Platformă de știri și opinii

Monthly archive

februarie 2023

Chindia, remiză albă cu FCU Craiova 1948

in Sport by

În etapa 28 a SuperLigii, Chindia și FCU Craiova au terminat la egalitate, scor 0-0. Pe un gazon dificil, cele două echipe au arătat puțin fotbal, dar multe intrări dure. Numai în prima repriză au fost arătate patru cartonașe galbene de către centralul jocului, Cătălin Popa.

Cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, Chindia Târgoviște ocupă locul 9 în clasament, cu 31 de puncte. Urmează duelul cu  CS Mioveni, din deplasare, după care, elevii pregătiți de Toni Petrea vor da piept în ultima etapă cu FC Voluntari.

Sursa foto: Facebook, AFC Chindia

Mesajul prefectului Claudia Gilia cu ocazia Zilei Protecției Civile

in Actualitate by

Pompierii, salvamontiștii, piloții, medicii, paramedicii, asistenții, salvamarii, voluntarii și tot personalul tehnic – sunt dovada deplină a dedicării, responsabilității și umanității.

Ultimii ani au fost unii extrem de grei pentru tot sistemul de protecție civilă – am avut o luptă epuizantă în perioada de Pandemie, apoi ne-am confruntat cu inundații, alunecări de teren, au fost misiuni de stingere a incendiilor în afara granițelor, a venit războiul din Ucraina și în urmă cu câteva săptămâni cutremurul devastator din Turcia, dar și sutele de cutremure și replici din țara noastră.

Presiunea de pe umerii personalului din sistemul public de protecție civilă este una enormă.

Ei sunt cei care educă populația cum să se comporte, cum să se pregătească și cum să acționeze în caz de calamități sau dezastre naturale sau de altă natură. Ei sunt cei care acționează pentru a ocroti populația și patrimoniul în fața pericolelor de urgență. Ei sunt cei care fac din misiunea de serviciu, una personală, de parcă și-ar apăra propria familie. Indiferent unde s-ar afla în cazul unui dezastru, ei salvează vieți, pentru că știu că acolo unde sunt familiile lor – sunt alți salvatori, la fel de dedicați – care le vor veni în ajutor. Ei ne oferă această lecție enormă de dedicare și umanitate.

Ziua Protecției Civile este o minunată ocazie de a ne reaminti că împreună putem stopa schimbările climatice prin comportamentul de zi cu zi.

Munca tuturor celor implicați în protecția civilă este una extrem de apreciată atât pe plan intern, cât și pe plan extern, indiferent dacă vorbim de stingerea incendiilor din Grecia sau Franța, salvarea supraviețuitorilor cutremurului din Turcia sau ajutorul imens oferit refugiaților ucraineni la frontiera de Nord a României.

Toate aceste fapte demonstrează că salvatorii noștri sunt pregătiți să acționeze în orice împrejurare.

Salvatorii români au arătat întregii lumi fața umană a poporului nostru, au arătat că solidaritatea și munca sunt valori care ne caracterizează.

La Mulți Ani, dragi salvatori!

Vă mulțumim pentru toate lecțiile pe care ni le oferiți zi de zi!”, a transmis prefectul Claudia Gilia.

Chindia joacă azi cu FCU 1948 Craiova

in Sport by

Chindia Târgoviște – FC U Craiova 1948,  marți, 28 februarie – ora 18.00

11 decembrie 2022, Chindia – FCSB 0-2: a fost singura înfrângere suferită de târgovişteni în ultimele nouă partide disputate în campionat din postura de gazde, în rest au trei victorii şi cinci remize.

Chindia şi FC U Craiova 1948 s-au mai întâlnit de patru ori în principala competiţie internă, fiecare şi-a trecut în cont câte o victorie, iar alte două partide s-au terminat fără gol marcat.

Cea mai recentă confruntare directă pe prima scenă: 10 octombrie 2022, FC U 1948 – Chindia 0-1, gol marcat de Doru Popadiuc.

Anton Petrea şi Nicolo Napoli s-au mai duelat o singură dată în Superliga României, pe 6 februarie 2022, în FCSB – FC U 1948 2-2.

Mediile de vârstă

Chindia Târgovişte – 24 ani şi 7 luni.

FC U 1948 – 24 ani şi 5 luni.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Gabriel Purcaru, președinte al PSD Moreni: „Startul unei noi etape în politica din municipiul nostru”

in Actualitate/Politică by

Gabriel Purcaru, directorul general al Parcului Industrial Moreni, a fost ales, la sfârșitul săptămânii trecute, cu unanimitate de voturi, președinte al organizației municipale PSD Moreni.

Votul pe care, alături de ECHIPA PSD MORENI, l-am primit astăzi, reprezintă startul unei noi etape în politica din municipiul nostru.

Suntem parte a aceleiași echipe, suntem uniți, iar acest lucru ne face să fim prima forță politică din Moreni!

Politica se face pentru oameni a depășit de multă vreme stadiul de slogan! Este o stare de fapt și, în același timp, o promisiune pe care noi, cei din PSD, o respectăm.

Responsabilitatea mea și a echipei mele este una uriașă pentru viitorul comunității noastre: câștigarea, în 2024, a alegerilor europarlamentare, locale, parlamentare și a alegerilor prezidențiale. Primarul Moreniului va fi al PSD, dar, la fel de important, anul viitor vom câștiga și majoritatea în Consiliul Local al muncipiului nostru.

Acesta a fost și motivul întăririi și revigorării celor 20 de organizații de cartier ale PSD Moreni. Un municipiu precum Moreniul are nevoie de membri PSD bine pregătiți, conștienți că succesul se datorează efortului în echipă, dar și gata să se dedice 100%oamenilor din Moreni.

O administrație care să muncească în interesul morenarilor nu poate fi decât o administrație condusă de PSD Moreni.

PSD Moreni își va îndeplini angajamentul luat în fața acestei frumoase comunități: un municipiu european, cu oameni care să fie mândri că sunt morenari.

Încă o dată vă mulțumesc pentru tot!

De asemenea, mulțumesc domnului președinte al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, domnului prim-vicepreședinte Titus Corlățean, domnului secretar general, Daniel Cristian Stan, doamnei deputat Carmen Holban, domnilor deputați Ioan Vulpescu, Marian Țachianu, doamnei vicepreședinte a PSD, Luciana Cristea, doamnei prefect, Claudia Gilia, doamnelor și domnilor primari, consilierilor județeni, colegilor din PSD MORENI și celor pentru care noi suntem aici: locuitorii municipiului Moreni„, a declarat noul președinte al PSD Moreni.

Sursa și foto: Facebook Gabriel Purcaru

Dep. Carmen Holban(PSD), mesaj de suținere pentru sindicaliștii din sănătate

in Actualitate by

Carmen Holban, deputat al Partidului Social Democrat, a transmis într-o postare pe pagina sa de socializare că îi susține pe sindicaliștii din sănătate pentru creșterea salariilor. Parlamentarul a anunțat  că este pregătită o noua lege a salarizării personalului plătit din fondurile publice, iar consultările cu partenerii sociali sunt deosebit de importante pentru promovarea acestui act normativ.

Astfel, în cadrul audiențelor pe care le susține la sediul PSD Dâmbovița, Carmen Holban a discutat cu președintele Uniunii Județene Sanitas Dâmbovița, Corneliu Stănică, despre prevederile acestei legi în ceea ce privește personalul medico-sanitar, personalul de specialitate, dar și personalul auxiliar, tehnic și administrativ din domeniu. 

Cele mai importante solicitări ale Sanitas Dâmbovița sunt următoarele:

-niciun salariat nu trebuie să piardă din venituri odată cu intrarea în vigoare a noii legi;

-noua lege a salarizării trebuie să prevadă creșteri salariale pentru personalul din SĂNĂTATE și Asistență Socială, dar și punerea în aplicare a Legii 153/2017.

-salariații din sănătate, asistență socială, precum și personalul TESA trebuie să se regăsească pe aceeași grilă de salarizare;

-reașezarea coeficienților pentru profesioniștii și funcțiile din sistem;

-asigurarea aceluiași nivel de venituri pentru angajații care au aceeași specializare, au aceeași complexitate a muncii și, mai mult, lucrează în aceeași unitate sanitară, oricare ar fi ordonatorul principal de credite.

A fost o întâlnire constructivă, cu argumente bine întemeiate și corect fundamentate. L-am asigurat pe președintele Uniunii Județene Sanitas Dâmbovița, Corneliu Stănică, că voi transmite și susține toate revendicările discutate astăzi, precum și faptul că redactarea şi aprobarea acestei legi se va face doar după consultarea partenerilor noștri sociali” , a transmis deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban.

ITM, precizări privitoare la transmiterea informațiilor în Registrul Electronic de Evidență a Salariaților

in Actualitate by

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița le reamintește angajatorilor care sunt termenele în care trebuie să transmită informațiile, în Registrul Electronic de Evidență a Salariaților, pentru a nu ajunge în situția de a primi sancțiuni, pentru eventuale întârzieri.

1. Cel târziu în ziua anterioară începerii activității, sau a intrării în vigoare a unor modificări, pentru:

-încheierea unui contract individual de muncă pentru un nou angajat;

-orice modificare ulterioara a unui CIM referitoare la: funcția/ocupația, tipul CIM, durata CIM (nedeterminată/determinată), durata timpului de muncă și repartizarea acestuia (în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parțial).

Dacă modificarea CIM se produce ca urmare a unei hotărâri judecătorești înregistrarea în registru se face în termen de 20 de zile de la data la care angajatorul a luat cunoștință de conținutul acesteia.

2.Cel tarziu in ziua anterioara datei suspendarii/datei incetarii suspendarii se transmit:

-perioada;

-cauzele suspendării;

-data încetării suspendării contractului individual de muncă, cu excepția cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale.

Exceptie fac absențele nemotivate, care se transmit în registru, în termen de 3 zile lucrătoare, de la data suspendării.

3.Cel tarziu la data incetarii CIM/la data luării la cunostinta a evenimentului ce a determinat încetarea CIM, cu precizarea datei și a temeiului legal al încetării contractului individual de muncă.

4.In termen de 3 zile lucratoare de la aparitia modificarii:

a) datele de identificare ale angajatorului care angajează personal în baza unui contract individual de muncă, cum ar fi: denumire, cod unic de identificare – CUI, codul de identificare fiscală – CIF, sediul social și numele și prenumele reprezentantului legal – pentru persoanele juridice, respectiv: numele, prenumele, codul numeric personal – CNP, domiciliul – pentru persoanele fizice;

b) datele de identificare ale salariaților, cum ar fi: numele, prenumele, codul numeric personal – CNP, cetățenia și țara de proveniență – Uniunea Europeană – UE, non-UE, Spațiul Economic European – SEE.

5. In termen de 20 de zile lucratoare de la data producerii modificării:

-salariului de bază lunar brut

-a indemnizațiilor, sporurilor, precum și a altor adaosuri.

Important! Orice corecție a erorilor survenite în completarea registrului se face la data la care angajatorul a luat cunoștință de acestea.

Sursa: Marius Lixandru , Inspector Șef Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița

Iubiți-vă dușmanii, iertați-i și ei vor dispărea!

in Opinii by

În fuga teribilă după sens prin toate cotloanele lumii, adulmecând veșnicia, dar neurmând-o mereu, omul încearcă să-și potolească foamea și setea după Dumnezeu cu tot felul de surogate. Se poticnește în agonisire, se blochează în a avea, în a judeca, are impresia că un hobby sau cariera, ori o ideologie reprezintă totul și astfel moare înainte de a muri îngropat în false speranțe și ancorat în terenul mlăștinos al iluziilor.

Comoara supremă a vieții noastre este, fără îndoială, iubirea. A lui Dumnezeu pentru noi. A noastră, cât o reflectă pe a Lui. Iar, una din formele concrete ale ei, este iertarea. Adică cel mai practic exercițiu de iubire.

Iertăm și asta ne apropie de Creator, iertăm, nu pentru că facem un favor neapărat cuiva, ci pentru că ne eliberăm de inutile poveri și mai ales pentru că lăsăm să transpară prin noi ceva din lumina aceea neapusă. Desigur, veți spune, dar cum să-l iert eu pe acela care mă urăște atât de mult? Pe cel ce mă tratează cu aroganță și dezinteres sau pe cel ce mă ponegrește necontenit, uitând să-și vadă de ale lui și blocându-se în ale mele? Sau, îl iert, dar nu-l pot uita și cu prima ocazie îi voi răsplăti la fel! Toate sunt soluții ale unor minți chinuite de neprofunzime și de propria egolatrie.

Îl iert pe cel ce-mi face rău chiar dacă nu-și cere iertare, chiar de nu vrea, chiar de continuă să fie rău, chiar de va posta tampenii pe facebook și va zidi realități false, în pofida totalului său dezinteres spiritual, îl iert! Pentru că nu vreau să împart cu el povara urii! Pentru că nu vreau să fiu la fel de rău ca el! Pentru că nu vreau să-mi las viața stăpânită de fantasmagoriile lui. Adică, ies din jocul lui. Îl las pe el să se lupte cu propriul rău, de care, dacă nu se eliberează, îl va distruge și aceasta va fi pedeapsa pe care și-o alege singur. Îi las ura lui ca cea mai mare comoară a lui, daca așa vrea. Și să fie aceasta numai între el și Dumnezeu. Poate va găsi o cale pentru a-i susține eliberarea.

Dar, astăzi, înaintea începutului Postului Învierii Domnului, pe calea asceților mergând, vă asigur, nu mai am dușmani și adversari, pentru că îmi iubesc aproapele și atunci dacă ei nu consideră la fel, singura tristețe a neîmplinirii rămâne la ei.

Vă sfătuiesc să faceți la fel!

Iubiți-vă dușmanii și ei vor dispărea. Iar, de vor continua să vă facă rău, nu vă temeți, fiind al lor, va merge în mod sigur înapoi, la ei!

Să iertăm cu discernământul iubirii și cu măsura Lui, asta învățăm din pericopa evanghelică de azi!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Chindia joacă azi cu Rapid

in Sport by

  Chindia va juca astăzi pe Suberbet Arena – Giulești, cu Rapid (ora 20.00), meci din cadrul etapei a 27-a a campionatului. În tur, Chindia a câștigat cu 2-1 la Ploiești, la debutul lui Toni Petrea pe banca roș-albaștrilor în Liga I. Patru jucători sunt indisponibili pentru meciul de azi, toți din motive medicale: Grubac, Celea, Popadiuc și Dumitrașcu. 

 „Ne așteaptă un meci greu, cu o echipă care are drept obiectiv o clasare cât mai bună în play-off. Rapidul are tot ce îi trebuie pentru acest lucru. Vom juca pe un stadion frumos, cu o atmosferă frumoasă, dar bineînțeles, ostilă nouă. Trebuie să fim pregătiți din acest punct de vedere. Vrem să jucăm cât mai bine, să facem un meci bun și să venim acasă cu puncte, dacă se poate. Va fi greu, vom avea un final de sezon regular. Nimeni nu cedează, toată lumea vrea să scape de retrogradare. Chiar și echipele care aparent ocupă poziții retrogradabile joacă un fotbal bun. Mă gândesc la play-out, probabil vom avea cel mai disputat play-out din ultimii ani” – declarații Toni Petrea înaintea jocului cu Rapid. 

    Meciul din această seară va fi condus la centru de Andrei Chivulete (foto). Asistenți: Daniel Mitruți și Andrei Constantinescu, în camera VAR: George Vidican și Vladimir Urzică.

Rapid – Chindia, ora 20.00, va fi transmis în direct de Digisport, Primasport și Orangesport.

18 ani de la marea victorie a Stelei cu Valencia. Actualul director sportiv al Chindiei, în echipa de aur

in Actualitate/Sport by

Pe 24 februarie 2005, Steaua se califica in optimile de finala ale Cupei UEFA, trecand de Valencia. Dupa ce in tur pierduse cu 2-0 in Spania, echipa din Romania a invins cu acelasi scor pe stadionul din Ghencea, in fata a 30 000 de stelisti.

Meciul a fost unul de vis pentru Andrei Cristea, care a marcat doua goluri si a dus partida la loviturile de departajare, unde stelistii s-au impus cu 4-3. Mirel Radoi, Florin Lovin, Gabriel Bostina si Nicolae Dica au marcat la penalty-uri.

Lovin a vorbit dupa calificare despre emotiile simtite in timpul executarii loviturii de la 11 metri:
„Mi-a inghetat piciorul la penalty, am crezut ca nu o sa intre si nu mi-a venit sa cred cand am vazut-o in plasa”, 
a spus atunci fotbalistul.

Andrei Cristea a fost cerut in echipa de Gigi Becali. Cristea a fost unul dintre primii jucatori adusi la Steaua de Becali pe care patronul se gandea ca-l va vinde pe zeci de milioane de euro. Echipa „ros-albastrilor” din meciul cu Valencia: Hamutovski – Ogararu, Mirel Radoi, Sorin Ghionea, Petre Marin – Daniel Oprita, Sorin Paraschiv, Dorinel Munteanu- Nicolae Dica, Laurentiu Dinita, Andrei Cristea. Antrenor era Walter Zenga. Sorin Paraschiv, om de bază al Stelei la avea vreme, ocupă acum poziția de director sportiv la Chindia Târgoviște.

Steaua s-a calificat atunci in saisprezecimi de pe pozitia secunda dintr-o grupa in care se mai aflau Athletic Bilbao, Parma, Besiktas si Standard Liege.

Valencia traversa o perioada fantastica, clubul spaniol fiind pe atunci detinatoarul Cupei UEFA.

Calificarea Stelei in optimi a declansat nebunia in Bucuresti, unde mii de fani au umplut Piata Universitatii, in ciuda ploii torentiale.

CSM Târgoviște, victorie în „decisiv” cu Olympiacos Pireu

in Sport by

Victorie istorică aseară pentru voleibalistele de la CSM Târgoviște în meciul din sferturile de finala ale CEV Volleyball Cup, împotriva multiplei campioane a Greciei, Olympiakos Piraeus. A fost o partidă dificilă cu multe răsturnări de situație și de un dramatism dus la extrem. După primul set câștigat, voleibalistele noastre pierd următoarele două seturi, însă nu renunță și câștiga această partidă într-un ție-break fabulos!

Scor final: 3-2 (25-19; 23-25; 18-25; 25-17; 15-9)

„Așteptăm cu nerăbdare returul de la Pireu de unde speram sa ne întoarcem cu o calificare extraordinara pentru toți iubitorii sportului targoviatean și dâmbovițean. Mulțumim fetelor, staff-ului tehnic, staff-ului administrativ și nu în ultimul rând, vrem să mulțumim celui de-al șaptelea jucător din această seară, susținătorii noștri care au umplut sala Polivalentă și au făcut o atmosferă minunată!”, au scris cei de la CSM Târgoviște pe Facebook.

O seară de neuitat pentru iubitorii sportului și performantelor europene la Târgoviște!!! CSM a revenit miraculos de la 1-2 și a câștigat cu 3-2 prima manșa a sferturilor de finala ale CEV Cup după o partidă epică în compania multiplei campioane a Greciei, Olympiakos Pireu!! Returul se joaca peste o săptămână la Atena, iar calificarea în semifinale este o țintă grea, dar reală!! Un mare plus pentru cei 2000 de targovisteni și dâmbovițeni care au umplut pentru prima data în acest sezon Sala Sporturilor! Ați fost geniali!! – Gabriel Boriga, City Managerul Municipiului Târgoviște

AJOFM Dâmbovița anunță: Peste 300 persoane şi-au găsit un loc de muncă în luna ianuarie 2023!

in Actualitate by

În luna ianuarie 2023, odată cu implementarea Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Dâmbovița au fost încadrate în muncă 313 persoane, dintre care 139 femei. Din totalul persoanelor ocupate, 187 au peste 45 de ani, 34 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 5 au între 30 și 35 de ani, 29 au între 25 și 30 de ani, iar 58 sunt tineri sub 25 de ani ( 55 tineri NEET, sub 30 ani). În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 84 provin din mediul urban, iar 229 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (117). Cele cu studii profesionale sunt în număr de 69. Numărul celor cu studii universitare este de 26, iar cei cu studii elementare sunt în număr de 101. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 129 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în luna ianuarie 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1376 persoane. Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, puteți accesa www.anofm.ro” , se arată în cadrul unui comunicat de presă transmis de AJOFM Dâmbovița.

Un nou parc prinde contur, la Târgoviște!

in Administrație by

Executivul Primăriei Târgoviște a  efectuat o vizită de lucru în teren la investiția ce vizează amenajarea noului parc, din vecinătatea Complexului Turistic de Natație și a unei noi zone de agrement.

Parcul este amenajat pe o suprafață de peste 50.000 de metri pătrați cu spații verzi, 1.000 de arbori și arbuști ornamentali, fântână arteziană, pistă pentru bicicliști, zonă de fitness, mobilier urban cu wi-fi și supraveghere video.

De asemenea, investiția mai presupune amenajarea lacului în suprafață de 43.741 mp. (curățarea malurilor și a fundului lacului, plantarea de floră acvatică care aerează apa lacului si popularea lacului cu pești, consolidarea taluzurilor, malurilor și profilarea acestora, aducțiunea apei si tratarea acesteia cu soluții ecologice care să împiedice formarea nămolurilor, amenajarea suprafeței vizibile a malurilor ca spațiu verde), amenajarea unui nou drum de acces și a unei parcări în zonă, construirea unui pod peste canal, construirea unei baze sportive, dar și a unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 50.000.000 mp., destinat alimentării iluminatului public, reprezintă reperele unui complex de investiții care vizează o suprafața de aproximativ 15 ha., transformând o zonă degradată și ”uitată” într-un important punct de atracție!

Într-o conferință de presă susținută în teren, primarul Daniel Cristian Stan a oferit mai multe detalii despre acest proiect.

Suntem lângă Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, aici unde se dezvoltă cea mai mare zonă de agrement a orașului nostru. Este vorba despre un complex de proiecte care au în vedere construirea unui parc de cinci hectare și sunt în derulare lucrările începute practic de la zero a acestui parc. De asemenea, în paralele se află în derulare un proiect pentru decolmatarea lacului de lângă Complexul Turistic de Natație.  Sunt convins că târgoviștenii își aduc aminte de această zonă. Ea nu a mai suferit intervenții de foarte mult timp, iar în acest moment vedem cât de multe lucruri se întâmplă aici. Este vorba despre un șantier destul de mare, un șantier care pe de-o parte se decolmatează lacul, de asemenea, vor fi refăcute taluzurile, va fi reabilitat spațiul verde din jurul lacului, va fi făcută o balustradă, avem și iluminatul public care va înconjura toată această zonă.

 Vor fi și plante acvatice care vor ajuta la curățarea apei, de asemenea, se va schimba priza, astfel încât, lacul să fie alimentat permanent cu apă. Va fi o zonă foarte frumoasă de agrement, care sunt convins că va atrage foarte mulți oameni. De altfel, acest parc era un punct de atracție în urmă cu zeci de ani, iar în acest moment vrem să redăm din nou viață întregii zone. Lucrările la parc și la lac vor fi încheiate anul acesta. În ceea ce privește drumul și parcarea, va mai dura probabil ceva” , a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Este cel mai mare parc construit în municipiul Târgoviște în ultimii 50 de ani.

„Despre Dragoste… de Dragobete”, la Biblioteca Județeană

in Actualitate/Cultură by

Vineri, 24 februarie 2023, orele 11.00, Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” Dâmbovița celebrează iubirea în stilul tradițional românesc, în cadrul programului „Despre Dragoste… de Dragobete”.

Într-un program în care muzica, poezia și dansul se combină armonios, participă:

  • Ansamblul Folcloric „Cununa Nucetului”  – „Cu drag, de Dragobete!”, coordonator Constantin Florinel Gângă;
  • Elevii și profesorii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște cu „Lecție despre Dragobete” și „Primăvara amintirilor”, coordonatori: Tatiana Ghiță, Elena Dragomir și Gabriela Catrina;
  • Cristina Ilie cu „Românii poartă ie” și Expoziție de costume populare și obiecte vechi tradiționale;
  • Corala Universității „Valahia” din Târgoviște cu momente muzicale;
  • Centrul de Arte „Carmina Burana” cu mix-ul de genuri muzicale „Amor Omnia”, ediția a III-a, coordonator Ana Maria Gheorghe.

Decor asigurat de pictor Mihai Nistor și Miss Hat.

Sursa: Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” Dâmbovița

Go to Top