Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița reprezentată domnul Valentin Calcan – Președinte, doamna Ștefania Stroică – Director General, doamna Simona Dodan – Specialist Relații Publice și doamna Alexandra Ioana Pîrlea, Expert Accesare Fonduri Europene, a avut deosebita plăcere de a răspunde invitației conducerii Universității „Valahia” din Târgoviște.
Întâlnirea a avut loc în data de 24 aprilie, iar scopul principal al acestei colaborări este să faciliteze transferul de cunoștințe și tehnologii între universitate și companii, să sprijine inovarea și antreprenoriatul local, să dezvolte programe educaționale relevante pentru nevoile pieței muncii și să promoveze schimburile de experiență între cadrele didactice, studenți și profesioniști din industrie.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște, o instituție de învățământ superior recunoscută pentru excelenta academică și cercetarea inovatoare, și Camera de Comerț Dâmbovița, un actor cheie în stimularea dezvoltării economice regionale, se unesc pentru a crea o punte între lumea academică și mediul de afaceri.
Prin intermediul acestui parteneriat, se vor dezvolta proiecte comune de cercetare și inovare, se vor organiza stagii de practică pentru studenți în companii locale, se vor oferi programe de formare și consultanță pentru antreprenori și manageri de întreprinderi mici și mijlocii, și se vor organiza evenimente și conferințe care să faciliteze dialogul între mediul academic și cel de afaceri.
Această colaborare va contribui la consolidarea legăturilor dintre universitate, industrie și comunitatea locală, creând astfel un ecosistem favorabil inovării și dezvoltării durabile în regiunea Dâmbovița.
Numai împreună putem reuși!
SURSA: Comunicat de presă CCIADB