Platformă de știri și opinii

Monthly archive

ianuarie 2021

Incidența cazurilor de coronavirus în județul Dâmbovița (31 ianuarie 2021)

in Actualitate/Sănătate by

Incidența cazurilor de coronavirus înregistrată la data de 31 ianuarie 2021 în județul Dâmbovița este de 1,19 la mia de locuitori. Citește Știrea

Dâmbovița – Amenzi de 17.000 de lei, pentru neportul măștii, doar în ultimele 48 de ore

in Actualitate by

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, la nivelul județului Dâmbovița, IPJ Dâmbovița a intensificat acțiunile în zonele unde se formează aglomerări de persoane, centre comerciale, piețe și mijloace de transport în comun. Scopul acțiunilor desfășurate este de a verifica modul în care se respectă măsurile de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor.

În urma activităților desfășurate, în ultimele 2 zile, la nivelul județului Dâmbovița, echipele mixte de control au verificat 275 de societăți comerciale. Totodată, au fost aplicate 212 sancțiuni contravenționale, pentru neportul măștii, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, în valoare de 17.000 de lei.

În cadrul acțiunii au fost verificate 625 de mijloace de transport, 234 fiind mijloace destinate transportului în comun, au mai precizat reprezentanții IPJ Dâmbovița.

Polițiștii dâmbovițeni recomandă cetățenilor să respecte în continuare măsurile impuse în actualul context, amintind totodată faptul că evenimentele de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt interzise!

Covid-19, 31 ianuarie: 1825 de cazuri noi/ 71 de decese/ 997 de pacienți la ATI

in Actualitate/Sănătate by

În ultimele 24 de ore au fost raportate un număr de 1825 de cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus, la un total de aproximativ 15.000 de teste analizate. Citește Știrea

Cod galben de vreme rea (31 ianuarie-1 februarie) și în Dâmbovița

in Actualitate/Utile by

O nouă atenționare de vreme rea a fost emisă de meteorologi. În intervalul 31 ianuarie-1 februarie se vor semnala ninsori însemnate cantitativ și intensificări ale vântului (și în zona montană a județului Dâmbovița). În plus, în special în ziua de 1 februarie, pe zone întinse din Muntenia și Moldova se va semnala polei.

Conform ANM:

sursa foto-meteoromania.ro

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 31 ianuarie, ora 20:00 – 01 februarie, ora 10:00
Fenomene vizate și zone afectate
: ninsori însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, la altitudini de peste 1400 m, în Carpații Meridionali și Carpații Occidentali

În Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali, mai ales la altitudini de peste 1400 m, temporar va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…70 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 31 ianuarie, ora 20:00 – 01 februarie, ora 10:00
Fenomene vizate și zone afectate
: polei pe arii extinse în jumătatea de sud a Moldovei, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei

În jumătatea de sud a Moldovei, în nord-estul Munteniei și în sud-estul Transilvaniei, îndeosebi în a doua parte a nopții de duminică spre luni (31 ianuarie/1 februarie), temporar se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, iar pe arii extinse va fi polei.

Emil Săndoi la Craiova? Ce spune tehnicianul Chindiei

in Sport by

Şefii Universităţii Craiova au anunţat oficial că l-au demis pe Corneliu Papură, din cauza rezultatelor slabe din ultimele etape. Universitatea Craiova n-a mai câştigat de 7 meciuri în Liga 1 şi ultimele şase rezultate au fost de egalitate. În acest context, conducerea a decis să se despartă de Corneliu Papură. Unul dintre numele vehiculate pentru a prelua banca oltenilor este cel al lui Emil Săndoi. Contactat de Telekom Sport, Săndoi a comentat această posibilitate.

”Nu am ce să recunosc, sunt sub contract cu Chindia şi încerc să-mi fac meseria. Suntem într-o perioadă bună, dar la fotbal se pot schimba lucrurile imediat.  Îl cunosc de când era copil, eu eram jucător cu ştate vechi la Craiova şi eram unul din liderii echipei, iar el era un tânăr de perspectivă, care venise pe lângă echipa mare. Un băiat muncitor, la vremea respectivă, dedicat, profesionist, din toate punctele de vedere. Cred că el face tot ce trebuie, dar aţi văzut cum e la fotbal. Craiova a avut un program greu în ultimele meciuri, au jucat şi cu CFR, şi cu FCSB, şi cu Astra şi cu Viitorul. Cred că a avut şi puţină neşansă, poate că nici nu au fost într-o formă sportivă bună.

Din punctul meu de vedere, Koljic şi Mihăilă sunt două pierderi mari pentru Craiova. Mamut probabil va creşte, dar nu se compară momentan cu Koljic. Mihăilă avea nişte sclipiri prin care făcea diferenţa. Ei au făcut nişte transferuri pentru că şi Ofosu şi Căpăţână sunt jucători buni, care parcă nu se exprimă aşa cum se exprimau la echipele de la care au venit. Lotul Craiovei este unul foarte bun.

Eu am mai declarat şi mi-a părut rău pentru că s-au născut speculaţii. Eu am zis atunci că orice jucător care a evoluat la U Craiova îşi doreşte să facă parte din acest club. Dar s-a interpretat. Eu am câştigat trofee acolo.

Ştiţi că nu mint şi nu o să mint niciodată. Nu am vorbit cu nimeni şi nu ştiu dacă ar putea să mă sune, pentru că eu sunt sub contract cu un club în momentul de faţă. Nu e nicio clauză la mine, ca să fiu sincer. La mine, contractele mai puţin contează. E foarte importantă o strângere de mână. Eu cred că, sau cel puţin pentru mine, e mult mai importantă decât un contract” a mărturisit Emil Săndoi, pentru Telekom Sport. 

Meciuri importante pentru naționala U20 în această toamnă

in Sport by
Recent înființata echipă națională sub 20 de ani a României va participa, începând din toamna lui 2021, într-o competiție amicală alături de selecționate puternice ale Europei.

Turneul care reunește 8 selecționate U20 de pe continent a debutat în sezonul 2017-2018. Prin această competiție se oferă o experiență internațională jucătorilor care fac tranziția de la nivel U19 spre naționala de tineret.

Mai jos este programul tricolorilor U20 în această toamnă, care poate suferi însă modificări în contextul evoluției pandemiei.

  • 2 septembrie: România U20 – Portugalia U20
  • 6 septembrie: Anglia U20 – România U20
  • 7 octombrie: România U20 – Cehia U20
  • 11 octombrie: Germania U20 – România U20
  • 11 noiembrie: România U20 – Polonia U20
  • 15 noiembrie: Italia U20 – România U20

Competiția oferă o oportunitate de dezvoltare și arbitrajului românesc. Comisia Centrală a Arbitrilor va delega brigăzi de arbitri de perspectivă pentru a conduce partide în celelalte țări participante și, astfel, pentru a acumula experiență la nivel internațional.

Naționala U20 a României a fost înființată în urma deciziei Comitetului Executiv din noiembrie 2020, din dorința de a oferi continuitate tinerelor generații. România este singura țară din Europa de Est cu o selecționată la acest nivel de vârstă.

Microsoft a renunțat la proiectul unui chatbot ce simula conversații cu persoane decedate

in Actualitate by

Miercuri, 27 ianuarie 2021, postul CNN a informat că Microsoft a decis să renunțe la proiectul unui chatbot, deoarece tehnologia este „perturbatoare”.

Citește Știrea

Femeia ce a profesat ca psiholog, la spitalul din Târgoviște, cu o diplomă falsă, a fost trimisă în judecată de PICCJ

in Actualitate/Justiție by

Femeia de 51 de ani, din Târgoviște, ce a fost reținută, în data de 13 ianuarie 2021 (detalii aici-Bazar Media), pentru că a profesat vreme de 20 de ani ca psiholog (la Spitalul Județean din Târgoviște), fără a avea o diploma de licență, a fost trimisă în judecată, de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

Spital Târgoviște-Arhivă

Prin rechizitoriul întocmit s-a solicitat instanței de judecată menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpată și a tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, respectiv menținerea sechestrului asigurator asupra  a două bunuri imobile aparținând inculpatei, precum și a măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare ale acesteia. Femeia este acuzată că a produs un prejudiciu de 367.990 lei, Spitalului Județean de la Târgoviște (SJUT) unitatea unde a fost angajată, în baza diplomei false de licență.

Comunicat de presă PICCJ

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în continuarea comunicatului din data de 14.01.2021, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a unei inculpate, sub aspectul săvârșirii  infracțiunii continue de înșelăciune, prev. de art. 244 alin.1 și 2 din C.pen. (parte vătămată Spitalul Județean de Urgență Târgoviște) și a infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 348 din C.pen. rap la art. 58 din legea 213/2004, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 din C.pen.

În fapt, inculpata ar fi indus și menținut în eroare Spitalul de Specialitate „Mănăstirea Dealu”, reorganizat începând cu data de 01.02.2011 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, cu ocazia încheierii unui contract individual de muncă în funcția de psiholog cu normă întreagă, dar și pe parcursul derulării lui cu ocazia încheierii  unui număr de 18 acte adiționale (din 2008 până în 2018).

Din cercetările efectuate rezultă că inculpata ar fi depus  la dosarul de angajare documente de studii falsificate, respectiv: adeverința eliberată de Universitatea „Hyperion” – Facultatea de Psihologie și Sociologie București, potrivit căreia este absolventă și licențiată a acestei facultăți, atestat de liberă practică având antetul Colegiului Psihologilor din România, dar și atestat de liberă practică eliberat de D.S.P. Dâmbovița în baza diplomei de licență falsificată, aparent eliberată de Universitatea „Hyperion”.

Actele adiționale la contractul de muncă au produs efecte prin avansarea în cariera profesională și prin creșterea remunerațiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituției angajatoare cu suma de 367.990 lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate doar pentru perioada 2011-2019 lei (de la Secția de psihiatrie și de la comisia de expertiză medico-legală).

În perioada 1999-2019, a exercitat fără drept profesia de psiholog în cadrul  Spitalului Județean de Urgență Târgoviște – Secția Psihiatrie ca urmare a încheierii contractului individual de muncă cu Spitalul de Specialitate „Mănăstirea Dealu”, reorganizat începând cu data de 01.02.2011, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, în funcția de psiholog cu normă întreagă, în cadrul comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică, dar și în cadrul unei societăți comerciale, fără a fi licențiată în specializarea de psiholog/sociolog.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 38 din C.pen. privind concursul real de infracțiuni.

Prin rechizitoriul întocmit s-a solicitat instanței de judecată menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpată și a tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, respectiv menținerea sechestrului asigurator asupra  a două bunuri imobile aparținând inculpatei, precum și a măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare ale acesteia. Totodată, instanța de judecată se va pronunța cu privire la desființarea actelor de studii și atestare folosite de inculpată la comiterea faptelor.

În cursul efectuării urmăririi penale, procurorii au beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Târgoviște, spre competentă soluționare.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

COVID-19, 30 ianuarie: 2668 de cazuri noi/ 68 de decese/ 1018 pacienți la ATI

in Actualitate/Sănătate by

În ultimele 24 de ore au fost raportate 2668 de cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus, la un total de aproximativ 31.000 de teste efectuate. Dintre cazurile noi, 48 sunt în județul Dâmbovița, unde rata de incidență ajunge la 1,15 la mie.

Citește Știrea

12.000 de dâmbovițeni au fost vaccinați (anti-covid-19). În curând ajunge și vaccinul Moderna (și în Dâmbovița)

in Actualitate/Sănătate by

Până în momentul de față (29 ianuarie 2021), 11.923 de dâmbovițeni au fost vaccinați anti-covid-19. Peste 500 doar în ultimele 24 de ore. Autoritățile centrale au anunțat ca în următoarele zile dozele de vaccin de la Moderna, ce au ajuns în România, în data de 29 ianuarie, vor fi distribuite și către centrele zonale de vaccinare, printre care și Dâmbovița.

Situație vaccinare la nivel național

Conform datelor centralizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică
Dâmbovița, numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 în ziua
anterioară – 29 ianuarie 2021: 564, repartizate pe cele 5 centre de vaccinare din unitățile spitalicești, astfel:

  • Târgoviște: 264 persoane
  • Găești: 60 persoane
  • Pucioasa: 60 persoane
  • Titu: 42 persoane
  • Moreni: 138 persoane
  1. Numărul persoanelor vaccinate în total de la debutul campaniei
    de vaccinare: 11.923
    Pentru înscrierea tuturor categoriilor de persoane prioritizate a fi vaccinate împotriva COVID-19 în etapa I și a II-a este necesară programarea pe platforma online creată în acest sens (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro).
    De asemenea, vă reamintim numărul unic, pus la dispoziție cetățenilor la nivelul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, în colaborare cu personal din cadrul MApN: 021/ 414 44 45, care poate fi apelat din toate reţelele de telefonie mobilă şi este operabil 24 de ore din 24.

A informat Prefectura Dâmbovița.

În ceea ce privește vaccinul produs de cei de la Moderna.

Sosire vamă vaccin Moderna

Cea de a doua tranșă, de 21.600 doze de vaccin Moderna, va ajunge astăzi, 30 ianuarie, la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „CANTACUZINO”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la București pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale și de vaccinare.

Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfyzer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager.

Incidența cazurilor de coronavirus în județul Dâmbovița. Râu Alb a intrat în scenariul roșu (29 ianuarie 2021)

in Actualitate/Sănătate by

Incidența cazurilor de coronavirus înregistrată la data de 29 ianuarie 2021 în județul Dâmbovița este de 1,11 la mia de locuitori. Citește Știrea

Senatorul Titus Corlățean, reprezentant al APCE la MONEYVAL – Comitetul de experți pentru evaluarea măsurilor de luptă împotriva spălării banilor și finanțării terorismului

in Actualitate/Politică by

Titus Corlățean, senator PSD de Dâmbovița, cu ocazia primei părți a Sesiunii ordinare a APCE, organizată la Strasbourg, în perioada 25-28 ianuarie, a fost desemnat ca reprezentant, pentru anul 2021, al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei/Comisia pentru afaceri juridice și drepturile omului, la MONEYVAL – Comitetul de experți pentru evaluarea măsurilor de luptă împotriva spălării banilor și finanțării terorismului al Consiliului Europei. Citește Știrea

CJD, dezbatere publică a Masterplanului-Strategie de dezvoltare spațială privind amenajarea stațiunii Peștera – Padina

in Actualitate/Administrație by

Vineri, 29 ianuarie 2021, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița a organizat o dezbatere pe tema proiectului strategic de cea mai mare importanță și amploare privind dezvoltarea turismului dâmbovițean. Citește Știrea

Comișani – Școală online alături de polițiști și o…surpriză

in Actualitate/Educație by

De o altfel de lecție, online, au avut parte, ieri (28 ianuarie) , elevii școlii gimnaziale din Comișani, județul Dâmbovița. La lecții, alături de micuți, au participat și polițiștii de la IPJ Dâmbovița. Dar nu singuri.

Joi, 28 ianuarie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au susținut o lecție de prevenire cu elevii claselor întâi ai Școlii Gimanziale Comișani, implicați în Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, derulat de Poliția Română, în parteneriat cu Maspex Romania și Ministerul Educației și Cercetării.

Polițiștii de prevenire dâmbovițeni, însoțiți de mascota Tedi i-au întâlnit pe elevi prin intermediul platformei online, activitatea fiind desfășurată sub forma unui dialog pe diverse teme precum siguranța acasă sau în mediul online.

De asemenea, atât elevii cât și părinții prezenți au primit sfaturi de la un blogger, specialist în parenting, invitat de Maspex România.

La finalul întâlnirii, Tedi le-a transmis copiilor succes în activitatea școlară și o vacanță cât mai plăcută.

Polițiștii de prevenire vor continua activitățile,  împreună cu cadrele didactice din toate unitățile de învățământ înscrise în proiect.

Înainte de a pleca din municipiul Târgoviște spre alți copii, ca un adevărat partener, Tedi și-a exprimat dorința de a vizita Muzeul Poliției Române și  de a-și îmbogăți cunștințele despre activitatea polițiștilor.

Au transmis polițiștii de la IPJ Dâmbovița.

Târgoviște – Bărbat de 51 de ani accidentat grav, pe Calea Domnească, de un autoturism

in Actualitate by

Un accident, în urma căruia un pieton a fost accidentat, s-a petrecut la orele amiezii (29 ianuarie 2021) pe strada Calea Domnească din Târgoviște.

Confrom primelor informații, furnizate de IPJ Dâmbovița:

Un autoturism, condus de un bărbat de 67 de ani, a acroșat un pieton. Din accident a rezultat rănirea pietonului, în vârstă de 51 de ani.

Bărbatul accidentat a fost transportat la spital.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitatea a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier, au mai anunțat polițiștii dâmbovițeni.

COVID-19, 29 ianuarie: 2731 de cazuri noi/ 91 de decese/ 996 pacienți la ATI

in Actualitate/Sănătate by

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 2731 de îmbolnăviri cu noul coronavirus, la un total de aproximativ 32.000 de teste analizate. Dintre cazurile noi, 64 sunt în județul Dâmbovița, unde rata de incidență urcă la valoarea de 1,11 la mie.

Citește Știrea

DJ 713 a fost închis circulației rutiere, din cauza unei avalanșe

in Actualitate/Utile by

DJ 713, artera ce asigura accesul în zona montană din Bucegi (la granița dintre județele Prahova și Dâmbovița) a fost închis circulației rutiere, au anunțat polițiștii dâmbovițeni. Decizia a fost luata ca urmare a faptului că în zonă s-a produs o avalanșă, ce a acoperit drumul cu o mare cantitate de zăpadă (în zona Dichiu).

29 ianuarie 2021-Sursa-IPJ Dâmbovița

Începând de astăzi, 29 ianuarie a.c., ora 10.30, DJ 713, pe sectorul de drum DN 71-Cabana Cuibul Dorului-Șaua Dichiului- Cabana Piatra Arsă, este închis circulației publice, pe o perioada nedeterminată, din cauza unei avalanșe. În zonă intervin mai multe utilaje, pentru înlăturarea zăpezii și pentru deblocarea părții carosabile, urmând ca traficul rutiere să fie reluat, imediat ce situația va permite.

Polițiștii atrag atenția conducătorilor auto cu privire la faptul că nu le este permisă circulația pe sectoarele de drum cu accesul interzis, iar conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, fapta constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni (2 sau 3 puncte amendă) și 2 puncte penalizare.”

Au precizat polițistii de la IPJ Dâmbovița.

1 2 3 17
Go to Top