fbpx
Pascol4d https://linuxbourg.ch/ https://azael-magic.com/ https://bizsok.com/ https://cinciasui.com/ https://jorge-fernandez.es/ https://xihit.net/ https://boledicoba.com/ Pascol4d Pascol4d https://dev1.bigairusa.com/wp-admin/css/colors/modern/ https://devhomepage.topica.edu.vn/wp-content/uploads/2023/01/diain/ situs togel slot terpercaya https://uat.anchorpackaging.com/wp-admin/togelgacor/ bandar togel terbaru dan terpercaya bandar situs togel terpercaya bandar togel terpercaya dan resmi rtp pascol4d rtp gacor pascol4d https://opensea.io.ieavh.edu.co/.well-known/acme-challenge/bo-gacor/ situs toto togel terbaru bandar toto togel terbaru https://menilmontant.info/" situs bandar togel terpercaya https://www.travelogyindia.es/togeljp/ situs togel terbaru situs togel terbaru dan terpercaya bandar togel terbaru dan terpercaya http://kortezubi.net/ pucuk4d pucuk4d pucuk4d pucuk4d pucuk4d https://dechirico.org/ https://sscope.org/ pascol4d pascol4d situs togel resmi dan terpercaya bandar togel resmi dan terpercaya bandar togel terbesar bandar togel dan slot resmi situs togel tergacor situs togel terbesar situs togel dan slot resmi situs togel gacor bandar togel terpercaya dan terbaru situs togel terbesar situs togel terbesar dan terpercaya situs togel resmi bandar toto togel

Platformă de știri și opinii

TOP ȘTIRI

Opinii

Între măști, vameși și farisei!

Sinceritatea, autenticitatea și naturalețea vieții sunt, în mod cert, virtuți acceptate de aproape toate culturile lumii. Pentru că este cel mai frumos să vezi ființa umană manifestându-se drept și corect, adevărat și firesc, așa cum o florile câmpului cresc și ne bucură privirea.

Citește Știrea

Banner

Ultimele Știri

Banner

Politică toate știrile

Administrație toate știrile

sport toate știrile

bazar

Asociația COMMUNIO, gest nobil pentru un tânăr dâmbovițean cu probleme locomotorii și dizabilități

in Social by

La inițiativa preotului Ionuț Ghibanu, un tânăr din localitatea dâmbovițeană Petrești a primit din partea Asociației Centrului Socio-Cultural COMMONIO o sumă de 100.000 lei, pentru a-și putea achiziționa un autoturism din Germania. Cu aceasta, tânărului îi va fi mult mai ușor să se deplaseze către  dinspre și clinica unde se tratează aproape zilnic.

Pentru acest dar au mai contribuit și părinții tânărului, cu  10.000 de euro, fiind astfel completată suma de 100.000 lei. Autoturismul este special creat pentru persoanele cu grave probleme locomotorii și alte dizabilități, așa cum are și tânărul ajutat de Asociația COMMONIO. La această acțiune de caritate au contribuit și sponsori din județul Dâmbovița.

Întâmpinând un vis! Al meu, dar și al multor credincioși și patrioți!

in Religie by

S-a spus că viața noastră este o poveste de dragoste scrisă cu degetul lui Dumnezeu și oricine se apleacă, cu atenție, asupra realității existenței noastre poate vedea cu ușurință acest lucru! Veniri, plecări, așteptări și întâmpinări, toate alcătuiesc istoria vieții noastre. Și importante nu sunt nici plecările și nici venirile, ci așteptările și întâmpinările. De ce? Pentru că atunci când așteptăm, lăsăm să crească în noi speranța, să se potolească orice nevirtute și să crească tot ceea ce este bun și frumos. Iar, întâmpinările ne oferă posibilitatea de a da frâu liber amabilității noastre iubitoare.

V-am luat cam pe de parte, așa e? Dar, acum schimbați perspectiva și, de la oameni, concentrați-vă pe Dumnezeu, pe sacru și pe taina vieții noastre și totul se va lumina! Îl așteptăm mereu pe El, Îl căutăm, alergăm după El, pentru a-L găsi și de fiecare dată pentru a-L întâmpina și a da glas freamătului speranței din noi, odată cu Dreptul Simeon și a spune „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne!”. Eliberează-ne de neputință și de nerăbdare, de povara așteptării și de orice ne oprește comuniunea cu Tine!

De fapt, sărbătoarea de astăzi, căci despre ea este vorba – Întâmpinarea Domnului, s-a petrecut demult, acum două milenii, din punct de vedere istoric, dar din punct de vedere personal, în ceea ce ne privește pe noi toți, se petrece în timpul vieții noastre, ori de câte ori Îl așteptăm pe Domnul. Așa cum scriitorul spaniol Lope de Vega spunea „oricând gândesc la Tine cu iubire, e o clipă din A Doua Ta Venire!”

Îl căutăm pe El în timpul vieții noastre, alergăm după El, însetați și înfometați de sens pentru a ne regăsi pe noi, găsindu-L de fiecare dată pe El!

De aceea, avem datoria de a oferi mai ales tinerelor generații sens cu îmbelșugare, ceea ce mă face să am, ca orice om conștient de responsabilitatea față de sensul vieții sale, un vis. Da, am și eu un vis. Și încă unul mare! Și anume acela de a apuca să văd o Românie mare și prosperă, păzită de conflicte, de ură, de spaime și de războaie! O Românie în care tinerele generații să ne redescopere credința prin felul lor de a o înțelege și prin trăirea lor, dar intensă și puternică!

Apoi, mi-aș dori o clasă politică dominată de patriotism, de credință autentică, de interes național și de jertfelnicie. Destul, a fost sacrificat acest popor pentru iluzorii idealuri și binele celor puțini. E timpul ca cei ce vor să fie în frunte să se sacrifice pentru ca acest neam să dăinuie cu tărie în istorie!

M-aș bucura să trăiesc acele vremuri, astfel încât, asemenea bătrânului și dreptului Simeon, să mulțumesc pentru și mai multe Domnului! Un vis. Al meu, dar și al tuturor celor pentru care inima bate pentru credință, pentru neam și pentru țară!

„Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne…în pace!”

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Trei dâmbovițeni au ajuns după gratii, după ce au fost retinuți de polițiști. Unul este condamnat pentru tentativă la omor calificat

in Justiție by

Trei bărbați din Dâmbovița au ajuns după gratii, în ultimele ore. Aceștia au fost încarcerati după ce, în prealabil, pe numele lor fuseseră emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Penitenciar Mărgineni (foto arhivă)

„La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis de Tribunalul Dâmbovița pe numele unui bărbat din localitatea  Slobozia Moară.

Bărbatul a fost condamnat la executarea a cinci ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Acesta a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni.

De asemenea, alți doi bărbați, condamnați la executarea a doi, respectiv cinci ani de închisoare, au fost identificați de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște și depuși în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni.

Au transmis polițistii de la IPJ Dâmbovița.

PASTORALĂ DE SFINTELE SĂRBĂTORI ALE NAȘTERII DOMNULUI, 2021

in Religie by

NAȘTEREA DOMNULUI – CREDINȚA, SPERANȚA ȘI BUCURIA NOASTRĂ

† NIFON

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI, HAR, PACE ȘI AJUTOR DE LA DUMNEZEU, IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂȚIȘARE ȘI ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE.

„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Iubiții mei fii sufletești,

slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini,

Semn puternic, dătător de speranță, de lumină și de sens, sărbătoarea Nașterii Domnului, „taina cea din veac ascunsă” (Efeseni 3, 9), reprezintă manifestarea cea mai puternică a iubirii lui Dumnezeu față de noi, a Celui ce a ales să Se Întrupeze pentru mântuirea noastră, dăruindu-ne sublima pildă de umilință, de bunătate și de milostivire.

Asemenea profeților și drepților Vechiului Testament, dar și a marilor filozofi antici, și noi am așteptat cu ardoare și ne-am pregătit, prin post și prin rugăciune, pentru a întâmpina sărbătoarea Nașterii Domnului cu inima smerită, cu dragoste și cu bucurie, în așa fel încât să putem face loc în sufletele noastre Pruncului născut în ieslea Betleemului.

Plină de strălucire cerească, această sărbătoare mărturisește despre copleșitoarea iubire de oameni a lui Dumnezeu, Cel care a venit în lume, alături de noi, pentru a trăi viața noastră, pentru a înfrunta încercările și limitele existenței umane și pentru a ne împărtăși calea cea mai bună către mântuire.

Nașterea Domnului este sărbătoarea în cadrul căreia celebrăm Întruparea Fiului lui Dumnezeu, „iubirea Sa veșnică cu care ne-a iubit” (Ieremia 31, 3), faptul că El Și-a luat suflet și trup omenesc, „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, din marea Sa iubire de oameni, pentru a fi mereu alături de fiecare dintre noi și pentru a înnoi din temelii firea umană. Făcându-Se Unul dintre noi, împărtășind neputințele, speranțele, aspirațiile și bucuriile noastre, dar mai ales fragilitatea noastră, Domnul Cel Întrupat a ales să meargă împreună cu fiecare om în parte pe drumurile vieții, oferindu-ne mărturia iubirii Sale, dar și certitudinea că noi suntem podoaba cea de mare preț a creației Lui.

„Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut mărirea Lui, mărire ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14). Astfel, Dumnezeu a venit la noi, creația mâinilor Sale, pentru a trăi toate ale noastre, mai puțin păcatul, pentru a fi prezent în profunzimea cotidiană a existenței, unit tainic cu fiecare ființă umană, și pentru a-Și asuma destinul omenesc, al fiecăruia dintre noi.

Pentru a înnoi firea omenească și a o umple de slava Sa, Fiul lui Dumnezeu a trebuit să-Și facă proprie această fire prin Întrupare, adică să Se facă și Ipostasul ei. Însușirea firii omenești și arătarea acesteia la nașterea Sa ca om, întru toate asemenea nouă, afară de păcat, reprezintă ceea ce numim „chenoza” sau „golirea” Lui de slava pe care o avea înainte de Întrupare (Ioan 17, 5), și aceasta este adevărata smerenie izvorâtă din iubirea Sa mântuitoare.

     Iubiți credincioși,

Acum mai bine de două milenii, atunci când răul și întunericul, păcatul și fărădelegea păreau că puseseră stăpânire pe lume, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, „făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 6), a venit la noi, oferindu-ne maxima mărturie a iubirii Sale, dimpreună cu lumina speranței și certitudinea biruinței asupra dominației tenebrelor.

În Betleemul Iudeii (Luca 2, 7), într-o iesle ce aducea aminte de acea peșteră a filozofilor antici, întru generoasă bunăvoință, îmbrăcând condiția firii noastre, Dumnezeu S-a născut, sfâșiind veacurile și acoperind de autentic sens curgerea timpului și existența umană.

El, Cel bogat în milă, Creatorul cerului și al pământului, Domnul Cel puternic, a ales să Se nască în cel mai umil și mai natural mod, întru smerenie desăvârșită, gingaș și fragil, oferindu-ne pildă autentică de urmat. Pentru aceasta, adevărata Lui putere constă în nesfârșita Sa iubire, milostivire, delicatețe și tandrețe pe care, cu deosebită generozitate, le revarsă pururi peste noi și peste lumea pe care a creat-o.

Inefabila Sa prezență a fost sesizată de acei păstori cu inimă curată (Matei 5, 8), umili și săraci, ce-și pășteau turmele în afara orașului, sensibili la cuvintele îngerilor: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare… Căci, vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11), și care au văzut în Pruncul Mariei pe Dumnezeu Cel Adevărat, căruia i-au oferit ofranda laudei și a recunoștinței lor.

Venind de departe, de acolo de unde răsare Lumina, din adâncul Orientului, căutători sinceri ai Adevărului, călăuziți de magnifica stea, pentru a găsi pe „Regele Iudeilor, Cel ce S-a născut!” (Matei 2, 2), magii cei înțelepți au venit și ei să se închine Fiului lui Dumnezeu Întrupat (Marcu 2, 11), aducând – dimpreună cu mărturia lor că adevărata înțelepciune înseamnă a-L căuta, a-L găsi și a-L adora pe Dumnezeul Cel Viu – daruri sincere, din adâncul inimilor lor: lauda, mulțumirea și cinstea care se cuvin numai Lui, întotdeauna.

Urmând păstorilor și magilor, dar și tuturor celor ce cu ardoare-L caută pe Tatăl ceresc, descoperim și noi acea taină mare (I Timotei 3, 16), dătătoare de sens, de lumină și de speranță și anume că noi toți suntem întotdeauna iubiți în mod desăvârșit de Cel ce pășește împreună cu noi pe toate drumurile vieții și care nu ne abandonează niciodată, pentru că El este fidel promisiunilor și vocației Sale de Tată, Milostiv și Bun, pentru noi toți!

Iubirii Sale nemărginite trebuie să-i răspundem cu credință tare, cu speranță și cu iubire, mărturisind pururi faptele minunate pe care El le face cu noi. Hristos Cel așteptat și profețit în Vechiul Testament ne cheamă în permanență să-L primim în inimile noastre, după ce ne-am pregătit, prin post și prin rugăciune, ca să ne împărtășim de El în chip euharistic, în sfintele noastre biserici.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Nașterea Domnului, evenimentul „prin care omul își recapătă demnitatea originară” (Sfântul Ioan Gură de Aur), este în primul rând o sărbătoare a comuniunii, care celebrează familia ca instituție fundamentală a societății umane, locul firesc de trăire al darului vieții, dar în același timp și școală a sfințeniei, a slujirii și a iubirii.

Familia naturală este valoarea creștină, românească și europeană fundamentală care stă la baza civilizației umane și care susține dezvoltarea firească a lumii noastre, astăzi, ca dintotdeauna. Familia este o comunitate sfântă pe care se fundamentează întreaga înțelegere valorică a lumii. De aceea, în funcție de trăinicia și de prețuirea firească a acesteia, stă sau cade întreaga ordine morală a lumii, pentru că este instituția purtătoare a darului sacru al vieții.

Creștinismul valorizează viața ca dar dumnezeiesc, pe când ideologiile inumane, ateiste ori secular-umaniste contemporane sunt împotriva familiei și, deci, implicit a vieții. Din acest motiv avem datoria de a oferi fiilor și fiicelor noastre o educație creștină, bazată pe valorile ce izvorăsc din Evanghelia lui Hristos, „Lumina lumii” (Ioan 9, 5), ca popor care avem privilegiul de a fi fost creștinați de Sfântul Apostol Andrei, acum aproape două milenii.

Părinte al civilizației moderne, Creștinismul este cel care a născut cultura scrisă a cuvântului și a tiparului, care a facilitat răspândirea și cunoașterea mesajului mântuitor al învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, fără Întruparea Cuvântului, lumea, așa cum o cunoaștem astăzi, cu tot ceea ce are ea mai bun, nu ar fi putut fi concepută vreodată, pentru că în El „sălășluiește toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9) și numai prin El am cunoscut „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Prin educație, cu ajutorul colaborării dintre Biserică, Familie și Școală, trebuie să oferim tinerelor generații o formare completă, bazată pe valorile creștine, autentic românești și europene.

Să nu uităm niciodată că „un neam valorează atât cât a înțeles și a asimilat din Evanghelia lui Hristos” (Simion Mehedinți) și mai ales că lumea contemporană are nevoie de mărturia noastră misionară, prin cuvânt și prin faptă, pentru a crede!

Mărturia iubirii, a credinței și a solidarității noastre este cel mai bun antidot la agresiunea ideologiilor morții, dintre care, astăzi, neomarxismul este cea mai virulentă. Prin urmare, „să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Romani 6, 5) pentru a mărturisi bunătatea, iubirea și milostivirea Domnului, căci așa cum mărturisea Sfântul Ioan Gură de Aur: „multe sunt cele care caracterizează Creștinismul, dar mai mult decât toate și mai puternică decât toate este dragostea reciprocă și pacea” (Omilia la Evrei 31, 1).

Împărtășindu-ne de bucuria Nașterii Domnului, animați de credința în Hristos și purtând în sufletele noastre iubirea de nestins a Bunului Dumnezeu, avem datoria de a duce acest ferment al speranței și al încrederii acolo unde trăim și muncim, familiei, prietenilor și cunoscuților noștri, pentru a le oferi posibilitatea de a aprofunda extraordinara comuniune de viață sfântă care este Biserica – Trupul Tainic al Domnului.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Sunt deosebit de recunoscător tuturor celor care ne sprijină în slujirea pastoral-misionară, credincioși, clerici, autorități locale și naționale, dar mai ales tinerilor, speranța lumii și a Bisericii noastre.

Apreciez în mod deosebit slujirea pe care preoții la parohii, alături de profesorii de Religie, o desfășoară prin propovăduirea valorilor creștine, dar și munca foarte importantă pe care, în această perioadă de pandemie, medicii și toți ostenitorii din spitale o realizează în serviciul sănătății publice, ca slujitori ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”.

Lupta dintre lumină și întuneric se dă mereu în sufletele noastre, dar prin credință, atunci când alegem ceea ce trebuie, ne bucurăm de Domnul, ne împărtășim de încrederea pe care El o pune mereu în noi, și devenim cei prin care El lucrează la mai binele nostru și al societății în care trăim.

Cu credință și cu dragoste, cu speranță și cu lumină în suflete, să ne bucurăm cu toții de sărbătoarea Nașterii Domnului, făcând totul ca Pruncul Iisus Hristos să Se nască și în sufletele noastre și să vestim acest lucru, cu tărie, lumii de azi!

Vă îmbrățișez pe toți, preoți și credincioși, tineri și vârstnici, dorindu-vă să petreceți sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului în pace, sănătate și iubire!

La anul și la mulți ani!

Al vostru arhipăstor, către Hristos Domnul,

Cel născut în ieslea Betleemului, rugător

pentru binele și bucuria voastră, a tuturor,

† N I F O N

Arhiepiscop și Mitropolit

Avangarda, cu Ionuț Vulpescu: Despre România viitorului, Europa trecutului și omul timpului prezent. Invitat: Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române

in Cultură by

Fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, a lansat un proiect dedicat ideilor pentru România viitorului. Avangarda, un ciclu de dialoguri cu personalități ale culturii și politicii, transformate într-un podcast care aduce în fața publicului dialoguri neconvenționale despre regretele, compromisurile, pasiunile și ambițiile oamenilor care mișcă România. Despre Avangarda, Ionuț Vulpescu a declarat: „Reprezintă un proiect care descrie cel mai bine felul meu de a fi. O serie de conversații care pleacă din mintea unui om politic, de la stânga, acolo unde e inima, din biografia unui ministru al Culturii care nu a părăsit niciodată legătura cu cei pe care i-a slujit: actorii, creatorii, scriitorii, artiștii scenelor acestei lumi. E timpul ca politica și cultura să facă rocada romană mai des, ca împreună, să construiască o victorie a ideilor, a dezbaterilor critice, a polemicilor cordiale.” Primul invitat care a acceptat pariul de a intra în Avangardă a fost Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române.

Ionuț Vulpescu – Bună ziua! Mă bucur să deschidem această serie de dialoguri, sub genericul Avangarda cu Ionuț Vulpescu, cu un invitat special. Stăm de vorbă cu Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, specialist în istoria medievală a României, în istoria Transilvaniei și în paleografie latină. Profesorul Ioan-Aurel Pop a fost director al Centrului Cultural Român de la New York, director al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, din casa aceea superbă, cumpărată de Nicolae Iorga. Este autor a peste 70 de volume și peste 500 de articole de specialitate. Nu mai are nevoie de nicio prezentare. Domnule profesor, mulțumesc foarte mult că ați acceptat această invitație.

Ioan-Aurel Pop – Și eu vă mulțumesc!

„Care e marea expediție ratată a culturii secolului XXI?”

I.V. –  O să citez dintr-un apropiat al dumneavoastră. Să-mi spuneți dacă recunoașteți din cine sunt aceste cuvinte: „Recită, cântă frumos și dansează bine, merge pe jos în proporție de 80-90%, nu cu mașina, face cumpărături ca orice om normal, vorbește cu oamenii – o foarte mare calitate”. Vă amintiți cui aparțin aceste cuvinte?

I.A.P  Ar trebui să îmi amintesc. Nu știu dacă nu cumva e vorba despre un coleg și prieten de pe vremuri, de la Cluj, dar poate mă înșel, care a scris asemenea vorbe frumoase despre mine și care e profesor universitar la Facultatea de Studii Economice din Cluj; dar repet, poate mă înșel.

I.V. –  Este vorba despre profesorul Lumperdean.

I.A.P  Exact, la el mă refeream. Am fost colegi, cum se întâmpla pe vremea noastră, și de armată. Am făcut armata la militari cu termen redus, cum era atunci – după ce intrai la facultate, ca să nu ți-o iei în cap că ai devenit student, 9 luni făceai armata, armată cu termen redus, căci armata normală era un an și 4 luni. Soarta a vrut să ne întâlnim acolo și apoi am fost colegi în timpul studenției la Facultatea de Istorie din Cluj. Și iarăși soarta ne-a pus în același oraș, eu predând la Facultatea de Istorie, domnia sa la Științe Economice. Dar tot istorie – istoria economiei.

I.V. –  Continuă profesorul Lumperdean. Tot de la dânsul aflăm că, în facultate, la orele profesorului Samuel Goldenberg, care v-a întrebat la un examen despre un olandez care a plecat spre Indii și care a eșuat expediția – o chestie nesemnificativă, ați avut o reacție neobișnuită. „Ne-am uitat apoi în carte și era un pasaj de 10 rânduri. Îl văd pe prietenul meu, Ioan-Aurel Pop, că începe să transpire puțin și memoria lui foarte solidă seta și reseta. La un moment dat spune: «Știu, domnule profesor. Este Van Olmen». Și explică ce s-a întâmplat cu expediția. La care profesorul spune: «N-am ce face, trebuie să îți dau 10!»”. Spuneți-ne, domnule profesor, câți dintre oamenii culturii de astăzi sunt umbre ale lui Van Olmen, care e marea expediție ratată a culturii în secolul 21?

I.A.P  Mă provocați foarte serios. Din păcate, astăzi valorile nu se mai așază cum eram noi învățați din copilărie, să le punem în sertare și sertărașe și să știm, de pildă, că, dacă vorbim de William Shakespeare, trebuie obligatoriu să ne gândim la finalul Renașterii. Dacă vorbim de Goethe, trebuie să ne gândim la perioada pre-romantică și romantică sau dacă vorbim de Cicero, trebuie să știm că e vorba despre perioada de glorie a statului roman. Astăzi lucrurile se amestecă foarte mult, încât eu nu mă mir când un student al meu, de exemplu, spune că Dante Alighieri e un reprezentant al Iluminismului. Adică nu se mai așază lucrurile, pentru că nu se mai fac cu temei. Și vă răspund și la ultima parte a întrebării provocatoare: nu se mai fac cu temei, fiindcă sunt două prejudecăți care predomină în cultura de azi. Una se referă la faptul că nu mai trebuie să ne folosim memoria, pentru că memoria ar fi de prisos și că trebuie să ne folosim know how-ul. Dar ca să reușești să dai soluții unor probleme, e absolut necesar ca în cel mai performant computer pe care l-a lăsat Dumnezeu pe Pământ și care încă e creierul omenesc, să ai o bază de cunoștințe. Și baza de cunoștințe se acumulează prin memorie. În al doilea rând, își imaginează oamenii că pot învăța temeinic într-o facultate sau într-un liceu fără repetiție sau recapitulare și fără fixare? Orice om care a făcut pedagogie rudimentar știe că dacă asculți un lucru o singură dată și nu îl repeți niciodată, îți intră pe o ureche și îți iese pe alta. Prin urmare, lucrurile acestea erau așezate, curentele culturale se cunoșteau, curentele literare se învățau. Și, apropo, să mă apropii de răspuns: eu în liceu am învățat – în liceul meu făcut la Brașov – că André Malraux a zis că „secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc”. Vă amintiți cu toții. Sigur că am comentat foarte mult treaba aceasta, că era o anumită libertate de expresie în perioada anilor mei de liceu, se ieșise din obsedantul deceniu și deja se traduceau în românește Kafka, Edgar Allan Poe, Hemingway – nu vă mai spun, că era de stânga și era agreat. Deci discutam și comentam cultura la nivelul cel mai înalt, cu profesori pregătiți pentru asta. Unii aveau facultățile și doctoratele luate în epoca interbelică, în facultăți din Occident. Fuseseră reciclați de regimul comunist cei care nu făcuseră și închisoare, și erau adevărate personalități. La Brașov, pe vremea aceea, era o universitate tehnică. Nu se făcea literatură, istorie și altele. Atunci, cei mai buni din domeniul științelor sociale erau la Liceul Andrei Șaguna din Brasov. Erau niște dascăli care ar fi putut onora catedre universitare. Iar astăzi, spre deosebire de atunci, suntem puși în fața unor provocări pe care ei nu aveau de unde să le știe. Nici părinții noștri, nici chiar noi în tinerețe. Pandemia aceasta este ultima provocare de acest gen, neașteptată total. Știți, noi după Al doilea Război Mondial, am văzut conflicte în Asia, în Indochina a continuat apoi conflictul, după aceea Războiul din Vietnam, din Afganistan, din Africa – războaie tribale, și ne-am închipuit că Europa e un loc ferit și ales de Dumnezeu ca să fie o oază de pace într-un viitor. Și acum, toate neliniștile acestea au răsturnat și bulversat valorile, și nu mai există încredere în forțe intelectuale care să devină modele. Pe mine mă chestionau când eram adolescent unii dintre prietenii părinților mei: pe cine admir la școală? Acum, aproape că nu mai îndrăznești să pui asemenea întrebări. Există o nesiguranță în toate. O dovadă e că facem proiecte de țară, planuri de stat, unul peste altul, unul după altul, le face Președinția, le face Guvernul, le face Parlamentul, le face Academia Română. De planuri nu ducem lipsa. Dar ducem lipsă de aplicarea lor. Aplicarea suferă. Începem o aplicare cât de mică, începem o autostradă, în loc să o terminăm în doi ani, o terminăm în șapte, dacă o terminăm… la fel este și cu aceste planuri.

I.V. –  Specialiști în tăiat panglici…

I.A.P Exact! O dezorientare care îi lasă perplecși și pe oamenii pricepuți și care au trecut prin viață. Gândiți-vă la un tânăr care acum are 17-18 ani, în ce situație se află?!

„Suntem specialiști în începuturi și-n sfârșituri.

Europa viitorului trebuie construită în detrimentul națiunilor?”

I.V. –  Se spune despre noi că suntem specialiști în începuturi și-n sfârșituri. Pe drum, pe cale ne pierdem de multe ori. L-ați invocat pe Malraux, care scrie în 1936-1937 romanul Speranța, despre războiul civil din Spania, când oameni din toată lumea luptau împreună pentru o idee. Mai este posibil astăzi, inclusiv gândindu-mă la mari intelectuali care au fost atunci și care s-au înrolat, ca elita culturală să lupte pentru o idee?

I.A.P –  Posibil ar putea să fie, dar în condițiile actuale în România, într-un timp previzibil, după mine, e puțin probabil. Ar trebui să se coaguleze forțele în jurul unei idei cu care să fie de acord cu toții, iar ideea de stat unitar național, care i-a unit pe toți în 1916-1921, până s-au acumulat toate valorile în această țară, ideea aceea astăzi, pentru unii, din păcate pentru mulți, e perimată din cauza unei alte prejudecăți, pe care o să v-o spun și cu care puteți să fiți sau nu de acord. În cadrul Uniunii Europene și în cadrul Parlamentului European, dar, mai ales, aș zice, în cadrul Comisiei Europene, s-a conturat o idee falsă, și anume că Europa viitorului trebuie construită în detrimentul națiunilor. Cumva ideea că națiunile sunt o piedică în construcția europeană. Și atunci soluția ar fi distrugerea națiunilor și crearea unei Europe cu adevărat unite. Această idee, dacă cei de la Bruxelles și de la Strasbourg ar avea niște cunoștințe istorice un pic mai solide decât au, și-ar da seama că este neviabilă, din mai multe puncte de vedere. Au încercat-o și alții. Regimul comunist a încercat să construiască un popor muncitor unic, după lozinca: „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, distrugând, diluând, diminuând națiunile și construind acest popor unic, cu o singură limbă de comunicare, care era limba rusă, și care trebuia să strângă în jurul ei toată populația pământului, care să devină otova. Cu alte cuvinte, omogenizată. Acest lucru s-a dovedit un eșec. Și v-aș mai putea da exemple de eșecuri din istorie. De ce? Pentru că națiunea, așa cum o înțelegem noi aici, în Europa centrală și de sud-est, adică națiunea etnică, organică [e diferită]. Nu vorbesc de națiunea politică. Știți că este și o accepțiune, după părerea americană, că statul e totuna cu națiunea. De aceea, organizația cea mai cuprinzătoare de state ale lumii nu se cheamă „Organizația Statelor Unite”, ci se cheamă „Organizația Națiunilor Unite”. Dar eu vorbesc de națiunile acestea etnice, organice, care s-au construit în timp. Un stat poți să îl creezi printr-un decret, dacă vrei. Dar o națiune nu poți. Națiunea se formează în timp, se acumulează, există, crește, se dezvoltă, intră și ea în decrepitudine, îmbătrânește.

„Și atunci, ideea de a desființa o națiune ca să construiești o Europă unită este o idee falită. Națiunile trebuie adaptate la noțiunea de Europa. Trebuie creată o Europă a regiunilor, a patriilor, sau cum vrei să îi zici, în care națiunile să lucreze așa cum lucrează instrumentele într-o orchestră simfonică.  Dar ele nu sunt la fel și, totuși, la un loc, fac o armonie excepțională, dacă dirijorul e bun. Acum, la noi, nici orchestra nu e bună, nici dirijorul nu e bun.”

I.V. – Deci nu credeți în ideea unui proiect de țară neapărat?

I.A.P Eu cred în ideea unui proiect de țară care să fie bine făcut și care să devină aplicabil într-un interval rezonabil de timp. Măcar să îl începem și să așteptăm un feedback. Să vedem după 2-3 ani de aplicare la ce rezultate a condus. Or noi aplicăm în paralel mai multe tipuri de proiecte. Fiecare minister are propriul lui proiect. Nu mai interferează lucrurile.

I.V. – Și Academia a elaborat o strategie…

I.A.P A elaborat o strategie extraordinară, pe care am trimis-o tuturor ministerelor. Dar n-am primit feedback-uri.

„Elita culturală este acum în letargie.”

I.V. – Spuneați recent că elita culturală este acum în letargie. De ce se întâmplă lucrul acesta și care credeți că lucrul bun și lucrul rău pe care l-a făcut elita culturală din România după Revoluție?

I.A.P Din cauza acestor schimbări teribile și, poate, și din multe alte cauze… Una e reprezentată de faptul că așteptările au fost foarte mari. Tot românul și-a imaginat după decembrie 1989 că am scăpat de frig, de întuneric, de lipsa alimentelor și că totul o să fie excelent, o să curgă lapte și miere, iar în 2-3 ani ajungem la nivelul Franței și Germaniei. Sigur că ne-a spus Brucan și ne-au spus și alții: „Ștați, măi, liniștiți că nu se poate întâmpla minunea asta!”.

„Sunt mai multe cauze: o mare speranță neîmplinită a generat o mare dezamăgire. Dezamăgirea ne-a făcut pe toți să nu mai avem simțul măsurii, al cumpătării. S-a ajuns până astăzi încât s-a creat o lehamite a celor care ar fi capabili de putere.”

Or puterea e foarte importantă într-o țară. După părerea mea, politica se conjugă cu puterea. Acum noi am pervertit-o. Și cred că lehamitea despre care vorbeam vine și din neaplicarea democrației după câteva principii fundamentale. Democrația nu mai e la fel ca pe vremea lui Aristotel, la Atena. Atenienii au inventat, să spunem, democrația. De atunci s-a tot modificat. Dar câteva lucruri au rămas. Un lucru care, după părerea mea, dă esența democrației este votul majorității, care impune respectarea acelei decizii de către toți ceilalți, chiar și cei care nu au fost de acord. Dacă noi nu acceptăm că minoritatea trebuie să se adapteze deciziei majorității, vom ajunge la ohlocrație, cum zicea Polybios odată, adică la puterea nemărginiță a mulțimii, care e anarhică. Pentru că, dacă eu apar ca reprezentant al unei minorități, să zicem religioase sau etnice sau sexuale, și vreau ca dreptatea mea, nu să fie respectată de toți, ci să fie impusă tuturor, atunci nu am dreptate.

„Democrația are această regulă de aur. În România actuală, cum să spun eu că aplic un regim democratic, când în anumite localități, când își aleg primarul, participă la vot 25% din populație, dintre care dau votul unuia, să zicem din acei 25%, 40% votează cu acea persoană. Dar, de fapt, dacă fac un calcul după regula de trei simplă, constat că din membrii localității respective au votat pentru primarul pus în funcție doar 7%.”

I.V. – Este o criză a reprezentativității.

I.A.P Asta este. Noi ar trebui să găsim soluții pentru sporirea încrederii în instituții și persoane, ca măcar jumătate plus unu din membrii unei comunități să se pronunțe.

I.V. – Credeți că votul obligatoriu ar fi o soluție?

I.A.P Aud că în anumite țări (Belgia, Grecia) votul e obligatoriu, iar dacă nu te prezinți la vot poți să fii și amendat. Mie îmi repugnă ideea de obligativitate dintr-un singur motiv: am trăit în epoca comunistă și auzeam de multe ori că o anumită decizie s-a luat în unanimitate.

I.V. – Să știți că și acum în partide – pot să confirm – de multe ori, deciziile se iau în unanimități.

I.A.P Într-o țară democratică, foarte rar se întâmplă unanimitate. Deci trebuie să avem grijă de aceste lucruri.

„Ideea de unanimitate ține de arsenalul unor dictaturi”

Să lăsăm liberă exprimare opiniilor. Pentru libertatea gândirii și a exprimării au murit sute de mii de oameni de pe această planetă. Noi am reușit să avem aceste lucruri trecute în Constituție și chiar, în mare parte, respectate. Ar trebui să luptăm pentru apărarea lor ca principii, pentru ca aceste principii nu sunt imuabile. Spuneam astăzi că statul e făcut să ne organizeze și disciplineze ca o instituție care trebuie să rezolve anumite probleme ale colectivității, fiindcă nu poți să trăiești în colectivitate fără reguli. Dar statul mai are câteva sarcini. Una este ocrotirea tuturor cetățenilor lui și pregătirea comunității pentru viitor. Or dacă unul din aceste, să zicem, obiective ale statului nu e respectat, statul scârțâie, nu își îndeplinește menirea.

„Eu mă întreb în fiecare zi: statul nostru își îndeplinește obiectivele?”

Multă lume își închipuie: am făcut statul național în 1918, am făcut o Constituție în 1923, am făcut o reformă agrară… toate aceste lucruri nu rămân neschimbate, dacă nu avem grijă de ele. Ele trebuie mereu primenite, întreținute, adaptate societății. Or noi facem planuri foarte multe de înnoire, dar, de fapt, constatăm că băltim în continuare. Despre învățământ, unde mă pricep mai bine, s-au făcut planuri de schimbare a programelor. Acum, aproape în fiecare lună se propune o materie nouă.

I.V. – Partidele și-au asumat toate în 2009 un pact pentru educație, pe care nu îl respectă… cu 6% din PIB alocate și așa mai departe.

I.A.P Și gândiți-vă din 2009 până acum, câte alte programe de educație s-au mai făcut!

I.V. – Auzim cuvântul „reformă” în fiecare an. Care credeți că este reforma cea mai importantă după Revoluție? Care vi se pare cea mai bună idee? Ce s-a schimbat cel mai mult în bine în ultimii 32 de ani?

I.A.P Vă referiți la politica internă, în țară?

I.V. – Da.

I.A.P Obsesia noastră ca popor – și văd în această cameră un portret al lui Eminescu și mă bucur, inclusiv a acestei minți extraordinare a poporului român, a fost lumea Răsăsritului care ne va înghiți. Și am reușit să întoarcem puțin lucrurile, căci era cât pe ce să ne înghită. Noi n-am fost chiar republică sovietică, dar nici departe nu am fost. Toate generațiile de intelectuali români din epoca modernă, hai să nu zicem chiar de la Renaștere încoace, că la noi Renașterea n-a fost chiar de tip occidental, dar să zicem de la Iluminism încoace, au mizat pe orientarea noastră către Europa și pe sincronizare. Din punct de vedere intern, mie mi se pare că de atunci și până azi, cele mai importante schimbări au fost cele preconizate cândva de Titu Maiorescu, prin ideea sincronizării noastre cu cultura europeană, pe care Lovinescu după aceea, în epoca interbelică – în Istoria culturii și civilizației românești –  a reușit să le sintetizeze foarte bine. După părerea mea, și în interior, acele măsuri au fost benefice, acelea care tind să ne apropie de Europa, dar nu în mod lozincard.

„Faptul că am intrat în Uniunea Europeană și chiar în Alianța Nord-Atlantică ne-a ferit de primejdia noastră istorică a Răsăritului.”

Spunând acum că am intrat în UE și în NATO, gata, suntem europeni și n-au decât să se ocupe de noi și să ne facă performanți. Într-o societate, dacă din interior nu vine impulsul pentru seriozitate și muncă… și știți că sunt unii, foarte mulți psihologi, care recunosc că munca conștientă e o calitate exclusiv umană. Și animalele pot fi puse la muncă, dar ele nu muncesc conștient. Munca e fundamentală. Noi am pierdut cultul muncii. Ceea ce e foarte grav. Ideea că în viață, ca să reușești, e destul să te învârți, să fii un „șmecher”, să pândești. Se dau exemple care apar la TV: uite, cutare n-a făcut școală și e milionar, acela nu știe să vorbească bine românește, dar e ok. Ideea aceasta e proastă. Solidaritatea într-o societate nu se poate obține decât trăind solidar. Omul e o ființă socială. Ideea că omul poate trăi izolat nu apare decât în literatură, la Daniel Defoe, de exemplu, unde Robinson Crusoe trăiește izolat, mânat de soartă, dar până la urmă se întoarce în societate. Omul e o ființă socială. Fiind ființă socială, are nevoie de reguli ca să trăiască în societate. Între aceste reguli, una se bazează cel puțin pe solidaritate. Marile realizări în istoria omenirii au fost atunci când s-au solidarizat grupuri mari de oameni și au condus spre bine. Au fost și cazuri când s-au solidarizat spre rău. Simion Bărnuțiu spunea în 1848, în Ardeal, la Blaj: „Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți!” Și s-a creat ideea că poporul e infailibil.

I.V. – Mesaj etern pentru clasa politică…

I.A.P Ideea că greșesc oamenii, poporul niciodată. Dar eu, ca istoric, vă spun că sunt și exemple, puține, când greșesc și popoarele, dacă au conducătoi slabi, proști; nu slabi, ci nepotriviți cu epoca.

I.V. – Un exemplu în istoria României concludent pentru ceea ce spuneți?

I.A.P – Eu, ca medievist, vă pot spune între 10 și 20 de domnitori nevolnici, care au ajuns în fruntea țărilor și au fost „unșii lui Dumnezeu”, dar au condus țările pe căi greșite. Erau lași, ahtiați după avere, mânați de lux, afemeiați, în fine… Nu respectau nicio regulă morală, iar ei erau exemplul, modelul. Am avut foarte mulți care au dus Țările Române pe panta prăpastiei.

„Din perioada modernă și contemporană nu v-aș da exemple neapărat. V-aș putea da foarte multe, mai ales că suntem acuzați des pe plan internațional, mai ales în spațiul rusesc, de faptul că suntem o națiune pe care nu te poți baza. Un fel de națiune trădătoare.”

Că în Primul Război Mondial, întâi ne-am aliat cu nemții, apoi am ajuns cu Antanta, că în Al Doilea Război Mondial, am pornit cu Hitler și am terminat, din 23 august începând, cu Aliații, dar, deși nu ne-au recunoscut învingători în al Doilea Război Mondial, măcar am primit ce era al nostru, adică nordul Transilvaniei, partea răpită prin Dictatul de la Viena. Cei care spun acest lucru sunt, de regulă, reprezentanți ai marilor puteri, pentru care toate aceste trădări sunt considerate „replieri strategice”. Ale noastre sunt considerate trădări. Vă dau exemplul Rusiei. Rusia, în Primul Război Mondial a început cu Antanta. În 1917 a cârmit-o, a venit Lenin la putere, a încheiat pace separată cu Germania și i-a lăsat pe aliați complet de izbeliște, încât noi era să murim complet după Mărăști, Mărășești și Oituz. Când am crezut că suntem în plină glorie, din pricina Rusiei, noi am ajuns aproape să fim desființați ca țară, fiindcă Rusia era aliatul nostru prinicpal din zonă. În Al Doilea Război Mondial, la 23 august 1939, Stalin încheie un pact de neagresiune cu Hitler și merge mână în mână cu Hitler, inclusiv la împărțirea Poloniei. Unul a intrat dinspre Vest, al doilea dinspre Est și și-au luat fiecare partea după înțelegere. Și Basarabia a intrat atunci în componența Uniunii Sovietice dintr-o înțelegere a lui Stalin cu Hitler. La sfârșitul războiului, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu i-a mirosit. Stalin era alături de Churchill și de Roosevelt între învingători și el zice că n-a avut nimic cu Hitler. Are Grigore Alexandrescu o fabulă, Câinele și cățelul. Concluzia este că câinelui i se cuvine totul și cățelului numai ce vrea câinele.

„Deci egalitate între state nu a existat pe lumea asta niciodată și nu există nici astăzi. Prin urmare, un act făcut de o țară ca România, care are și un renume internațional așa cum îl are, și un act făcut de o mare putere, între ele e o deosebire mare, chiar dacă ele sunt la fel. Repet, o trădare pentru o mare putere este repliere strategică, pe când o trădare din partea unei puteri mici e trădare.”

Or noi n-am făcut decât să ne apărăm interesul național. În perioadele acestea, nu poți să stai până la sinucidere alături de un aliat, dacă aliatul nu își poate îndeplini misiunea față de tine. Iar în Primul Război Mondial, aliații nu și-au putut îndeplini misiunea. Nu ne-au apărat în niciun fel și, dacă nu încheiam pace separată cu Germania, cine știe… Pacea aceea nu am aplicat-o niciodată. Deci lucrurile depind foarte mult de interpretare și de dreptul pe care îl ai. Niciodată România, Bulgaria nu vor avea același cuvânt de spus ca Rusia sau China la Consiliul de Securitate, dintr-un motiv simplu: ele sunt membri permanenți cu drept de veto. Or într-o organizație pe care tu o declari organizația cea mai largă de state din lume, în care toate statele sunt egale și în care unii au drept de veto, iar alții au drept de vot normal…

I.V. – Domnule profesor, există în biografia dumneavoastră o întâlnire decisivă, o întâlnire care v-a marcat în mod destinal? Datorați cuiva poate o cotitură, poate o decizie fundamentală în biografia dumneavoastră?

I.A.P – Da. În meseria asta de istoric medievist… am oscilat la început. Știți cum face un tânăr student la medicină: „Ce fac: fac medicină internă, fac chirurgie, fac pediatrie?” Iar istoria e atât de largă. Căci istoria e viață.  E toată viața omenirii de când avem cunoștință despre ea. Și viața este foarte complexă. Pentru mine, e viață vie, nu e moartă, cum cred unii, că istoricul se ocupă de morți.

„Eu mă ocup de oameni care au trăit în trecut, dar pentru care trecutul a fost prezent.”

Și atunci, m-a marcat enorm, în adolescența târzie, la începutul studenției mele, întâlnirea cu un mare profesor și istoric, al cărui nume este astăzi uitat și care a fost, după părerea mea, cel mai mare istoric român al Ardealului din secolul trecut. Îl chema David Prodan. Omul acesta a fost de o modestie extraordinară. Ca urmare, din 1965 până în 1989, n-a dat niciun interviu, n-a acceptat să apară în presă. S-a retras, a scris, dar a scris în așa măsură încât lucrările lui erau traduse de edituri occidentale, fără aprobarea statului român. David Prodan a trăit 90 de ani. Eu, când l-am cunoscut, era la pensie. Și își predase carnetul de partid. El fusese de stânga din epoca interbelică și devenise membru de partid din convingere, dar când a văzut ce face partidul, nu a mai avut aceeași convingere. Și le-a spus: „Pe mine să mă lăsați în pace, că nu e ceea ce am visat eu!”. Bine, el știa toate mișcările de stânga și îi știa pe toți materialiștii, cum zicea el: de la Democrit și Leucip, trecând prin materialiștii francezi ai Secolului Luminilor, și până la marxism și așa mai departe. Cu greșeli și calități, îi știa pe toți. Fecior de țăran, dintr-un sat care se chema cândva Cioara, de unde era Sofronie din Cioara, un răsculat din secolul XVIII, din Ardeal. Comuniștii botezaseră satul Săliște. Și înainte de a muri, a scris acolo pentru cei care erau apropiați (n-a avut copii): „Să nu se țină discursuri la moartea mea. Să-și facă preotul datoria creștinească, să mă îngropați într-un loc indiferent care, și să nu vă pună necuratul să schimbați după moartea mea numele satului în David Prodan. Satul trebuie să rămână cum s-a chemat el, și nu Săliște, ci Cioara, așa cum se chema odată…” Prodan a scris câteva cărți fundamentale, pe care eu le-aș recomanda și astăzi studenților. Nu poți schimba nimic din ele, niciun cuvânt, nu poți adăuga nimic. Una se numește Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării națiunii române în Transilvania. Dacă citești această carte, înțelegi cam tot ce înseamnă coagularea identității naționale românești în Ardeal și cum s-a ajuns din Evul Mediu până la unirea Transilvaniei cu țara, cu accent pe momentul secolului XVIII, care e secolul libertății. Atunci oamenii credeau că prin cultură poți să ajungi la libertate, că e de ajuns să fii cult.

I.V. – Când v-ați simțit cel mai liber? Când ați avut cel mai acut sentiment al libertății?

I.A.P – Atunci, în 21-22 decembrie 1989, când eram în Brașov pe străzi, alături de oameni.

„Nu revoluționar, ci participant pasiv. Atunci m-am simțit cel mai liber, pentru că atunci am avut și eu sentimentul, ca toți care erau lângă mine… Acum aud, mai nou, că se putea să fi fost și securiști pe lângă mine. Eu am avut impresia că sunt oamenii străzii,  cei cu care eu vorbeam.”

Împărțeam un cozonac, că ne aducea cineva cozonac de pe stradă, căci se apropiau sărbătorile. Atunci am avut sentimentul că noi, mulțimea aia care eram, schimbăm o lume. Așa am avut atunci impresia. Când am văzut în Brașov mulțimile venind dinspre marile cartiere muncitorești, unde erau fabricile de autocamioane, de tractoare…

I.V. – Brașovul avusese și experiența 1987.

I.A.P – Exact! Deci când i-am văzut pe oamenii aceia venind spre Comitetul Județean de Partid, sau cum era atunci, înconjurând și plini de entuziasm, cu dorința de a schimba, strigând „Jos Ceaușescu!”. Unii strigau și „Jos comunismul!”, dar se auzea mai mult „Jos Ceaușescu!”. Atunci am crezut, într-adevăr, că s-a rupt ceva din răul care ne înconjura. Lumea a uitat astăzi mult din răul acesta. Eu când încerc să le aduc aminte unora că nu se găseau de nici unele, nici mâncare, nici săpun în magazine, că erau raftturi întregi cu nu știu ce compot, cu nu știu ce conservă…

I.V. – De ce credeți că memoria e atât de precară la noi, românii? De ce credeți că uităm? Și Ceaușescu era, de fapt, băiatul bun în poveste, pe măsură ce timpul trece…

I.A.P – Memoria istorică a opiniei publice e foarte paradoxală. Vă dau exemplu din istorie. Între Horia, Cloșca și Crișan, dar mai ales între Horia, care a murit în 1785, și Avram Iancu nu e o distanță foarte mare, dar este. Avram Iancu era Craiul munților la 24 de ani, în 1848, iar Horia era Rex Daciae, cu câteva decenii înainte. Dacă te duceai pe urmele lor în secolul XIX, cum au fost unii căutători de mesaj oral, constați că lucrurile se amestecă. Întâmplările de pe vremea lui Horia sunt puse pe seama lui Avram Iancu, întâmplări de pe vremea lui Avram Iancu sunt puse pe seama lui Horia. Și vezi așa cum cresc la nivel mitic, legendar, se multiplică, faptele lor rele – că doar orice om greșește pe lumea asta – sunt trecute sub tăcere. Acesta este, probabil, mecanismul conștiinței colective care are nevoie de eroi. Și la noi ar fi fost de mirare să nu se întâmple acest lucru, pentru că oamenii tind să uite în general ce a fost rău, dacă răul nu a fost capital pentru ei, dacă răul acela nu le-a răpit pe cineva drag, printr-o întâmplare, cum au fost unii care au fost fii de persoane chinuite de torținonari, băgați la închisoare, omorâți unii dintre ei, în timpul comunismului. Aceia nu au cum să spună că în timpul comunismului a fost bine. Restul au memorie selectivă și uită că au stat la coadă la carne, la săpun sau la mandarine iarna. Când găseai un kilogram de mandarine să pui sub brad, credeai că l-ai atins pe Dumnezeu. Eu mi-aduc aminte de frig, că sunt un om care suferă de frig, în general. Frigul din apartamente, întunericul din locuințe, cotele acelea meschine – nu meschine din punct de vedere cantitativ, dar să te duci tu să iei cotă-parte într-o lună, ceea ce era de neimaginat într-o altă țară a comunismului de atunci. Cei care sunt nostalgici sunt și oameni de o anumită vârstă, care acum văd în jurul lor că e instabilitate, că sunt de toate în magazine, dar, bani să cumperi, nu sunt. Pe vremea comunismului era invers.

„Aveai ceva bani în buzunar, dar nu aveai ce face cu ei.”

Au uitat toate relele. Un mucalit mi-a și spus, dar asta e o poveste veche: „Mi-a plăcut pe vremea lui Ceaușescu că eram tânăr, acum nu îmi mai place că sunt bătrân.” Deci în vremea tinereții toate sunt frumoase. Dar vorbesc despre cei care au o anumită vârstă, poate vârsta mea sau mai mult decât am eu, care refuză cu încăpățânare să își mai amintească aspectele rele, pentru că bătrânețea vine cu foarte multe chinuri, cu nimicuri care te ating, începi să judeci după alte criterii lucrurile și atunci, bătrânețea, cu toate meschinăriile și chinurile ei, te face să privești tinerețea așa…

„Ce mă miră pe mine e când văd câte un tânăr, născut înainte de Revoluție cu câțiva ani sau chiar după, are 31 de ani sau 32 de ani, un tânăr născut chiar la Revoluție, când îl văd cum vorbește cu nonșalanță despre binele din epoca lui Ceaușescu – că sunt și cazuri din acestea, ceea ce arată o carență mare în educație.”

Căci el nu are de unde să știe, că nu a trăit în epoca aceea. Înseamnă ca a citit sau părinții l-au influențat și i-au spus: „Băi băiete, pe vremea aceea ne duceam la mare, aveam mașină Dacia. Acum nu găsim una, nu găsim alta.”

I.V. – În pandemia pe care o traversăm, ce credeți că s-a ivit mai pregnant în conștiința oamenilor, frica de moarte sau iubirea de viață?

I.A.P – E foarte greu de spus. Ele sunt într-un amestec infinitezimal greu de contabilizat. Pentru unii, categoric, frica de moarte. Cunosc oameni care refuză să aibă contact cu alți oameni, care stau cu obstinație în casă, zile în șir, săptămâni, luni, cărora le aduce cineva la ușă ceea ce au nevoie, ca nu cumva să se contamineze și să moară. La tineri, poate să fie o revigorare, într-o anumită formă, a poftei de viață. Ei nu se tem atât de mult de moarte. Pandemia asta, în cazul tinerilor, a adus forme ușoare sau medii, și rareori a dus la decese, iar atunci ele se îmbină. Ar trebui să fie un echilibru în societatea asta, dar pandemia este un fenomen pe care omenirea nu l-a mai cunoscut. Nici gripa spaniolă de acum 100 de ani nu a avut forme de manifestare așa cum se întâmplă acum, din mai multe motive. Unul este lipsa mijloacelor de comunicare în masă. Atunci nu s-a comunicat atât de mult, pentru că nu aveai cu ce. Era și telefonul la începuturile lui. Astăzi s-a creat o psihoză în masă, prin mijloacele acestea de comunicare. Pe de altă parte, dacă te uiți la numere, vezi că s-au infectat în lume atâția, vezi cam câți au murit. Deși, în timpul gripei spaniole, unii istorici spun că au murit aproape 50 de milioane de oameni, alții spun 30 de milioane. Eu aș spune 25 sau 20 de milioane. Până acum au murit 5 milioane de oameni în lume. Deci din punct de vedere istoric, catastrofa nu e planetară, că numărul populației s-a multiplicat de acum 100 de ani. Și totuși, pandemia asta e un fenomen unic. Și ne-a arătat ceea ce un istoric știe, dar nu are cum să îi facă pe alții să înțeleagă: că „progresul” nu e nesfârșit. Adică nu tot urcăm spre bunăstare. Asta nu a fost niciodată. Toate societățile pe care eu le cunosc și au dat modele de civilizație: de la Egipt, Grecia antică, Roma antică, țări medievale înfloritoare, toate au avut perioade de urcare, în care părea că progresul nu se mai sfârșește, iar după aceea, toate au avut perioade de cădere mai rapidă sau mai puțin rapidă.

„Deci era clar că în societatea asta, dintr-un motiv sau altul – economiștii  știți că pot să motiveze mai bine, creșterea și bunăstarea nu pot fi infinite. Că trebuie să vină un semn. Unii îl consideră semn de la Dumnezeu, alții îl numesc soartă, alții spun că noi înșine ne facem cu mâna noastră ceea ce ni se întâmplă.”

Vedeți, acum se lucrează cu monede virtuale. Afacerile de la bursa din New York, aud de multe ori, că tranzațiile de acolo erau virtuale, cu bani care nu apăreau niciodată, nu puteai să îi pipăi. Deci se ajunge la un moment de saturație. Toți economiștii vorbesc despre creștere negativă sau creștere zero. Pandemia a fost un pretext, aș zice, care a declanșat această mare meditație a omenirii, dacă nu ne trezim după asta și continuăm cu războaiele, cu învrăjbelile, cu acuzațiile reciproce și cu concurența aceasta…

I.V.  – Este ceva ce personal ați pierdut în această pandemie, inclusiv ca intelectual, ca profesor?

„Care e pierderea cea mai mare pe care v-a adus-o pandemia?”

I.A.P – Pentru mine, cea mai mare pierdere este comunicarea directă. Eu sufăr foarte mult, ca profesor – știți că profesorii au și ei deformări profesionale – de comunicarea directă cu omul. Eu nu mă refer la calitatea de profesor numai în raport cu elevii sau studenții mei. Un profesor adevărat, după viziunea ardelenilor, este un fel de apostol al satului. El comunică cu toată comunitatea și încearcă să le explice oamenilor cam tot ce știe din experiența trecutului. Or pandemia ne-a luat ideea asta generoasă de a fi față în față, de a putea privi un om în ochi, de a-ți da seama când se bucură și când se întristează. Eu înțeleg din privirile studenților mei când nu vorbesc bine. Îmi dau seama că trebuie să schimb registrul, fiindcă am apucat pe o pantă care nu le comunică lor mare lucru. Iar asta pe mine mă dirijează, e ca un barometru. Or dacă lucrez cu un ecran, iar în multe cazuri, studenții mei se acoperă cu un anonimat sau scriu numai numele, dar nu mă lasă să îi văd. Eu nu pot să îi oblig. Mie îmi place să îi văd. Deci comunicarea aceasta nu mi se pare corectă. E bună pentru roboți, nu pentru oameni.

„Am pierdut cel mai mult din simțul acesta al omenescului. Și asta mă doare foarte mult.”

Dar, în fine, sper să fie ceva trecător.

I.V. – Spuneți-mi, vă rog, trei idei care pot pune România în avangardă. Trei idei revoluționare, inovatoare, care sunt fundamentale pentru viitorul României.

I.A.P – Dacă am ști să ne ocupăm bine de sănătatea fizică a oamenilor, am avea șanse mari cu sănătatea spirituală, fizică. Deci sănătatea e unul din stâlpii statului. După aceea, trec la ceva neașteptat. Dacă ne-am chivernisi agricultura, că tot am distrus industria… Avem norocul să avem această țară cu câmpiile ei. Uite, anul trecut citeam că am avut cea mai mare producție de grâu din Uniunea Europeană și nu avem cea mai mare suprafață cultivată cu grâu. Dacă am reuși să chivernisim agricultura și să nu importăm 80% din carnea de porc pentru Crăciun din altă parte, căci, Slavă Domnului, amputea alimenta și alte țări din Europa cu ce am putea produce noi, cred că am fi liniștiți. Și ultimul lucru, dar pentru mine primul, educația. Noi vorbim de educație și ați invocat planuri, proiecte de educație mare pentru proiectul român, dar n-am făcut nimic sau aproape nimic.

„Dar educația, dacă e neglijată, ne poate duce la ideea pe care eu am văzut-o cu ochii mei, la o universitate sud-africană, pe frontispiciul căreia scrie: ‘Astăzi o națiune nu se mai distruge cu tancuri și cu bombe, e de ajuns să îi subminezi sistemul de educație’, că vei produce ingineri care n-o să poată repara nici măcar o cană, doctori care nu o să te vindece și profesori care nu o să fie în stare să te învețe nimic. Și distrugând educația, distrugi o națiune.”

Prin urmare, dacă s-ar înțelege în România că avem pe ce pedala noi, dacă am avea o educație performantă și am putea să o facem, nu s-ar mai duce într-o hemoragie nesfârșită tinerii noștri, ca să învețe la universități occidentale, cu sacrificiul părinților lor. S-ar duce doar cei care au nevoie. Dacă vreau să studiez acidul clorhidric și știu că în România nu sunt specialiști, și vreau să îl studiez acolo, foarte bine, mă duc acolo, pot să și rămân acolo, dacă mi se creează o catedră și pot lucra. Dar nu cu ideea care e acum la noi, că nu te poți realiza în România și trebuie neapărat să înveți în Occident – asta mi se pare o idee perdantă și păguboasă pentru noi ca popor, fiindcă până în trecut tot așa am fost, dar acolo era o altă treabă interesantă. Se duceau să învețe în Occident, dar chiar dacă erau foarte buni și aveau oferte să rămână acolo, se întorceau să pună umărul la ridicarea acestei țări.

I.V. – Sunteți dintre cei mai tineri membri ai Academiei Române, după Revoluție, dacă nu și cel mai tânăr…

I.A.P – Nu, am fost cel mai tânăr.

I.V. – Ați fost cel mai tânăr când ați intrat membru titular al Academiei Române. Din 2018 sunteți Președinte al Academiei Române.

I.A.P – Grea sarcină.

I.V. Anul viitor o să candidați pentru un nou mandat?

I.A.P – Am dreptul să candidez pentru un nou mandat. Și este foarte bine așa. Eu aș limita toate funcțiile publice din țara românească la două mandate de patru ani. S-ar putea să candidez. Mă tot gândesc… Ardeleanul se tot gândește înainte să ia o decizie. Mă tot gândesc, pentru că nu sunt mulțumit de ce am făcut și ce am reușit în acești aproape patru ani, pe de-o parte, și, pe de altă parte, e și o mare apăsare pe umerii mei, pentru că toată lumea se uită la Președinte cu speranțe mari, iar speranțele acestea nu pot fi întodeauna îndreptățite. Nu depind întotdeauna de… Prin urmare, Academia e o instituție complexă, în care poporul român, cea mai mare parte a lui, are mare încredere și multe așteptări. Și câteodată nu mă simt la înălțimea acestor așteptări.

I.V. – Domnule Președinte, știți că s-a vorbit de multe ori în spațiul public despre candidatura dumneavoastră în zona politică. Sunteți tentat de o implicare în spațiul public, în politică?

I.A.P – Nu sunt, și vă spun de ce. Am cumpănit foarte mult când aveam 34-35 de ani, după Revoluție și am fost atunci foarte tentat să intru în politică. Dar am reușit „să mă iau pe seamă”, cum se spune în Ardeal, și să mă gândesc care e menirea mea în lume. Și am constatat că menirea mea e de profesor și de cercetător.

Eu rămân la părerea că ne-ar merge mult mai bine în România, dacă am face fiecare ceea ce știm să facem cel mai bine. Or noi credem, unii dintre noi, că putem să facem de toate. Eu am în sufletul meu așa o bucurie când le vorbesc studenților și am așa o satisfacție când descopăr într-un document latinesc, de la 1300, că nu știu care personaj de pe solul acesta a ajuns, să zicem, până la Viena și că a dus un mesaj cu el, încât trăiesc cu asta enorm. Eu nu am nevoie de onoruri politice, pentru că în meseria mea, dacă vreau, stau la masă cu regii, cu voievozii, cu împărații, citind documentele lor, pe care ei le-au atins și le-au semnat. Politica e un lucru foarte complicat. Și mulți își închipuie că e simplu. Nu. Politica înseamnă o groază de calități, pe care eu nu le am. Poate le-am avut cândva, când eram mai tânăr, acum nu le am nici din cauza vârstei. Și întotdeauna îmi place să mă retrag când mi-am îndeplinit o misiune și să fac alta, dacă pot, iar dacă nu, măcar să îi îndrum pe alții capabili să facă bine.

I.V. – Există un talent anume pe care istoricul Ioan-Aurel Pop ar fi vrut să îl aibă?

I.A.P – Cum să nu?! Toți avem nostalgiile noastre. Unul simplu este că mi-ar fi plăcut să știu să cânt la un instrument bine, nu așa cum încerc eu. Dar nu le poți face pe toate. În rest, nu regret nimic.

„Îmi pare bine că soarta mi-a dat ocazia să fiu român, să trăiesc printre ai mei, n-aș schimba nimic. Am reușit să am o familie bună, echilibrată, o soție deosebită care m-a temperat, că e profesoară de matematică, o fetiță care are acum la rândul ei o fetiță. Prin urmare, am fost un răsfățat al sorții.”

Dar ideea a fost că trebuie să muncim. Nulla dies sine linea (=Nicio zi fără o linie). Asta m-a ghidat și asta mă ghidează și acum.

I.V. – Există un compromis pe care a trebuit să îl faceți între viața persoanlă și cea profesională?

I.A.P – Da, există, din păcate. M-am antrenat câteodată prea mult în viața profesională și publică, și câteodată am neglijat familia. Acum eu sunt un navetist, din păcate, și naveta te macină, te ține câteva zile departe de familie sau câte o săptămână. Revin întotdeauna cu drag la matcă, poate cu mai mult drag decât dacă aș fi stat numai acolo. Și încerc să îmi fac datoria și colo, și colo. Căci viața nu e formată numai din dezechilibru, ci și din încercarea de a ajunge la un echilibru. Nu ajungem niciodată la un echilibru perfect, dar tendința contează. Să tindem spre echilibru e fundamental.

I.V. – Domnule președinte, în final, un gând, o urare, o deviză pentru Avangarda noastră, pe care o lansăm astăzi?

I.A.P – În primul rând, să-i doresc viață lungă, să vă doresc să puteți transmite mesajele pe care le credeți de cuviință și le doriți, iar mesajele acestea bune pe care știu că sunteți capabil să le trimiteți – căci vă urmăresc și văd din ceea ce scrieți și din pozițiile publice – vă doresc să ajungă la sufletul celor care doresc să le recepteze. Că la noi mai este un păcat astăzi, pe care îl știți și dumneavoastră. Nu ducem lipsă de oameni care știu să scrie, să vorbească frumos, să transmită mesaje bune, dar ele se pierd undeva în neant, printre fake-news, nu mai ajung la receptori. Receptorii sunt copleșiți de prea multe canale de televiziune, de Youtube. Și atunci e greu de selectat. Vă doresc să găsiți calea cea mai bună de a ajunge la mintea, la inima, la sufletul telespectatorilor, ascultătorilor dumneavoastră!

I.V. – Mulțumesc mult pentru acest gând și pentru prezența dumneavoastră!

I.A.P – Și eu vă mulțumesc!

MI-AȘ DORI…! Gânduri în dimineața de Sfântul Nicolae…

in Religie by

Mult așteptată, mai cu seamă de copii, pentru că este un prilej de a primi daruri, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae reprezintă una din zilele încărcate de bucurie ale anului, fiind asociată cu dărnicia, generozitatea și bunătatea.

De-a lungul vieții sale, Sfântul Nicolae a oferit din belșug daruri celor în nevoie, fie că a fost vorba despre bani, vorbe bune sau descoperirea rostului vieții. Chip al blândețelor și mare dăruitor, pentru întreaga Creștinătate, Sfântul Nicolae este asociat cu bucuria de a oferi, de a ajuta și de a fi acolo unde este nevoie. Sărbătoarea sa ne pregătește într-un anume fel pentru Nașterea Domnului – Marele și Inegalabilul Dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut, nouă, tuturor! Ne învață că a dărui este o necesitate existențială, pentru că noi, toți, trebuie să venim în întâmpinarea nevoilor aproapelui, trebuie să fim atenți la grijile celor de lângă noi și întotdeauna să oferim, și să împărtășim din bunătatea sufletului nostru, cu iubire.

Asemenea lui Dumnezeu care împărtășește necontenit harul Său cel de viață dătător și noi trebuie să lăsăm ca faptele noastre bune să izvorască în permanență în viața noastră. Cu toți așteptăm să se întâmple ceva bun, să fim surprinși de faptele extraordinare ale Domnului pe drumul vieții noastre. Avem dorințe, avem așteptări, avem nevoi, cu toții!

Însă, ar fi necesar să facem binele, să oferim, să ajutăm și să fim aproape unii de alții, nu doar în astfel de zile, la mari sărbători, ori în momente de mare așteptare, ci în toate zilele vieții noastre. Căci, avem vocația să facem binele în mod natural, ca fii și fiice ale tatălui ceresc, nu așteptând vreo recompensă, aici sau dincolo, nu din teamă sau din calcul, ci din adâncul sufletelor noastre, din iubire, din bunătate, pentru că așa suntem!

Avem nevoie de generozitate și de dărnicie, de iubire și de solidaritate mereu! Avem nevoie unii de ceilalți! Dar, în mod special, astăzi, mi-aș dori ceva. Nu pentru mine, ci pentru noi toți.

Mi-aș dori ca ura, vrajba, răutatea, invidia și nepăsarea, întunericul din viețile multora și înverșunarea întru cele ale întunericului să se risipească!

Mi-aș dori ca noi, românii să ne redescoperim uniți, solidari și aproape unii de alții, interesați de viitor, pășind pe gloria trecutului și construind în fragilitatea prezentului împreună!

Mi-aș dori să nu mai murdărim trecutul neamului și al țării noastre pentru a face pe plac cine știe cărui năimit și străin, eliberându-ne de lanțurile grele ale dezordinii, ignoranței și neputinței!Mi-aș dori să recreăm încrederea în destinul nostru național, să punem Biserica, Familia și Școala pe acele locuri de cinste și de frunte, așa cum se cuvine!

Mi-aș dori ca bunătatea, bucuria și frumusețea acestei zile de sărbătoare să ne însoțească, pe toți în fiecare zi! De noi depinde!Tuturor celor care purtați numele de biruință al Sfântului Ierarh Nicolae vă doresc ani mulți și binecuvântați! Dumnezeu să binecuvânteze România și pe fiii și fiicele sale, oriunde s-ar afla!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Sfântul Apostol Andrei – fundament al istoriei noastre naționale și al civilizației creștine

in Religie by

Nimic din ceea ce se întâmplă în lume nu este întâmplător, nimic din ceea ce se petrece nu este fără rost! Simetria, coincidențele, întâmplările și desfășurarea istoriei în general, sunt numai modalități ce încă o dată mărturisesc puternica lucrare a Creatorului în lume.Astfel, a rânduit Bunul Dumnezeu ca înaintea Zilei Naționale a României să ne bucurăm de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat, ocrotitorul României și cel care a vestit strămoșilor noștri Evanghelia lui Hristos, aducând Creștinismul pe teritoriul țării noastre. Iar, acest lucru este mărturisit de numeroase izvoare, de la Sf. Ipolit, Eusebiu de Cezareea și Origen, până la Sinaxarul constantinopolitan, ori la Sf. Epifanie sau la Nichifor Calist. Chiar Papa Ioan Paul al II- lea a mărturisit acest lucru, cu multă evlavie!

Alături de ceilalți apostoli, de fratele său Petru, pe care l-a adus la Hristos, Sfântul Apostol Andrei este unul din cei ce au clădit „Catedrala Europa”, au pus bazele Europei creștine și fundamentele civilizației lumii noastre, pentru că este un fapt incontestabil, Creștinismul este cel care a dat naștere conceptului de civilizație și cultură europeană, iar de atunci civilizația este sinonimă cu paradigma creștină.

Nu întâmplător s-a spus că gradul de civilizație al unei națiuni este dat de cât a înțeles din Evanghelie și de respectul față de Dumnezeu și de aproapele, ori față de viață în general. Din această perspectivă, faptul că pe teritoriul țării noastre a fost propovăduit Creștinismul de un Apostol al lui Hristos și că strămoșii noștri au fost convertiți de Sf. Ap. Andrei este un prilej de mare demnitate, mândrie, dar și responsabilitate.

Avem datoria de a duce mi departe această comoară pe care ne-a oferit-o Dumnezeu, aprofundând Creștinismul și răspândindu-l, prin cuvânt și faptă la cât mai mulți. Și, mai mult, avem datoria de a susține recreștinarea Europei, acolo unde Adevărul nu mai strălucește ca înainte. Iar, prin conaționalii noștri, plecați în diaspora, lumina adevărată a creștinismului răsăritean luminează cu multă putere.Desigur, sunt și astăzi unii care contestă prezența Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul țării noastre și faptul că i-a creștinat pe strămoșii noștri, fără argumente și numai pentru că se situează contra Ortodoxiei străbune, de pe alte poziții confesionale creștine, ori chiar din perspectiva ateismului sau a diferitelor ideologii de sorginte neomarxistă. Și lor trebuie să le spunem adevărul, chiar dacă ei știu bine că-și promovează ideile eronate numai pentru că sunt radicali antiortodocși și/sau anticreștini. Din fericire, ca ei au mai fost în istorie, dar au dispărut, rapid, fără a li se mai cunoaște poveștile înveninate!

Revenind la Sfântul Apostol Andrei, trebuie să ne gândim cu multă evlavie la el, căci, prin intermediul lui, Dumnezeu ne-a oferit marele dar al credinței creștine, mai precis creștinându-ne înaintașii, iar apoi, este un argument forte pentru noi, cei de azi, de a nu fi cu nimic mai prejos decât ei și urmându-le exemplul, să facem din credință podoaba, fundamentul și frumusețea vieții noastre! Avem această datorie pentru urmașii noștri, pentru destinul istoric al neamului nostru și mai cu seamă înaintea Bunului Dumnezeu.

În întunericul răutății, al violenței și al discordiei, avem nevoie de lumina nepieritoare, înnoitoare și vindecătoare a Evangheliei lui Hristos! Avem nevoie să fim apostoli moderni ai Domnului, urmând exemplul Sf. Ap. Andrei! Avem nevoie să fim misionarii lumii noastre, cei ce risipim întunericul tenebrelor și facem să strălucească lumina lui Hristos care luminează tuturor!

Faptul că sărbătoarea Sf. Ap. Andrei a fost rânduită astfel încât se află poziționată în calendar înaintea Zilei Naționale a României este, în lumina celor de mai sus, și un semn că Evanghelia lui Hristos, Creștinismul și acest sfânt apostol ne-au călăuzit ca popor prin istorie. Iar Marea Unire de la 1918, pe care o celebrăm an de an a fost realizată de înaintașii noștri cu abnegația, osârdia și sacrificiul izvorât din credința creștină. Suntem un popor creștin, iar acesta este un mare dar și privilegiu, o datorie de a străluci în istorie prin Hristos!

De altfel, astăzi se știe foarte clar, Biserica ortodoxă a fost de-a lungul timpului instituția națională fundamentală, inițiatoarea celor dintâi școli, spitale, biblioteci etc., cea care a fost în inima tuturor marilor evenimente istorice naționale, animându-i pe cei de dinaintea noastră.

Aceste două sărbători, una religioasă -sărbătoarea Sf. Ap. Andrei și una cu caracter pronunțat istoric – Ziua Națională, așezate una lângă alta, mărturisesc despre îngemănarea benefică, necesară și rodnică dintre credința creștină și neamul românesc, ca o deviză, ca un îndemn, ca un testament pentru cei ce vor veni.

Prin credință vom birui toate încercările vremurilor și ne vom împlini menirea istorică pe care ne-a oferit-o Dumnezeu.

România Mare, creștină și europeană ne este cel mai sfânt ideal, comoară pe care o încredințăm tinerelor generații! O Românie care să strălucească în Europa creștină și care, după chipul Sf. Ap. Andrei care l-a chemat la Hristos pe fratele său Petru, să contribuie la aprofundarea creștinismului răsăritean pe întregul continent, la reîncreștinarea lumii noastre!

La mulți și fericiți ani tuturor celor ce poartă numele Sf. Ap. Andrei, dar și tuturor românilor! Este Sfântul nostru național prin excelență! La mulți ani, România!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Călătorind spre întâlnirea cu Dumnezeu Întrupat – străluciri din lumina taincelor înțelesuri ale postului în paradigma răsăritului creștin

in Religie by

Binecuvântare și dar al lui Dumnezeu, timpul este distanța dintre iubirea Lui și răspunsul nostru, ce ține de specificitatea umanității noastre. Există timpul care curge în mod profan, și timpul sacru, care ne deschide spre realitatea esențială a vieții noastre. Perioada în care ne aflăm acum, a Postului Nașterii Domnului, este una de intensă și profundă pregătire pentru întâmpinarea acestei mari sărbători a întregii lumi creștine.

De fapt, rolul postului este acela de a ne elibera de orice grijă, greutate și necesitate materială, și a da întâietate celor spirituale. Lăsam acum să strălucească în noi bucuria duhovnicească a căutării și aprofundării prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Asemenea magilor de la Răsărit, regi sau înțelepți ai Orientului, călăuziți de providențiala stea, și noi pornim sau repornim în căutarea sensului profund al existenței noastre, mai cu seamă în perioada acestui post.

Mergem pe cale, căutăm, admirăm, așteptăm, intuim urma prezenței dumnezeiești, a misterului sau a tainei, călăuziți de dorința interioară a sufletului nostru, care asemenea stelei antice ne conduce spre întâlnirea cu Dumnezeu Cel Întrupat. Mergem pe căile postului, ne abținem cât se poate de mult de la rău, sub toate formale sale, purificându-ne de păcate prin intermediul Sfintelor Taine, luminând întunericul din noi, pentru a lăsa tot mai mult să strălucească acea reflectare a luminii dumnezeiești oglindite în noi.

Lăsăm să se facă tot mai simțită acea foame interioară după sens, după Creator, fiindcă înfrânând trupul, lăsăm să se facă simțit sufletul, îl eliberăm de sub dominația materialului și a imediatului.

Urmând râvna căutării și îndelunga răbdare a profeților și drepților Vechiului Testament, dar și pe filozofii antici păgâni, căutători ai adevărului, ne transformăm în pelerini spre (re)găsirea rostului vieții noastre, spre marea întâlnire, mereu nouă, vivantă și intensă cu Domnul, Cel ce S-a născut în ieslea Betleemului.

Fiecare clipă devine astfel o treaptă spre apropierea de el, o parte a scării care ne suie la El, fiecare moment este un alt mod de a ne regăsi pe calea căutării, de a păși pe urmele prezenței Lui în timp și spațiu, de a ne regăsi cu aproapele nostru ca frați, solidari și întru comuniune.

Experiența postului este surprinzătoare, cu nespuse bucurii duhovnicești, căci este un timp în care înfruntăm partea întunecată a existenței noastre, eliberând-o de sub puterea întunericului, luminând-o și recâștigând-o. De aceea, nu materia este rea pentru noi, creștinii răsăriteni, căci ea este bună și frumoasă, așa cum a făcut-o Domnul, ci rău poate fi modul în care o folosim, deoarece putem să o transfigurăm în diafană scară către cer, în luminoasă cale de strălucire a lui Dumnezeu, sau dimpotrivă, un tobogan spre tenebrele răului ce ne pot captura oricând; sunt doar opțiuni ce țin de propria libertate și discernământ, de osteneală și intuiție duhovnicească.

Clipă de clipă, zi după zi, cu fiecare duminică și sărbătoare, traversând Postul Nașterii Domnului în corabia mântuirii – Biserica, ne apropiem de marea sărbătoare a întâlnirii cu Domnul Cel Întrupat, când timpul liturgic ne face asemenea păstorilor care L-au adorat pe Hristos. La fel ca magii, Îi putem aduce în dar osârdia, disponibilitatea și alegerile noastre înțelepte, iar asemenea Dreptului Simeon, îl putem ține nu în doar brațe, ci în întreaga noastră ființă, gustându-L în Euharistie. Astfel, la finalul timpului de așteptare, de încheiere a Postului, ne întâlnim cu Domnul în chip liturgic, euharistic, pătrunzând în spiritul intens al sărbătorii. Cei vechi știau prea bine că, fără o intensă și laborioasă pregătire, spiritul sărbătorii îți scapă printre degete și superficialul îți fură bucuria vieții și a întâlnirii cu Domnul.

De altfel, acesta este unul din neajunsurile epocii noastre, profund marcată de un materialism grosier, sesizat mai ales în pregătirea exclusiv materialistă, gastronomică ori dominat de agitația cumpărăturilor. Timpul din apropierea sărbătorilor Nașterii Domnului pare o fugă de noi și de Dumnezeu, căci ne străduim din răsputeri să facem plăcere trupului, să ne bucurăm de senzualitatea materialistă, uitând că sensul acestui eveniment este tocmai întâlnirea cu Hristos, Dumnezeu Cel Întrupat, cel mai mare dar făcut nouă de Creator, iar nu excesele materiale de tot felul.

Civilizația creștină, glorioasă și biruitoare, trebuie să-și regăsească fundamentele tradiționale, încărcate de sens, și să se elibereze de păgâna și barbara invazie neo-păgână a acestui atroce grosier materialism, prin asceză, prin rugăciune sporită, prin meditație adâncă și mai ales prin reîntoarcerea la Duhul Părinților, la frumusețea aceea a sărbătorii copilăriei noastre, a celor avansați în vârstă pe drumul vieții.

Nașterea Domnului este sărbătoarea splendorii familiale ce ne descoperă pe Dumnezeu Întrupat, nespus de iubitor și puternic în fragilitatea, gingășia și delicatețea Sa umană asumată.

Parfumul sărbătorilor rurale de altădată, mirosul acela frumos, de neuitat și îmbietor al satului românesc, acea perioadă de aur idilică a copilăriei noastre, toate se deschid parcă dintr-o dată în mii și mii de fragmente de amintiri care se reunesc acum, cu prilejul Nașterii Domnului. Și în mod aproape ireal, pentru o clipă, redevenim iar copii cu inimile pulsând de entuziasmul, puritatea, frumusețea și drăgălășenia vârstei. De Crăciun cu toții redevenim copii, ne reunim cu cei iubiți, unii plecați departe, prin intermediul amintirilor copilăriei noastre, prin El, Domnul Cel Întrupat, Atotiubitor, Atotmilostiv – Pruncul din ieslea Betleemului.

Mi-aș dori să fim cât mai des, mereu dacă se poate, fii și fiice ale Crăciunului, strălucind de bunătate și generozitate în toate zilele vieții noastre! Bucurie deplină în post și sărbătoarea Nașterii Domnului cu pace și rost!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Biblioteca Județeană ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița este acreditată să organizeze cursuri de pregătire și certificare Digital Citizen.

in Educație by

Începând cu luna decembrie 2021, în calitate de centru ECDL (European Computer Driving Licence), Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița este acreditată să organizeze cursuri de pregătire și certificare Digital Citizen pentru utilizatorii cu vârste începând de la 12 ani, care au nevoie de competențe digitale elementare.

Digital Citizen este special dezvoltat de către ECDL Foundation pentru a răspunde nevoilor de astăzi ale persoanelor care nu au nicio experiență în domeniul computerelor și al utilizării Internetului și care riscă să fie izolate în afara societății digitale, fără a beneficia de toate oportunitățile digitalizării. Digital Citizen este conceput pentru începători și este disponibil tuturor, indiferent de statut sau abilități, reprezentând inclusiv un punct de pornire pentru cei care vor să obțină pe viitor Permisul ECDL.

Cei interesați pot solicita informații la adresa de e-mail: multimedia@bjdb.ro

Sursa: Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița.

Se fac angajări la ISU Dâmbovița. 54 de posturi disponibile. Care sunt condițiile (Update)

in Social/Utile by

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița ( ISU Dâmbovița) a anunțat că sunt scoase la concurs nu mai puțin de 54 de posturi de soldați profesioniști (servant). Principalul criteriu, pentru cei care doresc să ocupe aceste posturi, îl reprezintă vârsta, candidații trebuind să aibă între 18 și 25 de ani.

Sursa foto-https://www.isudb.ro/

ATENȚIE, sunt scoase la concurs 54 de posturi de soldați profesioniști (servant) !

Trebuie să aveți între 18 și 25 de ani, o pregătire fizică foarte bună și să fi absolvit cel puțin învățământul general obligatoriu.Candidații vor avea de trecut două probe eliminatorii “urcarea pe scară” și “deplasarea în subsol întunecat”, după care vor parcurge un traseu practic-aplicativ.Pentru anunțul complet, inclusiv anexele acestuia, accesați pagina www.isudb.ro, secțiunea „Anunțuri” ( https://bit.ly/3Fu1dZA).

Au anunțat reprezentanții ISU DB.

Ulterior, 23 noiembrie, reprezenatnții ISU DB, au anunțat toate condițiile ce vor trebzi îndeplinite de candidați:

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele criterii și condiții:
a) să aibă pregătirea necesară ocupantului postului, respectiv să fie absolvenți cel puțin ai învățământului general obligatoriu, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
b) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
c) să solicite, în scris, angajarea în funcția de soldat profesionist (servant);
d) să fie declarați „apt medical” şi „apt la evaluarea psihologică”, constatate de către structurile de specialitate ale M.A.I., printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică;
e) să fie apți din punct de vedere fizic;
f) să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, împliniți în anul participării la concurs;
g) să nu aibă antecedente penale și să nu se afle în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
h) să nu facă parte din organizații interzise de legislația română și să nu fie membri ai unor organizații sau culte religioase incompatibile cu regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare;
i) să nu fie asociați unici ori participanți direcți la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale ori a altor organizații cu scop lucrativ sau comercial, iar dacă sunt în una dintre aceste situații, se obligă prin semnarea unui angajament ca, din momentul selecționării pentru profesia de soldat profesionist, să renunțe la această calitate;
j) să nu fie membri ai unor partide, formațiuni sau organizații politice, iar dacă sunt membri, se angajează în scris că, după admiterea în instituția militară, vor renunța la această calitate.
.
Candidații vor transmite documentele constitutive ale dosarului de recrutare, în volum complet, exclusiv în format electronic (.pdf), la adresa de e-mail sru.isudb@gmail.com, până la data de 03.12.2021, orele 14:00.

Deputatul Daniel Blaga cere concursuri corecte pentru directorii de școli

in Educație by

De o săptămână se desfășoară proba orală a concursurilor pentru directorii de școli.

„Fac un apel la comisia de evaluare (școala Crevedia-n.red.) să fie imparțială și să țină cont doar de prestația candidaților și nu de preferințele politicienilor. Și fac același apel pentru toate comisiile de examinare din județul Dâmbovița. Școlile au nevoie de directori competenți, desemnați în urma unor concursuri corecte, bazate pe evaluarea imparțială a cunoștințelor candidaților”„declară pe o rețea de socializare deputatul USRPlus Daniel Blaga

Sursa: https://www.facebook.com/DanielCodrutBlaga

O zi liberă acordată în contextul vaccinării anti-COVID-19

in Sănătate by

Ca urmare a întrebărilor primite în repetate rânduri, atât în scris, cât și la telefon și direct la sediul istituției, din partea angajaților și angajatorilor din Județul Dâmbovița, privind ziua liberă acordată în contextul vaccinării anti-COVID-19, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița face următoarele precizări.

Legea 221/2021, care completează Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri  pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prevede că angajații din sistemul public și privat, care  se vaccinează împotriva COVID-19 vor primi, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, la cerere, o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă.

Articolul 21^1

(1) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:

a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;

b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;

c) câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și al soldaților și gradaților profesioniști.

Salariații  vor putea primi zilele libere, pe baza adeverinței de vaccinare eliberată potrivit legii, ca document justificativ ce dovedește administrarea dozei de vaccin împotriva COVID-19 în ziua respectivă. În cazul în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării,  adeverința se depune la angajator în prima zi lucrătoare de la vaccinare.

De asemenea, poate beneficia de o zi liberă, cu prilejul imunizării, unul dintre părinţii copilului cu vârsta de până la 18 ani sau reprezentantul legal al acestuia, precum şi al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, care se vaccinează împotriva COVID-19. În acest sens, părintele  va trebui să prezinte angajatorului atât adeverința de vaccinare a copilului, cât și o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere în același scop.

Legea mai prevede că, ”pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajații au obligația de a informa angajatorul cu privire la opțiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiții optime a funcționării activității acestuia”.

Sursa: Inspector Șef, Lixandru Marius

Campania „O pădure cât o țară” continuă în județul Dâmbovița

in Social by

Proiectul „O pădure cât o țară”, finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița (CJD), a continuat cu o nouă acțiune de plantare de puieți în comuna Aninoasa.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat alături de vicepreședintele Luciana Cristea, administratorul public al județului, Cristian Avanu, și Claudiu Mănescu – șef serviciu în cadrul Serviciului Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare Societăți Comerciale, la acțiunea de plantare a 2.500 puieți (1.200, salcâm, 800, frasin și 500, ulm) pe care Asociația Students Forests Guard o derulează în județul Dâmbovița.

Acțiunea de împădurire a atras pe șantier numeroși voluntari, elevi și cadre didactice de la Școala din Aninoasa.

Proiectul de educație civică este în valoare totală de 19.140 lei, dintre care 17.100 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul CJD, ca urmare a semnării contractului de finanțare în etapa a doua a programului.

Prin proiect, se vor organiza campanii de ecologizare, activități de împădurire și alte activități de protejare a mediului înconjurător.

Totodată, se urmărește creșterea gradului de participare a copiilor la protejarea mediului și, astfel, o participare activă la viața comunității dâmbovițene.

Proiectul prevede plantarea unui număr de 10.000 de puieți, iar în județul Dâmbovița au fost identificate 4 șantiere de împădurire.

Reamintim faptul că, în urmă cu două săptămâni, în comuna Dobra, în cadrul aceluiași proiect, au fost plantați 1.300 de puieți de salcâm și frasin.

Sursa: Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

Hramul Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Gură De Aur” din Târgoviște

in Religie by

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Seminarul Teologic Liceal din Târgoviște s-a desfășurat vineri, 12 noiembrie a.c., în ajunul prăznuirii ocrotitorului spiritual, Sfântul Ioan Gură de Aur,  o activitate educațională cu caracter științific, denumită: „Misiune, educație și vocație. Învățământul teologic între tradiție și modernitate”.

 În deschiderea evenimentului, Pc. Pr. dr. Ionuț Ileana, Consilier eparhial, a transmis mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfinției Sale, precizând că hramul școlii teologice din Eparhia noastră este un prilej de cinstire a Sf. Ioan Gură de Aur, prin intermediul a trei dimensiuni esențiale: cea istorică, prin care evocăm contribuția tuturor celor care au marcat existența acestei școli, de la înființare până astăzi, dimensiunea duhovnicească, pentru că întreaga lucrare educațională desfășurată aici stă în strânsă legătură cu ocrotitorul său spiritual, și caracterul misionar-vocațional, care constă în adaptarea permanentă a formării intelectuale și morale la cerințele și nevoile actuale, pentru a conduce la rezultate educaționale de excepție.

Lucrările au continuat cu prelegeri susținute de Pr. prof. dr. Marin Bugiulescu, directorul școlii, Pr. prof. Alin Marian Pleșa, Pr. prof. Marian Badea și Pr. prof. Ștefănel Gheorghe, prin care au evidențiat cele mai importante repere din viața și opera Sf. Ioan Gură de Aur, după care elevi ai școlii au lecturat pasaje cu caracter moral-educațional, extrase din opera hrisostimică și dedicate tinerilor, iar la final a fost lansat ultimul număr al revistei școlii, „Raze de lumină”.

 Cu respectarea măsurilor impuse de pandemie, evenimentul s-a desfășurat într-un context hibrid: cadrele didactice și elevii care au prezentat materiale au fost prezenți fizic în aula de festivități a școlii, iar toți ceilalți elevi ai școlii, împreună cu profesorii, s-au alăturat on-line prin intermediul unei platforme audio-video.

Sursa: Biroul de Presă al Arhiepiscopiei

O nouă conferință internațională la Universitatea „Valahia”

in Educație by

Facultatea de Științe Economice a Universității Valahia din Târgoviște a organizat la sfârșitul săptămânii trecute a III-a ediție a conferinței internaționale intitulată „Global Interferences of Knowledge Society”.

Actuala ediție a conferinței s-a desfășurat online și reunește peste 140 de specialişti în domeniul economic din 15 ţări (Albania, Algeria, Africa Centrală, Bulgaria, Burkina Faso, Camerun, Canada, Ciad, Grecia, Franța, Italia, Maroc, Polonia, Senegal, Republica Moldova și România). Pe parcursul celor două zile vor fi dezbătute peste 100 de rapoarte științifice în cadrul reuniunii plenare și a celor zece secţiuni tematice.

Conferința a avut loc în parteneriat cu organizații internaționale, precum Agence Universitaire de la Francophonie (AUF), Association Internationale des Economistes de Langue Française (AIELF), Institut CEDIMES France, dar și cu alte șase universități din România: Universitatea ”Petrol și Gaze” Ploiești, Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, Universitatea ”Constantin Brâncoveanu” Pitești, Universitatea Titu Maiorescu și Universitatea Athenaeum.

În cei 29 de ani de existență, Facultatea de Științe Economice a organizat trei evenimente științifice de anvergură internațională: seminarul internațional ”Management de la transition” în perioada 1994-2006 , conferința internațională ”European Spaces” în perioda 2008-2014, urmată de o nouă conferință tematică intitulată ”Global Interferences of Knowledge Society”, începând din anul 2016 și ajunsă în prezent la a III-a ediție.

Învierea fiicei lui Iair și necesitatea schimbării din temelii a lumii!

in Religie by

Cu suișuri și coborâșuri, viața noastră își desfășoară splendoarea care i-a fost menită de Creator, trecând prin toate ale ei, așa cum apa izvorului curge, merge în mod firesc și sigur spre întâlnirea cu alte ape. Nu toate căile vieții sunt line, nu toate sunt ușoare, dar, picătură cu picătură înlătură orice obstacol din calea ei.
Dacă am privi comunitatea și lumea noastră prin lentila acestei imagini, am vedea că stagnarea și moartea ar ține într-o urâtă sclavie energiile creatoare ce ar înnoi din temelii perspectiva noastră. Un mesaj mereu actual și viu ni-l transmite Sfânta Evanghelie, mai ales prin învierile minunate săvârșite de Domnul Vieții, iar Învierea fiicei lui Iair despre care am aflat astăzi este parcă lentila prin care putem vedea realitatea contemporaneității noastre.
Avem o societate ce are teribil de mult nevoie de schimbare și de înnoire. Ieșirile masive în stradă, dincolo de mesajele ideologice, au în ele un mare adevăr. Lumea dorește o schimbare din temelii a societății noastre, o transformare și o înnoire care să alunge cât mai mult din ipocrizie, corupție, falsitate și manipulare.
Asemenea fiicei lui Iair, societatea noastră așteaptă învierea din această stare de fapt mortificată și împietrită, dorește ca viața să-și reintre pe făgașul său! Mai ales cei tineri, sătui de ipocrizia și falsitatea celor ce au acceptat compromisurile de tot felul, numai de dragul banilor și al puterii, vor o schimbare din temelii, o transformare pe termen lung a structurilor sociale grav afectate de rugina dezinteresului public, vor să învie la o nouă realitate socio-politică și economică, vor ca lumea noastră să devină ceea ce trebuie.
Generația tânără simte cel mai acut lipsa de modele, erodarea stâlpilor societății noastre, prăbușirea valorilor și mai ales mocirla morală în care ne aflăm. Și vor altceva! Vor schimbarea din temelii, aruncarea prafului de pe frumosul și binele care pot da strălucire vieților noastre, vor o lume nouă fondată pe adevărurile și principiile naturale, ale celor vechi și drepți.
La fel ca fiica lui Iair, mulți așteaptă atingerea Mântuitorului care să-i readucă perspectiva unei vieți ce merită a fi trăită așa cum trebuie, vor ca viitorul să nu mai fie mereu surpat de înțelegerile furăcioase ale prezentului și pe anomaliile nevindecate ale trecutului. Vor ca lumea lor să excludă tot ceea ce a dus la falimentul lumii celor mari și vor ca viața lor să nu mai fie condiționată de lipsa de principii și de valori.
Adesea, fără să știe și poate chiar fără să vrea, ei Îl caută pe Cel ce a înviat-o pe fiica lui Iair, ca de altfel și pe fiul văduvei din Nain, ori pe Lazăr, fratele Martei și al Mariei. Și trebuie să punem umărul la această înnoire, ca fiii și fiicele noastre să nu mai fie înșelați de vânătorii de vânt și de păcălitorii de serviciu.
Învierea fiicei lui Iair este o parabolă a necesarei schimbări a lumii noastre, a clasei politice, a tot ceea ce aduce falimentul unei societăți din pricina unora grav afectați de moartea spirituală și morală și care refuză Învierea, proprie mai ales.
Cutremurând din temelii structurile lumii noastre, risipind negura morții și eliberând din sclavia întunericului, Blândul nazarinean este Cel în care trebuie să ne punem speranța, pentru că numai și numai El, așa cum știe, pe căi neașteptate, poate revigora tot ceea ce unii din semenii noștri se chinuie să prăpădească!
Avem nevoie să fim aproape de tinerii noștri, de speranțele și viitorul lor, slujind cum trebuie prezentul și ajutând la învierea unei lumi aproape de colaps!
În El ne punem și noi speranța și mai ales disponibilitatea de a fi instrumente ale schimbării și înnoirii Lui!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Plăiașu, un gest de onoare

in Opinii by

Îl cunsoc pe Gabi Plăiașu de la sfârșitul anilor ’80, când cohortele de studenți târgovișteni mergeau la București cu trenul de duminică după amiază, evident cu nașu’. Ne mai întâlneam, ocazional, la o bere prin cârciumile studențești din Regie.

Gabi stătea bine la cultura generală, deși era student la ingineri. Era și (este) o enciclopedie în domeniul fotbalului. O parte din sufletul lui vibrează cu tribunele stadionului Anfield, fiind unul dintre puținii români cotizanți ai celebrului club din orașul Beatels-ilor. De altfel, pasiunea comună pentru fotbal ne-a reunit la Euro 2000, în Belgia și Olanda, el transmițând cronici pentru Radio D, eu pentru Radio Minisat. Gabi intrase deja în politică, avea atunci opt ani de PNL.

Plăiașu rezistă de aproape 30 de ani în partidul Brătienilor. Este un luptător, deși, uneori, a lăsat impresia că nu este în front line. Sau poate că, în unele situații, a dorit asta. În orice caz, nu este tipul de om conflictual. A fost prezent în multe bătălii electorale cu rezultatele care se știu.

Gabi Plăiașu este amic cu Ludovic Orban, un lider de partid care, în opinia mea, a facut mai mult rău decât bine liberalilor dâmbovițeni printr-un status quo de provizorat la șefia filialei. Spun provizorat pentru că Orban nu reușit (dorit?) să promoveze lideri locali la cârma organizației dâmbovițene tocmai într-un județ destul de conservator și fudul, care nu prea apreciază proveniții de pe alte meleaguri.

Partea (și mai ) proastă este că există cineva mult mai nociv decât Orban. Se numește Cîțu. Omul-dezastru. Nu are sens să detaliez. Știm cu toții ce haos a creat acest individ de mână cu indolentul de la Cotroceni. Acest Cîțu, căruia nu i s-a uscat semnătura pe adeziunea de la PNL, îi amenință cu excluderile pe apropiații lui Orban care și-au prezentat demisiile din grupul parlamentar de la Cameră, deci și pe Plăiașu care are 30 de ani de PNL! E de noaptea minții…

Partidul Național Liberal este la un pas de dezastru. Se pare că singura soluție este coaliția cu PSD, dușmanul doctrinar. Asistăm la un deja vu. Dar, măcar pentru o perioadă, vom avea un guvern susținut de o majoritate solidă.

Lui Gabi Plăiașu îi transmit un ecou, cunoscut lui de pe Anfiled :

„When you walk through a storm
Hold your head up high
And don’t be afraid of the dark

At the end of a storm
There’s a golden sky”

Marius Badea este lector univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Moțiunea de cenzură PSD-AUR, un Cal Troian pentru PNL?

in Analize by

 

Marcel Ciolacu și Geoge Simion, liderii PSD și AUR, au declarat că intenționează să depună o moțiune de cenzură la începutul sesiunii parlamentare de toamnă, chiar înaintea congresului PNL, programat pe 25 septembrie. Deși, inițial, Ciolacu propusese ca moțiunea să fie depusă după desfășurarea congreselor celor de la PNL și USRPlus, liderul PSD s-a răzgândit și a declarat că moțiunea o să fie depusă în primele 10 zile ale sesiunii.“Nu mai condiționăm moțiunea de congresele lor, ci de ce trăiesc românii în această perioadă. Guvernul o să cadă categoric”a spus Ciolacu, precizînd că moțiunea va fi susținută și de parlamentarii AUR

De ce s-au răzgândit inițiatorii moțiunii, ce ar câștiga ei și care ar putea fi scenariile după depunerea acesteia? Ca să treacă, moțiunea are nevoie, pe lângă cele 204 voturi ale deputaților și senatorilor PSD-AUR, de sprijinul a încă 30 de parlamentari. Aceștia, cu siguranță nu pot fi de la USRPlus și UDMR, de-abia așezate la guvernare. Pot fi însă voturi de la cei 18 reprezentanți ai minorităților, desi puțin probabil. Se poate, însă, negocia “la bucată”. Cert este că mai trebuie 30 de voturi, care, în principiu, ar trebui să vină chiar de la liberali. Un număr de voturi care există și în tabăra Cîțu și printe susținătorii lui Orban. Îi eliminăm pe cei din zona premierului, care nu au niciun interes ca Guvernul să cadă. Ar rămâne voturile apropiaților lui Ludovic Orban. Care, cel puțin teoretic, are trei variante strategice.

Prima, în care oamenii săi nu votează moțiunea, aceasta cade, Guvernul rămâne, urmând ca lupta cu Cîțu să se desfășoare mai departe în interiorul partidului. Asta ar arăta că Orban este fidel partidului și că nu acceptă ca forte externe să influențeze lupta pentru șefia PNL. Ar mai putea, astfel, să câștige niște puncte, dar nu cred că suficiente…

O a doua variantă este ca Orban să îi arate pisica lui Cîțu și să negocieze menținerea susținătorilor săi pe actualele structuri (prin Parlament, Guvern, președinți de filiale-cum ar fi Virgil Guran la Dâmbovița etc) contra voturilor împotriva moțiunii. Astfel, Orban și-ar fideliza susținătorii și, în cazul în care ar pierde alegerile interne, ar rămâne liderul unui grup care se poate tranforma la un moment dat în masă critică. Asta dacă după alegeri Cîțu se va ține de cuvânt sau dacă nu vin trădările, fapt curent în politica românească.

A treia variantă, extremă, este Orban răzbunătorul. În acest caz, oamenii săi votează pentru moțiune și Guvernul Cîțu pică. Este varianta nici eu, nici tu. Este puțin probabil ca Iohannis să îl desemneze din nou pe Cîțu, care tocmai va fi fost demis de către Parlament. Plus că, în noile condiții, nu poate desemna un premier penal. O desemnare a lui Ludovic Orban este exclusă, motivele fiind evidente. Probabil că președintele Iohannis ar desemna o persoană care nu s-a afișat cu nicio tabără. Tăcerea europarlamentarului Dan Motreanu poate fi un semn…

Această ultimă variantă ar duce la o situație hilară. O bătălie în partid între un premier demis și un trădător și ar menține păgubosul status quo dualist premier-președinte de partid. Probabil, se va  consemna și sinuciderea politică a lui Ludovic Orban. Cel puțin în PNL. Asta ar însemna, practic, ca după moțiune, Orban și susținătorii lui să părăsescă partidul și să construiască o nouă formaține politică. În PNL există, însă, un istoric bogat în desprinderi/fuziuni etc. De altfel, înainte să fie membru PNL,Orban a activat din 1992 în PNL-Aripa Tânără, devenit în 1993 PL ’93, care a fuzionat în 1998 cu Partidul Național Liberal.

O a patra variantă ar fi forțarea unor alegeri anticipate. Dar cum în ultimul sondaj CURS PSD avea 34% și AUR 11%, este clar că nimeni din zona de dreapta nu ar risca participarea la alegeri înainte de termen.

Mai rămâne răspunsul la întrebarea ce câștig ar avea PSD și AUR în urma depunerii moțiunii de cenzură? În primul rând mediatizarea intensă a unei astfel de acțiuni, în contextul în care se vor readuce în discuție teme ca pandemia COVID, scumpirile la energie, Cîțu penalul etc. Plus adâncirea dihoniei în PNL. Social –democrații și cei de la AUR speră ca în urma acestei acțiuni PNL să mai scadă câteva procente din și așa îngrijorătorul scor de 20%. Iar dacă moțiunea trece, avantajele sunt evidente. Moțiunea poate fi, așadar, un Cal Troian trimis de către PSD și AUR în spatele liniilor liberale.

Ilustrația foto: ro.refferit.com

Marius Badea este lector univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Pașapoartele electronice românești se eliberează în doar 2,5 zile, unul din cele mai rapide servicii din Europa, anunță autoritățile

in Social/Travel/Utile by

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în special al celor dornici să plece în vacanță în perioada estivală, dar și al cetățenilor români din Diaspora reîntorși pe meleagurile românești, personalul din sistemul de pașapoarte depune în continuare eforturi susținute pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice în cel mai scurt termen. Emiterea pașapoartelor se face într-un termen mediu de 2,5 zile înregistrat la nivel național, raportat la termenul legal de soluționare de 15 zile lucrătoare stabilit pentru situațiile în care pașapoartele se ridică din țară de la serviciile publice comunitare de pașapoarte, au transmis reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.


Acest termen de eliberare a pașaportului simplu electronic de doar 2,5 zile constituie unul dintre cele mai scurte termene de eliberare a documentelor de călătorie, prin raportare la termenele normale de eliberare stabilite în alte state ale Uniunii Europene.

Totodată, informăm cetățenii că la nivelul structurilor de pașapoarte se menține, până pe data de 31.08.2021, programul extins de lucru cu publicul în intervalul orar 08.00- 20.00, de luni până vineri, astfel încât persoanele interesate se pot programa on-line pe platforma www.epasapoarte.ro în vederea depunerii cererilor de eliberare a pașapoartelor în acest interval orar.
De la începutul anului 2021 și până în prezent, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 s-a înregistrat o creștere de peste 90% a numărului cererilor înregistrate pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv o creștere de peste 85% a numărului pașapoartelor simple electronice emise cetățenilor. În considerarea aspectelor sus-menționate, pentru eficientizarea activităţii de soluţionare a cererilor privind eliberarea paşapoartelor simple electronice au fost dispuse și alte măsuri pentru perioada estivală a acestui an, menite să asigure soluționarea cererilor cu celeritate, precum:

  • relocarea a 20.521 de cereri, primite în perioada 01.07-13.08.2021, de la serviciile publice comunitare de pașapoarte care au înregistrat o încărcătură mai mare la cele cu un volum de cereri mai mic, adică 15% din totalul cererilor primite în acest interval de timp de structurile de pașapoarte cu un aflux mai mare de solicitări. În acest context, informăm cetățenii că pașapoartele simple electronice care au fost emise în această perioadă, având înscris la rubrica „Autoritatea emitentă” alt serviciu public comunitar de pașapoarte în locul celui de în a cărui rază teritorială are domiciliul solicitantul sunt emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare, competența de soluționare a cererilor de eliberare a pașapoartelor simple electronice depuse în țară revenind oricărui serviciu public comunitar de pașapoarte, iar această măsură a fost dispusă în scopul eliberării pașapoartelor simple electronice în termenul cel mai scurt.
  • având în vedere contextul pandemic care a redus gradul de mobilitate a cetățenilor, pentru a facilita obținerea de către aceștia a pașapoartelor simple electronice, în perioada 01.01-12.08.2021, la nivelul Direcției Generale de Pașapoarte au fost soluționate favorabil 297 cereri, formulate de cetățeni ulterior depunerii cererilor, în scopul schimbării locației de ridicare a pașapoartelor simple electronice, fie de la o structură teritorială de pașapoarte la alta, fie de la o structură de pașapoarte din țară la o misiune diplomatică sau oficiu consular al României din străinătate și viceversa, înregistrând astfel o creștere a numărului solicitărilor de acest tip cu circa 172%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019.
  • activitatea de personalizare și împlicuire a pașapoartelor simple electronice de la nivelul Centrului Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte se desfășoară, până pe data de 31.08.2021, în intervalul orar 06.00-22.00, de luni până vineri, inclusiv în zilele de week-end atunci când situația o impune. Reamintim cetățenilor faptul că au posibilitatea de a opta pentru transmiterea pașaportului simplu electronic la adresa de domiciliu din țară, prin intermediul PrioriPost, serviciul de curier rapid al Poștei Române, iar, începând cu data de 01.08.2021, tariful perceput pentru acest serviciu este de 11,30 RON (TVA inclus), plata făcându-se la livrarea
    documentului.

    Au mai transmis reprezentanții M.A.I.

Călătoria în Europa, fără carantină sau certificat COVID, nu mai este posibilă, începând din 13 august

in Sănătate/Travel/Utile by

Autoritățile române anunță că, începând din data de 13 august 2021, călătoria în spațiul Uniunii Europene nu mai este posibilă fară așa numitele certificate Covid (care atestă vaccinarea, trecerea prin boală, sau faptul că persoana nu este infectată). Cei care vor să călătorească, în afara României, fără acest certificat, vor trebui să se supună regulilor din fiecare țară în parte, ceea ce, în cele mai multe cazuri, presupune carantinarea la sosire, pentru o perioadă de 2 săptămâni.

Iată comunicatul integral:

Vă reamintim faptul că începând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conțin un cod QR și care pot fi eliberate foarte ușor accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/.

Tranzitarea frontierelor este posibilă și fără existența acestor certificate, dar cu respectarea normelor naționale de carantină din fiecare stat.Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 și sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu și pentru activitățile desfășurate în interiorul teritoriului national al României.”

Go to Top