Platformă de știri și opinii

Monthly archive

mai 2024

Acțiuni organizate de Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița cu ocazia „Zilei Mondiale fără Tutun”

in Actualitate by

În data de 31 mai – Ziua Mondială fără Tutun, instituțiile și organizațiile din domeniul sănătății din România ca și Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița se alătură inițiativei Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru a promova și  îmbunătăți nivelul de conștientizare în ceea ce privește pericolele asociate consumului de tutun, riscurile promovării produselor de tutun mai ales în rândul tinerilor și necesitatea de a acționa împreună pentru un viitor fără tutun.

În acest an, atenția este îndreptată către protejarea copiilor de influența industriei tutunului, pentru acest lucru fiind necesare eforturi comune ale comunităților, părinților și educatorilor de a contracara strategiile publicitare din mediul online care au drept țintă în primul rând tinerii.

De aceea, prin acțiunile desfășurate la nivel național cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun urmărim informarea tinerilor asupra riscurilor pentru sănătate asociate consumului de tutun și sprijinirea reglementărilor stricte, ca pași esențiali spre crearea unui viitor fără fum de tutun pentru generația viitoare.

În data de 28 mai a fost organizat la sediul Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița un seminar privind pericolele asociate consumului de tutun pentru 20 tineri elevi, iar în ziua de 31 mai în zona Piața Tricolor din Municipiul Târgoviște (intervalul orar 8,00-14,00) va fi organizat un stand de sănătate alături de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița unde se vor distribui materiale informative, se va evalua tensiunea arterială și glicemia pentru persoanele doritoare.

Biroul de presă al Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița

LUMEA COPIILOR, expoziție de artă dedicată copiilor de ieri și de azi

in Actualitate/Cultură by

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită în perioada 1 iunie – 31 august 2024, la Muzeul de Istorie, să vizitați expoziția dedicată copiilor de ieri și de azi – „Lumea Copiilor”. Evenimentul se înscrie în rândul manifestărilor dedicate „Zilelor Județului Dâmbovița”.

Expoziția reunește lucrări de grafică, pictură și sculptură din colecțiile Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și stă sub semnul reprezentărilor diferite de la un artist la altul ale chipului de copil. Dacă, în cazul artiștilor Gheorghe Petrașcu și Gabriel Popescu, lucrările expuse prezintă chipurile dragi ale copiilor și nepoților acestora, în cazul lui Nicolae Tonitza, Atanase Demian, Aurel Jiquidi, Corneliu Marinescu și, mai ales, în cel al lui Bob Bulgaru, chipurile de copii prezentate sunt cele ale cunoștințelor și prietenilor care îi înconjurau.

Astfel, Gheorghe Petrașcu îi reprezintă pe Iorguță – așa cum îl alinta pe fiul său, Gheorghe (mai târziu cunoscut sub numele Pichi) – și pe nepoata Adine (Adriana, fiica fratelui său, Vasile); gravorul Gabriel Popescu are desene în peniță, care îi reprezintă pe doi dintre copii săi, Gabriel și Marta Popescu.

Cazul artistului interbelic Bob (Gheorghe) Bulgaru, influențat de arta renascentistă, în special de chipurile angelice ale lui Rafael, reprezintă numeroase capete și portrete de copii, dintre care unele ale căror identități sunt cunoscute (Delia Poenaru, Alexandru Starck, Titi Vasiliu, Pussy, Mioara de la Râu Alb), precum și numeroase capete de expresie („Portret de fetiță cu pălărie”, „Portret de fetiță cu cosițe aurii”, „Portret de fetiță cu fundă albastră”), realizate pe calc fie în creion sau cărbune, fie în ulei, cu o expresivitate remarcabilă, surprinzând carnația și inocența copilăriei.

Pe lângă aceste portrete și capete de expresie ale unor copii de scriitori, jurnaliști și artiști, se regăsesc și portretele Prinților Elisabeta și Ioan Matei-Cantacuzino, realizate la mijlocul secolului al XIX-lea de Ludovic Arnold, precum și lucrarea „Fete în grădină”, o acuarelă semnată Nicolae Grant.   Copilăria, în concepția artiștilor, nu înseamnă doar portretizarea copiilor, ci și a activităților și preocupărilor acestora: joaca cu animale („Scenă cu gâște și copii la Gura Vulcănii” – Gabriel Popescu, „Motan dormind” – Gheorghe Petrașcu), jucăriile și animatorii („Natură moartă cu păpușă” – Lucia Demetriade Bălăcescu, „Arlechin și balerină” – Iosif Iser), învățătura („Prima literă” – Corina Angheluță-Beiu).

Lucrările, în stiluri și tehnici artistice dintre cele mai variate, sunt completate de fotografii de epocă (Petrașcu cu cei doi copii ai săi, Mariana și Pichi, copii de diferite vârste și din medii sociale diferite: premiant, copii în costume populare ori în rochițe de dantelă etc.).

Vă aşteptăm cu drag să descoperiți „Lumea Copiilor” la Muzeul de Istorie din Târgoviște!

Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliului Județean Dâmbovița

Festivalul BABEL, la cea de-a 12-a ediție, primește Înaltul Patronaj al Prim-Ministrului României

in Actualitate/Cultură by

În perioada 10 – 16 iunie 2024, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște organizează cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Târgoviște, BABEL, cu o participare 99% internațională – peste 300 de artiști din 33 de țări, precum Anglia, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Bahrain, Belgia, Bulgaria, Cehia, China, Coreea de Sud, Danemarca, Egipt, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irak, Israel, Italia, Japonia, Lituania, Mexic, Norvegia, Polonia, Portugalia, Qatar, Republica Moldova, Scoția, Spania, SUA, Tunisia, Ucraina, Ungaria.

Citește Știrea

Ludovic Orban, îndemn pentru târgovișteni: votați candidații A.D.U.

in Actualitate/Politică by

”Dacă v-ați săturat de creșterea prețurilor, de creșterea taxelor, impozitelor și contribuțiilor, dacă v-ați săturat de creșterea corupției, dacă v-ați săturat de umilința la care sunteți supuși zi de zi de autorități, aveți o singură soluție: votați candidații Alianței Dreapta Unită”, i-a îndemnat fostul șef al Guvernului, actualul președinte al Foței Dreptei, pe târgovișteni.

Ludovic Orban i-a avut alături candidați ai ADU pentru Consiliul Județean, Dep. Gabriel Plăiașu și pentru primăria Târgoviște, dep. Daniel Blaga.

CMF 21240009

Vernisajul și premierea câștigătorilor Salonului Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”, ediția a II-a, Târgoviște, 2024      

in Actualitate/Cultură by

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită sâmbătă, 1 iunie 2024, ora 10:30, la festivitatea de premiere și vernisajul celei de-a II-a ediţii a Salonului Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”. Evenimentul se înscrie în rândul manifestărilor dedicate „Zilelor Județului Dâmbovița”.

Născut în satul Bungetu, comuna Văcărești, artistul Marin Petre Constantin a fost formator de caractere artistice mai bine de 30 de ani (printre elevii săi, azi artiști recunoscuți, numărându-se Mihai Șerbănescu și Vasile Popa). Marin P. Constantin a fost îndrumat spre studiul artelor de către artistul Vasile Blendea și profesorul său, Nicolae Gheorghiu.

Amintind de dăruirea pedagogică a maestrului, Salonul Anual de Grafică „Marin Petre Constantin” îşi propune, dorind să sprijine și să încurajeze viitorii artiști prin recunoașterea talentului lor, următoarele: mijlocirea relaţiilor Muzeului de Artă din Târgovişte cu viitori artişti din întreaga ţară; oferirea unui mediu de apropiere, cunoaştere şi competitivitate între elevii din România şi cei din Republica Moldova.

Concursul a fost deschis elevilor din clasele IX – XII de la toate liceele de artă și școlile populare de artă, care se încadrează în categoriile de vârstă menționate, din România și Republica Moldova. Fiecare participant a avut posibilitatea de a se înscrie cu cel mult două lucrări realizate în afara orelor de curs, în anul școlar 2023 – 2024, neînrămate și fără paspartuuri ori dubluri lipite / atașate de suportul acestora. Participarea la aceast salon a fost gratuită.

Lucrările înscrise au respectat tema concursului „Lumină și umbră – monumentele de lângă noi” ca simbol al locurilor natale, al istoriei acestora și al personalităților creatoare din localitatea de origine a fiecărui elev participant.

Comisia de jurizare s-a întrunit în data de 24 mai 2024, ora 14:00, și a fost compusă din: Gheorghe Petre (artist) – fiul artistului Marin Petre Constantin, în calitate de președinte al comisiei; Mihai Șerbănescu (artist și membru în Consiliul Director al UAP București), membru; Andrei Scărlătescu (artist și conservator în cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”

Târgoviște), membru; Elena Șontea (muzeograf la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște), secretar.

S-au acordat șase premii, o menţiune şi premiul „Marin Petre Constantin”, cu o valoare totală de 10.000 lei, pentru lucrările:

Strămoșii din Mărăști (autor: Ilinca Maria Paraschiv, Ploiești),

Filtre colorate (autor: Ioana Pîrcălabu, Ploiești),

Monumentul istoric Mănăstirea Stelea (autor: Laurențiu Stan, Târgoviște),

Gloria eroilor (autor: Ștefania Alexia Pătruți, Drobeta Turnu Severin),

Peisaj cu Turnul Știrbey – Buftea (autor: Mihai Alexandru Florea, București),

Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” (autor: Ela Nur Ozcelik, București),

Memorie și posteritate (autor: Sebastiana Coman, Baia Mare),

Memorial (autor: Sergiu Alexandru Micu, Târgoviște).

În cadrul expoziției vor fi prezentate, pe lângă lucrările participante la salon, și 13 desene ale artistului Marin Petre Constantin, împreună cu fotografii, caiete-jurnal și de studiu din timpul facultății. 

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 1 – 21 iunie 2024, la Muzeul de Artă din Târgoviște (Calea Domnească nr. 185).

Sursa: Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița

Chindia a anunțat despărțirea de tehnicianul Diego Longo

in Sport by

Chindia Târgoviște va avea un nou antrenor în sezonul următor! Clubul a anunțat pe 30 mai 2024, cu doar o zi înainte de încheierea mandatului președintelui Gabriel Boriga, că italianul Diego Longo (48 de ani) nu va mai conduce echipa. Longo a fost al treilea antrenor care a preluat Chindia în sezonul 2023-2024, anul revenirii echipei în Liga 2 după patru sezoane petrecute pe prima scenă a fotbalului românesc.

Diego Longo a preluat conducerea Chindiei în noimebrie 2023, înlocuindu-l pe Vasile Miriuță. Contractul său era valabil până în vara anului 2025. Cu toate acestea, potrivit președintelui clubului, Gabriel Boriga, italianul nu a avut niciun obiectiv stabilit în contract.

În prezent, Chindia Târgoviște a confirmat oficial despărțirea  de Diego Longo și întregul său staff tehnic, „de comun acord”. Schimbările de la nivelul conducerii tehnice vin într-un moment important pentru echipă, care se pregătește pentru noul sezon din Liga 2.

Mulțumim, Diego Longo

AFC Chindia Târgoviște anunță încetarea, cu acordul părților, a relațiilor contractuale cu antrenorul principal al echipei de seniori, Diego Longo, precum și cu întreg Staff-ul acestuia. Menționăm ca este vorba de o reziliere pe cale amiabilă, cu un an mai devreme de încetarea contractului, fara plata vreunei despăgubiri.

Dorim să îi mulțumim atât lui Diego Longo cât și colaboratorilor acestuia pentru întreaga activitate depusă. Le urăm succes în cariera viitoare și suntem convinși ca vor continua să obțină rezultate remarcabile.

Am început deja procesul de recrutare pentru un nou antrenor principal care să preia conducerea echipei și să continue dezvoltarea proiectului nostru sportiv” , au transmis oficialii clubului pe pagina de Facebook.

May be an image of 1 person, playing football, playing American football and text that says "F.C. F.C.CHINDIA TARGOVISTE 0 a BANGON MULȚUMIM, DIEGÓ LONGO! Chindia Oficial www.afcchindiatargoviste.ro"

Școala Gimnazială Nr. 2 Picior de Munte – Boboci a fost inaugurată în prezența președintelui CJD, Corneliu Ștefan

in Actualitate by

Miercuri, 29 mai, a avut loc inaugurarea oficială a Școlii Gimnaziale Nr. 2 Picior de Munte – Boboci, din comuna Dragodana. Evenimentul a reunit elevi, cadre didactice și oficialități locale, marcând un moment de referință pentru această localitate.

Printre participanții s-au numărat reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița, în frunte cu președintele Corneliu Ștefan și vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie. De asemenea, la eveniment au fost prezenți parlamentarii PSD Carmen Holban și Radu Popa, prefectul județului Claudia Gilia, precum și inspectorul școlar general al județului Dâmbovița, Adriana Tudose.

Școala Gimnazială Nr. 2 Picior de Munte – Boboci a fost modernizată și extinsă printr-un proiect finanțat din fonduri europene, în valoare de peste 2,2 milioane de euro. În cadrul acestui proiect a fost construită și o sală de sport modernă, menită să ofere elevilor condiții optime pentru activitățile fizice și recreative.

Pentru a sprijini și mai mult elevii din Dragodana, Consiliul Județean Dâmbovița are în desfășurare mai multe proiecte de licitație publică:

Achiziția de mobilier școlar, inclusiv bănci, dulapuri individuale, calculatoare și table interactive, în valoare de 910.000 lei pentru Școala Gimnazială Nr. 2 Picior de Munte – Boboci.

Achiziția unui microbuz electric, cu 8+1 sau 16+1 locuri, destinat elevilor navetiști din comună, în valoare de 240.000 de euro.

May be an image of 6 people

Primar Dragodana, Gheorghe Sandu:

După o perioadă de șase ani, de când am pornit acest proiect, reușim să-l inaugurăm. Au fost șase ani, dar, în realitate, la această școală s-a lucrat nouă luni. Practic, cinci ani au durat procedurile administrative, iar construcția efectivă a școlii a durat nouă luni. Nu a fost zi în care să nu avem cel puțin 50 de muncitori pe șantier. Inaugurăm astăzi Școala Nr. 2 de la Boboci, o școală cu opt săli de clasă, trei laboratoare, o sală de sport, împrejmuire și amenajare incintă. Copiii vor învăța într-un singur schimb, nu vor mai fi nevoiți să se chinuie după-amiaza.”

Claudia Gilia, prefectul județului:

Entuziasmul copiilor prezenți spune mai mult decât am putea spune noi despre această inaugurare a Școlii de la Picior de Munte. Îl felicit pe domnul primar pentru acest proiect, și nu doar. O administrație performantă își spune cuvântul în viața fiecărui cetățean din localitate. De asemenea, vedem încă o dată importanța fondurilor europene, dar și colaborarea pe care Primăria Dragodana o are cu administrația județeană, pentru că știu că, prin PNRR, proiect depus de Consiliul Județean, școala aceasta va beneficia de dotări moderne.”

Adriana Tudose, inspectorul școlar general:

Particip cu mare bucurie la inaugurarea acestei școli. Este important ca activitățile educaționale să se desfășoare în condiții foarte bune. Este nevoie ca unitățile de învățământ să fie dotate la standarde europene. Este și cazul acestei școli în care ne aflăm acum. Țin să felicit administrația locală pentru acest proiect. Le mulțumesc și colegilor cadre didactice pentru tot ceea ce fac zi de zi pentru elevii de aici și vreau să le urez mult succes în continuare.”

Corneliu Ștefan, președinte CJD:

Astăzi este un eveniment deosebit pentru tot județul Dâmbovița, nu doar pentru comuna Dragodana. Așa cum a spus și doamna prefect, investiția în educație este una dintre cele mai importante. Vreau să-l felicit și eu pe domnul primar pentru această investiție deosebit de importantă pentru comuna Dragodana, o comună frumoasă, o comună mare a județului Dâmbovița. Vreau să felicit și constructorul pentru calitatea lucrărilor de la această școală, dar și pentru faptul că s-a mișcat foarte repede într-un timp scurt. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc tuturor copiilor, cadrelor didactice și părinților pentru răbdarea pe care au avut-o în această perioadă. Încă o dată, felicitări pentru această investiție și vom fi în continuare alături de comuna Dragodana pentru proiectele pe care le avem în comun.

May be an image of 1 person, playing football and playing tennis
May be an image of table

Se va întrerupe furnizarea apei potabile în comunele Comișani și Crângurile

in Actualitate/Administrație by

Vă informăm că se va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Comișani, în data de 30.05.2024, în intervalul orar 08:00-20:00, pentru lucrări de igienizare la Bazinul de stocare apă potabilă.       

 De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asiguram că echipele noastre depun toate efeorturile pentru a reduce la minimum intervalul orar în care consumatorii sunt afectați de această întrerupere a furnizării apei potabile.

De asemenea, se va întrerupe furnizarea apei potabile în localitățile Patroaia Deal, Patroaia Vale, Potlogeni Vale și Voia, din comuna Crângurile, în data de 30.05.2024, în intervalul orar 08:00–17:00, din cauza întreruperii energiei electrice la stația de pompare (lucrări programate SC Electrica).

 De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.

 Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asiguram că echipele noastre depun toate efeorturile pentru a reduce la minimum intervalul orar în care consumatorii sunt afectați de această întrerupere a furnizării apei potabile.

SURSA: BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA

Încep manifestările „Zilele Județului Dâmbovița”, ediția a III-a!

in Actualitate/Administrație by

Au mai rămas câteva zile până la începerea suitei de manifestări, devenită deja tradiție, „Zilele Județului Dâmbovița”!

De vineri, 31 mai, până joi, 13 iunie 2024, județul nostru va fi, pentru al treilea an consecutiv, gazda unei bogate serii de evenimente cultural – artistice și sportive, organizate în lăcașuri de cultură, și anume majoritatea muzeelor târgoviștene, Biblioteca Județeană I. H. Rădulescu Târgoviște, dar și în amplasamente cu specific sportiv și de agrement, precum Parcul Chindia și Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, și, nu în ultimul rând, prestigiosul edificiu Casa-Atelier Gabriel Popescu, din comuna Vulcana-Pandele, și renumitul Ansamblu Brâncovenesc de la Potlogi, element de o valoare inestimabilă al patrimoniului cultural – istoric al Județului Dâmbovița.

Organizat pentru prima dată în anul 2022, momentul aniversar „Zilele Județului Dâmbovița” este unul dintre proiectele președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, ce se materializează, an de an, ca serie de activități care marchează prima atestare documentară a județului nostru ca entitate teritorială. În acest an, se împlinesc 512 ani de când datează primele documente de acest fel.

Zilele Județului Dâmbovița sunt un prilej de a strânge laolaltă cât mai mulți dâmbovițeni, dar și vizitatori din alte zone ale țării, care să se bucure de numărul mare de activități culturale, sportive și de divertisment ce se vor regăsi în programul acestor zile de sărbătoare.

Manifestările, ce se vor întinde pe durata a 8 zile, își propun să le ofere dâmbovițenilor momente agreabile, de divertisment sau de profundă emoție artistică, și, totodată, să le insufle mândria de a aparține acestui județ, de a cunoaște o parte cât mai mare din bogatul patrimoniu istoric, cultural și artistic cu care Județul Dâmbovița se prezintă lumii și, în același timp, pe cât mai mulți dintre dâmbovițenii care, prin talentul și rezultatele muncii lor în diferite domenii de activitate, au contribuit și contribuie permanent la făurirea și consolidarea unui renume al județului nostru atât în țara noastră, cât și dincolo de hotarele României.

Începând de astăzi, toți cei interesați vor putea consulta programul detaliat al suitei aniversare Zilele Județului Dâmbovița pe site-ul Consiliului Județean Dâmbovița, www.cjd.ro .

Pentru a stârni curiozitatea celor care vor dori, astfel, să ia parte la această sărbătoare, menționăm că ei vor putea să se afle, la alegere, fie la Târgul Meșterilor Populari, ce va fi deschis la Curtea Domnească din Târgoviște, vineri, 31 mai 2024, ora 14:00, fie la cele 11 expoziții pe teme literare, de istorie și artă, ce vor fi găzduite de Muzeul Tiparului, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul de Istorie și Biblioteca Județeană I. H. Rădulescu Târgoviște în perioada 31 mai – 4 iunie, fie la diferite întreceri sportive, dintre care amintim: Campionatul județean de tenis de câmp și Campionatul județean de fotbal „Iubim Dâmbovița”, Turneul de judo „Cupa 1 Iunie” și Crosul „Memorialul Nicolae Guțoiu”, toate aceste manifestări sportive urmând să aibă loc pe 31 mai 2024, Turneul județean de baschet 3 x 3 „Iubim Dâmbovița”; Turneul de Volei de Plajă, Turneul de Baby și Minibaschet și Concursul de lupte de plajă – traseu aplicativ „Cupa 1 Iunie”, pe 1 și, respectiv, 2 iunie. Evenimentele sportive se vor desfășura la Târgoviște – la Complexul Turistic de Natație, Sala Clubului Sportiv Școlar, Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu și chiar în Piața Tricolorului.

Duminică, 2 iunie, ora 15:00, echipa Consiliului Județean Dâmbovița va întâlni echipa primarilor dâmbovițeni, în cadrul unui meci demonstrativ ce va avea loc la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște.

Programul Zilelor Județului Dâmbovița va fi bogat și în alte evenimente de divertisment, precum: piese de teatru pentru copii, spectacole de magie și iluzionism, dar și un spectacol prezentare a modei – ce vor avea loc, pe 1 și 2 iunie, la Curtea Domnească din Târgoviște, și paradele de pe 2 iunie – o paradă medievală, tot la Curtea Domnească, și o retroparadă, în cadrul căreia vor putea fi admirate automobile retro pe traseul parcarea Consiliului Județean Dâmbovița – Mănăstirea Dealu.

Dintre evenimentele despre care avem convingerea că vor atrage la Curtea Domnească din Târgoviște mulți iubitori de artă teatrală, dar și de muzică, menționăm spectacolul Atacul de Noapte, ce va avea loc vineri, 31 mai, ora 21:00, și, respectiv, spectacolul Party, organizat zilnic, în perioada 31 mai – 2 iunie, în intervalul orar 12:00 – 22:00. 

Ca și în anii precedenți, luni, 3 iunie, ora 17:00, la Cinematograful „Independența” din centrul municipiului Târgoviște va avea loc Gala de Excelență a Județului Dâmbovița, eveniment în cadrul căruia președintele Corneliu Ștefan va înmâna premii mai multor personalități care, de-a lungul timpului, au contribuit, prin efortul și rezultatele muncii lor, la dezvoltarea și promovarea comunității dâmbovițene.

Marți, 4 iunie 2024, ora 12:00, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi va fi, pentru al treilea an, gazda unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Dâmbovița. Ședința va

include și momentul, statornicit în urmă cu 3 ani, al acordării titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Dâmbovița” unei personalități dâmbovițene, pentru merite deosebite în slujba comunității. Ședința va fi precedată de inaugurarea, la ora 11:00, a expoziției de pictură și sculptură „Doamne ale artei românești”, și urmată de un recital al sextetului Orchestrei Simfonice Muntenia.

Totodată, marți 4 iunie, ora 16:00, și iubitorii de romanță vor avea prilejul să se integreze în atmosfera de sărbătoare prin posibilitatea de a participa la un moment artistic deosebit – „Romanța celebrează Dâmbovița”, ce va avea loc la Muzeul „Casa Romanței” din municipiul Târgoviște.

Ultimele 3 zile ale ciclului de manifestări aniversare „Zilele Județului Dâmbovița” (11, 12 și 13 iunie) vor transforma zona Ruine din Parcul Chindia Târgoviște într-o uriașă scenă în aer liber, de pe care artiști și formații îndrăgite de publicul român îi vor încânta pe spectatori cu concerte care vor începe, în fiecare seară la ora 19:00: marți, 11 iunie – concertul No Mercy și Boney M. Xperience, miercuri, 12 iunie – concertul Liviu Teodorescu & Band, Andia și Delia și spectacolul DJ Vali Bărbulescu, și joi, 13 iunie – concertul 3 Sud Est și The Motans.

Spectacolul cu lumini laser pe Turnul Chindiei și focurile de artificii de la Curtea Domnească, de joi, 13 iunie, ora 21:00, vor încheia suita de evenimente aniversare din acest an.

„Zilele Județului Dâmbovița” sunt dedicate meleagurilor dâmbovițene și locuitorilor acestora, și intenționează ca toți cei care vor dori să se integreze în atmosfera de bucurie, voie bună și emoție culturală a multitudinii de evenimente programate, să se transforme în beneficiarii de suflet ai aniversării Județului Dâmbovița.

SURSA: Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița

Proiectul Inelului doi de Centură al municipiului Târgoviște: au fost aprobați indicatorii tehnico-economici!

in Actualitate/Administrație by

vești bune în ceea ce privește infrastructura de transport fin județ! În ședința Consiliului Județean Dâmbovița de marți, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru Inelul doi de Centură al municipiului Târgoviște, un proiect  cu o valoare totală de 196 milioane de euro (aproximativ 980 milioane de lei).

Citește Știrea

Crosul Tineretului și „CUPA 2024 BASCHET”, la Titu

in Actualitate by

Primăria orașului Titu, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș și Casa de Cultură, a organizat evenimentul sportiv anual „Crosul Tineretului 2024”. Competiția a avut ca scop promovarea unui stil de viață sănătos și implicarea tinerilor în activități fizice, departe de tentația tehnologiei. Manifestarea s-a bucurat de o participare numeroasă a elevilor de gimnaziu și de liceu din oraș.

Citește Știrea

Trupa de teatru ,,CORN ŞI LAPTE” de la Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul” din Pucioasa  ÎN ACŢIUNE!

in Actualitate/Cultură/Educație by

Teatrul are numeroase valențe educative, fiind pentru elevi un prilej de a-şi descoperi talente, pasiuni, de a-şi forma priceperi şi deprinderi, de a-şi da frâu liber fanteziei, invenției, imaginației, afectivității.

Devenit o tradiție, teatrul ocupă, de cel puțin două decenii, un loc important în preocupările elevilor şi dascălilor Şcolii Gimnaziale ,,Mihai Viteazul” din Pucioasa.

Deja renumita trupă de teatru ,,Corn şi lapte” (coordonată de prof. Milu Adriana), câștigătoare a numeroase premii de-a lungul timpului, surprinde şi în acest an şcolar cu premiile câștigate: premiul I la Concursul interjudețean ,,JOC DE CREION”, organizat la Pucioasa, cu o scenetă creată chiar de membrii trupei, intitulată ,,Scufiţa Roşie… truli-creanga prin poveşti” şi locul al II-lea la faza judeţeană a Concursului Cultural-Artistic ,,TALENTE DÂMBOVIŢENE”, desfăşurat la Târgovişte, cu sceneta ,,Castravetele”, adaptare după I.L. Caragiale.  

Misiunea şi succesul trupei ,,Corn şi lapte” nu s-au încheiat însă aici, în acest final de an şcolar fiind în derulare două calificări, respectiv participări, la două festivaluri renumite de teatru din ţară : Festivalul de Teatru ,,Alter Ego”, ediţia XX, 2024, Turda  şi Festivalul Naţional de Teatru pentru Elevi ,,Cezara”, Ediţia I, 2024, Cluj-Napoca.

Nu ne rămâne altceva de făcut decât să urăm acestei trupe inimoase MULT SUCCES la Turda ( pe 01 iunie) şi la Cluj-Napoca (pe 28 iunie), dar şi la Evaluarea Naţională pe care o vor susţine în curând!  Toţi cei 19 membri ai trupei sunt elevi în clasa a VIII-a, elevi care ne arată cât de frumos este să  îmbini armonios utilul cu plăcutul.

Prof. Adriana MILU

Strada Poet Grigore Alexandrescu din Târgoviște se închide temporar pentru asfaltare!

in Administrație by

Primăria Municipiului Târgoviște anunță închiderea temporară a traficului pe strada Poet Grigore Alexandrescu, sâmbătă, 25 mai 2024, în vederea efectuării lucrărilor de asfaltare.

Zona afectată este tronsonul cuprins între intersecțiile dintre B-dul Mircea cel Bătrân și Strada Cetății (sensul giratoriu – Casa Sindicate) și cea dintre străzile Poet Grigore Alexandrescu și strada Doctor Marinoiu.

Lucrările se vor desfășura pe toată durata zilei menționate, începând cu ora 7:00.

Participanții la trafic sunt rugați să evite zona afectată și să utilizeze rute alternative. Acestea sunt: Calea Domnească, B-dul Tudor Vladimirescu sau B-dul I.C. Brătianu. Circulația în zonă va fi dirijată de un echipaj al Poliției Locale Târgoviște.

Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere!

Primăria Municipiului Târgoviște

Proiectul SMR de la Doicești promovat în Coreea de Sud

in Actualitate/Economie by

În urma vizitei oficiale a delegației conduse de Președintele României Klaus Iohannis în Coreea de Sud, compania coreeană Doosan Enerbility a lansat un material de promovare a proiectului SMR de la Doicești, județul Dâmbovița.

Materialul poate fi urmărit aici. Gigantul industrial coreean arată că în complexul industrial de la Changwon au creat o linie de producție industrială special concepută pentru fabricația componentelor SMR. Linia de producție integrată, se arată în materialul publicat de coreeni, acoperă toată etapele de fabricație de la materialul brut, la produsul final.

Materialul tip documentar arată, pe scurt, toate etapele folosite în procesul de producție a reactoarelor modulare mici, cum vor fi cele folosite de compania RoPower Nuclear la complexul de la Doicești.

”Ne așteptăm ca proiectul SMR din România să servească drept piatră de temelie pentru a deveni lider pe piața globală a SMR-urilor”, mai spun reprezentanții companiei Doosan Enerbility.

VIDEO Aici: https://www.youtube.com/watch?v=Z-AFtBhptf8

Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), esențial pentru administrațiile locale din Dâmbovița!

in Administrație by

Programul Județean de Dezvoltare Locală, inițiat de actualul președinte, Corneliu Ștefan, a ajuns deja la al patrulea an de la implementare și continuă să fie un sprijin esențial pentru administrațiile locale din județ. Consiliul Județean Dâmbovița a semnat astăzi contracte de asociere cu 29 de primării din județ pentru a finanța alte 43 de proiecte în cadrul celei de-a patra sesiuni a programului.

Citește Știrea

Dezastru ecologic pe Râul Ialomița: Recoltele din cartierul Matei Voievod, distruse de nămolul din Barajul Pucioasa

in Administrație by

Un dezastru ecologic de proporții a lovit municipiul Târgoviște după ce nămolul din Barajul Pucioasa a fost deversat în aval, distrugând fauna râului Ialomița și afectând grav culturile agricole din cartierul Matei Voievod. Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, revoltat de situație, a depus sesizări și cere ca vinovații să fie trași la răspundere.

Decolmatarea Barajului de la Pucioasa, o lucrare realizată aparent de Apele Române, a avut consecințe devastatoare. Toată mizeria rezultată a fost deversată în aval, transformând râul Ialomița într-un „noroi mișcător” și blocând canalele de aducțiune pentru lacurile din Parcul Chindia și Complexul Turistic de Natație. Cea mai gravă situație este în cartierul Matei Voievod, unde toate canalele de irigații sunt pline de mâl, distrugând culturile locale.

Primarul Daniel Cristian Stan a făcut un apel public astăzi, cerând responsabililor să evalueze pagubele și să despăgubească locuitorii afectați din cartierul Matei Voievod. „Este imperios necesar ca cei care au luat această decizie să-și asume consecințele, să meargă la oamenii din cartierul Matei Voievod și să-i despăgubească pentru culturile compromise,” a declarat edilul șef.

Primarul a subliniat că nămolul deversat a transformat râul Ialomița într-un „noroi mișcător”, iar stratul de mâl din canalele de aducțiune din Târgoviște depășește o jumătate de metru. Acesta a sesizat toate instituțiile competente, inclusiv Garda de Mediu și Agenția de Mediu, pentru a identifica cine va suporta și repara prejudiciile cauzate.

În ultimele 10 zile, nu știu exact când a început să se producă lucrul acesta… Râul Ialomița a fost transformat într-un noroi mișcător. Se decolmatează Barajul de la Pucioasa, cred. Nu am fost anunțați oficial de absolut nimic, dar tot ceea ce se scoate din Barajul de la Pucioasa este deversat în aval și blochează în municipiul Târgoviște tot ceea ce înseamnă priză la Iazul Morilor, prizele de alimentare cu apă pentru lacul din Parcul Chindia, pentru lacul de lângă Complexul Turistic de Natație, și, foarte important, toate canalele de irigații pentru cartierul Matei Voievod,” a declarat primarul.

Primăria Târgoviște așteaptă reacțiile oficiale și soluționarea urgentă a problemei pentru a preveni pierderi și mai mari în rândul comunității afectate.

Noi am sesizat toate instituțiile statului care pot avea atribuții în domeniul acesta: Garda de Mediu și Agenția de Mediu. Am sesizat și Administrația Bazinală Buzău, pentru că înțeleg că și ei se ocupă de acest subiect și o să vedem cine va suporta sau va repara toate prejudiciile. În momentul de față, pe toate canalele de aducțiune din Târgoviște, avem mâl, nămol… undeva la jumătate de metru. Dacă mergeți să vă uitați, inclusiv la canalul de alimentare pentru parcul de la Complex, pentru zona Matei Voievod, unde, de fapt, acolo este problema cea mai mare. Eu cred că ar trebui să vină frumos, cei care au luat această decizie, să meargă la acei oameni și să-i despăgubească la nivelul pierderilor pe care le-au suferit. Este incredibil ce s-a întâmplat. Sper să nu folosesc cuvinte mari, dar este un dezastru ecologic ce s-a întâmplat. Gândiți-vă la fauna din zona aceasta, este distrusă toată. Absolut tot ce este aval de baraj este în momentul de față colmatat și distrus. Am fost și în această dimineață la Ialomița. Vă rog să mergeți să vedeți cum este Ialomița în acest moment. Este scăzută și este un nămol, este un râu de noroi în acest moment. Așteptăm să vedem reacțiile oficiale privind această problemă.

Am discutat și cu reprezentanții de aici de la Dâmbovița, de la Apele Române, au spus că nu au niciun fel de competență și nicio putere… Dar cine are? Se efectuează lucrări la Barajul de la Pucioasa, este posibil ca de acolo să fi fost făcută această greșeală. Înțeleg că este un proiect al Apelor Române, dar mai departe nu știm dacă a fost o decizie luată la nivelul Apelor Române sau o decizie luată la nivelul constructorului.

Este mai simplu să ridici nămolul și să-l dai pe apă, decât să-l ridici, să-l încarci și să-l neutralizezi. Și asta poate fi o explicație” , a mai transmis primarul municipiului Târgoviște.

Acesta  a mai menționat că a discutat și cu reprezentanții de la Apele Române, care au declarat că nu au competență în acest domeniu, ridicând întrebarea „dar cine are?”. El a indicat că lucrările de decolmatare la Barajul de la Pucioasa sunt, probabil, la originea problemei și că ar fi mai simplu să ridici nămolul și să-l dai pe apă decât să-l încarci și să-l neutralizezi.

În încheiere, Daniel Cristian  Stan a subliniat că este incredibil ca cineva să fi avizat această metodă de decolmatare, solicitând asumarea răspunderii pentru această decizie și remedierea situației de urgență.

Noi, ca să decolmatăm priza la lac, am muncit trei săptămâni, numai ca să decolmatăm o bucată de 100 de metri liniari. Gândiți-vă ce nenorocire este în momentul de față dacă trebuie să decolmatezi kilometri întregi.

Eu refuz să cred că cineva a avizat modalitatea aceasta de decolmatare a Barajului de la Pucioasa, iar dacă a avizat cineva, este o mare prostie, să-și asume răspunderea. Momentan nu am primit niciun răspuns oficial din partea nimănui”, a declarat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

Investim în viitor: Educație și Antreprenoriat. Parteneriate durabile cu ajutorul finanțărilor

in Actualitate/Economie/Educație by

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița în colaborare cu Universitatea ” Valahia” din Târgoviște și Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia au organizat miercuri, 22 mai 2024, evenimentul „Investim în viitor- Educație și Antreprenoriat – Parteneriate durabile cu ajutorul finanțărilor”.

Alături de domnul Valentin Calcan, Președintele Camerei de Comerț Dâmbovița și gazdele evenimentului, Univerșitatea „Valahia” din Târgovişte reprezentată de domnul Ioan Corneliu Sălișteanu, Rector al Universității au fost prezenți și Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, domnul Corneliu Ştefan, Primarul Municipiului Târgovişte, domnul Daniel Cristian Stan, domnul Liviu Gabriel Muşat, Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, doamna Gabriela Călin, Directorul Direcţiei Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 şi  doamna Andreea-Mirela Tache, Directorul Cabinetului Directorului General al ADR Sud – Muntenia. Din partea Camerei de Comerț Dâmbovița au mai participat și doamna Stefania Stroica-Director General, Simona Dodan – Specialist Relații Publice,  Alina Briceag – Expert Legislația Muncii și Alexandra Pîrlea – Expert Accesare Fonduri Structurale și de Coeziune Europene.

Educația și antreprenoriatul joacă roluri fundamentale în dezvoltarea economică și socială și investițiile în aceste domenii sunt esențiale pentru a construi un viitor sustenabil. Aceste investiții nu doar că sprijină formarea unei forțe de muncă calificate, dar încurajează și inovația, creativitatea și dezvoltarea de noi afaceri. Parteneriatele durabile între administrația locală, mediul universitar, mediul de afaceri reprezentat de Camera de Comerț Dâmbovița, antreprenori și finanțatori pot crea sinergii valoroase, facilitând accesul la resurse, expertiză și finanțare.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate informaţii de interes privind oportunitățile de finanțare disponibile prin PR SM 2021-2027, precum:

✔valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice;

✔dezvoltarea și sporirea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate;

✔sprijinirea investiţiilor în activităţi de cercetare – inovare pentru IMM-uri.

Este necesar ca toți actorii implicați, să colaboreze pentru a crea un ecosistem favorabil dezvoltării competențelor și spiritului antreprenorial. Numai astfel vom putea asigura o dezvoltare economică solidă și o societate pregătită să facă față provocărilor viitorului.

Numai împreună putem reuși!

SURSA: Comunicat de presă CCIADb

Pe strada Grigore Alexandrescu se lucrează de zor!

in Administrație by

Executivul Primăriei Târgoviște a susținut o conferință pe strada Grigore Alexandrescu, unde se desfășoară lucrări ample de reabilitare și modernizare. În cadrul conferinței, primarul Daniel Cristian, însoțit de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, a anunțat că, în ultimii patru ani, au fost modernizate nu mai puțin de 80 de străzi în Târgoviște, iar încă o arteră importantă din oraș este aproape de finalizare.

Ne aflăm pe strada Grigore Alexandrescu din Târgoviște, aici unde sunt în plină desfășurare lucrările de reabilitare și modernizare a acestei artere rutiere importante. Se ridică la cote căminele de canalizare. Dacă vremea ne va permite, sperăm ca în câteva zile să și asfaltăm și să reușim să depășim dificultățile în trafic pe care le avem în acest moment. Dacă ne raportăm la ultimii patru ani, cred că ne apropiem de 80 de străzi reabilitate și modernizate în municipiul Târgoviște. Așadar, încă vreo patru zile de lucru aici, aș spune eu, și vom avea încă o stradă reabilitată și modernizată la cele mai înalte standarde,” a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Această inițiativă face parte dintr-un program amplu de modernizare a infrastructurii rutiere din Târgoviște, care a înregistrat progrese importante în ultimii ani. Strada Grigore Alexandrescu, o arteră rutieră importantă pentru traficul local, beneficiază acum de lucrări intense menite să îmbunătățească circulația și să reducă problemele de trafic.

Go to Top