fbpx

Platformă de știri și opinii

Category archive

Opinii - page 3

Acel Toma din noi! Ai auzit? Ai văzut? S-a scris în presă! A apărut la televizor! Dar nu cred!

in Opinii/Religie by

Ai auzit? Ai văzut? S-a scris în presă! A apărut la televizor! Dar nu cred! Totuși, e ceva în toată treaba asta!Sunt întrebări și atitudini ce par firești mai ales astăzi, într-o lume dominată de informație, dar și de teama că o parte din ceea ce se vede nu este ceea ce pare.

Adevărul și minciuna se succed înaintea ochilor noștri mai repede decât am putea alege sau discerne, de aceea, adesea, credem ceea ce este fals și respingem ceea ce este adevărat. Bătălia dintre adevăr și minciună se dă în inimile noastre, pe sufletele noastre și este destul de dificil de a discerne între ele.

Este o realitate că știrile rele circulă mult mai rapid decât cele bune, că ceea ce pare fantastic are viteză uluitoare, mult mai mare decât ceea ce este firesc. Ne e greu să credem cele bune, dar acceptăm foarte repede ceea ce este pictat în culorile răului, ale minciunii, ale înșelăciunii sau pur și simplu tot ceea ce urâțește și denigrează. Alegem prea ușor facilul și ceea ce gâdilă urechea și orgoliul sau ne confirmă răul ce ne bântuie pe principiul toți sunt răi, eu de ce aș fi altfel!Acum aproape două milenii, un celebru personaj al istoriei, Toma, dar nu oarecare, ci Sf. Ap. Toma, care nu a fost de față atunci când Domnul li s-a arătat apostolilor mai întâi, deși ceilalți îi povestiseră aceasta, nu a crezut, a refuzat să creadă până nu s-a convins cu ochii, cu urechile și mai ales cu mâinile sale. A refuzat să se mulțumească cu mărturia celorlalți, până nu a avut propria sa confirmare. Și când L-a întâlnit pe Domnul, s-a convins personal de semnele pătimirilor Lui, L-a văzut, L-a auzit, L-a recunoscut.

Dar, dincolo de tot ceea ce ați crede, el nu a fost un necredincios, deși așa a rămas o vorbă până astăzi – Nu fi Toma necredinciosul! Căci nu de credință ducea acela lipsă! Încredințându-se personal de identitatea Celui Înviat cu Cel ce a pătimit, Toma, marele și sfântul apostol ne-a dat peste veacuri mărturia realei morți și învieri a lui Iisus Hristos. Prin el, toți aceia din toate generațiile care vor evidența și sensibilul înaintea credinței pure, se încredințează că Cel ce a pătimit pe Cruce a și înviat, că parcursul Lui nu S-a oprit la mormânt, ci a înviat, așa după cum a spus!

Toma nu este apostolul necredinței, ci acela al încredințării. Este patronul omului de știință, al celui ce vrea să se încredințeze și să vadă. Dar, mai mult decât atât, strigătul său este acela al bucuriei, pentru că Domnul S-a întors, a revenit, pentru că nu a vrut să-l lase în moartea îndoielii, El, Cel ce s-a pogorât la iad pentru noi și nu încetează a se pogorî la orice iad, pentru absolut oricare om și a deschide drumuri și punți spre Înviere.Da, Învierea poate începe cu îndoiala și ajunge la credință, la acea credință ce mută munții și învie morții. La certitudinea că nimic din ceea ce e adevărat nu piere, nimic din ceea ce este iubit nu se risipește, nimic din ceea ce este necesar nu se pierde!

În fiecare dintre noi este un Toma, care vrea ca Domnul să-i vorbească lui și numai lui, să i se arate și lui și nu numai celorlalți și mai mult decât atât să fie mereu Acela care vine spre el, mai ales în clipe grele.Sigur, există și necredincioși de profesie care nu au nici-o legătură cu Toma, prizonieri ai negaționismului și apostoli ai necredinței care, probabil nici dacă Domnul Însuși li s-ar arăta nu s-ar schimba, căci sunt prea adânciți în răul lor. Acei veșnic nemulțumiți și gata să critice, care-ți caută nod în papură și te condamnă dinainte numai că ai vreo treabă cu religia, numai că ești credincios! Sunt nemulțumiții acestui veac, fii ai tunetului disperării.

Dar, cine știe, chiar strigând contra Lui la toate răspântiile, poate tocmai pe El îl cheamă fără să conștientizeze și-L așteaptă să-i elibereze din iadul disperării. În mod cert, mereu, El aceasta face! Minunează pe orice Toma și eliberează pe orice nevăzător de bine și de adevăr din sclavia întunericului!…Și-ntr-o zi, cu mâna pe  Biblie, vor jura fidelitate Dumnezeului nostru!

Foto articol- Ionuț Gibanu

Articol preluat de pe ionutghibanu.blogspot.com

Pr. Dr. Ionuț Ghibanu este Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Liberalii dâmbovițeni, de la non-combat la parvenire

in Analize/Opinii by

În Dâmbovița, de ani buni, liderii liberali fac joc de glezne (ne facem că facem). Blazați dar aroganți, urmașii locali ai Brătienilor s-au remarcat în luptele politice printr-un strident non-engagement, evidențiindu-se, mai degrabă,  prin lăcomia cu care au inghițit firimiturile aruncate în silă de social-democrați, eternii câștigători în scrutinele locale.

Dacă în bătăliile electorale au baletat cu grație, au învins, cu siguranță, în lupta cu sinecurile. Chiar dacă acestea au fost obținute cu un preț care ar dezonora și un om politic cu o morală îndoielnică. Râvna de a obține sinecuri (slujbă, funcție bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nici o muncă-conform DEX) a dus la situații hilare. De exemplu, să devii, cu câțiva ani în urmă, sclavul șefului PSD  (principalul tău adversar politic) pentru a obține o slujbă la stat pentru o rudă. Ce vremuri, ce moravuri…

Aceleași 2-3 personaje sunt abonate la celebrele sinecuri de ani de zile. Un alt exemplu: lipsa de performanță politică este compensată de activarea nepotismelor sau prieteniilor cu șefii de la centru. Rezultatul este obținerea unor funcții fantomă prin tot felul de companii de stat, remunerate cu niște sume care ar ameți un contribuabil de rând. Și un ultim exemplu. Cât de molâu poți să fii încât nevasta ta să sune, în numele tău, un înalt funcționar public cerându-i să demisioneze. Dar, cum s-a demonstrat deseori, în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică…

Situația din partid este descrisă cu o sinceritate nedisimulată chiar de către un membru de frunte al filialei locale a PNL. Chiar dacă sunt scrise, probabil, sub influența unei dezamăgiri, rândurile următoare ale fostului subprefect Ana Maria Dragotă Zamfir confirmă, practic, enunțurile de mai sus:   

…am ajuns la concluzia că-cel puțin pentru moment-singura ambiție a liderilor PNL Dâmbovița, în marea lor majoritate bărbați trecuți de prima tinerețe, este să parvină în funcții de conducere, bine remunerate de contribuabili, pentru care nu au nici măcar pregătirea necesară (…) liderii care ar trebui să promoveze reforma și investițiile sunt atât de preocupați de măruntele interese personale, atât de obosiți în practici vechi și nemotivați, încât binele public nici măcar nu se regăsește printre prioritățile lor.”

Quod erat demonstrandum.

Ionuț Vulpescu: ”Astăzi, cea mai mare șansă la clasicizare o are dezastrul”

in Actualitate/Cultură/Opinii by

Ziua Culturii Naționale a devenit o formă fără fond. Sunt atâtea state occidentale care nu au o zi consacrată culturii naționale. Oricare dintre acestea au, în schimb, o producție de cultură constantă și trăiesc cultural, zi de zi, printr-un mod de viață dependent de presă culturală, de imaginarul muzeal, de consum cinematografic, de apetit pentru muzică clasică, de energia teatrului care te mută în lumi și societăți inaccesibile. Noi avem o Zi a Culturii Naționale și trăim acultural în toate celelalte 364 de file ale calendarului. Partenerii noștri de mapamond nu au o sărbătoare pentru a cita, fără a citi, poeți naționali, dar au 365 de zile de viață culturală.

Și dacă tot a venit vorba de poeții naționali, demiurgul de serviciu pe peretele de Facebook, Eminescu, se bucură de orice, numai de o celebrare sinceră nu. Să privim la adevăratele ziduri care traduc cinismul și ignoranța. Cele pe care le parcurgi cu privirea și cu mintea (dacă ai echipat-o suficient), nu scrolând confortabil dintr-un fotoliu. Întâmplarea face că trec destul de des pe Strada Plantelor, care găzduiește, la mijlocul ei, sanatoriul Caritatea, unde a murit Eminescu. Placa monumentului informează trecătorii că aici a încetat din viață autorul român, „la 16 iunie 1889”. E un zid care ne minte pentru că noi ne mințim. Adevărul e că a murit pe data de 15 iunie, dar adevărul și mai dureros e că nimeni n-a observat. Poate și pentru că mai nimeni nu își amintește detalii atât de subtile. Mai simplu spus, pentru că nu avem sensibilitatea cultivată de a cunoaște lucrurile de amănunt care ne dau rădăcini ca ființe care, prin cultura lor, ar trebui să se distingă de altele. Dar ne spunem că ne pricepem la Eminescu, la cultură locală… la cultură generală.

E suficient o poezie pe an care ne ține inimile sus pe rețelele de socializare. Sper ca anul acesta, proiectul meu de lege privind montarea plăcilor comemorative însoțite de coduri QR care trimit la informații actualizate și revizuite să fie deblocat, după ce toate socotelile de buget – mai mult sau mai puțin ridicole – vor convinge că singurele costuri reale ale ignoranței față de informația culturală sunt alterarea unei identități naționale și perpetuarea alienării culturale.

Nici redacția Timpul nu stă mai bine, devenită între timp talcioc. E drept și că împingerea la periferie a Culturii ne determină să transformăm orice instinct creator în bâlci. Dar măcar să terminăm cu propaganda. Urmează, pe 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii. O ambiție formidabilă pentru utopia României educate cu un grad de analfabetism ridicat în topurile europene. Dacă tot suntem sensibili la ființa românească văzută prin condeiul lui Eminescu, vă amintesc un lucru. Nichita Stănescu spunea că cel mai frumos vers eminescian e cel din Odă în metru antic. „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”. Mă doare să o spun, dar cred că a devenit un vers despre cultură. Din ce cauze? Din nepriceperea unora, din ignoranța altora, din lipsa de conștiință culturală a unei societăți și din utopia că banul bate valorile și spiritualitatea. Așa că vă întreb, dragi cititori de Eminescu din an în an, „Nu e păcat/ Ca să se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat?”

La mulți ani tuturor celor care astăzi trăiesc, cu întristare, sărbătoarea celui mai marginalizat domeniu. Împreună, încercăm să schimbăm ceva în aceste obiceiuri. Până la marile reforme, imaginile zilei sunt două: statuia lui Eminescu, din fața Atenului, ticsită cu sorcove de flori și pubele suprasaturate de gunoaie și peturi, mărturia culturii ecologice și a igienei publice în plină pandemie, din sectorul 1. Pentru că astăzi, cea mai mare șansă la clasicizare o are dezastrul. (I.V)

SURSA: Facebook Ionuț Vulpescu

Daniel Blaga desființează AUR: o clică ce încearcă să submineze orice autoritate în Stat!

in Actualitate/Opinii/Parlament/Politică by

Imaginile cu ”protestatarii” AUR, luând cu asalt intrarea în Parlament, vor fi dat fiori reci multora dintre cei care încă mai visează la un Stat de Drept și la Domnia Legii într-o țară unde nu contează ce-ai făcut, contează pe cine ai ”în spate”.

Vedeta ultranaționaliștilor cu vădite simpatii pro-moscovite, Simion s-a remarcat printr-un discurs populist, care prinde la un segment de public fidelizat, în trecut, de CV Tudor, Funar, Becali sau Dan Diaconescu.

Ultima ispravă a grupării al cărei exponent este acum Simion – în trecut funcționa tandemul Simion-Șoșoacă, ce oroare! (n.a) – a fost organizarea unui protest împotriva a ceva ce… nu se există, vorba ardeleanului când a văzut girafa.

Concret, mobilizarea trupelor de asalt AUR, de azi, avea ca pretext opoziția față de o propunere legislativă care impune obligativitatea certificatului Covid, in anumite situații. Doar că pe agenda Camerei Deputaților NU exista acest proiect, pentru astăzi! Dar cu atât mai mare câștigul de imagine – doar în viziunea distorsionată a bieților lor susținători – pentru Simion & Co, atât timp cât se pot împăuna că au blocat dezbaterile legislativului pe această temă!

Este exact constatarea pe care deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga, o face în legătură cu evenimentele și cu actorii care, astăzi, au readus România în loja țărilor nefrecventabile.

Parlamentarul USR dezavuează derapajele grupării Simion & Co”, despre care afirmă că ”nu mai e de astăzi doar un partid extremist. E mai degrabă o clică ce încearcă să submineze orice autoritate în Stat și care pare că nu-și propune altceva decât să creeze haos. Cât mai mult haos, cât mai des”.

Deputatul Blaga merge chiar mai departe și sugerează un paralelism între tulburările provocate de cei ce îl urmează pe Simion și asaltul asupra Capitoliului, din 6 ianuarie.

”Azi, liderii „partidului” au „venit de acasă” cu un grup de protestatari care au încercat (și poate încearcă încă) să forțeze intrarea în Parlament, amintind de incidentele din 6 ianuarie din Statele Unite.”

Care va fi, în ultimă instanță, rezultatul acestui periculos joc antidemocratic? Daniel Blaga mizează pe rațiune și bun simț: cetățenii acestei țări, care vor înțelege ce se află în spatele dezmățului propagandistic anti-democratic:

”Diversiunea lui Simion, Târziu și-a acoliților lor e una pur moscovită: chipurile, deputații ar urma să voteze astăzi în favoarea Certificatului Verde. Firește, un astfel de proiect de lege nu-i pe ordinea zi, drept care nu era nimic de votat în acest sens însă asta a ajutat partidul extremist să se poată lăuda cu faptul că „parlamentarii nu au votat de frica lor”. Sper ca oamenii să înceapă să vadă tot mai bine printre fracturile de logică, printre lipsa completă de empatie și mai ales printre propaganda clasic comunistoidă a celor care pozează acum în salvatori, îngenunchind conceptele unei democrații pe care ei oricum nu o plac și nu o doresc în România.”

SURSA: Facebook Daniel Blaga

Sunt proeuropean convins dar nu pot tolera excesele de anormalitate publică!

in Actualitate/Opinii by

Surprinzătoarea și șocanta noastră contemporaneitate reușește să ne uimească cu personaje ce în alte vremuri în mod cert își găseau locul lor în spații mai puțin publice și probabil mici, așa cum e plăcerea unora. Am citit cu destulă indignare și revoltă cum un personaj de povești…albe să le zicem, care este, în mod ciudat, reprezentant al parlamentului european pentru drepturile LGBT și se numește Ricardo Simonetti, a realizat o ședință foto în care el, un bărbat în mod sigur, cu barbă deasă, a pozat ca Fecioara Maria cu Pruncul în brațe.

Caraghiosul sau demnul de milă și-a susținut năzbâtia, spunând că de ce nu am crede că Preasfânta Fecioară nu ar fi avut barbă, că nici Iisus nu a fost alb!? Te cutremuri când vezi atât de multă ignoranță concentrată într-o minte umană, ca să fiu elegant!

De ceva vreme, unii și-au făcut un obicei de a ne batjocori credința și valorile în numele libertății de exprimare, ofensând grav majoritatea locuitorilor lumii noastre. Sunt destui care-i privesc cu milă, gândindu-se că în mod evident au o suferință, poate psihică, pentru că altfel, pentru un om normal ar fi imposibil să debiteze asemenea enormități.

Dacă eliminăm această ipoteză ce le oferă circumstanțe atenuante, atunci rămâne numai cea a poziționării ofensive și denigratoare contra credinței, fapt reprimat de legea majorității țărilor civilizate. Dar, atunci avem de a face cu reprezentanți ai curentului neomarxist de negare a identității religioase, naționale și culturale ce, cu multă agresivitate, s-a făcut evident mai ales pe continentul nord american, cu acele grupuri ce au luat cu asalt statuile unor bravi și mari reprezentanți ai culturii anglo-saxone, sub puerile și superficiale pretexte.

Chiar și în Europa au fost voci ce mergeau pe această nefastă și anormală cale, ce ar fi dorit, de exemplu, dărâmarea statuii Amiralului Nelson, dar care erau foarte vocale în apărarea celor care au inaugurat, cu banii Chinei comuniste o statuie a lui Marx, călăul moral pentru zeci de milioane de oameni! Te îngrozești, dar atunci când le studiezi resorturile, vezi că este vorba de un asalt al unor grupări de extremă stângă, puternic pornit tocmai contra valorilor creștine.

Se uită că civilizația în sine este creația Creștinismului, iar Europa însăși este născută din valorile Evangheliei lui Hristos! Dar, aceste grupuri, fie atee, ori mai degrabă neopăgâne, deghizate numai sub masca ateismului, uzează de instrumentele lumii libere pentru a o subjuga.

Să ne gândim ce răspuns puternic și ferm au primit astfel de iresponsabili atunci când au jignit sentimentele musulmanilor din Europa! Au fost la un pas de a arunca în aer pacea continentului! Iar, musulmanii au înțeles că nu creștinii au ceva cu ei, ci o micro minoritate rea și agresivă, sub mască atee și cu ifose democratice batjocoresc crezul multor sute de milioane de oameni. Desigur, nu am nimic cu minoritățile de orice fel. E dreptul lor să existe și să se manifeste, dar aceste drepturi încetează acolo unde încep drepturile noastre, ale celorlalți. Pentru că jignirile, ofensele și alte asemenea agresivități trebuie să aibă o limită, oricât de toleranți am fi. Și toleranți în sensul normal nu al ideologiei, de asemenea neomarxiste, a corectitudinii politice, calul troian menit să fărâme civilizația creștină

Iisus este Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Dumnezeu Adevărat, iar Sfânta Fecioară este Maica Domnului și oricine batjocorește aceste Persoane Sfinte, ne ofensează credința și ne jignește sentimentele religioase trebuie atenționat! Pentru niște micro minoritari agresivi nu este nevoie ca numele instituțiilor europene să fie întinat, iar idealul de unitate europeană să fie deturnat!

Sunt proeuropean convins, dar în sensul în care cred în fundamentele creștine ale continentului și lumii noastre și doresc Europa națiunilor aflată în simfonie de valori, în respect față de Evanghelia lui Hristos, fundamentală existenței noastre! Nu cred că libertatea de exprimare poate merge vreodată dincolo de limitele respectului celuilalt și nici nu cred că astfel de personaje caricaturale au ce căuta în spațiul public!

Îmi mărturisesc credința creștină și cred cu tărie că nu valorile religioase trebuie exilate din spațiul public, ci aceste aberații ale unor minți bolnave, cum este exemplul de mai sus!

Avem datoria să aprofundăm, să promovăm și să ne trăim credința creștină, nepermițând nimănui batjocorirea ei, iar pentru acestea avem nenumărate mijloace. În special, mi-aș dori ca politicienii noștri care recurg la credință în marile momente electorale să ia o poziție fermă față de astfel de excese și să facă cele necesare pentru eliminarea din viața publică a unor astfel de caraghioși.

Suntem toleranți, dar niciodată slabi sau ignoranți! Tolerăm ceea ce trebuie, dar niciodată răul, pentru că răul trebuie întotdeauna eliminat, cu el nu se poate și nici nu trebuie să conviețuim!

Cu Dumnezeu înainte!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Dep. Ionuț Vulpescu (PSD): ”… poate că merităm o țară incapabilă să se guverneze”

in Opinii/Parlament/Politică by

Ca fost ministru al Culturii, sunt indignat să aud nu că portofoliul acestui domeniu este considerat unul mic și redundant în lupta pentru putere, ci că nimeni dintre aceia care au îndreptățirea de a adresa relevanța domeniului (inclusiv ministrul demis!) nu a protestat la auzul ideii că prin cultură nu poți produce dezvoltare. Sunteți de acord că ați fost șefii ignoranței și pierderii de vreme? Ce ați guvernat atâta timp? Pentru unii liberali, „spiritualitatea”. Dacă tot am fost acești patriarhi ai valorilor de care societatea n-are nevoie, poate ar trebui să avem „prezență de spirit” până la capăt și să ne întrebam dacă industriile creative și antreprenoriatul cultural nu sunt un fel de zădărnicire a eforturilor dreptei de a combate sărăcia și un buget al României tot mai vulnerabil? Așa este atunci când nu cunoști ce înseamnă producția de bunuri simbolice, și ce a însemnat ea în criza economică generată de pandemie!

O spun de ceva vreme: în România, ministrul Culturii e tot mai mult în afara mesei de guvernare și – trebuie reamintit, tot mai în afara fenomenului. Poate că Franța e o țară din lumea a treia când gestionarea crizei pandemice se face într-o celulă de raționalitate compusă din premier, ministrul Sănătății și ministrul Culturii. Poate că Uniunea Europeană e o sectă cu o spiritualitate ciudată atunci când investește în Europa creativă, în patrimoniu cultural, în umanitate. Poate că dreapta înțelege că singura cale de a avea bani la buget nu e prin a-i atrage prin mecanisme de finanțare, ci prin a-i ține sub saltea, neacordând, în doi ani de când administrează Cultura, niciun leu domeniului. Sau poate că merităm o țară incapabilă să se guverneze – pentru că aceasta incapacitate de a ne aduna, a dialoga, a construi un acord e expresia unei profunde lipse de cultură. Și, dacă acceptăm premisa liberală, iată cum suntem toți niște spirituali.

Închei prin a vă transmite că atunci când „afacerile interne” confruntă lipsa de cooperare a societății, polarizări tot mai ridicate între vaccinați și nevaccinați, scepticism față de orice formă de autoritate publică, toate acestea sunt expresii ale unor valori – încrederea, solidaritatea, empatia – pe care numai cultura le poate genera. Și nu veți avea niciodată o soluție pentru ele – oricâți bani ați avea pe mână – dacă nu veți investi în educația culturală a celor care indiferent că vă votează sau nu, trăiesc împreună cu voi. Le cer iertare tuturor operatorilor și angajaților sectorului cultural în numele celor care nu au înțeles că astăzi, prin felul în care a fost discutată importanța domeniului, v-au jignit.

Deputat PSD Ioan Vulpescu,

fost ministru al Culturii

Plăiașu, un gest de onoare

in Opinii by

Îl cunsoc pe Gabi Plăiașu de la sfârșitul anilor ’80, când cohortele de studenți târgovișteni mergeau la București cu trenul de duminică după amiază, evident cu nașu’. Ne mai întâlneam, ocazional, la o bere prin cârciumile studențești din Regie.

Gabi stătea bine la cultura generală, deși era student la ingineri. Era și (este) o enciclopedie în domeniul fotbalului. O parte din sufletul lui vibrează cu tribunele stadionului Anfield, fiind unul dintre puținii români cotizanți ai celebrului club din orașul Beatels-ilor. De altfel, pasiunea comună pentru fotbal ne-a reunit la Euro 2000, în Belgia și Olanda, el transmițând cronici pentru Radio D, eu pentru Radio Minisat. Gabi intrase deja în politică, avea atunci opt ani de PNL.

Plăiașu rezistă de aproape 30 de ani în partidul Brătienilor. Este un luptător, deși, uneori, a lăsat impresia că nu este în front line. Sau poate că, în unele situații, a dorit asta. În orice caz, nu este tipul de om conflictual. A fost prezent în multe bătălii electorale cu rezultatele care se știu.

Gabi Plăiașu este amic cu Ludovic Orban, un lider de partid care, în opinia mea, a facut mai mult rău decât bine liberalilor dâmbovițeni printr-un status quo de provizorat la șefia filialei. Spun provizorat pentru că Orban nu reușit (dorit?) să promoveze lideri locali la cârma organizației dâmbovițene tocmai într-un județ destul de conservator și fudul, care nu prea apreciază proveniții de pe alte meleaguri.

Partea (și mai ) proastă este că există cineva mult mai nociv decât Orban. Se numește Cîțu. Omul-dezastru. Nu are sens să detaliez. Știm cu toții ce haos a creat acest individ de mână cu indolentul de la Cotroceni. Acest Cîțu, căruia nu i s-a uscat semnătura pe adeziunea de la PNL, îi amenință cu excluderile pe apropiații lui Orban care și-au prezentat demisiile din grupul parlamentar de la Cameră, deci și pe Plăiașu care are 30 de ani de PNL! E de noaptea minții…

Partidul Național Liberal este la un pas de dezastru. Se pare că singura soluție este coaliția cu PSD, dușmanul doctrinar. Asistăm la un deja vu. Dar, măcar pentru o perioadă, vom avea un guvern susținut de o majoritate solidă.

Lui Gabi Plăiașu îi transmit un ecou, cunoscut lui de pe Anfiled :

„When you walk through a storm
Hold your head up high
And don’t be afraid of the dark

At the end of a storm
There’s a golden sky”

Marius Badea este lector univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Grigore Eftimescu. Și pasiunile mor….

in Actualitate/Opinii by

Greu să scrii un text atunci când gândul și sufletul îți sunt cuprinse de tristețe. Căci trist trebuie să fie orice om care l-a cunoscut pe Gogu, și care a aflat că astăzi el a plecat… într-o altă dimensiune.

Și vreau să scriu ceea ce urmează ca și cum ar putea vedea textul într-o gazetă tipărită, obicei la care nu a renunțat niciodată. Căci asta făcea in fiecare dimineață: înfrigurat, grăbit și cu o tonalitate a vocii care îl făcea imposibil de confundat, Gogu mergea la chioșc, își cumpăra ziarele, doua (sau chiar trei) pachete de țigări, mai discuta ceva cu oricine se întâlnea, apoi se retrăgea în apartamentul de la parter și cu religiozitate își urma ritualul: citit mult, cafea, țigări și planșeta de arhitectură. Cu ochelarii pe vârful nasului, privindu-te retoric peste rame și încercând să te ridice din colbul ignoranței și al raționamentelor convenționale. Așa mi-l amintesc eu pe Grigore Eftimescu.

Pentru mine, personalitatea lui Gogu Eftimescu aduce cu un soi de Bene Gesserit, un ordin imaginat, cu izvoare iezuite, un ordin sub semnul lui quamdiu se bene gesserit și pentru care venirea lui  Kwisatz Haderach reprezenta rostul teleologic al universului.

Am petrecut multe nopți în on-air ul târgoviștean, la Radio D, în anii de la sfârșitul sec. XX discutând despre toata literatura care făcea obiectul premiilor Hugo sau Nebula, despre toate adevărurile care se sustrag evidenței, despre jurnalism la modul serios, despre conspirații și ordine secrete sau discrete, despre religie și sacramental, despre muzica, și despre câte altele. Cei care trudeau în aceea perioada romantică a radioului își aduc aminte cum venea Gogu la emisiune (Cronica Bizarului începea la ora 22,00 și dura până înspre dimineață): plin de vervă, vesel, cu un braț de notițe, schițe, cărți și dovezi ale existenței pasiunii lui și, invariabil, casetele cu ilustrația muzicală: Pink Floyd, Emerson Like&Palmer, Vangelis, Isao Tomita, Creedence Clearwater Revival, Melanie, s.a.m.d.

Era perioada în care încă se credea în puterea formatoare a jurnalismului. Iar Gogu spera la asta, că gusturile ascultătorilor se pot forma în bine cu condiția ca realizatorul să fie un model. Iar el a fost pasionat, onest, cult, erudit, optimist.

Sunt mulți cei care au o casă proiectată de Gogu dar mai mulți sunt cei care, ascultându-l noaptea la radio, au reținut ce înseamnă pasiunea și lucrul bine făcut. Pentru că rigoarea din arhitectură îi determina și pasiunea. Nu citea întâmplător, ci doar pe baza indiciilor bibliografice. Căuta lecturi importante parcă știind că nu ai timp să citești tot. Iar Asimov, Herbert. C. Clark, von Däniken, s.a. deveneau motive de dezvoltare ale unei Fundații în care Pandora avea să determine mai devreme sau mai târziu Factorul Înălțării.

Drum bun, prieten drag. Mergi printre stelele la care ai visat mereu!

500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sf. Voievod Neagoe Basarab, model autentic de politician creștin pentru toți conducătorii noștri

in Actualitate/Opinii/Religie by

„Iubitu mieu fiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi Ziditoriul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul.

Şi să foarte cuvine să-l slăveşti şi să-l măreşti neîncetat, cu glas necurmat şi cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut şi ne-au scos din-tunerec la lumină şi den nefiinţă în fiinţă.“

Acest sfat îl dădea acum mai bine de jumătate de mileniu Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Domn cu apucãturi împãrãteşti, adevãrat bazileu bizantin, promotor al Renaşterii, de facturã creştinã, dar şi un model de domnie pãmânteanã, cum a fost adesea numit.

Acest îndemn este deosebit de valabil și astăzi, pentru că numai punându-L pe Dumnezeu la temelia tuturor lucrurilor, gândurilor și acțiunilor noastre vom putea răzbi în viață și vom putea face ceea ce trebuie. Iar, prezentul ne oferă din belșug exemple, dar și contra exemple pe măsură! Credința este valoarea fundamentală a civilizației umane, fără de care totul se prăbușește, de aceea avem nevoie de ea, atât în viața personală, cât și în cea publică.

Oameni simpli sau politicieni, demnitari sau simpli slujitori ai statului, cu toții trebuie să pornim de la valorile credinței, sprijinind activitatea Bisericii noastre strămoșești, cea care a plămădit neamul nostru în istorie!
Sfântul Voievod Neagoe Basarab datorează credința sa puternică și atașamentul față de valorile Evangheliei lui Hristos, binefăcătoarei întâlniri cu Sf. Ier. Nifon, cel care i-a descoperit frumusețea tezaurului de înțelepciune al Ortodoxiei străbune și l-a pregătit pentru slujirea la care Domnul l-a chemat mai târziu, în slujba Bisericii și a neamului nostru.

Este remarcabil faptul că Voievodul Neagoe Basarab este artizanul principiului rezistenței prin cultură, fiindcă el a înțeles că, în vremuri de restriște, prin intermediul spiritualității și al culturii, poți ieși biruitor, chiar dacă pe plan militar ești înfrânt.

Conștient că era imposibil a rezista militar în fața puterii dominante a timpului său – Imperiul otoman, dar, în același timp, bine cunoscând profunzimea spiritualității și a culturii noastre ortodoxe, Neagoe Basarab a intuit că un neam nu poate fi supus sau învins decât numai atunci când i se distrug rădăcinile culturale și își pierde credința.

Cultura și spiritualitatea ortodoxă sunt mijloacele prin care neamul nostru dăinuie în istorie, de aceea, Sf. Voievod Neagoe Basarab a promovat o politică de sprijinire a Bisericii noastre străbune, sub toate aspectele, în țară, cât și în tot spațiul răsăritean ortodox.

De aceea, de numele său se leagă, la noi, construirea multor biserici și mânăstiri, dintre care de departe cea mai frumoasă este impunătoarea Catedrală mitropolitană din Târgoviște. Tot el a sprijinit tipărirea Tetraevangheliarului de către Ieromonahul Macarie, în anul 1512, la Târgoviște.

În timpul domniei sale a avut loc proclamarea primei canonizări cunoscute pe teritoriul țării noastre, în anul 1517, a Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, și bineînțeles aducerea moaștelor acestui mare ierarh într-un impresionant pelertinaj, la Târgoviște. Tot el are marele merit de a fi mutat reședința mitropolitană de la Argeș la Târgoviște…

Politicienii de astăzi, ca și toți cei ce doresc să se implice în viața publică trebuie să aibă în vedere, mereu, acest principiu al Sfântului Voievod și anume sprijinirea întotdeauna a Bisericii și punerea credinței pe primul plan, deoarece aceasta este condiția sine qua non a clădirii unei civilizații echilibrate, prospere și mai ales cu viitor.

Pentru aceasta, dincolo de ideologii și apartenențe politice, orice politician care dorește să izbândească și să fie de folos neamului nostru nu trebuie să uite că numai promovând credința, te poți bucura de singura glorie care nu se risipește în furtunile istoriei și numai prin intermediul valorilor creștine, poți fi de folos neamului tău!

Avem multe de învățat de la Sfântul Voievod Neagoe Basarab, mai ales astăzi, când comemorăm jumătate de mileniu de la trecerea sa la cele veșnice. De altfel, de aceea, cu smerenie, alături de părinții mei am decis să ne legăm numele de marele sfânt, atunci când am sprijinit pe preotul Dragos Badescu la ridicarea celei mai noi biserici târgoviștene, în Cartierul Tineretului, ce poartă hramul Sf. Voievod Neagoe Basarab și pe care astăzi, mai mult ca oricând îl invoc în rugăciunea mea!
Să ne dăruiască Bunul Dumnezeu acea înțelepciune care a călăuzit în istorie pe înaintașii noștri, iar prin mijlocirea Sfântului Neagoe să ne împărtășească atașament și creștere întru Ortodoxia străbună!

____________________

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Cine are interesul să îngroape turismul montan dâmbovițean?

in Actualitate/Opinii by

De-a lungul anilor, s-a vorbit (e drept, cu puternică tentă de patriotism local) despre piedicile pe care UNII le-ar pune dezvoltării turismului în zona montană a județului Dâmbovița. E la fel de drept că argumentele aduse în discuție și o serie de ”coincidențe” bizare dădeau greutate acestui scenariu!

Pe de altă parte, inabilitatea liderilor județeni de a pune în practică o strategie viabilă, menită să aducă bunăstarea mult trâmbițată și relanseze turismul pentru iubitori de munte, au contribuit la perpetuarea unui statu-quo deloc de invidiat.

Cu toate acestea, turismul organizat, civilizat, cu grijă maximă pentru mediu a avut și susținători încrâncenați, mai ale în rândurile antreprenorilor privați. De altfel, fără implicarea și eforturile, uneori greu de înțeles din afară, acestor oameni, nu doar că nu am putea vorbi de Peștera-Padina, stațiune de interes național, dar, cel mai probabil, zona ar fi avut soarta unor foste perle ale turismului: degradarea, ruina, mizeria, dispariția.

Ca să dăm Cezarului ceea ce i se cuvine, trebuie menționat că autoritățile județene au declarat, în repetate rânduri, că dezvoltarea turismului în zona Bucegilor dâmbovițeni reprezintă o prioritate. Poate chiar au crezut sincer în cele declarate. Din păcate, s-a făcut prea puțin și, de multe ori, prea târziu pentru a avea rezultatele dorite. Poate de acum încolo să se schimbe cu adevărat ceva, după ce Consiliul Județean Dâmbovița a demarat un amplu proiect de dezvoltare a stațiunii Peștera-Padina și nu numai. De data aceasta, vorbim de acțiuni concrete, nu doar de promisiuni, sesiuni și proiecte utopice, pe hârtie!

În aceste condiții, turismul montan a supraviețuit în Dâmbovița grație unor împătimiți ai muntelui, care au pus pasiunea înaintea profitului. Pentru că nu trebuie să fii specialist ca să înțelegi că ar fi înzecit mai simplu și mai profitabil să îți proptești un hotel în buricul târgului, decât undeva, in inima munților, unde ești la mila naturii și unde aprovizionarea se poate dovedi o încercare extremă!

Unul dintre împătimiții muntelui, pentru care pasiunea reprezintă principalul resort al unei activități nicicum simplă cum își imaginează unii, este Valentin Calcan, cel de numele căruia se leagă transformarea Hotelului Peștera în, probabil, cel mai cochet și mai primitor hotel din munții României, luând în calcul, evident, doar hotelurile aflate la altitudini înalte!

Fost parlamentar de Dâmbovița, Valentin Calcan este unul dintre cei care au pledat permanent pentru dezvoltarea unui turism modern, civilizat, cu maximă grijă pentru protejarea mediului natural.

Construit în urmă cu aproximativ 50 de ani, actualul hotel Peștera nu mai reușea să facă față cererilor tot mai numeroase și mai diversificate ale celor care descopereau frumusețea extraordinară din colțul de rai dâmbovițean, fapt pentru care firma care deține Hotel Peștera a deci să investească în construirea unuia nou, de 5*****. Demers nu tocmai simplu, având în vedere și statutul zonei, dar și dificultățile presupuse de o astfel de construcții la 1600 de m altitudine!

După obținerea tuturor aprobărilor/avizelor, a fost demarată construcția propriu-zisă, însă (din nou… ”coincidență”!) investitorul devine ținta unei virulente campanii de presă, orchestrată în buna tradiție a vânătorilor de vrăjitoare declanșate când și după cum priește… ”unora”!

Și cum, verificat, cea mai sigură rețetă în materie de manipulare este aceea în care se folosesc picături de adevăr, grosier asezonate cu minciuni gogonate, ceea ce reprezintă o banală activitate specifică organizării de șantier și activitatea constructorilor în sensul larg, a devenit, în titlurile și comentariile apocaliptice ale unor ”cetățeni de bine”, o crimă la adresa naturii, un atentat la configurația muntelui (!) ș.a.m.d.

Ba, s-a spus – deși imaginile arătau altceva – că ar fi ascuns gunoi menajer sub pământul extras din site-ul construcției! De ce să ascunzi gunoi menajer în pământ, pe terenul tău, când ai tomberoanele la îndemână și un serviciu de colectare a deșeurilor care ridică tomberoanele din întreaga stațiune?!  O aberație, dar care a prins la unii. Cine sunt acești ”unii” putem afla urmărind cu atenție direcția discursului ”jurnalistic”: Valentin Calcan nu era (doar) un antreprenor acuzat că ar fi încălcat vreo normă de mediu, ci era – și s-a subliniat obsesiv acest aspect – un fost senator PSD! Că omul s-a retras de ani buni din politică și că nimeni (după știința mea) nu are nici cel mai mic reproș pentru felul în care s-a achitat de obligațiile pe care le avea față de dâmbovițeni, nu mai contează: fost senator PSD = VINOVAT!

Replica ”vinovatului”, distribuită pe Facebook, se remarcă prin decență, concretețe și moderație. Cu atât mai valabilă întrebarea: cui folosește vânătoarea de vrăjitoare căreia i-a picat pradă, în ultimă instanță, turismul montan dâmbovițean?

Și pentru că amintita campanie de presă, demnă de demascările proletare din epoca Anei Pauker, este deja cunoscută, e timpul, cred, să aflăm și cealaltă față a adevărului, citind mesajul transmis de Valentin Calcan prin intermediul Facebook:

”Dragii mei prieteni,

Mulți dintre voi m-ați sunat zilele acestea. Supărați pentru că nu reacționez. Supărați pentru că las un genunchi jos. Supărați pentru că las să se spună minciuni. Îmi pare rău, ar fi trebuit deja să-mi fi spus public opinia.

Concret, de cum am început lucrările la PRIMUL hotel de 5 stele din județul nostru, PRIMUL hotel de 5 stele în Stațiunea Peștera-Padina, am devenit țintă piept nr 1 pe media națională.

Că ascund saci cu gunoaie menajere în parcul natural. Că depozitez pământul excavat și schimb forma de relief!!! Că am vrut să ascund noaptea resturile de la terenul de tenis, resturi depozitate și acoperite cu o plasă verde ca să nu se vadă urât chiar la mine în curte. Etc, Etc, Etc.

Există totuși o limită și văd că a fost depășită.

Deci:

am depozitat TEMPORAR pământ excavat în curtea MEA. Îmi este apoi necesar ca să refac curtea noului hotel. Este un teren pe care l-am cumpărat în anul 2004, este în INTRAVILANUL Stațiunii Turistice Peștera-Padina Moroeni, este în Zona de Dezvoltare Durabilă, este destinat pensiunilor și pârtiilor de schi sau săniuș, NU este un „depozit necontrolat”

Cine a spus că este un „depozit necontrolat” , NU a dorit să accepte actele de proprietate prezentate și ca urmare am depus PLĂNGERE CONTRAVENȚIONALĂ la Judecătoria Pucioasa în data de 10.09.2021 de unde am obținut CERTIFICATUL de Grefă prin care mi-a fost înregistrat DOSARUL nr. 1956/283/2021

aștept decizia judecătorului și nu voi comenta decât după aceea

Am suficientă experiență și după 12 ani în Parlamentul României, atât ca Deputat cât și ca Senator, pot spune următoarele:

sunt foarte mândru de faptul că am avut votul de încredere al Dâmbovițenilor

sunt extrem de mândru pentru faptul că am fost votat și în 2008 și în 2012 ca Senator pe Colegiul 3 Dâmbovița, scrutin UNINOMINAL, cu peste 50% din voturi ( peste 53.000 voturi de fiecare dată)

consider că mi-am îndeplinit cu cinste și demnitate mandatul oferit de dâmbovițeni

acum 5 ani, EU am ales să nu mai candidez și să revin la activitatea mea, în firma familiei mele, înființată în 1993.

Ca urmare, consider atacurile din presă ca fiind doar ca formă un atac la persoana mea și pe fond, un atac la dezvoltarea Stațiunii Turistice Peștera-Padina, stațiune în care eu mă consider MEMBRU FONDATOR.

Îmi este clar că NU se dorește dezvoltarea Stațiunii, NU se dorește creșterea potențialului turistic din Bucegii județului Dâmbovița.

Vă spun acum: Stațiunea Peștera-Padina va fi cel puțin la fel de frumoasă precum alte stațiuni ca Sinaia, Bușteni, Azuga, Poiana Brașov, Moeciu, Bran, Zermatt, San Moritz sau Ischgl. Eu cred că va fi chiar cea mai frumoasă

De aceea, vă rog să aveți încredere în mine. Nu am tăiat și nu voi tăia nici măcar un fir de iarbă decât dacă am toate aprobările și decât dacă voi considera și eu că este necesar.

Voi continua să sprijin dezvoltarea Stațiunii Peștera-Padina și mi-ar plăcea să cred că investiția familiei mele în noul hotel va fi urmată rapid de alte investiții în hoteluri și pensiuni asfel încât să avem cât mai repede o Stațiune de TOP mondial.

Vă mulțumesc pentru sprijin,

info: am ales și o fotografie din arhivă în care (și) eu (aveam ceva mai mult păr din câte se vede ) împingeam la un utilaj ca să deszăpezim drumul de acces. Este de prin 2004, an în care parcul natural ca atare nici măcar nu exista.

PS: un share = sprijin pentru Stațiunea Peștera-Padina + unul foarte important pentru mine”

SURSA: facebook Valentin Calcan

Limba română – Patria noastră

in Actualitate/Opinii by

Patria noastră spirituală, dar și binecuvântare, limba română reprezintă modalitatea unică pe care Bunul Dumnezeu ne-a oferit-o pentru a ne exprima în mod distinct trăirile, pentru a comunica, pentru a-L lăuda și mai ales pentru a transpune în cuvinte miracolul existenței noastre. Citește Știrea

Un timp de binecuvântare și de recunoștință! – Măreția slujirii – între jertfelnicie, necesitate și autenticitate!

in Actualitate/Opinii/Religie by

Timp după timp, moment după moment, apreciem întotdeauna pe cei care, evident, ne marchează în mod de neșters anii vieții, comunitatea, lumea și istoria, deoarece ei se constituie în semne vii ale lucrării și prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, mărturisitori ai autenticului, ai adevărului și ai esențialului. Citește Știrea

Grijile vieții – între bucuria certudinii de a fi și iluzia neputinței lui a avea

in Opinii/Religie by

Multe frământări brăzdează viața omului, căutându-și calea spre inima lui. Griji de tot felul vin și pleacă, insistă și revin. Citește Știrea

Între gloria slujirii și smerenia demnității! 13 ani de la acordarea titlurilor de Mitropolit și Exarh patriarhal Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Nifon

in Opinii/Religie by

Istoria este suma poveștilor noastre, ale celor ce mergem pe calea ce duce de la ceea ce suntem la ceea ce trebuie să fim. Poveștile frumoase sunt într-adevăr cele scrise cu degetul lui Dumnezeu, cele care răspândesc frumusețea strălucitoare a luminii celei neapuse și care dăltuiesc în carnea istoriei amprenta admirabilă a spiritului. Citește Știrea

RECURS LA PREZENT| Visul cumpărat

in Opinii by
RECURS LA PREZENT. Şcoala vieţii, care are toţi băieţii

„În seara din ajunul Anului Nou, un țăran bătrân a avut un vis aparte. În acel vis se făcea că bătrânul se afla pe o corabie plină ochi cu toate comorile imaginabile și că toate erau ale lui și ale nevestei lui. Citește Știrea

Chemare și chemări… Unii „pescari”, alții propagandiști!

in Actualitate/Opinii/Religie by

A fi chemat  reprezintă de regulă, în primul rând, un act de încredere și un mare privilegiu, fiindcă te cheamă numai cel ce are încredere în tine, spre a împlini în mod cert ceva ce poți face. Citește Știrea

Vreme și vremuri, istorie și istorii …cu Sfântul Ioan Botezătorul!

in Actualitate/Opinii/Religie by

Unul din cele mai puternice simboluri ale dârzeniei și credinței, care nu a pregetat să pună mai presus decât orice credința, este Sfântul Ioan Botezătorul. Citește Știrea

Prezențe pururi vii în lumina și splendoarea veșniciei

in Actualitate/Opinii/Religie by

O imagine, un chip, o amintire, un eveniment din trecut…Sunt momente când ne amintim cu mare nostalgie, cu iubire și cu speranță de toți cei care au fost. De cei care astăzi nu mai sunt printre noi, ci au fost chemați acolo, în pământul celor vii. Au trăit, au iubit, au sperat și s-au consumat, răspândind căldură și bunăvoință, grijă și generozitate, au luminat fulgerător și apoi au trecut repede de porțile veșniciei. De ei, ne amintim din timp în timp, îi pomenim în rugăciunile noastre și, mai mult, le celebrăm amintirea, memoria și tot ceea ce ne leagă de ei.

Au plecat spre Răsăritul Cel de Sus, dar nu au părăsit acele locuri profunde din inimile noastre și nu au cum să facă aceasta niciodată, pentru că nimic din ceea ce iubim nu piere, căci este iubit de Cel ce este iubire și odată intrați în amintirea Lui, intrăm în viața cea fără de sfârșit. Sunt chipuri, sunt umbre, sunt fapte și este multă iubire, multă amintire a faptelor celor care au fost și pe care iubirea noastră nu are cum să le estompeze vreodată, pentru că gingășia unei clipe, tandrețea unei vieți, mirobolantul parfum al prezenței lor și chiar, mai mult, iubirea și prețuirea lor sunt cele mai mari daruri și comori pe care Domnul ni le-a oferit vreodată după darul vieții.

Au plecat din această viață, dar nu au luat cu ei toată prețuirea și iubirea noastră, prezența lor este vie și puternică în viețile și în istoria noastră, pentru că sunt reflectare, ca fiecare dintre noi în parte, a Prezenței inefabile și nemărginte a lui Dumnezeu.Astăzi, când cu evlavie și cu mult dor ne aducem aminte de ei, primul gând care ne vine în minte este acela de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru magnificul dar al vieții, pentru că ne-a oferit privilegiul de a trăi și de a-i cunoaște pe cei care au fost. Sigur, nu cu tristeți distrugătoare și nici cu pietăți nedemne de amintirea lor trebuie să întâmpinăm această zi de pomenire a celor trecuți la cealaltă viață, ci cu credință în Dumnezeu, cu acea credință că, deși toți vom muri, toți vom învia! Iar, Învierea este certitudinea speranței noastre, deoarece știm că moartea nu are absolut niciodată ultimul cuvânt în viețile și în istoria noastră, ci numai Viața, Iubirea și Binele, Acel Bine care este invincibil și glorios, absolut mereu.

Cu sfială, cu evlavie și cu neostoit dor alergăm la locurile de pomenire ale celor plecați în cealaltă viață, asemenea femeilor purtătoare de miruri, pentru a cinsti memoria lor, pentru a le arăta prețuirea și iubirea noastră și pentru a celebra Viața și extraordinarul dar al existenței ce ne-a fost oferit. Căci, desigur, nu moartea o lăudăm, nu lipsa o celebrăm, ci Viața și Prezența, Iubirea, milostivirea, lumina și bunătatea.Astăzi, ca la o mare reuniune de familie, ca la o sărbătoare a memoriei și pentru a recupera mereu mai intens ceea ce ne leagă de toți cei adormiți ai noștri, în prezența sigură, dar nevăzută a Celui ce a biruit moartea prin Învierea Sa ce a de a treia zi, mergem la mormintele atâtora dragi nouă, mărturisind că nu am încetat vreodată să-i iubim și să-i avem prezenți în adâncul inimilor noastre.

Ne leagă de ei multe, credința și viața noastră, istoria și istorii, evenimente și momente și mai ales o inefabilă prezență binefăcătoare cu care am decriptat împreună frumusețea de nepierdut a vieții.Pe toți ai noștri care nu mai sunt, astăzi îi simțim mai aproape, prin rugăciune și prin comuniune, prin puterea Nevăzutului Tată ceresc. Astăzi este timpul întâlnirii și al mântuirii noastre, este destinul și istoria noastră!

De aceea, fie ca toți cei plecați în cealaltă viață, întotdeauna mai devreme, prea devreme, să se bucure de strălucirea luminii și a iubirii Domnului, prin mijlocirea Maicii Sale și a tuturor sfinților Săi! Dumnezeu să le dăruiască veșnică și neînserată bucurie!

____________________

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Go to Top