Subiect fierbinte la ordinea zilei, greva profesorilor reprezintă încă o ocazie de a aprofunda rolul pe care educația îl are în societatea noastră de astăzi. Mai ales că, este bine știut că nicio civilizație nu poate dăinui în timp fără un sistem educațional bine dezvoltat și care să poată oferi o pregătire adecvată copiilor noștri – viitori responsabili de destinele acestei țări.

Țările lumii își datorează prosperitatea, stabilitatea și magnificența în special educației. Sunt renumite nu doar pentru bogăția și puterea lor, ci mai ales pentru sistemul educațional bine finanțat și performant. Orice mare cultură datorează totul educației! Iar, pentru a avea o educație așa cum ne dorim cu toții, de calitate, performantă, avem nevoie de profesori motivați, bine plătiți, care să poată să se preocupe mult mai mult de vocația lor, decât de nevoile cotidiene.

Chiar dacă roadele unei creșteri salariale substanțiale nu se pot vedea dintr-o dată, nu trebuie să se neliniștească nimeni, în timp se vor vedea și încă din belșug.

Dacă veți face un exercițiu de imaginație, veți observa că mărindu-se salariile profesorilor, peste un deceniu vor veni tot mai mulți oameni bine pregătiți în sistem, persoane de calitate ce vor produce rezultate impresionante.

E greu pentru unii să vadă lucrurile așa, dar va fi o investiție în viitorul copiilor noștri, al țării noastre și de ce nu, al acestei părți a Europei! Un sistem ce-și răsplătește bine ostenitorii va atrage tot ceea ce este mai bun, astfel că de pe porțile școlii vor ieși elevi mult mai bine pregătiți și adaptați la nevoile economiei concrete, ce vor răsplăti grija și buna educație oferite prin tot ceea ce vor face pentru țara noastră. Nu sunt vorbe mari! Este doar realitatea! Eu cred în necesitatea unui sistem educațional performant cu profesori bine plătiți și cu elevi și studenți care să beneficieze de toată grija, atenția și preocuparea dascălilor lor! Trebuie să înțelegem că fără educație de calitate nimic nu poate merge bine, căci în toate domeniile vom avea oameni mediocri, slab pregătiți, neadaptați la nevoile concrete ale vieții și incapabili să susțină o performanța în domeniile lor de activitate.

Să ne gândim, înainte de orice, la viitorul țării noastre, la faptul că oferind salarii decente profesorilor, investim în viitorul țării noastre, este marele dar pe care ni-l facem nouă și generațiilor următoare!

Sunt alături de profesori în legitimele lor cerințe, chiar dacă unii spun ca ei (nu mulți) câștiga din meditații, ceea ce este real, dar sunt convins că cei de care depind revendicările lor, le vor îndeplini! Spre mai binele nostru, al țării, al copiilor noștri! Ca un act de dreptate pentru posteritate!

Prin urmare, greva profesorilor este pe deplin justificată, deși știu sunt unii părinți și chiar copii nemulțumiți, mai ales cei din clasele terminale, pentru că își văd periclitată o anumită stabilitate a parcursului lor.

Le spun să nu își facă griji, se găsesc soluții și nu se va periclita nimic în legătură cu examenele lor.

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

De curând, Grupul de stânga, format din comuniști și extrema stângă europeană, a expus la Parlamentul european lucrarea ”artistei” suedeze, lesbiene, Elisabeth Ohlson, care-L reprezintă pe Mântuitorul Hristos înconjurat de apostoli, reprezentați ca homosexuali sado-masochiști. Aceasta a generat un val de proteste din partea politicienilor atașați de valorile creștine ale Europei, dar, deocamdată, fără niciun efect major!

Nu este pentru prima dată când astfel de chestiuni scandaloase sunt asociate cu instituții ale Uniunii Europene, ori cu ideea europeană și năruiesc încrederea multor cetățeni europeni în ele.

Proiectul de unitate europeană este unul necesar și frumos, așa cum a reieșit el din gândirea și activitatea inițiatorilor ei, dar și a celor care de-a lungul timpului s-au străduit să sprijine unitatea europeană. Până la urmă este vorba despre Europa creștină ce s-a vrut aprofundată sub forma unui proiect politic și economic, dar care adesea derapează impardonabil.

Cui folosește o astfel de expoziție? Și, mai ales, de ce ar reprezenta aceasta ceva artistic? Atât autoarea, cât și susținătorii știu bine că nu este vorba despre artă, ci despre susținerea unei ideologii stângiste, chiar neopăgâne, care nu folosește cu nimic ideii fundamentale de Europă unită, ci numai demersurilor politice ale unei microminorități agresive și chiar obraznice.

De altfel, includerea homosexualității printre valorile Uniunii Europene este o gravă eroare. Desigur, suntem toleranți cu cei care aparțin acestei minorități, dar nu acceptăm derapajele lor publice, de propagandă și de negare a celorlalți și a valorilor lor. Nimeni nu le vrea nici distrugerea, nici moartea, cum s-a spus de către unii, ci numai manifestarea lor în limitele bunului simț. Ceea ce fac ei nu este nicidecum o valoare, nu aparține patrimoniului cultural european și nu folosește aprofundării ideii de unitate europeană.

Și, fiți atenți, ei se manifestă exclusiv contra creștinismului, pentru că celelalte religii nu-i interesează, nu sunt considerate periculoase pentru ei și nici nu creează temeri. Să ne gândim numai ce s-ar fi întâmplat dacă era reprezentat Mahomed în locul lui Iisus? Toată Europa de Vest era în flăcări! Cred că erau lupte pe baricade cu musulmanii și pe bună dreptate! Nimic nu dă dreptul nimănui să jignească religia altuia! Apoi, se uită că la baza conceptului de civilizație europeană stă Evanghelia lui Hristos! Fără Creștinism nu ar fi existat Europa și nici popoarele, ci numai niște triburi. Conceptul cultural și civilizațional Europa a luat ființa datorită Creștinismului. Să nu uităm aceasta și să o repetăm până se va întipări bine și în mințile mai puțin performante ale celor ce promovează astfel de enormități!

De ce trebuie jignită majoritatea covârșitoare a cetățenilor Europei, care este creștină, că le place unora sau nu, prin astfel de inițiative agresive și urâte? Pentru că urâțenia aceea nu are de a face nimic cu arta! Ci, este expresia unei minți bolnave. De ce? Oare nu își dau sama că astfel de acțiuni nu fac decât să trezească și să radicalizeze zona puternic majoritară creștină!

Apoi, mai trebuie spus ceva cu mare curaj și hotărâre! Și anume, astăzi ni se prezintă ca fiind ateism ceea ce este de fapt noul păgânism. Noii păgâni se ascund sub idei atee, dar atee numai față de Creștinism, pentru a-și promova ideile păgâne, vechea ciorbă păgână reîncălzită, cu ifose științifice, dar, în fond numai anticreștine. De fapt, dacă vă veți uita pe paginile ateilor sau ateiste, ori pe astfel de site-uri, veți vedea că numai Creștinismul este atacat covârșitor și majoritar, căci reprezintă adevărul!

Arta trebuie să promoveze valorile autentice umane, nu derapajele și nici ideologiile morții. Să nu uităm că decreștinarea unor părți a populației eruopene nu a însemnat nicicând ateizarea ei sau indiferentism și neutralitate religioasă, ci, întotdeauna păgânizarea sau mai bine zis neopăgânizarea ei. De la zodiac și horoscop, până la tot felul de guru asiatici și povești superficiale și caraghioase despre viață. De altfel, nici comuniștii nu au fost atei și neutrii religios, ci, dimpotrivă, agresivi anticreștini, iar așa cum a demonstrat Richard Wurmbrandt, evreu convertit la creștinism, majoritatea liderilor comuniști au practicat în ascuns neopăgânismul de factură satanistă. Revelatoare este cartea acestui autor – Marx și Satan!, apărută și în limba română și disponibilă gratis pe internet!

În fața unor astfel de derapaje, trebuie să renască valorile noastre creștine europene și naționale (da, nu e nicio contradicție!), care să dea un nou avânt construcției europene și aprofundări principiilor autentice și naturale umane!

Să nu uităm! Nu suntem de izbeliște! Nu suntem ai nimănui! Ci suntem fiii și fiicele Împărăției lui Dumnezeu, a Unicului și Adevăratului Dumnezeu, care niciodată nu își părăsește creația și moștenirea!

Curaj! Cu noi este Dumnezeu! Și cine oare ar putea fi contra Lui!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Una din marile virtuți ale omului este smerenia, adică acea putere de a se vedea așa cum este, cu păcatele și cu virtuțile sale, dar mai ales, a ști ce să facă pentru a se îndrepta.

Dacă privim cu onestitate în lumea noastră, am vedea cu destulă ușurință numeroși semeni slăbănogiți de boli, de alții sau de situații mizerabile. Am vedea mulți slăbănogiți care nu au prieteni care să desfacă acoperișul lumii, lăsând să zboare către Cer rugăciunea iubirii și a solidarității, ci se mulțumesc să facă totul pentru a-i slăbănogi ei pe alții, pentru că nu doresc să scape de nefericirea ce-i bântuie, ci dintr-un spirit de solidaritate înțeleasă pe dos ar dori să-i facă pe cât mai mulți ca ei, perpetuând răul, idolatrizându-și starea și mai ales descoperindu-se judecători ai aproapelui, împărțitori de dreptate, așa cum o văd ei, strâmbă și mai cu seamă pururea cârtitori.

Îi recunoașteți cu ușurință pe rețelele de socializare, acolo unde caută nod în papură oricui, unde se cred vocea adevărului și stâlpii dreptății, uitând sărmanii că ei trebuie să caute vindecare, nu să împroaște cu neputința lor spațul public.

Desigur, se cred importanți, se cred mari, se cred justițiari, dar nu sunt decât numai niște slăbănogi rămași fără prieteni care-i să-i ajute să iasă din labirintul oglinzilor propriului ego și să ceară vindecare. Pentru că nu a fi slăbănogit, adică bolnav de ceva este o mare problemă, ci a nu căuta vindecare! Iar, dacă de îmbolnăvit ai mai multe șanse să te îmbolnăvești singur, de vindecat, în niciun caz nu vei putea singur. Ai nevoie de prieteni, fideli, jertfitori și iubitori care să creadă în tine contra oricăror valuri de ură și de întuneric ce te asaltează, care să-ți fie alături, care să te ridice pe patul încrederii lor și să te poarte către Cel ce Singur poate vindeca orice și mai ales poate ierta totul. Spre aceasta trebuie orientată orice bună zbate, spre prietenie, spre dăruire și spre vindecare! Altfel, slăbănogeala va rămâne închisoarea propriei libertăți și semnul falimentar al lipsei de iubire, de prieteni și de sens.

Să mulțumim Bunului Dumnezeu pentru prietenii pe care-i avem, pentru cei puțini și sinceri, cu inima alături mereu de noi și gata de a sparge orice acoperiș ne-ar separa de bucuria vindecării!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Atacată, agresată, distorsionată, negată sau luată în râs, despre care adesea ai citit în presă sau pe unele conturi de facebook, mai ales în perioadele de post sau în apropierea marilor sărbători și totuși biruitoare, strălucitoare, mereu seducătoare și interesantă și mai ales adevărată.

Te întrebi despre ce-ți vorbesc? Îți vorbesc despre credința mea! Și a ta și a celor de acolo și a celor de aici. Despre Ortodoxie, despre lumina adevărului ce strălucește cu putere, izbucnind din Răsăritul Cel de Sus spre a lumina întreaga lume. Pentru că astăzi este Duminica Ortodoxiei sau a biruinței Ortodoxiei contra tuturor acelora care au încercat de-a lungul timpului să o distrugă sau măcar să o limiteze, fie prin puterea coercitivă a forței, fie prin intermediul deformărilor, a devierilor de la adevăr, a ideologizării sau a neînțelegerii ei autentice.

Poate te întrebi, asemenea multora cărora nu le place ceea ce este ortodox sau românesc, ce este Ortodoxia și de ce ținem atât la ea? Răspunsul este simplu: pentru că este credința care vine de la Mântuitorul Hristos, prin Sfinții Săi Apostoli, traversând veacurile și păstrând în mod fidel și nealterat adevărul de credință așa cum ne-a fost el încredințat de Dumnezeu. Este credința care a stat la baza edificării civilizației creștine răsăritene, fundamentată pe credința în Înviere, dar și pe nevoia îndumnezeirii omului. Lumina ei fascinantă, izvorâtă din lumina pururi neapusă a Celui ce ține toate a creat o cultură uimitoare.

Civilizația răsăritului ortodox valorizează viața ca dar dumnezeiesc, calitatea noastră a oamenilor de ființe create de Dumnezeu pentru a găsi în toate ale Lui veșnicia, persoane deschise spre comuniune care valorizăm libertatea, responsabilitatea și demnitatea ce ne-au fost oferite. Iar, frumusețea extraordinară a Răsăritului ortodox o vezi, atât în fascinantele scrieri ale Părinților Bisericii de limbă greacă și nu numai, dar și în literatura, muzica și arta acestui magnific spațiu, strălucind de neapusa Lumină a Bunului Dumnezeu. Este ceea ce nu auzi la televizor și nici nu citești în presă, ori pe rețelele de socializare, pentru că majoritatea încearcă acolo să te facă să te îndoiești de propria ta identitate, să-ți urăști credința, considerând-o învechită și retrogradă, de parcă s-ar putea învechi adevărul ce este dăruit de Cel pururi veșnic și neschimbabil!

Este vorba despre acea frumusețe zăgăzuită în inima ta, român botezat ortodox, acea minunăție care izbucnește și îți fură adesea lacrimi, mai ales când din nevoi de tot felul, ori aspirații, ai plecat din țara tara ta, din casa părinților tăi, departe, foarte departe. Iar, mirosul de tămâie, ori sunetul magnific al psalmodiei ortodoxe îți va fi adus aminte de multe ori de acea frumusețe a copilăriei, când dis de dimineață ai mers cu bunicii sau părinții la împărtășit. Iar, acea bucurie, încriptată în sufletul tău nu ți-o va lua vreodată cineva, ci-ți va aduce aminte mereu de bucuria credinței tale.

De aceea, astăzi, îi pomenim pe toți cei care au apărat Ortodoxia chiar cu viața lor și ne gândim la fidelitatea noastră spre adevăr și la nevoia de a ne aprofunda identitatea ortodoxă, comoara noastră ce vine de la Domnul, neschimbată și nealterată.

Astăzi, odată cu pomenirea triumfului Ortodoxiei contra tuturor celor ce au oprimat-o, ne aducem aminte și de părinții, moșii și strămoșii noștri care ne-au transmis comoara credinței și de faptul că ceea ce dă sens vieților noastre este numai și numai credința.

Să ne dăruiască Dumnezeu, mereu, acea bucurie a credinței înnoitoare, rodnică și care schimbă din temelii vieți, oameni, istorie și comunități!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

În fuga teribilă după sens prin toate cotloanele lumii, adulmecând veșnicia, dar neurmând-o mereu, omul încearcă să-și potolească foamea și setea după Dumnezeu cu tot felul de surogate. Se poticnește în agonisire, se blochează în a avea, în a judeca, are impresia că un hobby sau cariera, ori o ideologie reprezintă totul și astfel moare înainte de a muri îngropat în false speranțe și ancorat în terenul mlăștinos al iluziilor.

Comoara supremă a vieții noastre este, fără îndoială, iubirea. A lui Dumnezeu pentru noi. A noastră, cât o reflectă pe a Lui. Iar, una din formele concrete ale ei, este iertarea. Adică cel mai practic exercițiu de iubire.

Iertăm și asta ne apropie de Creator, iertăm, nu pentru că facem un favor neapărat cuiva, ci pentru că ne eliberăm de inutile poveri și mai ales pentru că lăsăm să transpară prin noi ceva din lumina aceea neapusă. Desigur, veți spune, dar cum să-l iert eu pe acela care mă urăște atât de mult? Pe cel ce mă tratează cu aroganță și dezinteres sau pe cel ce mă ponegrește necontenit, uitând să-și vadă de ale lui și blocându-se în ale mele? Sau, îl iert, dar nu-l pot uita și cu prima ocazie îi voi răsplăti la fel! Toate sunt soluții ale unor minți chinuite de neprofunzime și de propria egolatrie.

Îl iert pe cel ce-mi face rău chiar dacă nu-și cere iertare, chiar de nu vrea, chiar de continuă să fie rău, chiar de va posta tampenii pe facebook și va zidi realități false, în pofida totalului său dezinteres spiritual, îl iert! Pentru că nu vreau să împart cu el povara urii! Pentru că nu vreau să fiu la fel de rău ca el! Pentru că nu vreau să-mi las viața stăpânită de fantasmagoriile lui. Adică, ies din jocul lui. Îl las pe el să se lupte cu propriul rău, de care, dacă nu se eliberează, îl va distruge și aceasta va fi pedeapsa pe care și-o alege singur. Îi las ura lui ca cea mai mare comoară a lui, daca așa vrea. Și să fie aceasta numai între el și Dumnezeu. Poate va găsi o cale pentru a-i susține eliberarea.

Dar, astăzi, înaintea începutului Postului Învierii Domnului, pe calea asceților mergând, vă asigur, nu mai am dușmani și adversari, pentru că îmi iubesc aproapele și atunci dacă ei nu consideră la fel, singura tristețe a neîmplinirii rămâne la ei.

Vă sfătuiesc să faceți la fel!

Iubiți-vă dușmanii și ei vor dispărea. Iar, de vor continua să vă facă rău, nu vă temeți, fiind al lor, va merge în mod sigur înapoi, la ei!

Să iertăm cu discernământul iubirii și cu măsura Lui, asta învățăm din pericopa evanghelică de azi!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Fie că îți arunci un ochi pe telefon privind la ultimele știri on line, fie că deschizi televizorul sau pur și simplu interacționezi cu vreun cunoscut, vei constata că ceea ce pare a domina realitatea contemporană este aplecarea teribilă spre a judeca, spre deosebire de copii, care au, încă, inocență și nu o fac. Adulții nu stau mult pe gânduri și, fără a se preocupa de altceva, pare că cel mai ușor este să devină judecători unii față de alții.

A judeca pare astăzi cel mai lejer exercițiu antropologic, cea mai simplă poziționare față de multitudinea de informații ce abundă în spațiul nostru cotidian. Pe lângă faptul că este un mare consumator de energie sufletească, este și păgubos acest obicei care năruiește reputația, imaginea și încrederea unui om, la distanță de un clik. Pentru că o informație nu este întotdeauna în mod cert bine intenționat difuzată.

Poate fi 90 % adevărată și numai 10% falsă și totuși distruge un om și munca lui de o viață, pentru că de regulă oamenii nu sunt obișnuiți, nu au exercițiul și mulți nici capacitatea de a privi dincolo de perdeaua de cuvinte primară pentru a decripta adevărul. O vorba aruncată aiurea de unul strică prietenii, distorsionează relații și transformă uneori comunitatea într-o masă amorfă de judecători necruțători.

De altfel, avertismentul Mântuitorul de a nu judeca pentru a nu fi judecați și acela că măsura cu care noi judecăm pe alții va fi măsura cu care noi vom fi judecați, tocmai la această realitate se referă.

Nu să fim judecătorii unii altora ne este vocația, ci să colaborăm, să fim solidari, să ne ajutăm, să ne sprijinim și de ce nu, să ne iubim! Să ne manifestăm ca o comunitate, în comuniune și nu să fim o adunătură de judecată, un grup neidentificat profesional de judecători cu vocație virtuală, fulgurantă și tranzitorie!

O altă constatare tristă este cea referitoar la faptul că semenul nostru ne este cel mai aprig și nemilos judecător pentru faptele noastre reale sau pentru cele numai imaginate de el.

Sunteți curioși nu? La ce acuze mă refer? Păi, simplu, la orice îi trăsnește unuia sau altuia prin cap, amețit de gloria de judecător, născut, nu făcut, gata de a vedea orice pai din ochii aproapelui și a neglija propria bârnă! De fapt, aici este cheia, dacă ne-am judeca mai puțin unii pe alții, dacă am fi precum copiii, ne-am respecta și ne-am aprecia, dacă am avea mai multă încredere și dacă am fi preocupați de chestiunile cu adevărat urgente și majore ale lumii noastre, s-ar transforma în bine chipul comunităților noastre și al nostru, al fiecăruia.

Să nu uităm că Îi atribuim lui Dumnezeu calitatea de Suprem Judecător, dar El nu este nicidecum asemenea unui judecător omenesc. Dreptatea Lui este întotdeauna milostivirea și iubirea Lui. Iar, El nu are nici-o umbră de părtinire, răutate sau interes, ci este ca un Tată Atotmilostiv pentru fiecare dintre noi, fiii și fiicele Lui, copiii Lui.

Dacă am fi judecători în stilul Lui am fi numai și numai iubire și milostivire și nimic altceva, dar din nefericire, unii preferă să fie judecători de tipul celor ce condamnă la alții, pe drept sau nu, ceea ce îi sperie la ei, ori știu că-i domină!

Mila și iubirea sunt mai mari întotdeauna decât dreptatea, oricare ar fi ea!

Judecata lui Dumnezeu înseamnă vindecarea de orice rău, a oricărei traume și luminarea cu iubire totală a întunericului ce nu ne dă pace.

Judecata Lui este Iubirea Lui! Să încercăm, pe cât se poate, să fim ca El!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Asemenea fiului risipitor, unii frați s-au înstrăinat de bine, de frumos și de iubire, alegând să-și fie propriul reper în viață, unde și-au clădit falsa și gogonata imagine de oameni demni și înțelepți, patri(h)oți și profund preocupați de binele public, mimând cinstea și slujirea comunității. Nu-i găsiți? Nu i-ați identificat rapid pe acești risipitori de nimicuri? Nu e nici-o problemă! O puteți face oricând sunteți dispuși la a privi cu mai multă atenție spațiul public. Și atunci lesne îi veți vedea.

Unul, mereu finul marelui naș, altul paznic al magaziei de șervețele a nu știu cărei bărci plutind pe marea spumegând a vreunei psiho-furii, altul prieten bun de mese apropiate, la fel de valoros ca Iuda în întunericul nopții… și tot așa. Maeștri ai înșelăciunii, sporovăitori de istorii distorsionate, păcălitori la drumul mare și apucători de căi curbate.

Ce au risipit cel mai mult?

Cuvântul-marele dar al Logosului dumnezeiesc, expresia intimității noastre umane și mijlocul desăvârșirii noastre specifice, bogăția vieții și moștenirea pe care o vom lăsa generației următoare.

Au risipit încredere și speranță, iubire – neiubind și căi spre esență, rătăcind pe drumuri marginale.

Știu, veți zice că s-ar putea întoarce ca fiul cel din parabolă. Așa e! Dar, s-ar putea, dacă ar dori! Dar (încă) nu o face!

Tatăl ceresc ne așteaptă pe toți, pe unii mai devreme, pe alții mai târziu, risipind iubire din belșugul bogăției Sale, niciodată epuizabile!

Întoarcere grabnică lor și pace cu iubire tuturor!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Cu bune și cu rele, cu bucurii sau greutăți, viața noastră este o poveste pe care o scriem cu pana minții noastre, mișcată de emoția inimii. De-a lungul acestui parcurs întâlnim oameni și traversăm evenimente, înfruntăm obstacole și biruim vremurile, dar ceea ce este cu adevărat important se constituie din atitudinea pe care o avem și din prezența celor cu care relaționăm. A ști să fii prezent în viața ta și în relație autentică cu cei de lângă este cheia vieții. Ceea ce ne marchează istoria este aceasta înlănțuire de prezențe și felul în care ne raportăm la ele.

Astfel, frumusețea și demnitatea vieții sunt coloanele fundamentale ale existenței noastre, absolut necesare și doribile mereu. În această perspectivă, cu siguranță că apar adesea și întâlniri neesențiale, tentații nefolositoare și tâlhari ai bunului simț care fac totul pentru a exagera amănunte și lucruri nesemnificative, făcând din ele un pat procustian al interpretării propriei realități și o lentilă a adevărului (lor), dar cu ifose de sentințe morale universal valabile și infailibile.

Astfel de figuri triste și de cotropiți de întuneric vedeți cu ușurință daca vă uitați în jur cu atenție, ori dacă citiți pe Facebook la unii sau la alții. Din nefericire pentru ei, aceste prezențe estompate și caricaturi ale prezenței, adesea se cred repere morale și modele de integritate. Iar, unii chiar îi văd, in mod fals, așa.

Adevărul este că dacă privești cu atenție, vei vedea că dincolo de ură, răutate, dorință de îmbogățire, neputință și superficialitate nu au nimic. Cu cât le lipsește mai mult esența, cu atât gălăgia pe care o fac este mai mare!

Lor le dedic un gând de compasiune pentru starea lor jalnică și pentru înșelarea în care se află. Teribilă sclavie! Le amintesc și că Domnul ne așteaptă în speranțele noastre, ne mângâie în disperare și necaz și ne iubește în toate!

Toată viața noastră este astfel un timp al întâlnirii cu sacrul, cu acel mister cutremurător și fascinant al existenței ce ne oferă bucuria de a trăi! Acestei prezențe, Îi încredințăm toată viața și speranța noastră!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Sinceritatea, autenticitatea și naturalețea vieții sunt, în mod cert, virtuți acceptate de aproape toate culturile lumii. Pentru că este cel mai frumos să vezi ființa umană manifestându-se drept și corect, adevărat și firesc, așa cum o florile câmpului cresc și ne bucură privirea.

Citește Știrea