Chindia începe play-out-ul cu o victorie
În prima etapă din play-out, Chindia a învins-o pe CS Tunari în deplasare, la Buftea, cu scorul de 3-2, într-o partidă echilibrată, cu ocazii de-o parte și de alta.
În prima etapă din play-out, Chindia a învins-o pe CS Tunari în deplasare, la Buftea, cu scorul de 3-2, într-o partidă echilibrată, cu ocazii de-o parte și de alta.
Pr. Prof. univ. dr. Marian Vîlciu, Decanul Facultății de Teologie și Științele Educației, a fost numit Prorector al Universității Valahia din Târgoviște, iar Pr. Prof. univ. dr. Florea Ștefan, Prodecan al aceleași Facultăți preia atribuțiile de Decan, până la organizarea concursului de selecție din luna aprilie a acestui an.
Pr. Prof. univ. dr. Marian Vîlciu a fost Decan al Facultății de Teologie și Științele Educației în perioada 2012-2024. Este doctor în Teologie al Universității din București (2006), master în Teologie (1997) și licențiat în Teologie al aceleași instituții (1996), precum și absolvent la Seminarului Teologic din București (1992). Este conducător de doctorat în cadrul Școlii doctorale din cadrul Universității ”1 decembrie 1918” din Alba Iulia (2018).
Pr. Prof. univ. dr. Florea Ștefan a fost Prodecan al Facultății de Teologie și Științele Educației în perioada 2001-2024. Este doctor în Teologie al Universității din ”Lucian Blaga din Sibiu” (2003), absolvent de studii postuniversitare în cadrul Institutului de Studii Ecumenice de pe lângă Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva (1997) și licențiat în Teologie al Universității din București (1993) și al Facultății de Științe Juridice, Social-Politice și Administrative a Universității ”Valahia” din Târgoviște, precum și absolvent la Seminarului Teologic din București (1989). A fost director al Seminarului Teologic ”Sf. Ioan Gură de Aur” din Slobozia (1997-2000) și Consilier Cultural și Comunicații media al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor (1998-2001). Este conducător de doctorat în cadrul Școlii doctorale din cadrul Universității ”1 decembrie 1918” din Alba Iulia (2018).
Sursa: Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei
Vă mulțumesc pentru că ați venit astăzi în număr atât de mare pentru a participa la Marșul pentru Viață, la Târgoviște, ca mărturie a angajamentului vostru de a susține viața, acest magnific și sacru dar al lui Dumnezeu.
Veste importantă pentru infrastructura rutieră a județului Dâmbovița! Consiliul Județean Dâmbovița (CJD) a găzduit astăzi, 29 martie 2024, evenimentul de semnare a contractului de finanțare pentru cea mai importantă investiție în domeniul infrastructurii rutiere dâmbovițene, ce vizează modernizarea a 60 km de drumuri județene.
Citește ȘtireaPentru a-și îmbogăți colecția de carte veche, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopia Târgoviștei a realizat, în urma unei licitații, o nouă importantă achiziție de carte veche. Următoarele volume au intrat în patrimoniul Eparhiei noastre:
–„Octoihul slavo-român”, operă editată de Spătarul Țării Românești, Mihai Cantacuzino, în vremea Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Râmnic, 1706, cu o însemnare olografă a lui Cantacuzino și un sigiliul inelar, piesă rară, de colecție;
-„Chiriacodromion” („Calea Domnului”), de Mihail Ștefan, ediție princeps, Bălgrad (Alba Iulia), 1699, sub patronajul Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, piesă rară, de colecţie;
-„Chiriacodromion sau Evanghelie învățătoare” din timpul celei de a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat în Țara Românească, prima cazanie românească tipărită la București, 1732, cu ex libris.
Volumele vor fi inserate în colecția de carte veche a Muzeului Arhiepiscopiei Târgoviștei din cadrul Reședinței eparhiale.
Sursa: Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei
A devenit deja tradiție organizarea în fiecare primăvară, de către Inspecția Muncii, prin inspectoratele de muncă din țară, a concursului „Știu și aplic”, ce vizează un grup țintă extrem de important pentru toate sectoarele de activitate, tinerii liceeni.
Asta în contextul în care statisticile arată că tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani sunt mai predispuși accidentelor grave la locul de muncă decât persoanele adulte. Fiind nou veniți în câmpul muncii și lipsiți de experiență, aceștia nu acordă importanța cuvenită riscurilor cu care se confruntă, căzându-le uneori victime.
Din dorința de a reduce incidența acestor evenimente, și Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița reia această acțiune, inclusă, încă din anul 2013, de către Ministerul Educației, în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale.
Obiectivul principal al concursului îl reprezintă încurajarea şi atragerea elevilor din învățământul liceal și profesional în activităţi de studiere a disciplinei ”Securitate şi sănătate în muncă” și formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor. Astfel, se dorește ca, prin însușirea unor cunoștințe privind bolile profesionale și riscurile asociate diverselor activități, viitorii angajați să poată face față tuturor provocărilor și să aibă comportamentele potrivite la locurile de muncă pe care le vor avea.
De asemenea, informațiile puse la dispoziția tinerilor cuprind și noțiunile legislative de bază legate de încheierea contractelor de muncă, ceea ce constituie un element care poate contribui la combaterea muncii la negru, ținând cont de faptul că elevii de liceu au dreptul legal de a munci de la vârsta de 15 ani și tot mai mulți dintre ei accesează joburi de vacanță.
La nivelul județului Dâmbovița, Inspectoratul Teritorial de Muncă a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, privind organizarea concursului, cu ajutorul cadrelor didactice, în 9 unități de învățământ liceale, care au profil tehnologic, vocațional, profesional și teoretic real. În fiecare liceu participant au fost desemnați doi profesori, care le predau elevilor de clasele a IX-a – a XII-a materialele postate pe site-ul stiusiaplic.ro.
Prima etapă a concursului, faza județeană, va avea loc sâmbătă, 30 martie 2024, și va consta într-o probă teoretică, desfășurată online, pe platforma pusă la dispoziție de organizatori, Colegiul Național „Gheorghe Asachi” din Iași și I.T.M. Iași, și o probă practică, desfășurată la Colegiul Economic ″Ion Ghica″ din Targoviște, sub coordonarea inspectorilor de muncă de la ITM DÂMBOVIȚA.
La această etapă, sunt înscrise 23 de echipe a câte doi elevi, iar ocupanții locului întâi la fiecare dintre cele patru secțiuni vor participa la faza națională a competiției, care se va desfășura în perioada 17-19 mai 2024, la Iași.
Sursa: Marius Lixandru, Inspector Șef ITM Dâmbovița
Colonelul Mihai Matei, Inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița, a adus în atenția publicului principalele provocări și planuri ale instituției pentru anul 2024, în cadrul unei conferințe de presă.
În discursul său, colonelul Matei a vorbit despre criza de personal ca fiind una dintre principalele probleme cu care se confruntă jandarmeria în prezent. În contextul actual, procentul de încadrare în instituție la începutul anului 2024 a fost de doar 77,64%, cu un deficit de aproximativ 23% de personal. Cu un total de 441 de cadre militare și personal contractual, această lipsă de resurse umane reprezintă o provocare majoră pentru buna desfășurare a activităților jandarmilor.
Inspectorul șef a mai precizat că se fac eforturi pentru recrutarea candidaților pentru școlile militare de ofițeri și subofițeri jandarmi. În acest sens, au fost selectați 77 de candidați, iar dintre aceștia au fost declarați admiși 34. Totuși, criza de personal continuă să se adâncească în ultimii ani, iar colonelul Mihai Matei a indicat că motivele acestei situații sunt diverse și necesită o abordare amplă și sustenabilă din partea instituției.
„Încă mai avem candidați care vin pentru școlile de jandarmi. Într-adevăr, într-o pondere mai mică de cum eram noi obișnuiți în urmă cu patru-cinci ani. (…) Sunt mai multe cauze pentru care meseria de jandarm nu mai este la fel de atractivă. Una dintre ele este probabil salarizarea, pentru că și noi suntem o organizație și intrăm în concurență cu celelalte organizații care sunt pe piața muncii și în funcție de ce putem noi oferi, fie vin la noi, fie se duc în altă parte. Acesta ar fi unul dintre factori.
Un alt factor este că s-a pierdut puțin din atractivitatea meseriei și prin prisma riscurilor. Suntem expuși, mai ales în zilele noastre. Am trecut printr-o pandemie, avem războiul aproape de graniță și probabil că lumea nu mai este atât de dornică să se expună la riscurile pe care le presupune această meserie. Este adevărat că se pleacă și din sistem, fie prin trecerea în rezervă cu drept de pensie, fie prin demisii. Dacă oamenii găsesc alte domenii mai bine plătite, preferă să plece. Nici angajări nu putem face după cum ne-am dori noi. Facem angajări în funcție de posturile care sunt bugetate” , a declarat inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, colonelul Mihai Matei.
La Târgoviște se va desfășura sâmbătă, 30 martie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, cea de a XIV-a ediție a Marșului pentru Viață, sub genericul „Construim împreună pentru viață”.
Căutăm un Inginer Proiectant Drumuri entuziast pentru ING Proiect Management!
Suntem dedicați excelenței în proiecte de infrastructură, valorizând calitatea și eficiența. Alătură-te unei echipe unde creativitatea și inovația sunt la ordinea zilei.
Oferim beneficii atractive, un mediu de lucru dinamic și oportunități ample de dezvoltare.
Dacă ești pregătit să pui în mișcare proiecte care contează, trimite CV-ul tău!
Contact: office@proiectare-ing.ro Telefon: 0730.097.578
Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, organizează în perioada 28-29 martie 2024, Sesiunea anuală de comunicări științifice studențești cu titlul „PERFORMANȚĂ ȘI COMPETITIVITATE ÎN SOCIETATEA CUNOAȘTERII”.
Asociația Centrul Socio-Cultural Communio din Târgoviște, la inițiativa pc. pr. dr. Ionuț Ghibanu, s-a implicat în susținerea organizării Sesiunii de Comunicări Științifice Studențești de la Facultatea de Științe Economice a Universității Valahia din Târgoviște.
Astfel, pentru desfășurarea acestui eveniment și încurajarea studenților tineri, în special a celor ce provin din medii vulnerabile, a fost oferită suma de 10.000 lei.
Implicarea în sprijinirea actului educațional este o constantă a activității asociației, fie că este vorba despre învățământul universitar sau cel preuniversitar.
Menționăm că Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, organizează în perioada 28-29 martie 2024, Sesiunea anuală de comunicări științifice studențești cu titlul „PERFORMANȚĂ ȘI COMPETITIVITATE ÎN SOCIETATEA CUNOAȘTERII”.
Evenimentul este derulat sub egida Asociației Facultăților de Economie din România, în parteneriat cu universități de prestigiu din țară, Universitatea de Sudii Economice din București, Universitatea „Petrol-Gaze”din Ploiești, Universitatea „Athenaeum” din București, și Association Universitaire de la Francophonie (AUF).
La această ediție s-au înscris 180 de participanți care vor susține 152de lucrări științifice, în cadrul a cinci secțiuni:
– Economie și dezvoltare durabilă
– Management, marketing, și administrarea afacerilor
– Contabilitate, informatică de gestiune, finanțe bănci
– Master
– Azi elev, mâine student
În deschiderea evenimentului, au luat cuvântul: conf. univ. dr. Maria-Cristina ȘTEFAN, decanul Facultății de Științe Economice, conf. univ. dr. Claudia GILIA, președintele Senatului Universitar, conf. univ. dr.ing. Ioan Corneliu SĂLIȘTEANU, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, prof. Adriana TUDOSE, inspectorul școlar general al Inspectoratului Județean Dâmbovița și prof. univ. dr. Ion Stegăroiu, decanul de onoare al Facultății de Științe Economice.
Sesiunea de comunicări științifice studențești este un eveniment de tradiție al Facultății de Științe Economice, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, care reafirmă, de la an la an faptul că cercetarea științifică reprezintă o componentă esențială a pregătirii academice, asigurând un cadru optim de dezbateri și dialog.
Felicităm participanții, le dorim succes și le mulțumim pentru implicare!
Sursa: Asociația Centrul Socio-Cultural Communio
Începând de duminică, 31 martie 2024, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” (CNMCD) Târgovişte trece la programul de vară.
„Vă așteptăm la muzeele aflate în administrarea CNMCD pentru recreere dar şi pentru a descoperi multiplele aspecte ale trecutului şi prezentului în plină transformare, oglindite deopotrivă într-o largă varietate de exponate, puse în valoare în expoziţiile permanente şi temporare organizate.
Noul program este următorul:
– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi pot fi vizitate de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00 – 18:30. Ultimul bilet va fi eliberat la ora 18:00. Luni: închis.
– Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa – Atelier Gheorghe Petraşcu și Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni pot fi vizitate de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00. Ultimul bilet va fi eliberat la ora 16:30. Luni: închis.
– Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa și Muzeul etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa pot fi vizitate de miercuri până duminică, în intervalul orar 8:00 – 16:00. Ultimul bilet va fi eliberat la ora 15:30. Luni, marţi, primul şi al treilea weekend din fiecare lună spațiile muzeale vor fi închise”, transmite Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Conducerea Primăriei Târgoviște a organizat o conferință de presă pentru a prezenta două proiecte menite să îmbunătățească accesul către Parcul Chindia și Grădina Zoologică. În cadrul evenimentului, primarul Daniel Cristian Stan a detaliat proiectele de amenajare a unei noi parcări și a unei noi intrări spre parc, ambele investiții fiind menite să rezolve o parte din lipsa locurilor de parcare și să faciliteze accesabilitatea pentru localnici și vizitatori.
Noua parcare, situată în spatele Grădinii Zoo și în apropierea skate park-ului, are aproximativ 30 de locuri de parcare, inclusiv locuri destinate autobuzelor. Această inițiativă vine în completarea parcării existente de la stadion, care oferă în jur de 300 de locuri, pentru a asigura o acoperire mai amplă a necesităților de parcare în zonă. În plus față de noua parcare, o intrare nouă va fi deschisă începând din 28 martie, facilitând accesul către Parcul Chindia și Grădina Zoo. Această intrare, situată în apropierea skate park-ului și cu acces de pe strada Cornel Popa, va oferi un drum mai direct către cele două obiective turistice.
„Ne aflăm în noua parcare pe care am realizat-o pentru a asigura accesul în Parcul Chindia și la Grădina Zoo. Este vorba despre o parcare făcută chiar lângă skate park. Sunt aproximativ 30 de locuri de parcare, plus locurile pentru autobuze. Alături de parcarea de la stadion, care este mult mai mare, undeva la 300 de locuri, avem două parcări importante de natură să deservească Parcul Chindia și Grădina Zoo.
Cred că este realizată această cerință pentru locurile de parcare. A fost foarte mult timp o problemă importantă, însă acum avem în două parcări peste 30 de locuri, mai adăugăm și parcarea de lângă terenurile de tenis. Putem spune că asigurăm această cerință. Noua intrare de la Parcul Chindia, de la skate park, cu acces de la strada Cornel Popa, va putea fi utilizată începând de joi, 28 martie. Se va putea ajunge foarte ușor atât în Parcul Chindia, cât și la Grădina Zoo. Eu cred că era necesar o asemenea intrare, mai ales că urmează să se încălzească vremea și va fi un aflux mare de vizitatori la cele două obiective importante pentru municipiul Târgoviște” , a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
La sediul Consiliului Județean Dâmbovița a avut loc o conferință de presă care a marcat etapa de diseminare a activităților derulate în cadrul proiectului „Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii Fostei Școli de Cavalerie”. Această inițiativă, finanțată prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, reprezintă un pas pentru consolidarea identității culturale a județului Dâmbovița.
Sub numărul de identificare A3-10/2021/24.06.2021, proiectul este implementat de către Consiliul Județean Dâmbovița și vizează conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentului istoric al Fostei Școli de Cavalerie. Această inițiativă de reabilitare este menită să contribuie la dezvoltarea turismului local și la diversificarea economiei județului.
La conferința de presă au participat numeroși reprezentanți ai instituțiilor implicate în proiect, printre care se numără Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Curtea Domnească, Biblioteca Județeană, Universitatea Valahia Târgoviște și alții. De asemenea, comandorul Pavel Marian, prezent la multe dintre activitățile culturale din cadrul proiectului și care a adus o contribuție la dezvoltarea acestuia.
Managerul de proiect, Ruxandra Pavel, a transmis că țintele investiției sunt aliniate cu viziunea strategică a județului privind protejarea patrimoniului istoric și dezvoltarea turismului cultural. Prin intermediul proiectului, se urmărește readucerea la viață a monumentului istoric și promovarea acestuia atât la nivel local, cât și național.
Proiectul în cauză are o valoare totală de 21.790.929,67 lei cu TVA, fiind finanțat în mare parte din fonduri europene. Deși proiectul a fost conceput ca un efort comun al mai multor instituții, el reprezintă un exemplu remarcabil al colaborării între sectorul public și cel privat în scopul protejării și promovării patrimoniului cultural.
„Consiliul Județean Dâmbovița a luat în considerare faptul că potențialul turistic este una dintre resursele cele mai importante pe care se poate baza în viitor procesul de dezvoltare economică a județului Dâmbovița. Valorificarea potențialului local pentru dezvoltarea turismului și diversificarea economiei locale reprezintă obiectivele ce vor conduce la îndeplinirea viziunii de dezvoltare a județului.
Proiectul concură la atingerea acestui obiectiv, monumentul de patrimoniu Fosta Școală de Cavalerie fiind identificat ca având o valoarea deosebită și un potențial turistic însemnat. Obiectivele proiectului corespund obiectivului strategic privind protejarea patrimoniului istoric, astfel cum este acesta relevat în cadrul Strategiei sectoriale în domeniul culturii și patrimoniului național.
Având în vedere faptul că proiectul urmărește ca monumentul istoric reprezentativ pentru patrimoniul local să fie readus la viață odată cu îmbunătățirea stării sale tehnice prin reabilitare și readus în conștiința națională prin activități de promovare on-line și off-line, corespunde obiectivului specific sectorial privind îmbunătățirea și extinderea accesului publicului la monumentele istorice și promovarea cunoașterii acestora prin intermediul noilor tehnologii.
De asemenea, prin activitățile derulate în incinta obiectivului de patrimoniu, în special cele noi, pentru care sunt propuse diverse parteneriate menite să stârnească interesul vizitatorilor și să asigure și dezvolte proiecte cultural educative trainice, proiectul răspunde direcțiilor principale de acțiune pe termen mediu prevăzute în Strategie referitor la dezvoltarea și susținerea, după caz, de programe de educație pentru patrimoniu a cetățenilor, cu precădere a tinerilor, și sensibilizarea autorităților publice locale și a comunităților față de problematica monumentelor istorice, precum și dezvoltarea și extinderea parteneriatelor cu societatea civilă și susținerea voluntariatului în activitățile care privesc monumentele istorice, mai ales cele de promovare, educare, intervenție și animare” , a transmis managerul de proiect Ruxandra Pavel. Partenerii Consiliului Județean Dâmbovița în acest proiect sunt: Partener național – Asociația Eurotrainer București; Partener transnațional (din Norvegia) – Horten Marsjkluub.
Deputatul Daniel Blaga a anunțat săptămâna trecuta că va candida din partea Alianței Dreapta Unită pentru funcția de primar al municipiului Târgoviște. Într-un mesaj transmis prin intermediul social media, el anunță că vine cu „planuri noi, cu idei pentru investiții, cu forțe proaspete”. Blaga mai consideră că „Târgoviște poate mai mult” și are credința că „orașul își va atinge potențialul„.
Pe parcursul lunii martie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a derulat mai multe acțiuni de control subscrise Campaniilor naționale dispuse de Inspecția Muncii.
O primă campanie, demarată încă de la finalul lunii februarie a vizat modul de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activități de protecție și gardă, cod CAEN 8010.
Au fost controlați de către inspectorii ITM Dâmbovița, privind respectarea prevederilor legale care reglementează relațiile de muncă, 19 angajatori, fiind verificate 34 de obiective de pază, și au fost aplicate 2 sanctiuni, dintre care o amendă, în valoare de 3 mii de lei, pentru încălcarea prevederilor legale, referitoare la munca de noapte.
A urmat, în perioada 5-9 martie 2024, verificarea respectării prevederilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă în domeniul „Demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor”, cod CAEN 3831.
Obiectivele campaniei au fost identificarea și eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
Ca urmare a celor 28 controale efectuate, au fost aplicate 25 de sancțiuni, dintre care 2 amenzi, în valoare de 7 mii lei. Principalele neconformități depistate, în ceea ce privește Sănătatea și securitatea în muncă, au fost nesupravegherea stării de sănătate a lucrătorilor cu medic de medicina muncii, faptul că angajatorul nu a organizat activitatea de prevenire și protecție sau nu a întocmit un program de instruire a lucrătorilor, iar sub aspectul relațiilor de muncă deficiențele au constat în lipsa evidenței timpului de lucru la locul de muncă, neacordarea sporului de rapaus săptămânal și netransmiterea elementelor privind suspendarea contractelor de muncă în REVISAL.
O a treia campanie a urmărit modul de respectare a cerințelor minime SSM, pentru protecția lucrătorilor care își desfășoară activitatea în domeniul „Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice și masticurilor”, cod CAEN 2030.
În cadrul acțiunii, s-a verificat deținerea de către toți angajatorii a fișelor cu date de securitate actualizate pentru toți agenții chimici periculoși prezenți la locurile de muncă și punerea acestora la dispoziția lucrătorilor, asigurarea purtării de către toți muncitorii expuși la agenții chimici periculoși a echipamentelor individuale de protecție adecvate și eliminarea neconformităților identificate în domeniul securității și sănătății în muncă.
Cu prilejul controalelor efectuate, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Securitate și Sănătate în Muncă au verificat 7 angajatori, iar pentru deficiențele constatate (echipamentele de muncă neverificate periodic, lipsa evaluării de riscuri pentru substanțe chimice) aceștia au dispus 16 măsuri de intrare în legalitate.
Și pe parcursul lunilor următoare, ITM Dâmbovița va continua acțiunile de control, în toate domeniile economiei naționale, pentru a asigura respectarea legislației muncii.
Sursa: Marius Lixandru, Inspector Șef ITM Dâmbovița
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița și edilii din comuna Mătăsaru au inaugurat drumul principal din satul Sălcioara, dar și ulițele laterale, modernizate recent, acestea întinzându-se pe o distanță de 2,3 kilometri.
În comuna dâmbovițeană Malul cu Flori a fost redeschisă Școala Gimnazială, după ce a fost supusă unui amplu proiect de reabilitare, modernizare și extindere.
Citește ȘtireaPreședintele Consilului Județean, Corneliu Ștefan, și primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, au dat startul, duminică, 24 martie, campaniei de strângere de semnături pentru susținerea candidaților PSD Dâmbovița la alegerile din 9 iunie.
„Fiecare semnătură contează și știm că ne putem baza pe dumneavoastră pentru a avea cele mai bune rezultate la alegerile pentru funcțiile de primari, consilieri locali și județeni, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și parlamentari europeni.
În ultimii 4 ani, am format o echipă excelentă și am muncit în fiecare localitate. Vom continua să facem același lucru și în viitor. Mulțumim pentru sprijinul vostru!„, a declarat Corneliu Ștefan.
La rândul său, Cristian Daniel Stan, a punctat: „pentru mine, nu e o simplă acțiune de campanie, ci un dialog foarte serios pe care-l am cu târgoviștenii. Mă știți foarte bine din campaniile trecute: voi fi lângă activiștii noștri pe stradă, în cartiere și vom sta de vorbă cu fiecare dintre dumneavoastră. În definitiv, este și aceasta o primă reflecție a muncii noastre și a modului cum este perceput mandatul nostru administrativ.
Vă chem alături de noi, să fiți parte a victoriilor ce vor urma. Nu vă promit altceva decât aceeași energie și putere de muncă; și poate chiar mai multă ambiție!”
Surse și foto: Facebook Corneliu Ștefan și Cristian Daniel Stan
Excelența Sa Ilyana Yotova, vicepreședintele Republicii Bulgaria, a fost prezentă sâmbătă, la Târgoviște, cu prilejul sărbătorii tradiționale „Tudorița” sau „Paștele Cailor”, organizată de comunitatea bulgară din cartierul „Matei Voievod”.
Reprezentanții Primăriei Târgoviște, prin primarul Daniel Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, alături de președintele CJD, Corneliu Ștefan, și Prefectul județului, Claudia Gilia, au întâmpinat delegația bulgară în fața sediului administrativ. Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a exprimat satisfacția și onoarea pentru această vizită și a subliniat importanța tradițiilor bulgare în comunitatea locală.
În cadrul conferinței de presă, Ilyana Yotova, a vorbit despre istoricul comunității bulgare în municipiul Târgoviște și modul în care aceasta a evoluat. Totodată, au fost purtate discuții și despre sprijinul necesar din partea autorităților locale și naționale pentru dezvoltarea și promovarea tradițiilor minorității bulgare din România.
„Pentru mine este o onoare și mă bucur că pot fi astăzi la această sărbătoare minunată. Aproape de două secole, aici trăiește o comunitate cu rădăcini din Bulgaria…aproape 57 de familii s-au stabilit aici și au reușit să trăiască, să muncească și să se integreze în comunitatea românească. Știm că ei sunt omeni respectați, oameni bine văzuți de către toată societatea română, pentru că ei sunt oameni muncitori, oameni care învață, oameni care muncesc, își pregătesc și copiii, și fac parte activ în societatea românească. Toate aceste lucruri nu au cum să se întâmple, nu au cum să se dezvolte fără ajutorul autorităților locale și ajutorul autorităților naționale. Am avut mai devreme o întâlnire cu reprezentanții administrației publice locale, în care am discutat despre minoritatea bulgară de aici, despre cum conviețuiesc ei, despre cum se pot dezvolta ei aici, și, bineînțeles, despre cum se pot dezvoltă municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița. În atribuțiile mele ca vicepreședinte al Republicii Bulgaria, există și această parte de a mă ocupa de minoritățile bulgare din străinătate și vreau să vă spun că eu dau România ca un exemplu, de cum politicile din România se comportă și atitudinea pe care o au față de minoritățile naționale străine, aici pe teritoriul României” , a declarat Excelența Ilyana Yotova, vicepreședinte al Republicii Bulgaria.
Nu în ultimul rând, și primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a făcut câteva precizări despre vizita delegației bulgare, dar și despre comunitatea bulgară de la Târgoviște, care a insuflat multe tradiții și obiceiuri. „Conferința de presă este prilejuită de un eveniment foarte important. Este onorant pentru noi să avem o vizită atât de importantă. Pentru acest lucru, transmit mulțumirea și felicitările mele către Excelența Sa, doamna vicepreședinte. Este o dovadă de respect și de apreciere pentru târgovișteni, mai ales pentru târgoviștenii de origine bulgară. În Târgoviște este o comunitate de bulgari foarte puternică, foarte frumoasă, cu tradiții și obiceiuri deosebite. Acum avem parte de un asemenea eveniment și vom vedea împreună frumusețile acestor tradiții, care fac din comunitatea bulgară o comunitate aparte, care a știut să-și păstreze, să-și promoveze aceste tradiții, acesta este un lucru foarte important, inclusiv pentru tinerii din această comunitate.”
După conferința de presă, delegația bulgară și autoritățile publice locale s-au deplasat către cartierul Matei Voievod, unde a avut loc ceremonialul de sfințire a atelajelor și a grădinilor la Biserica Sf. Nifon. Cu cai împodobiți cu clopoței și fundă roșie, evenimentul a adus în prim-plan tradițiile autentice ale comunității bulgare.
Sărbătoarea a continuat cu o paradă a cailor prin străzile cartierului și a culminat cu un spectacol folcloric, oferind tuturor participanților ocazia de a se bucura de frumusețea și autenticitatea tradițiilor bulgare.