FCSB și CFR, out din Europa
Seara de joi s-a dovedit una neagră pentru fotbalul românesc: ambele echipe din Liga I care au jucat în play-off-ul pentru grupele Europa League au fost eliminate.
Seara de joi s-a dovedit una neagră pentru fotbalul românesc: ambele echipe din Liga I care au jucat în play-off-ul pentru grupele Europa League au fost eliminate.
După succesul în organizarea meciurilor de la EURO 2020 și a Campionatului European Under 21 anul acesta, FRF dorește să
Chindia Târgoviște – FC Voluntari, luni, 13 martie – ora 17.30 Chindia şi FC Voluntari s-au mai întâlnit de 10
Echipa din Târgoviște va întâlni astăzi FC Argeș, la Ploiești (ora 17.00), în primul meci oficial din 2023. În tur,
Programat inițial pentru week-end-ul care începe mâine, jocul dintre Petrolul Ploiești și Chindia, contând pentru etapa a V-a a campionatului a fost amânat de FRF pentru 12 septembrie, ora 19.30.
După succesul în organizarea meciurilor de la EURO 2020 și a Campionatului European Under 21 anul acesta, FRF dorește să
Chindia Târgoviște – FC Voluntari, luni, 13 martie – ora 17.30 Chindia şi FC Voluntari s-au mai întâlnit de 10
Echipa din Târgoviște va întâlni astăzi FC Argeș, la Ploiești (ora 17.00), în primul meci oficial din 2023. În tur,
Teatrul Tony Bulandra Târgoviște a fost invitat să prezinte spectacolul „Gaițele”, în regia lui Mc Ranin, în cadrul Festivalului Bucureștii lui Caragiale, ediția a VII-a, organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul Ion Creangă.
Ziua Internațională a Teatrului, sărbătorită în fiecare an în data de 27 martie, va fi marcată, în 2022, și la
Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, instituție aflată în subordinea Primăriei Târgoviste, a intrat într-un amplu proces de reabilitare și modernizare.
După multe luni de așteptare, spectatorii se pot bucura din nou de spectacole la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște.
Viitorul Uniunii Europene este unul dintre subiectele fierbinți ale momentului. Dacă euroentuziaștii văd o întărire a UE și transformarea acesteia într-un soi de Statele Unite ale Europei, euroscepticii au o viziune sumbră asupra viitorului, generată de problemele aparent insurmontabile cu care se confruntă UE în prezent.
Apariția în presă a informațiilor care vizau disfuncții la dispeceratul Serviciului de Ambulanță Dâmbovița, nu a trecut fără urmări.
Având în vedere informațiile deținute la nivel central, privind existența unor situații de constrângere financiară sau a unui sistem abuziv față de cetățenii români care optează, prin intermediul agențiilor de plasare, să lucreze ca îngrijitori de persoane vârstnice în Austria, Inspecția Muncii a elaborat următorul Comunicat de presă:
Teatrul Tony Bulandra prezintă programul complet al sărbătorii municipiului.
Ziua Internațională a Teatrului, sărbătorită în fiecare an în data de 27 martie, va fi marcată, în 2022, și la
Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, instituție aflată în subordinea Primăriei Târgoviste, a intrat într-un amplu proces de reabilitare și modernizare.
După multe luni de așteptare, spectatorii se pot bucura din nou de spectacole la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște.
Reprezentanții Consiliului Județean au continuat seria deplasărilor în teritoriu, pentru a verifica stadiul lucrărilor la obiectivele de investiții din 12 localități dâmbovițene, respectiv Pucheni, Malu cu Flori, Cândești, Râu Alb, Bărbulețu, Pietrari, Voinești, Tătărani, Mănești, Raciu, Lucieni și Ulmi.
Performanța sportivă rămâne una dintre prioritățile autorităților județene! În ședința extraordinară de vineri, 12 august, a Consiliului Județean Dâmbovița, transmisă
Comunicat de presă Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați expoziția dedicată inginerului
Comunicat de presă Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat astăzi, 25 octombrie a.c., la manifestările dedicate Zilei Armatei
Asociația Societăților Prestatoare de Servicii în Situații de Urgență din România (ASPSSU) constată cu îngrijorare amplificarea fenomenului declanșării de incendii de proporții la mai multe obiective pe teritoriul țării.
Georgică Dumitru (PNL), într-o postare de pe pagina sa de Facebook, trage un semnal de alarmă după incendiul izbucnit zilele
„Unirea naţiunea a făcut-o” – Mihail Kogălniceanu
Georgică Dumitru (PNL), într-o postare de pe pagina sa de Facebook, semnalează faptul că cetățenii ar trebui să fie capabili
Administrația din Pucioasa a înțeles că numai prin atragerea de fonduri guvernamentale și europene poate dezvolta orașul. Edilii speră într-o transformare rapidă și radicală a stațiunii turistice. Se dorește modernizarea drumurilor, reabilitarea infrastructurii de apă și canal, construcția de locuri de agrement.
Pas important pentru turismul montan dâmbovițean: Consiliul Județean a finalizat PUZ-ul pentru Stațiunea Peștera-Padina. Urmează avizarea! Informație importantă furnizată de
Performanța sportivă rămâne una dintre prioritățile autorităților județene! În ședința extraordinară de vineri, 12 august, a Consiliului Județean Dâmbovița, transmisă
Universitatea „Valahia” din Târgoviște aniversează, în această perioadă, trei decenii de existență. În suita de evenimente dedicate acestei aniversări, universitarii
Câştigul salarial mediu nominal net în județul Dâmbovița a fost în luna iunie 2018 de 2354 lei, în scădere cu 0,2% faţă de luna mai 2018.
Președintele PSD Dâmbovița și vicepreședintele Senatului, Adrian Țuțuianu conduce detașat lista persoanelor de încredere în Dâmbovița.
Pas important pentru turismul montan dâmbovițean: Consiliul Județean a finalizat PUZ-ul pentru Stațiunea Peștera-Padina. Urmează avizarea! Informație importantă furnizată de
Performanța sportivă rămâne una dintre prioritățile autorităților județene! În ședința extraordinară de vineri, 12 august, a Consiliului Județean Dâmbovița, transmisă
Universitatea „Valahia” din Târgoviște aniversează, în această perioadă, trei decenii de existență. În suita de evenimente dedicate acestei aniversări, universitarii
Într-un comunicat de presă, senatorul liberal Iancu Caracota îl ironizează pe Liviu Dragnea și ia poziție față de evoluția situatiei privind pesta porcină:
„În timp ce Liviu Dragnea se ţine de telenovele cu asasini închipuiţi, pesta porcină africană a îngenuncheat a doua fermă ca mărime din Europa!
În ultime 10 zile, au fost descoperite 3 focare noi de infectare cu pestă porcină africană (PPA), în județul Dâmbovița.
Petre Daea, fost ministru al Agriculturii , deplânge dispariția fulgerătoare a fostului consilier prezidențial pe probleme de agricultură, Adrian Rădulescu.
Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a comunicat, în data de 18 decembrie, că la momenul de
Chindia și FC Argeș au remizat, sâmbătă la amiază, pe Eugen Popescu, 1-1 după 90 de minute în care am numărat doar trei faze de poartă, respectiv golurile și bara lui Buleică.
După succesul în organizarea meciurilor de la EURO 2020 și a Campionatului European Under 21 anul acesta, FRF dorește să
Chindia Târgoviște – FC Voluntari, luni, 13 martie – ora 17.30 Chindia şi FC Voluntari s-au mai întâlnit de 10
Echipa din Târgoviște va întâlni astăzi FC Argeș, la Ploiești (ora 17.00), în primul meci oficial din 2023. În tur,
Meci mare astăzi pe Eugen Popescu, la ora 13.30: ocupantele locurilor 1 și respectiv 3 din Liga a II-a, Chindia și FC Argeș, se întâlnesc în cel mai interesant joc al rundei a patra a campionatului. Chindia are de o luat o revanșă, în fața propriilor suporteri, după înfrângerea din 15 aprilie, 2-4 lângă Turn cu echipa lui Emil Săndoi. Cu Viorel Moldovan pe bancă, Târgoviștea a câștigat tot în acest sezon, 1-0 cu Poli, 2-1 cu U Cluj și 2-0 cu Aerostar Bacău, fiind singura trupă de B care are maximum de puncte după trei etape.
După succesul în organizarea meciurilor de la EURO 2020 și a Campionatului European Under 21 anul acesta, FRF dorește să
Chindia Târgoviște – FC Voluntari, luni, 13 martie – ora 17.30 Chindia şi FC Voluntari s-au mai întâlnit de 10
Echipa din Târgoviște va întâlni astăzi FC Argeș, la Ploiești (ora 17.00), în primul meci oficial din 2023. În tur,
Drumul spre Peștera, pe Dichiu, rămâne închis, cel puțin până pe 21 septembrie. Se execută lucrări de reabilitare atât pe DJ 713 (DN 71- Șaua Dichiului- Babele), cât și pe drumul de legatutra cu DJ 714 (Dichiu- Zănoaga).
S-a modificat termenul de plată al amenzilor. Astfel, contravenienții au posibilitatea achitării în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ.
USR a reușit să depășească pragul simbolic de 1 milion de semnături pentru inițiativa civica #FaraPenali! Citește Știrea
Dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, PSD ar obține 35% din voturile celor care ar merge la urne. O scădere cu 10 % față de alegerile din 2016.
Peste 650 de sancțiuni contravenționale aplicate, 2 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice constatate, 46 de permise de conducere reținute și 28 de certificate de înmatriculare retrase sunt rezultatele obținute de polițiștii de la rutieră din Dâmbovița, în urma unei acțiuni organizate în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.
În cursul lunii martie 2019, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Dâmbovița au desfășurat acțiuni de control prin care s-a
În perioada 01 – 07 aprilie 2019, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al