fbpx

Platformă de știri și opinii

Category archive

Opinii

Vicarul Ionuț Ghibanu: Iubește mult, iartă mult, speră mult!

in Opinii by

Un Ierarh înțelept binecunoscut nouă a rostit cândva o rețetă a vieții cu toate premisele de fericire: „Iubește mult! Speră mult! Iartă mult! Dacă încerci, nu pierzi nimic! Dacă treci peste, în mod sigur ratezi o șansă! Una și tot e păcat!”

Ce pățești oare dacă iubești, oferi, te consumi ca flacăra unei lumânări ce arde, luminează, încălzește și călăuzește? Dai, fără să mai aștepți ceva! Ești prezent lângă cel ce are nevoie de tine, discret, fără să știe și-l ajuți. Îi apreciezi, nu lipsurile și păcatele, nu căderile și neputința, ci ceea ce face ca nimeni altul! Ceea ce e bun și frumos, luminos și curat. Apreciezi acel bine, cât de mic, ce radiază fără să fie sensibil și observabil!

Iubești, căci ești fiu al luminii și dăruiești, căci fratele tău poartă în el o sclipire de cer! Iubești, căci vrei să fii ca Dumnezeu, comportându-te ca un om adevărat!

Apoi, ierți mult, căci altfel viața ar fi un șir lung de inutile răzbunări, nepăsări sau conflicte! Ierți, căci ce este mai dumnezeiesc decât să ștergi cu buretele iubirii, păcatele întunecate și grele? Ierți, căci aceasta este calea spre cer, singura! Greutățile neiertării îți taie aripile și avântul! Ierți, căci Cel pe care-L slujești iartă mereu! Iar, noi visăm pe pământ la paradis, nu la a-l face un infern!

Speri și încă mult! Căci, fără speranță viața un mormânt ar fi, negru, rece și întunecat. Speranța îți dă aripile dimineții și răcoarea serii! Îți luminează viața și te trage înainte, ascunzând răul și luminându-ți binele! Speri, deci trăiești! Prin orice por respiri speranță, prin orice clipă pășești cu încredere!

Dacă nu iubești, nu ierți și nu speri, îți sapi un mormânt groaznic și, deși pari viu, ești mort în ținutul disperării, având parte numai de ură, răzbunare și război!

Cu toții avem nevoie de iubire, de iertare și de speranță, pentru a respira, pentru a trăi, pentru a lumina și a preface în paradis strălucitor cerul, adesea de plumb al epocii, născut din cele superficiale și rele!

Începe Postul Mare, care nu e altceva decât o biruință a iubirii, a iertării, a speranței dar și a vieții asupra morții! O victorie asupra întunericului, răului și urii!

Trăim, iubim, iertăm și sperăm, căci suntem oameni și toate acestea bune ale omului ne aparțin și nouă!

Să trăim deci iubind, iertând și sperând, măcar, dacă nu pentru noi, pentru Hristos, Cel ce a murit și a înviat, nesocotind a fi umilitor să devină Unul dintre noi, purtând toate ale noastre, numai și numai din iubire!

Eu rămân, ÎNTOTDEAUNA CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Deputatul Blaga: „Corupția ucide. Și în cazul Crevedia”

in Opinii/Politică by

Am asistat îngroziți la nenorocirea de la Crevedia, care a șocat o țară întreagă. Parcă am retrăit tragedia de la Colectiv din care nu doar că nu am învățat nimic, dar de această dată vedem cum unii sunt și mai cinici, declarând cu seninătate că rănile suferite de pompierii care au intervenit în exploziile din Crevedia sunt…’’treaba lor’’. Sunt cuvintele primarului PSD de la Caracal, al cărui fiu deține afacerea cu GPL.

Ce ne spune tragedia de la Crevedia? Că de la Colectiv până la Crevedia nu s-a schimbat nimic – au rămas tot ei la butoane, cu partidul lor roșu, cu baronii, afacerile și afaceriștii din marea lor familie.

Cu instituții inerte, cu șefi păpușari, care se fac că fac controale. Când vor să facă și nu li se spune să stea în banca lor, iar tătucii nu au interese uriașe.

ISU a spus-o clar – a găsit nereguli grave la stația de la Crevedia încă de acum 3 ani. A dat amenzi peste amenzi, iar punctul de lucru de acolo a fost închis. Închis doar pe hârtie. În realitate, afacerea a mers în continuare până când au bubuit cisternele.

ISU a informat, încă de atunci, despre neregulile de la stația de la Crevedia, toate instituțiile importante din Dâmbovița – consiliu județean, prefectură, primărie, poliție, instituțiile de control și verificare. Și ce dacă? Toți s-au făcut că nu văd, nu aud.

Chiar primarul PSD de la Crevedia mărturisea după explozii că știa că acolo încarcă cisternele cu GPL. Și e evident că știa că punctul de lucru ar fi trebuit închis. Doar că nu era. Pentru că producea bani. Mulți.

Acum, a produs durere. Și mai multă. Doi soți și-au pierdut viața. Familiile a zeci de pompieri, jandarmi și polițiști răniți se roagă pentru sănătatea lor, să îi scape Bunul Dumnezeu cu viață.

Premierul Ciolacu a venit la Crevedia să ne spună că a ordonat controale la stațiile GPL din toată țara. Acum? Ca să ce? La ce să ne așteptăm? De ce nu ați ordonat controale serioase de atâta amar de vreme? Poate bieții soți nu ar mai fi murit, iar zecile de salvatori răniți ar fi fost acasă, lângă ai lor.

Dormiți bine? Chiar nu vă e frică de Cel de Sus?„, a scris pe pagina sa de Facebook președintele USR Dâmbovița, deputatul Daniel Blaga.

Sursă foto: Sindicatul Europol

Ionuț Ghibanu: Este, oare, real ceea ce vezi în spațiul public (virtual)?

in Opinii by

Vederea este unul din simțurile cele mai importante cu ajutorul căreia înțelegem realitatea și lumea în care trăim.

Vederea este cea care ne configurează cel mai mult viziunea proprie asupra realității, de aceea, ea are cel mai important rol în înțelegerea lumii și a vieții noastre exterioare. Dar, pe cât de mult ne poate ajuta să înțelegem lumea în care trăim, tot atât de mult ne poate și deturna în a construi o falsă realitate, atunci când inima noastră nu este purificată, adecvată realității spirituale, iar rațiunea nu domină totul. Bazându-ne exclusiv pe ceea ce vedem, mai ales acum, în spațiul public, fără a avea criterii solide de apreciere și de interpretare, valori fundamentale prin care să apreciem ceea ce vedem, putem ușor cădea pradă tentațiilor de tot felul.

Fie să exagerăm, fie să minimalizăm, ori în orice caz să denaturăm realitatea și astfel să nu o putem aprecia la justa ei valoare și să ne comportăm în funcție de ceea ce credem că am înțeles.

Aceasta ne arată că dincolo de vederea fizică, vederea spirituală este cea care trebuie să domine totul, relația noastră cu Absolutul, astfel încât vederea fizică trebuie să fie numai o prelungire a celei spirituale, care să ne susțină înțelegerea autentică a vieții și a lumii.

Teribilă boală nevederea, fabuloasă vindecare redobândirea ei, dar între cele două se află credința noastră și iubirea Lui.

Aceasta din urmă este în mod cert și nu greșește niciodată!

Cu încredere în El și cu gândul neîncetat la iubirea Lui!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Să schimbăm chipul comunităților noastre locale și să le reacordăm pe piatra cea tare a Evangheliei!

in Opinii by

Cine privește cu sinceritate lumea în care trăim constată o nevoie urgentă, teribilă și profundă de schimbare, de înnoire și de transcendere a modului actual de viață.

Este de ajuns să privești știrile de la o anumită oră sau să citești pe rețelele de socializare și vei constata, cu tristețe că lumea este dominată de superficialitate și de urâțenie, de impostură și neputință. Totul parcă urmărește reacții emoționale imediate, are în vedere trecătorul și este lipsit de profunzime.

Din neputință sau din interes destui dintre semenii noștri preferă să-și pună măști pe care apoi le schimbă foarte des, în speranța că dacă nu sunt ceea ce ar fi putut fi, măcar să pară!

Sub impulsurile mai puternice ori mai slabe ale conștiinței, unii încearcă să-și ascundă golurile existenței cu ceea ce nu pot duce. Uită că sinceritatea, bunătatea, naturalețea și onestitatea sunt calități apreciate oricând, dincolo de orice mască!

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului sau a Transfigurării cum mai este ea numită, are în centrul ei acea magnifică vederii, pentru o clipă, a chipului glorios al Fiului lui Dumnezeu Întrupat, de către ucenicii Săi. Un chip ce manifestă iubire din belșug, bunătate, tandrețe, gingășie, milostivire și atâtea calități ale Binelui, Frumosului și Dragostei, greu de exprimat în cuvinte, dar care ne arată că atunci când omul se dezgolește de ceea ce-l urâțește, lasă să transpară frumusețea aceea a chipului dumnezeiesc din el.

De acea autenticitate și frumusețe avem nevoie astăzi, dumirindu-ne că nicio mască nu poate să ne facă mai buni decât am putea noi să fim cu un efort de naturalețe pe care numai smerenia ni-l poate oferi.

Avem nevoie de schimbare urgentă și rapidă! Chipul lumii noastre trebuie transfigurat, dar transformarea trebuie să înceapă cu noi! Să schimbăm chipul comunităților noastre locale, să le reacordăm pe piatra cea tare a Evangheliei, să alungăm urâțenia discordiei și a urii, a răutății și a conflictului!

Să schimbăm apoi chipul țării noastre, punând la temelie acele nepieritoare valori creștine și tradiționale românești, pentru a nu rămâne trestii în bătaia vântului istoriei, ci coloane fundamentale ale ei! Avem nevoie să schimbăm chipul Europei de astăzi și să o redirecționăm spre ceea ce și-au dorit popoarele ei, vindecând dominația marginaliilor, alungând acele duhuri roșii ce bântuie prezentul și nu vor să meargă la lada de gunoi a istoriei, repunând construcția europeană pe temeliile creștine și naționale!

Să schimbăm chipul lumii noastre este o datorie a generației noastre! Să înțelegem până la urmă că adevăratul chip al omului glorios, este acela al iubirii, al bunăvoinței, al frumuseții sufletești, al solidarității și al comuniunii și nicidecum a concurenței fără limite, al conflictului sau al manifestării întunericului ce încearcă să ne cuprindă!

O Europă creștină, o Românie mare, unită, stabilă și prosperă, comunități locale puternice și fondate pe libertate, demnitate și credință, aceasta îmi doresc!

Să schimbăm din temelii chipul lumii noastre, să dăm un sens autentic istoriei noastre, să fim ceea ce trebuie, adulmecând semnele vremurilor și pornind înnoirea lumii de la fiecare din noi!

Cu putere, cu iubire, cu mare curaj și, mai ales, cu credință în Dumnezeu!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Ionuț Ghibanu: „O lume însetată de credință și de sens și alta bolnavă de ură!”

in Opinii by

Minunata lume a lui Dumnezeu este adesea brăzdată de furtuni și dezechilibre puternice.

O parte din societatea noastră este bolnavă de prea multă ură, răutate și încrâncenare, când viața ar putea curge frumos, lin și pașnic.

Peste noapte, anonimi pe care nimic nu-i recomandă, se trezesc judecători on-line autointitulați lideri de opinie și gata de a jertfi pe propriu pat procustian orice nu le place sau le tulbura neputința. Hoarde de neînțelepți invadează prea des liniștea câte unei comunitati, fie ea și virtuale și își promovează neliniștile și neputințele.

Iar, grupul acelora care văd comploturi și în frumusețea unei dimineți de vară sunt gata de a acuza căldura soarelui, verdele pădurii și albastrul cerului, numai pentru că există! Totul pare întors pe dos, totul apare ca fără sens, totul parcă aparține ordinii pervertirii. Și, totuși, nu este chiar așa!

Lumea noastră are disperată nevoie de credință, de a-și topi neliniștile în certitudinea pe care Domnul ne-o conferă, în a-și vindeca neputințele și neîmplinirile cu ajutorul Singurului Binefăcător autentic al vieților noastre.

Cândva, un sutaș ne-a oferit o teribilă pildă a credinței sale arătând o atât de mare iubire față de slujitorul său, încât nu a pregetat să-L roage cu o impresionantă umilință pe Domnul Vieții să-l salveze, încât, peste veacuri, exemplul său cutremură încă inimile noastre și ne îndeamnă să privim cu mai multă sensibilitate la cei de lângă noi, să le vedem nevoile, lipsurile și neputințele!

Nu de altceva, dar sunt șansa noastră de a-L reîntâlni în neputințele lor pe Domnul Însuși și, astfel, a ne bucura de prezența Lui pururi binecuvântată.

Tu, cel sau cea care citești și eu cu tine, noi toți, împreună, sutași ai lumii noastre să fim, aducând milostivirea Domnului în mijlocul unei lumi nebune și care pare că și-a pierdut sensul!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Pentru binele nostru, al generațiilor viitoare și al țării noastre trebuie să susținem profesorii!

in Opinii by

Subiect fierbinte la ordinea zilei, greva profesorilor reprezintă încă o ocazie de a aprofunda rolul pe care educația îl are în societatea noastră de astăzi. Mai ales că, este bine știut că nicio civilizație nu poate dăinui în timp fără un sistem educațional bine dezvoltat și care să poată oferi o pregătire adecvată copiilor noștri – viitori responsabili de destinele acestei țări.

Țările lumii își datorează prosperitatea, stabilitatea și magnificența în special educației. Sunt renumite nu doar pentru bogăția și puterea lor, ci mai ales pentru sistemul educațional bine finanțat și performant. Orice mare cultură datorează totul educației! Iar, pentru a avea o educație așa cum ne dorim cu toții, de calitate, performantă, avem nevoie de profesori motivați, bine plătiți, care să poată să se preocupe mult mai mult de vocația lor, decât de nevoile cotidiene.

Chiar dacă roadele unei creșteri salariale substanțiale nu se pot vedea dintr-o dată, nu trebuie să se neliniștească nimeni, în timp se vor vedea și încă din belșug.

Dacă veți face un exercițiu de imaginație, veți observa că mărindu-se salariile profesorilor, peste un deceniu vor veni tot mai mulți oameni bine pregătiți în sistem, persoane de calitate ce vor produce rezultate impresionante.

E greu pentru unii să vadă lucrurile așa, dar va fi o investiție în viitorul copiilor noștri, al țării noastre și de ce nu, al acestei părți a Europei! Un sistem ce-și răsplătește bine ostenitorii va atrage tot ceea ce este mai bun, astfel că de pe porțile școlii vor ieși elevi mult mai bine pregătiți și adaptați la nevoile economiei concrete, ce vor răsplăti grija și buna educație oferite prin tot ceea ce vor face pentru țara noastră. Nu sunt vorbe mari! Este doar realitatea! Eu cred în necesitatea unui sistem educațional performant cu profesori bine plătiți și cu elevi și studenți care să beneficieze de toată grija, atenția și preocuparea dascălilor lor! Trebuie să înțelegem că fără educație de calitate nimic nu poate merge bine, căci în toate domeniile vom avea oameni mediocri, slab pregătiți, neadaptați la nevoile concrete ale vieții și incapabili să susțină o performanța în domeniile lor de activitate.

Să ne gândim, înainte de orice, la viitorul țării noastre, la faptul că oferind salarii decente profesorilor, investim în viitorul țării noastre, este marele dar pe care ni-l facem nouă și generațiilor următoare!

Sunt alături de profesori în legitimele lor cerințe, chiar dacă unii spun ca ei (nu mulți) câștiga din meditații, ceea ce este real, dar sunt convins că cei de care depind revendicările lor, le vor îndeplini! Spre mai binele nostru, al țării, al copiilor noștri! Ca un act de dreptate pentru posteritate!

Prin urmare, greva profesorilor este pe deplin justificată, deși știu sunt unii părinți și chiar copii nemulțumiți, mai ales cei din clasele terminale, pentru că își văd periclitată o anumită stabilitate a parcursului lor.

Le spun să nu își facă griji, se găsesc soluții și nu se va periclita nimic în legătură cu examenele lor.

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Ionuț Ghibanu: „QUO VADIS EUROPA! Că tot a fost ziua ei!”

in Opinii by

De curând, Grupul de stânga, format din comuniști și extrema stângă europeană, a expus la Parlamentul european lucrarea ”artistei” suedeze, lesbiene, Elisabeth Ohlson, care-L reprezintă pe Mântuitorul Hristos înconjurat de apostoli, reprezentați ca homosexuali sado-masochiști. Aceasta a generat un val de proteste din partea politicienilor atașați de valorile creștine ale Europei, dar, deocamdată, fără niciun efect major!

Nu este pentru prima dată când astfel de chestiuni scandaloase sunt asociate cu instituții ale Uniunii Europene, ori cu ideea europeană și năruiesc încrederea multor cetățeni europeni în ele.

Proiectul de unitate europeană este unul necesar și frumos, așa cum a reieșit el din gândirea și activitatea inițiatorilor ei, dar și a celor care de-a lungul timpului s-au străduit să sprijine unitatea europeană. Până la urmă este vorba despre Europa creștină ce s-a vrut aprofundată sub forma unui proiect politic și economic, dar care adesea derapează impardonabil.

Cui folosește o astfel de expoziție? Și, mai ales, de ce ar reprezenta aceasta ceva artistic? Atât autoarea, cât și susținătorii știu bine că nu este vorba despre artă, ci despre susținerea unei ideologii stângiste, chiar neopăgâne, care nu folosește cu nimic ideii fundamentale de Europă unită, ci numai demersurilor politice ale unei microminorități agresive și chiar obraznice.

De altfel, includerea homosexualității printre valorile Uniunii Europene este o gravă eroare. Desigur, suntem toleranți cu cei care aparțin acestei minorități, dar nu acceptăm derapajele lor publice, de propagandă și de negare a celorlalți și a valorilor lor. Nimeni nu le vrea nici distrugerea, nici moartea, cum s-a spus de către unii, ci numai manifestarea lor în limitele bunului simț. Ceea ce fac ei nu este nicidecum o valoare, nu aparține patrimoniului cultural european și nu folosește aprofundării ideii de unitate europeană.

Și, fiți atenți, ei se manifestă exclusiv contra creștinismului, pentru că celelalte religii nu-i interesează, nu sunt considerate periculoase pentru ei și nici nu creează temeri. Să ne gândim numai ce s-ar fi întâmplat dacă era reprezentat Mahomed în locul lui Iisus? Toată Europa de Vest era în flăcări! Cred că erau lupte pe baricade cu musulmanii și pe bună dreptate! Nimic nu dă dreptul nimănui să jignească religia altuia! Apoi, se uită că la baza conceptului de civilizație europeană stă Evanghelia lui Hristos! Fără Creștinism nu ar fi existat Europa și nici popoarele, ci numai niște triburi. Conceptul cultural și civilizațional Europa a luat ființa datorită Creștinismului. Să nu uităm aceasta și să o repetăm până se va întipări bine și în mințile mai puțin performante ale celor ce promovează astfel de enormități!

De ce trebuie jignită majoritatea covârșitoare a cetățenilor Europei, care este creștină, că le place unora sau nu, prin astfel de inițiative agresive și urâte? Pentru că urâțenia aceea nu are de a face nimic cu arta! Ci, este expresia unei minți bolnave. De ce? Oare nu își dau sama că astfel de acțiuni nu fac decât să trezească și să radicalizeze zona puternic majoritară creștină!

Apoi, mai trebuie spus ceva cu mare curaj și hotărâre! Și anume, astăzi ni se prezintă ca fiind ateism ceea ce este de fapt noul păgânism. Noii păgâni se ascund sub idei atee, dar atee numai față de Creștinism, pentru a-și promova ideile păgâne, vechea ciorbă păgână reîncălzită, cu ifose științifice, dar, în fond numai anticreștine. De fapt, dacă vă veți uita pe paginile ateilor sau ateiste, ori pe astfel de site-uri, veți vedea că numai Creștinismul este atacat covârșitor și majoritar, căci reprezintă adevărul!

Arta trebuie să promoveze valorile autentice umane, nu derapajele și nici ideologiile morții. Să nu uităm că decreștinarea unor părți a populației eruopene nu a însemnat nicicând ateizarea ei sau indiferentism și neutralitate religioasă, ci, întotdeauna păgânizarea sau mai bine zis neopăgânizarea ei. De la zodiac și horoscop, până la tot felul de guru asiatici și povești superficiale și caraghioase despre viață. De altfel, nici comuniștii nu au fost atei și neutrii religios, ci, dimpotrivă, agresivi anticreștini, iar așa cum a demonstrat Richard Wurmbrandt, evreu convertit la creștinism, majoritatea liderilor comuniști au practicat în ascuns neopăgânismul de factură satanistă. Revelatoare este cartea acestui autor – Marx și Satan!, apărută și în limba română și disponibilă gratis pe internet!

În fața unor astfel de derapaje, trebuie să renască valorile noastre creștine europene și naționale (da, nu e nicio contradicție!), care să dea un nou avânt construcției europene și aprofundări principiilor autentice și naturale umane!

Să nu uităm! Nu suntem de izbeliște! Nu suntem ai nimănui! Ci suntem fiii și fiicele Împărăției lui Dumnezeu, a Unicului și Adevăratului Dumnezeu, care niciodată nu își părăsește creația și moștenirea!

Curaj! Cu noi este Dumnezeu! Și cine oare ar putea fi contra Lui!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Slăbănogi pe drumurile vieții, unii rămân prizonieri ai propriei neputințe!

in Opinii by

Una din marile virtuți ale omului este smerenia, adică acea putere de a se vedea așa cum este, cu păcatele și cu virtuțile sale, dar mai ales, a ști ce să facă pentru a se îndrepta.

Dacă privim cu onestitate în lumea noastră, am vedea cu destulă ușurință numeroși semeni slăbănogiți de boli, de alții sau de situații mizerabile. Am vedea mulți slăbănogiți care nu au prieteni care să desfacă acoperișul lumii, lăsând să zboare către Cer rugăciunea iubirii și a solidarității, ci se mulțumesc să facă totul pentru a-i slăbănogi ei pe alții, pentru că nu doresc să scape de nefericirea ce-i bântuie, ci dintr-un spirit de solidaritate înțeleasă pe dos ar dori să-i facă pe cât mai mulți ca ei, perpetuând răul, idolatrizându-și starea și mai ales descoperindu-se judecători ai aproapelui, împărțitori de dreptate, așa cum o văd ei, strâmbă și mai cu seamă pururea cârtitori.

Îi recunoașteți cu ușurință pe rețelele de socializare, acolo unde caută nod în papură oricui, unde se cred vocea adevărului și stâlpii dreptății, uitând sărmanii că ei trebuie să caute vindecare, nu să împroaște cu neputința lor spațul public.

Desigur, se cred importanți, se cred mari, se cred justițiari, dar nu sunt decât numai niște slăbănogi rămași fără prieteni care-i să-i ajute să iasă din labirintul oglinzilor propriului ego și să ceară vindecare. Pentru că nu a fi slăbănogit, adică bolnav de ceva este o mare problemă, ci a nu căuta vindecare! Iar, dacă de îmbolnăvit ai mai multe șanse să te îmbolnăvești singur, de vindecat, în niciun caz nu vei putea singur. Ai nevoie de prieteni, fideli, jertfitori și iubitori care să creadă în tine contra oricăror valuri de ură și de întuneric ce te asaltează, care să-ți fie alături, care să te ridice pe patul încrederii lor și să te poarte către Cel ce Singur poate vindeca orice și mai ales poate ierta totul. Spre aceasta trebuie orientată orice bună zbate, spre prietenie, spre dăruire și spre vindecare! Altfel, slăbănogeala va rămâne închisoarea propriei libertăți și semnul falimentar al lipsei de iubire, de prieteni și de sens.

Să mulțumim Bunului Dumnezeu pentru prietenii pe care-i avem, pentru cei puțini și sinceri, cu inima alături mereu de noi și gata de a sparge orice acoperiș ne-ar separa de bucuria vindecării!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Să-ți spun despre credința mea!

in Opinii by

Atacată, agresată, distorsionată, negată sau luată în râs, despre care adesea ai citit în presă sau pe unele conturi de facebook, mai ales în perioadele de post sau în apropierea marilor sărbători și totuși biruitoare, strălucitoare, mereu seducătoare și interesantă și mai ales adevărată.

Te întrebi despre ce-ți vorbesc? Îți vorbesc despre credința mea! Și a ta și a celor de acolo și a celor de aici. Despre Ortodoxie, despre lumina adevărului ce strălucește cu putere, izbucnind din Răsăritul Cel de Sus spre a lumina întreaga lume. Pentru că astăzi este Duminica Ortodoxiei sau a biruinței Ortodoxiei contra tuturor acelora care au încercat de-a lungul timpului să o distrugă sau măcar să o limiteze, fie prin puterea coercitivă a forței, fie prin intermediul deformărilor, a devierilor de la adevăr, a ideologizării sau a neînțelegerii ei autentice.

Poate te întrebi, asemenea multora cărora nu le place ceea ce este ortodox sau românesc, ce este Ortodoxia și de ce ținem atât la ea? Răspunsul este simplu: pentru că este credința care vine de la Mântuitorul Hristos, prin Sfinții Săi Apostoli, traversând veacurile și păstrând în mod fidel și nealterat adevărul de credință așa cum ne-a fost el încredințat de Dumnezeu. Este credința care a stat la baza edificării civilizației creștine răsăritene, fundamentată pe credința în Înviere, dar și pe nevoia îndumnezeirii omului. Lumina ei fascinantă, izvorâtă din lumina pururi neapusă a Celui ce ține toate a creat o cultură uimitoare.

Civilizația răsăritului ortodox valorizează viața ca dar dumnezeiesc, calitatea noastră a oamenilor de ființe create de Dumnezeu pentru a găsi în toate ale Lui veșnicia, persoane deschise spre comuniune care valorizăm libertatea, responsabilitatea și demnitatea ce ne-au fost oferite. Iar, frumusețea extraordinară a Răsăritului ortodox o vezi, atât în fascinantele scrieri ale Părinților Bisericii de limbă greacă și nu numai, dar și în literatura, muzica și arta acestui magnific spațiu, strălucind de neapusa Lumină a Bunului Dumnezeu. Este ceea ce nu auzi la televizor și nici nu citești în presă, ori pe rețelele de socializare, pentru că majoritatea încearcă acolo să te facă să te îndoiești de propria ta identitate, să-ți urăști credința, considerând-o învechită și retrogradă, de parcă s-ar putea învechi adevărul ce este dăruit de Cel pururi veșnic și neschimbabil!

Este vorba despre acea frumusețe zăgăzuită în inima ta, român botezat ortodox, acea minunăție care izbucnește și îți fură adesea lacrimi, mai ales când din nevoi de tot felul, ori aspirații, ai plecat din țara tara ta, din casa părinților tăi, departe, foarte departe. Iar, mirosul de tămâie, ori sunetul magnific al psalmodiei ortodoxe îți va fi adus aminte de multe ori de acea frumusețe a copilăriei, când dis de dimineață ai mers cu bunicii sau părinții la împărtășit. Iar, acea bucurie, încriptată în sufletul tău nu ți-o va lua vreodată cineva, ci-ți va aduce aminte mereu de bucuria credinței tale.

De aceea, astăzi, îi pomenim pe toți cei care au apărat Ortodoxia chiar cu viața lor și ne gândim la fidelitatea noastră spre adevăr și la nevoia de a ne aprofunda identitatea ortodoxă, comoara noastră ce vine de la Domnul, neschimbată și nealterată.

Astăzi, odată cu pomenirea triumfului Ortodoxiei contra tuturor celor ce au oprimat-o, ne aducem aminte și de părinții, moșii și strămoșii noștri care ne-au transmis comoara credinței și de faptul că ceea ce dă sens vieților noastre este numai și numai credința.

Să ne dăruiască Dumnezeu, mereu, acea bucurie a credinței înnoitoare, rodnică și care schimbă din temelii vieți, oameni, istorie și comunități!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Iubiți-vă dușmanii, iertați-i și ei vor dispărea!

in Opinii by

În fuga teribilă după sens prin toate cotloanele lumii, adulmecând veșnicia, dar neurmând-o mereu, omul încearcă să-și potolească foamea și setea după Dumnezeu cu tot felul de surogate. Se poticnește în agonisire, se blochează în a avea, în a judeca, are impresia că un hobby sau cariera, ori o ideologie reprezintă totul și astfel moare înainte de a muri îngropat în false speranțe și ancorat în terenul mlăștinos al iluziilor.

Comoara supremă a vieții noastre este, fără îndoială, iubirea. A lui Dumnezeu pentru noi. A noastră, cât o reflectă pe a Lui. Iar, una din formele concrete ale ei, este iertarea. Adică cel mai practic exercițiu de iubire.

Iertăm și asta ne apropie de Creator, iertăm, nu pentru că facem un favor neapărat cuiva, ci pentru că ne eliberăm de inutile poveri și mai ales pentru că lăsăm să transpară prin noi ceva din lumina aceea neapusă. Desigur, veți spune, dar cum să-l iert eu pe acela care mă urăște atât de mult? Pe cel ce mă tratează cu aroganță și dezinteres sau pe cel ce mă ponegrește necontenit, uitând să-și vadă de ale lui și blocându-se în ale mele? Sau, îl iert, dar nu-l pot uita și cu prima ocazie îi voi răsplăti la fel! Toate sunt soluții ale unor minți chinuite de neprofunzime și de propria egolatrie.

Îl iert pe cel ce-mi face rău chiar dacă nu-și cere iertare, chiar de nu vrea, chiar de continuă să fie rău, chiar de va posta tampenii pe facebook și va zidi realități false, în pofida totalului său dezinteres spiritual, îl iert! Pentru că nu vreau să împart cu el povara urii! Pentru că nu vreau să fiu la fel de rău ca el! Pentru că nu vreau să-mi las viața stăpânită de fantasmagoriile lui. Adică, ies din jocul lui. Îl las pe el să se lupte cu propriul rău, de care, dacă nu se eliberează, îl va distruge și aceasta va fi pedeapsa pe care și-o alege singur. Îi las ura lui ca cea mai mare comoară a lui, daca așa vrea. Și să fie aceasta numai între el și Dumnezeu. Poate va găsi o cale pentru a-i susține eliberarea.

Dar, astăzi, înaintea începutului Postului Învierii Domnului, pe calea asceților mergând, vă asigur, nu mai am dușmani și adversari, pentru că îmi iubesc aproapele și atunci dacă ei nu consideră la fel, singura tristețe a neîmplinirii rămâne la ei.

Vă sfătuiesc să faceți la fel!

Iubiți-vă dușmanii și ei vor dispărea. Iar, de vor continua să vă facă rău, nu vă temeți, fiind al lor, va merge în mod sigur înapoi, la ei!

Să iertăm cu discernământul iubirii și cu măsura Lui, asta învățăm din pericopa evanghelică de azi!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Copiii nu judecă, noi, însă, devenim judecători de ocazie!

in Opinii by

Fie că îți arunci un ochi pe telefon privind la ultimele știri on line, fie că deschizi televizorul sau pur și simplu interacționezi cu vreun cunoscut, vei constata că ceea ce pare a domina realitatea contemporană este aplecarea teribilă spre a judeca, spre deosebire de copii, care au, încă, inocență și nu o fac. Adulții nu stau mult pe gânduri și, fără a se preocupa de altceva, pare că cel mai ușor este să devină judecători unii față de alții.

A judeca pare astăzi cel mai lejer exercițiu antropologic, cea mai simplă poziționare față de multitudinea de informații ce abundă în spațiul nostru cotidian. Pe lângă faptul că este un mare consumator de energie sufletească, este și păgubos acest obicei care năruiește reputația, imaginea și încrederea unui om, la distanță de un clik. Pentru că o informație nu este întotdeauna în mod cert bine intenționat difuzată.

Poate fi 90 % adevărată și numai 10% falsă și totuși distruge un om și munca lui de o viață, pentru că de regulă oamenii nu sunt obișnuiți, nu au exercițiul și mulți nici capacitatea de a privi dincolo de perdeaua de cuvinte primară pentru a decripta adevărul. O vorba aruncată aiurea de unul strică prietenii, distorsionează relații și transformă uneori comunitatea într-o masă amorfă de judecători necruțători.

De altfel, avertismentul Mântuitorul de a nu judeca pentru a nu fi judecați și acela că măsura cu care noi judecăm pe alții va fi măsura cu care noi vom fi judecați, tocmai la această realitate se referă.

Nu să fim judecătorii unii altora ne este vocația, ci să colaborăm, să fim solidari, să ne ajutăm, să ne sprijinim și de ce nu, să ne iubim! Să ne manifestăm ca o comunitate, în comuniune și nu să fim o adunătură de judecată, un grup neidentificat profesional de judecători cu vocație virtuală, fulgurantă și tranzitorie!

O altă constatare tristă este cea referitoar la faptul că semenul nostru ne este cel mai aprig și nemilos judecător pentru faptele noastre reale sau pentru cele numai imaginate de el.

Sunteți curioși nu? La ce acuze mă refer? Păi, simplu, la orice îi trăsnește unuia sau altuia prin cap, amețit de gloria de judecător, născut, nu făcut, gata de a vedea orice pai din ochii aproapelui și a neglija propria bârnă! De fapt, aici este cheia, dacă ne-am judeca mai puțin unii pe alții, dacă am fi precum copiii, ne-am respecta și ne-am aprecia, dacă am avea mai multă încredere și dacă am fi preocupați de chestiunile cu adevărat urgente și majore ale lumii noastre, s-ar transforma în bine chipul comunităților noastre și al nostru, al fiecăruia.

Să nu uităm că Îi atribuim lui Dumnezeu calitatea de Suprem Judecător, dar El nu este nicidecum asemenea unui judecător omenesc. Dreptatea Lui este întotdeauna milostivirea și iubirea Lui. Iar, El nu are nici-o umbră de părtinire, răutate sau interes, ci este ca un Tată Atotmilostiv pentru fiecare dintre noi, fiii și fiicele Lui, copiii Lui.

Dacă am fi judecători în stilul Lui am fi numai și numai iubire și milostivire și nimic altceva, dar din nefericire, unii preferă să fie judecători de tipul celor ce condamnă la alții, pe drept sau nu, ceea ce îi sperie la ei, ori știu că-i domină!

Mila și iubirea sunt mai mari întotdeauna decât dreptatea, oricare ar fi ea!

Judecata lui Dumnezeu înseamnă vindecarea de orice rău, a oricărei traume și luminarea cu iubire totală a întunericului ce nu ne dă pace.

Judecata Lui este Iubirea Lui! Să încercăm, pe cât se poate, să fim ca El!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Când e frate lângă frate și trădează!

in Opinii by

Asemenea fiului risipitor, unii frați s-au înstrăinat de bine, de frumos și de iubire, alegând să-și fie propriul reper în viață, unde și-au clădit falsa și gogonata imagine de oameni demni și înțelepți, patri(h)oți și profund preocupați de binele public, mimând cinstea și slujirea comunității. Nu-i găsiți? Nu i-ați identificat rapid pe acești risipitori de nimicuri? Nu e nici-o problemă! O puteți face oricând sunteți dispuși la a privi cu mai multă atenție spațiul public. Și atunci lesne îi veți vedea.

Unul, mereu finul marelui naș, altul paznic al magaziei de șervețele a nu știu cărei bărci plutind pe marea spumegând a vreunei psiho-furii, altul prieten bun de mese apropiate, la fel de valoros ca Iuda în întunericul nopții… și tot așa. Maeștri ai înșelăciunii, sporovăitori de istorii distorsionate, păcălitori la drumul mare și apucători de căi curbate.

Ce au risipit cel mai mult?

Cuvântul-marele dar al Logosului dumnezeiesc, expresia intimității noastre umane și mijlocul desăvârșirii noastre specifice, bogăția vieții și moștenirea pe care o vom lăsa generației următoare.

Au risipit încredere și speranță, iubire – neiubind și căi spre esență, rătăcind pe drumuri marginale.

Știu, veți zice că s-ar putea întoarce ca fiul cel din parabolă. Așa e! Dar, s-ar putea, dacă ar dori! Dar (încă) nu o face!

Tatăl ceresc ne așteaptă pe toți, pe unii mai devreme, pe alții mai târziu, risipind iubire din belșugul bogăției Sale, niciodată epuizabile!

Întoarcere grabnică lor și pace cu iubire tuturor!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Viața este poveste și întâlnire!

in Opinii by

Cu bune și cu rele, cu bucurii sau greutăți, viața noastră este o poveste pe care o scriem cu pana minții noastre, mișcată de emoția inimii. De-a lungul acestui parcurs întâlnim oameni și traversăm evenimente, înfruntăm obstacole și biruim vremurile, dar ceea ce este cu adevărat important se constituie din atitudinea pe care o avem și din prezența celor cu care relaționăm. A ști să fii prezent în viața ta și în relație autentică cu cei de lângă este cheia vieții. Ceea ce ne marchează istoria este aceasta înlănțuire de prezențe și felul în care ne raportăm la ele.

Astfel, frumusețea și demnitatea vieții sunt coloanele fundamentale ale existenței noastre, absolut necesare și doribile mereu. În această perspectivă, cu siguranță că apar adesea și întâlniri neesențiale, tentații nefolositoare și tâlhari ai bunului simț care fac totul pentru a exagera amănunte și lucruri nesemnificative, făcând din ele un pat procustian al interpretării propriei realități și o lentilă a adevărului (lor), dar cu ifose de sentințe morale universal valabile și infailibile.

Astfel de figuri triste și de cotropiți de întuneric vedeți cu ușurință daca vă uitați în jur cu atenție, ori dacă citiți pe Facebook la unii sau la alții. Din nefericire pentru ei, aceste prezențe estompate și caricaturi ale prezenței, adesea se cred repere morale și modele de integritate. Iar, unii chiar îi văd, in mod fals, așa.

Adevărul este că dacă privești cu atenție, vei vedea că dincolo de ură, răutate, dorință de îmbogățire, neputință și superficialitate nu au nimic. Cu cât le lipsește mai mult esența, cu atât gălăgia pe care o fac este mai mare!

Lor le dedic un gând de compasiune pentru starea lor jalnică și pentru înșelarea în care se află. Teribilă sclavie! Le amintesc și că Domnul ne așteaptă în speranțele noastre, ne mângâie în disperare și necaz și ne iubește în toate!

Toată viața noastră este astfel un timp al întâlnirii cu sacrul, cu acel mister cutremurător și fascinant al existenței ce ne oferă bucuria de a trăi! Acestei prezențe, Îi încredințăm toată viața și speranța noastră!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Între măști, vameși și farisei!

in Opinii by

Sinceritatea, autenticitatea și naturalețea vieții sunt, în mod cert, virtuți acceptate de aproape toate culturile lumii. Pentru că este cel mai frumos să vezi ființa umană manifestându-se drept și corect, adevărat și firesc, așa cum o florile câmpului cresc și ne bucură privirea.

Citește Știrea

Despre populismul unui senator dâmbovițean și „invitațiile speciale”!

in Opinii by

La unii politicieni a devenit o modă să răspundă extrem de superficial și populist la chestiuni serioase, doar din dorința de a puncta politic și de a câștiga pe emoția populară. Am citit recent cum senatorul Dragoș Popescu declamă pe facebook un text cu pretenții de adevăr, corectitudine și adecvare în care ține să-și justifice neparticiparea la evenimente firești și frumoase de pe plan local, doar pentru că sunt pe bază de ,,invitații speciale,, și publicul larg nu ar avea acces! Râs și groază! De parcă, dacă s-ar vinde toate locurile pe bază de bilete ar putea intra toți doritorii. Sau de parcă evenimentele nu sunt transmise în direct pin intermediul facebook-ului, ori a televiziunii! Desigur, chiar și de ar fi accesul gratuit pentru toate locurile tot nu ar putea mulțumi pe toți.

Domnul în cauză spune că preferă să lase ca locul său să fie oferit unei persoane care să se bucure cu adevărat de spectacol, de parcă domnia sa nu poate sau nu vrea să se bucure! Nu aș fi făcut această lungă introducere dacă nu ar fi fost vorba despre un reprezentant al poporului și invitația pe care Arhiepiscopia i-a oferit-o pentru Concertul Extraordinar de Colinde din această seară nu ar fi refuzat-o.

Poate că nu a vrut să știe că în sală au fost invitați numeroși credincioși, concertul a fost transmis pe facebook, iar invitația îi era oferită tocmai pentru a-i readuce aminte de valorile noastre creștine și românești pe care unii din barca ideologică a domniei sale le cam uită! Acest spectacol se adresează tuturor, oamenilor simpli, în simplitatea inimilor lor, dar și aleșilor poporului, indiferent de slujirea socială sau profesională, iar faptul că s-a apelat la utilizarea invitațiilor nu trebuie considerat decât o formă de a promova astfel de valori în rândul a cât mai multor categorii de oameni, cu responsabilități publice sau nu, ca semn de comuniune între toți cei ce cred în Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru a-i răspunde în continuare, meționez că gestul nostru de a permite accesul la concert numai pe bază de invitație nu este o discriminare, ci este o măsură pentru a nu se întâmpla ca la alte concerte cu intrare liberă, unde au rămas foarte mulți oameni în afara sălii, deoarece nu mai erau locuri.

De asemenea, cred că toți suntem speciali, de la vlădică la opincă, toți suntem valoroși, iar concertul din această seară a fost un semn al comuniunii, dincolo de orice ne-ar putea separa. Desigur, mai sincer ar fi fost ca domnul în cauză să spună că are alte probleme de rezolvat pentru că se află în slujba cetățeanului sau că se uită la finala cupei mondiale de fotbal! L-am fi înțeles, l-am fi scuzat onorabil!

Mai cred că este o sfidare la adresa Bisericii, a sărbătorii și a acestui concert de colinde să refuzi participarea în numele unui populism ieftin.

Sper măcar că domnul senator a văzut concertul pe facebook!

Am reținut că va refuza orice invitație pe care o va primi, însă noi vom fi perseverenți.

Cu Dumnezeu înainte!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Oameni mici chinuiți de aspirații mari, gârboviți de neputința de a fi ceea ce trebuie!

in Opinii by

Cine observă cu atenție realitatea nu are cum să nu vadă că adevărata problemă a lumii noastre, dincolo de toate cele constatate de experți, este strâmbătatea sufletului. Oameni ce se vor din nou mari sunt chinuiți de micimea sufletului lor ce izbucnește în tot ceea ce ei fac! Sufletele mici chinuite de aspirații mari, gârboviți de neputința de a-și depăși condiția oricâte ifose ar adăuga expresiei lor cotidiene.

Și chiar de-și drapează calea vieții cu bune intenții, și chiar de-și ascund după vorbe bine meșteșugite intențiile, rămân tot oameni mici și la „stat și la sfat”, cuceriți de neimportanță, bântuiți de dorințe mai mari decât puterea lor. Nu credeți? Uitați-vă bine în jur! Și-i veți vedea. Eu am văzut de curând un astfel de personaj care dădea lecții tuturor despre cum se face, cum se rezolvă, cum le știe el pe toate, dar mai ales amenințând că încă „nu a (re)venit vremea lui”.

Deși, suferința lor e sufletească, spirituală, cea mai mare problemă o au tocmai aici, pentru că nu doar că nu recunosc ceea ce nu le dă pace, dar atacă fără încetare tocmai ceea ce le-ar putea aduce vindecare, adică Biserica și cele spirituale, crezându-se atât de înțelepți, încât ignoranța a devenit lauda lor! Sigur, sunt vrednici de plâns! Ochi au și nu văd, urechi au și nu aud! Și-ar fi de ajuns să recunoască! Și-ar fi de-ajuns să ceară ajutor! De atâta timp însă, prăbușiți în neputințele lor, cu furia învinsului atacă, sperând că și alții vor cădea în condiția lor.

Aflați în fața mântuirii nu văd și nu simt. Și, totuși, salvarea este mai aproape de ei ca oricând. Un cuvânt numai și totul s-ar schimba. Și cei de aici și cei de mai departe, cuprinși de duhul gârbovirii sufletești însă nu simt și nu văd, nu aud și nu cred. Aici este singura lor mare vină! Restul, numai cauze colaterale ale răului! Speranța că se vor vindeca? Cu siguranță! Și ei ca să scape și noi ca să nu-i mai auzim urlând neputințele în ponegriri și să nu le mai vedem schimonoseala gârbovirii de pe fețe tot încercând să o transforme în zâmbet lingușitor și fals.

Că Dumnezeu lucrează în permanență e o certitudine! Că dorim vindecarea celor neputincioși, e o realitate!

Că se va întâmpla, sperăm!

Dumnezeu le va rândui pe toate, cum știe, când va dori!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Se vede puterea mereu învingătoare a tinerelor generații!

in Opinii by

Un eveniment public petrecut săptămâna aceasta m-a făcut să scriu câteva rânduri, impresionat fiind de extraordinara organizare, implicare și maturitate a tinerilor care au preluat frâiele unor instituții.

Tinerețea este vârsta reală a lumii și vocația spre care suntem mereu chemați! Indiferent de vârsta trupului, cea a sufletului trebuie să fie mereu aceea a tânărului entuziast angajat în a birui provocările istoriei și a-și împlini propriul destin, chiar dacă unii puțin trecuți de vârsta maturității nu vor să înțeleagă și caută soluții să pună bețe în roate celor tineri!

În discursul public, în ceea ce citim, vedem sau auzim cu ajutorul noilor mijloace de comunicare socială, adesea, din nefericire observăm repetată parcă până la saturație o concluzie cu aparențe înțelepte, dar falsă din temelii: noi v-am făcut ceea ce sunteți! Este parcă strigătul disperat al acelora îmbătrâniți în neputințele vieții și doborâți de vicisitudinile istoriei, care uită că trebuie să înțeleagă că timpul le-a trecut și că e vremea altora acum! Este vocea acelora învinși de povara păcatelor lor și care uită că fiecare generație are șanse egale și echitabile înaintea vieții.

Adesea, generațiile mai vechi sunt cele care complică existența tinerilor și uită că în privirea lor curajoasă și entuziastă se vede cel mai frumos lumea. Dar și că puterea lor de a învinge este mereu mult mai mare. Tânărul exprimă cel mai bine puterea, dăruirea și angajamentul de a pătrunde cotloanele existenței pe care Domnul Însuși ni le-a arătat. E adevărat însă și că tinerii trebuie să învețe din experiențele celor mai maturi, dar luând numai ceea ce este bun și nu toxic. Iar experiența acestora trebuie mereu folosită!

Pe drumurile vieții, El Domnul Cel pururi tânăr a întâlnit tineri pe care umbra morții dorea să-i înghită atunci când multe mai aveau de spus. Fiica lui Iair, o copilă total nevinovată de nimic, ori fiul văduvei din Nain sunt numai două mărturii că Cel ce este Stăpân al timpului și al Vieții nu îngăduie așa ceva și învie chiar și din morți.

Este un semn peste secole că Domnul Cel Mare și Puternic este mereu de partea tinerilor. Este Apărătorul fiecărei tinere generații. Este Cel ce îi sprijină și-i ajută. Este Cel ce ne îndeamnă să investim încredere totală în ei.

Trebuie să le oferim tinerilor noștri o lume cât mai frumoasă, cât mai dreaptă și cât mai bună, eliberată de spaimele și ipocriziile unora îmbătrâniți în rele, de neputințele și neîncrederea lor și mai ales de neiubirea și disperarea ce îi ține prea mult în sclavie!

Să nu uităm că Domnul nostru este și Domnul lor și că El nu lasă niciodată la greu, este mai prezent în furtunile vieții, pentru că este Soarele lumii și al istoriei noastre!

Să nu uităm că Cel mereu tânăr de zile, Prietenul și Inspiratorul lor, al celor tineri, nu i-ar lăsa în mortale capcane niciodată, fără ajutor!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Celebrând viața, prietenia și iubirea!

in Opinii by

Dacă istoria vieții noastre ar fi un mare album foto și din când în când l-am deschide și ne-am uita prin el, am vedea, cu teribilă nostalgie, chipuri și evenimente, întâmplări și momente ce ne-au umplut viața, dar care au rămas vii în inimile noastre. Chiar dacă unii din cei de acolo nu mai sunt printre noi, ci au plecat dincolo, în fabuloasa veșnicie, totuși, fire nevăzute și puternice ne leagă încă de aceștia, amintindu-ne de bucuria și de plinătatea prezenței lor.

Astăzi este una din acele zile în care-i pomenim pe ei, cei plecați în veșnicie, dar niciodată din inimile noastre. Este o zi de celebrare a prieteniei, a recunoștinței și a tot ceea ce ne leagă de ei, dar și un timp de reuniune și de comuniune în inima cea mare și iubitoare a Tatălui ceresc, prin rugăciune. Chiar de nu mai sunt fizic cu noi, ci numai prin iubire, totuși, prin viața și chiar prin absența lor ei ne îndeamnă să prețuim clipele trăite, să ne bucurăm de fascinanta realitate a prieteniei, să iubim, să fim mereu mai buni ca ieri și să ne umplem inimile numai cu bine, bucurie, bunăvoință și dăruire.

Adică, cu ceea ce rezistă trecerii spre Dincolo. Cu singura comoară pe care o putem lua cu noi – iubirea și numai iubirea. Pentru că suntem numai cât iubim și ce iubim se face scară spre cer, iar iubirea este singura bogăție pe care nici măcar moartea nu o poate răpi, strica sau altera!

Da, astăzi este o celebrare a iubirii, a iubirii pentru cei ce au plecat dincolo fără să părăsească o clipă sufletele noastre. Este o zi a pregustării acelei neînserate lumini, o zi de bucurie a regăsirii în comuniunea credinței, o zi de întâlnire cu cei ce sunt pururi vii, o zi de amintire frumoasă și tandră.

Părinți, bunici, soți sau soții, prieteni, ori cunoscuți… cu toții sunt astăzi mai prezenți spiritual decât au fost ieri, pentru că ne gândim la ei și-i pomenim în rugăciune, înaintea Domnului care este numai iubire, pe ei, pe toți cei plecați mereu mai devreme, mereu când nu ne așteptam, mereu când credeam că nu se poate.

Au plecat, dar nu ne-au părăsit! Au plecat, dar au rămas în iubirea și amintirea noastră, în sufletele și în viețile noastre!

Să ne împărtășească tuturor, Bunul Dumnezeu, bucuria comuniunii intense și înțelepciunea de a fi mereu pururi vii prin iubire, dăruire și bunăvoință! Veșnică să le fie pomenirea, din neam în neam!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

1 2 3 28
Go to Top