fbpx

Platformă de știri și opinii

Ședință festivă a Consiliului Local Târgoviște, cu ocazia Zilelor Cetății 2021

in Actualitate/Administrație/Cultură by
Banner

Miercuri, 8 septembrie 2021, cu ocazia Zilelor Cetății Târgoviște, a avut loc ședința festivă a Consiliului Local.

Evenimentul a avut loc la Curtea Domnească din Târgoviște, acolo unde, după slujba prilejuită de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului, de la Catedrala Mitropolitană, a fost adusă icoana Fecioarei Maria.

Alături de conducerea Primăriei au fost și conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, consilieri locali și județeni, parlamentari de Dâmbovița, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei și ai instituțiilor județene.

Primarul Cristian Stan a transmis ulterior, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care urează la mulți ani tuturor târgoviștenilor și în care promite că nu va irosi încrederea acordată de oameni de-a lungul anilor. 

„Târgoviștenilor de pretutindeni le spun, din suflet, „LA MULȚI ANI”! Este sărbătoarea Cetății, sărbătoarea comunității, sărbătoarea tuturor celor pentru care Târgoviște înseamnă CASĂ, înseamnă FAMILIE, înseamnă PRIETENI, înseamnă un mediu prietenos, generos, potrivit nevoilor, trebuințelor și speranțelor lor.

De fiecare dată când îmi așez mesajul pe care-l rostesc la Zilele Cetății, mă gândesc la lucrurile bune care s-au întâmplat aici de la ultima sărbătoare. Și reflectez dacă am crescut, dacă am progresat, dacă am greșit, dacă am fost onești, dacă am fost corecți față de responsabilitățile pe care ni le-am asumat.

Inima îmi spune că am făcut tot ce-a depins de noi ca lucrurile să evolueze în direcția bună în orașul nostru. Cu eforturi mai mari decât în alte perioade, bazându-ne aproape exclusiv pe puterile noastre, dar cu aceeași implicare și pasiune și determinare și energie, care ne-au fost „aliați” în toți acești ani.

Târgoviștea crește frumos și nimeni nu mai contestă asta. E o bucurie comună această dezvoltare și ea dă sens muncii noastre. O muncă pe care o consider împărțită cu fiecare locuitor al acestui oraș, „complice” la lucrurile bune care se întâmplă prin faptul că ne-a acordat încrederea sa. Sărbătoarea Cetății e sărbătoarea fiecărui târgoviștean în parte. Mie îmi place să spun că e ca și cum ar fi ziua mea.

Am traversat un an dificil și aproape că nici nu vreau să mă mai gândesc la ce-a fost. Cu limitări, cu restricții, cu tot felul de încercări mai mult sau mai puțin suportabile. Dar am știut să tratăm totul cu responsabilitate și să facem din asta o oportunitate de a ne regăsi și recâștiga, cumva, mediul intim din jurul nostru, familie, prieteni buni etc.

Acum pășim (sau, măcar, așa vreau să cred) pe un drum al recâștigării normalității. Au fost câteva zile în care ne-am bucurat pe deplin de os al cuvântului, cu muzică, sport, evenimente culturale, inaugurări ale unor obiective importante pentru comunitate. Am fost din nou mulți, laolaltă și ne-am bucurat de asta ca de o reîntâlnire cu oameni dragi după o perioadă lungă.

Azi închidem aceste Zile. Dar, de mâine, vom fi înapoi în stradă, în mijlocul vostru. Pentru că vrem, ca și anul viitor, de Zilele Cetății, să avem despre ce povesti.

Vă mulțumesc pentru toată încrederea pe care mi-ați și ne-ați acordat-o și vă promit că nu o vom irosi.
La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni – oriunde v-ați afla! Aici e casa noastră!”, a transmis edilul Cristian Stan.

Un mesaj pentru târgovișteni a transmis și Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Zilele Municipiului #Târgovişte au fost, și anul acesta, un eveniment reușit!
Slujba săvârșită, astăzi, la Mitropolia Târgoviștei, prin care a fost prăznuită Nașterea Maicii Domnului, precum și procesiunea care i-a urmat au fost, așa cum ne-am obișnuit, două momente înălțătoare unde, cu emoție, am participat alături de colegi, prieteni și, cel mai important, de târgovișteni și dâmbovițeni.

De asemenea, am răspuns cu plăcere invitației primarului Municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, de a asista și de a vorbi la ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște. Am profitat de acest moment pentru a-mi reafirma sprijinul pentru toate proiectele administrației târgoviștene, lucru pe care, de altfel, l-am demonstrat în acest prim an de mandat ca președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.

Le-am transmis consilierilor locali că voi avea aceleași așteptări înalte de la ei, principala noastră responsabilitate fiind binele comunității care ne-a ales în pozițiile pe care, astăzi, le ocupăm.
Istoria ne obligă, iar viitorul depinde doar de noi!
#ZileleCetății
La Mulți Ani, Târgoviște!
La Mulți Ani tuturor târgoviștenilor!”

Surse: Facebook Cristian Stan, Facebook Corneliu Ștefan

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top