie și să transforme în praf totul!

Războaie și conflicte, nemulțumiri, lipsuri și neadaptări, boli și dezechilibre, gratuite fapte nedemne, cuvinte aruncate fără demnitate și câte și mai câte, …toate bântuie lumea noastră. Răul pare a fi mai puternic și mai sofisticat, cu un pas înaintea noastră, dorind parcă să ne ducă în sclavia aceea în care ținea, departe de civilizație, în locuri pustii și în morminte, pe mulți din vremea Mântuitorului. Tensiunea, conflictul, neînțelegerea, toate par a fi la ordinea zilei.

Un ținut al Gherghesenilor extins ne dă impresia că a devenit lumea noastră. Și, totuși, așa să fie? La prima vedere, da! Dar, dacă privim în profunzime, deloc! Cel ce a potolit marea și a certat vânturile, Cel ce a eliberat mereu, iară și iară, omul din sclavia răului, continuă să o facă și astăzi. Și încă cu mare putere!

Privim la unele derapaje sau contradicții ale tinerelor generații și ne îngrijorăm. Dar, uităm că Duhul care a călăuzit fiecare generație, se află și astăzi în mijlocul lor și că nu-i lasă să piară, ci-i conduce la tot adevărul.

Cât privește temerile, spaimele și îngrijorările noastre, care poate până la un punct sunt legitime, să nu uităm că Dumnezeu în care noi credem este Domnul istoriei, Stăpânul absolut al lumii și că nimic nu-i poate înfrânge voința și puterea! Răul știe să se plece în fața binelui, știe că nu are nicio șansă de biruință, mai rămâne numai ca și noi să ne încredințăm de aceasta.

Indiferent cât de negru pare cerul de la un moment dat să nu uităm, după furtună, întotdeauna, răsare acel Soare strălucitor, cald, frumos și biruitor! Răul niciodată nu are cuvântul decisiv în viața noastră! Răul nu poate învinge niciodată! Binele este covârșitor mereu!

Să fim următori ai binelui, dătători de speranță și luminători ai oricărui întuneric, cu Domnul în suflete!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Știri de tot felul, vești și zvonuri, bârfe și tensiuni, conflicte și războaie, toate au în centrul lor omul și preocupările sale, iar veacul nostru a debutat în forță, celebrând parcă puterea de distrugere și de oprimare a omului, sub presiunea a tot felul de ideologii, care mai de care mai mortale.

Oriunde am întoarce privirea, vedem parcă destui dintre aceia care vânează inima și rostul omului, gata de a-l prinde la cotitură și a și-l face pradă de mare preț.

În plasa cuvintelor meșteșugite, ori cu arcul bunelor intenții, mulți țintesc sufletul omului, gata în a-l prinde și a-i oferi, cu de-a sila, raiuri de toate culorile și categoriile, de la negru la roșu, trecând prin toate extremele și fabulațiile ideologice. Mari vânători și pescari într-ale umanității, răpitorii de ocazie folosesc cuvântul dres cu aparente sentimente pentru a-l prinde pe cel ce este interlocutor divin și cel mai iubit din univers.

Dar, într-atâtea curse și capcane, oferte aparent de nerefuzat și de neratat, există totuși Singurul Mare și Adevărat Pescar, Cel ce pescuiește nu pentru a distruge și a tortura, ci numai pentru a da viață și încă din belșug, pentru a te extrage din neinteresantul cotidian și a te duce înspre plinătatea rostului.

Cu undița cuvântului, El, Marele Cuvânt ne rostuiește sufletele și ne dăruiește bucuria cea de nepierdut de fiecare dată, iar și iar, cu neîmpuținabilă iubire.

De două milenii Marele Pescar prin cei trimiși ai Lui ne călăuzește spre apa limpede a vieții veșnice, arătându-ne ce înseamnă cu adevărat viața – a iubi, a dărui, a te bucura, a fi solidar și, peste toate, a fi în comuniune.

Nu plumbul istoriei este greu, nici cursele răpitorilor de ocazie, ci numai insensibilitatea la chemarea Cuvântului Vieții e singurul păcat formidabil.

Să fim cuvinte de iubire și de speranță, reflectări de bunătate și lumină în orice întuneric!

Pr. Dr. Ionuț Ghibanu este Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei.