Platformă de știri și opinii

Category archive

Administrație - page 70

Coronavirus-România: Carantină în Gorj, școli închise,TelVerde pentru informații

in Actualitate/Administrație/Sănătate by

Situația evoluează cu rapiditate, după confirmarea primului caz de infecție cu COVID-19, din România. În localitatea gorjeană, în care a fost diagnosticat pozitiv, la infecția cu coronavirus, primul român, s-au luat măsuri excepționale. Șapte persoane sunt în carantină, sub pază, unitățile de învățământ din zonă au fost închise. Autoritățile au instituit un TelVerde, o linie telefonică gratuită pentru informații, legate de coronavirus.

Într-o localitate gorjeană, din mediul rural (n.m. convenția și rugămintea autorităților este de a nu anunța numele localității, pentru a nu crea panică, în mod gratuit) un localnic de 25 de ani, care a intrat în contact cu italianul de 71 de ani, purtător al virusului, în urmă cu câteva zile, a fost diagnosticat pozitiv la testul pentru coronavirus,în seara zilei de 26 februarie. Acesta a fost transportat la spitalul ”Matei Balș” din capitală.

Secretarul de stat Nelu Tătaru a declarat la Realitatea Plus ca pacientul a fost transportat noaptea trecuta in Capitală.

„Azi noapte la ora 2 ambulanta era la Gorj. Acum se afla la Matei Bals. Toate celelalte 7 persoane sunt in carantina, familia pacientului. E carantina la domiciliu. Cei 7 raman in casa dar se schimba regimul de izolare, fiind supravegheati si pazita aceasta locuinta. Din cate stim pacientul nu are alte afectiuni, urmeaza sa fie investigat in totalitate. „

Autoritățile încearcă să găsească persoanele cu care acesta a intrat în contact.

Edilul localitătii gorjene,de unde a fost preluat tânărul infectat cu coronavirus, Iuliana Iliescu, crede că sunt necesare câteva zeci de teste în rândul locuitorilor comunei din nord-estul județului.

În localitate s-a luat măsura închiderii unitătilor de învățământ.Este vorba despre un efectiv de aproximativ 250 de elevi.Un număr de 20 de persoane din localitate sunt izolate la domiciliu, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul Iuliana Iliescu.

Autoritătile centrale (MAI) anunță că a devenit operaţională linia TELVERDE pentru informaţii legate de coronavirus. Numărul este 0800 800 358. Oricine are nevoie de informaţii despre noul virus poate suna la acest număr. Pentru urgențe se va suna în continuare la numărul unic de urgență 112.

La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE destinată cetățenilor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

 Dacă aveţi probleme de sănătate sau suspectați că ați putea fi infectat, sunați în continuare la numărul de urgență 112, se precizează în comunicatul grupului de comunicare strategică.

Până joi dimineață, la ora 10.00, au fost înregistrate 163 de apeluri la 112, cele mai multe fiind din București.

Târgoviște City App, peste 2000 de utilizatori în mai puțin de o lună

in Actualitate/Administrație by

La mai puțin de 30 de zile din momentul lansării, aplicația pentru mobil Târgoviște City App înregistrează un număr record de utilizatori.

Peste 2.100 de persoane au descărcat și instalat aplicația, iar 1.600 și-au și creat un cont pentru a fi la curent cu noutățile.

„De asemenea, prin intermediul aplicației au fost sesizate de cetățeni, până astăzi, 85 de probleme (din diverse domenii).”, spune Daniel Cristian Stan, Primarul municipiului Târgoviște.

Aplicația de mobil Târgoviște City App se poate descărca din:

Google Play: http://bit.ly/TârgovișteCityAppAndroid

App Store: http://bit.ly/TârgovișteCityAppIOS

Web site: https://targovistecity.ro/

https://targoviste.app.link/tRV0w2BPh4

Sursa: Daniel Cristian Stan 

Video| Aurelian Cotinescu (PNL Târgoviște): ”Nu sunt un animal politic!”

in Actualitate/Administrație/Politică by

PNL Târgoviște a ales să nu mai comenteze problemele din oraș. Cel puțin problemele indentificate de liberali. Aurelian Cotinescu, președinte al PNL Târgoviște, a surprins, oarecum, într-o conferință de presă, extrem de scurtă, ce a avut loc la sediul filialei PNL din Târgoviște, prin câteva afirmații, diferite, ca mod de abordare, de cele precedente.

Aurelian Cotinescu (centru imagine), conf. de presă, PNL Târgoviște-21 feb.2020

”Adio Smart-City’‘ sau ”Nu mai vreau să comentez, înainte ca autoritățile statului să își exprime punctul de vedere”, au fost două dintre reacțiile liderului PNL Târgoviște, ce a vorbit despre ce se întâmplă la nivelul orașului, după ce scandalul arestării a trei persoane, din departamentul economic al Primariei Târgoviște, a devenit, deja, unul de notorietate. Liderul liberal are și câteva întrebări, dar doar retorice: ”De ce administrația locală a spus de fiecare dată că nu știe despre ce e vorba?”, atunci când au fost probleme în oraș.  De departe însă afirmația cea mai interesantă a liderului liberal a fost : ”Eu nu sunt un animal politic, un șacal politic”. (vezi video)

Scandalul generat de reținerile, de la Primăria Târgoviște, este, momentan, încheiat. Cele trei persoane suspectate de delapidarea a aproximativ 200.000 de lei au fost plasate în arest la domiciliu, dar, conform unor informații din interiorul anchetei, continuă cercetările și cu privire la posibile alte fapte, ce ar fi putut avea loc, după același scenariu.

Târgoviște: Arest la domiciliu pentru supecții de delapidare de la primărie. Ce prevede legea

in Actualitate/Administrație/Justiție by

Cele trei persoane acuzate de delapidarea a aproximativ 200.000 de lei, din Primăria Târgoviște, au primit arest la domiciliu.

Citește Știrea

Primăria Târgoviște: ”Noi am făcut sesizarea către Parchet”, în scandalul reținerilor din Direcția Economică

in Actualitate/Administrație/Economie by

Reprezentanții administrației locale târgoviștene anunță că nu este nicio problemă cu proiectele din oraș, ca urmare a arestării celor trei persoane din Direcția Economică a Primăriei Târgoviște.

Citește Știrea

Lovitură dură pentru Primăria Târgoviște. Trei persoane, din departamentul economic, reținute, pentru delapidare

in Actualitate/Administrație/Economie by

Lovitură la Primăria Târgoviște, după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și polițiștii de la IPJ Dâmbovița au descins la sediul instituției. Trei persoane, din departamentul economic, printre care, conform unor informații, chiar directoarea economică, au fost reținute, fiind suspectate de delapidarea a aproximativ 200.000 de lei, în perioda 2016-2017.

Primăria Târgoviște

Descinderea a avut loc pe parcursul zilei de 19 februarie și s-a prelungit până în noaptea de 19-20 februarie. Dupa multe ore de audieri s-a decis reținerea celor trei persoane din departamentul economic. Conform unei informări a celor de la IPJ Dâmbovița:

La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat 4 percheziții la o instituție publică din Târgoviște și pe raza județului, ocazie cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente financiar-contabile, întocmite în perioada 2014-2017 și două unități de calculator.”

Rezultate anchetă

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada ianuarie 2016-aprilie 2017trei persoane, angajate la o instituție publică din Târgoviște, și-ar fi însușit pe nedrept 191.896  de lei din bugetul unității.

Foto-Dana Popa (director economic Primăria Târgoviște)

Sursa foto-facebook, Dana Popa

Pentru a justifica suma însușită, cei trei ar fi întocmit și folosit în fals documente financiar-contabile referitoare la achiziția unor bunuri consumabile și a unor produse de curățenie, cu avansul spre decontare, pe care le-au înregistrat în contabilitatea instituției.

Totodată, o femeie ar fi falsificat 77 de facturi fiscale și 77 de chitanțe aferente, aparent emise de societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, toate cu sediul social în București, dar și de către o societate comercială din Târgoviște, unde aceasta avea calitatea de administrator.

La data de 20 februarie a.c., cele trei persoane, două femei și un bărbat, bănuite de comiterea infracțiunii de delapidare, fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentate unității de parchet cu propuneri de măsuri preventive.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 191.896 de lei.

La descinderi au participat și criminaliști.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

De asemenea, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea și îndrumarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activități infracționale, existând suspiciunea că persoanele bănuite și-ar fi însușit prin aceeași modalitate diverse sume și în perioada 2014-2015.

Se lucrează pe toate cele 5 loturi ale centurii Târgoviște

in Actualitate/Administrație by

Se lucrează concomitent pe toate cele 5 loturi ale centurii Târgoviște.

Astfel, lucrările vizează:

– reabilitarea pasajului rutier de la Aninoasa, cu precizarea ca deja s-a turnat pe un sens egalizarea, urmând ca circulația să fie reluată și lucrările finalizate, pe sensul afectat, în cel mult 45 de zile;
– constructia podului nou din zona Teis, cu mentiunea ca au fost facute toate forajele, acum lucrandu-se la elevatii;

– reabilitarea pasajului rutier de pe strada Petru Cercel, unde se lucrează la cămășuirea tuturor stâlpilor și riglelor pilelor;

– lărgirea la 4 benzi a bulevardului Eroilor, între podul de la Teiș și pasajul rutier de la Aninoasa;

– realizarea apărărilor de mal din zona drumului nou;

-reabilitarea străzii Magrini;
– construcția stației de pompare de pe strada Petru Cercel, precum și a stației de pompare de pe Calea Ialomiței;

– profilarea și balastarea drumulului nou (strada Cornel Popa) care va face legătura între strada Gimnaziului și strada Mihai Bravu;

– reabilitarea sensului giratoriu de la intersecția străzii Petru Cercel cu șoseaua Găești;

Termenele de execuție sunt cuprinse între 6 și 12 luni (cazul loturilor care cuprind pasaje și poduri rutiere), iar lucrările au debutat pe data de 11.11.2019.

Primarul Municipiului Târgoviște, 

Daniel Cristian Stan 

Târgoviște| Bani europeni pentru eficientizarea sistemului de iluminat public

in Actualitate/Administrație by

Administrația târgovișteană a semnat astăzi, 19 februarie 2020, un proiect de aproximativ 22 de milioane de lei (fonduri europene, nerambursabile), prin care se va implementa un nou sistem de iluminat public, la nivelul Municipiului Târgoviște. Citește Știrea

Pregătiri pentru startul lucrărilor de la Școala „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște

in Actualitate/Administrație by

Încă un pas important a fost făcut pe linia programului de modernizare a unităților de învățământ târgoviștene pe fonduri europene.

În cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 10, „Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale”, investiția cu titlul „Îmbunătățirea infrastructurii Educaționale prin Extinderea, Reabilitarea, Modernizarea și Echiparea Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște, a depășit etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității și a trecut în faza urmatoare de evaluare.

În acest context, în cursul zilei de astăzi, am făcut o vizită pe amplasamentul investiției în vederea pregătirii fazei de execuție a celui mai mare proiect care a vizat vreodată o unitate de învățământ târgovișteană.

Astfel, în cadrul unei finanțări în valoare totală de 22.487.266, 06 lei (inclusiv TVA), se dorește realizarea următoarelor intervenții:

Reabilitarea integrală a corpului principal  de clădire (înlocuire tâmplărie; refacerea instalației electrice; înlocuirea rețelei de apă și dotarea cu hidranți; anvelopare; finisaje interioare și exterioare; modernizare grupuri sanitare; instalarea unui sistem de supraveghere video; instalarea unui sistem de comunicare audio).

Reabilitarea sălii de sport (supraetajarea corpului existent în vederea amenajării unei săli de gimnastică; anvelopare; înlocuire tâmplărie).

Sala de festivități și corp administrativ (în prelungirea clădirii școlii, separat printr-un rost de dilatație, se va construi un imobil format din două corpuri dreptunghiulare – corpul sălii de festivități, având 610 locuri și corpul administrativ).

Amenajarea curții și a bazei sportive (asfaltare; amenajarea a două terenuri de baschet; amenajare peisagistică; construire teren de minifotbal cu gazon artificial, nocturnă şi tribună; pistă atletism din tartan, groapă de nisip; teren de badminton).

Unitatea de învățământ va beneficia și de mobilier, dotări de laborator, dotări cabinet stomatologic, dotări sală de mese, dotări sală de sport, dotări cabinete școlare, dotări sală de festivități.

Durata de execuție este de cel mult 24 de luni, iar licitația de execuție va fi lansată luna viitoare!

Primarul Municipiului Târgoviște, 

Daniel Cristian Stan 

PNL Dâmbovița acuză: PSD, bătaie de joc la adresa dâmbovițenilor!

in Actualitate/Administrație by

Ședința Consiliului Județean Dâmbovița, programată pentru luni, 17 februarie, nu a mai avut loc din pricina absenței în grup a consilierilor PSD. Gestul social-democraților a stârnit furia liberalilor, care acuză PSD că își bate joc de dâmbovițeni. Citește Știrea

Târgoviște: a fost aprobat bugetul pe anul 2020

in Actualitate/Administrație by

Vineri, 14 februarie 2020, a fost aprobat bugetul municipiului Târgoviște pe anul 2020.

„Ca element definitoriu, precizez că secțiunea destinată dezvoltării reprezintă 54% din total, bugetul aferent investițiilor depășind astfel cheltuielile de funcționare și însumând nu mai puțin de 207.139.000 lei.

Sunt derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură posibile: în reabilitare stradală, piețe publice, în infrastructura socială, infrastructura sportivă și, foarte important, continuăm cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională: creșe, grădinițe, școli, licee.

Avem deschise, deja, peste 40 de șantiere de investiții și vor urma alte cateva zeci. 

Totodată, sumele primite de la Uniunea Europeană înregistrează o creștere de 22, 36% față de anul anterior!

Tot în buget, a fost prevăzută și dublarea sumelor aferente burselor, administrația locală târgovișteană urmând să acorde în acest an 3000 de burse municipale elevilor de la instituțiile de învățământ târgoviștene, cuantumul total al acestora ridicându-se la suma de 2.200.000 lei.”, a declarat Daniel Cristian Stan, Primarul municipiului Târgoviște.

Lucrările continuă la Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Târgoviște

in Actualitate/Administrație by

Școala Gimnazială “Matei Basarab” se află în plin proces de extindere, reabilitare, modernizare și echipare, valoarea finanțării europene accesate de către administrația locală târgovișteană fiind de 22.223.977,79 lei.

La acest moment, corpul nou de clădire este deja ridicat, structura metalică a noii săli de sport este montată, lucrându-se și la reabilitarea corpului vechi.

Astfel, în cadrul celei mai mari investiții pe fonduri europene care a vizat vreodată o unitate de învățământ din Târgoviște, școala va fi reabilitată în întregime, va beneficia de o sală de sport, de laboratoare noi și de o sală multifuncțională, de un teren de sport exterior ultramodern, urmând a se bucura și de dotări didactice, de dotări gospodărești, de dotări și echipament sportiv pentru sala de sport și terenul exterior, de echipament audio-video, de echipament IT și software sau de mobilier nou.

Primarul Municipiului Târgoviște,

Daniel Cristian Stan 

Ciocănești| Flagrant la Primărie. Un bărbat, ce îl șantaja pe edilul șef, a fost reținut

in Actualitate/Administrație/Justiție by

Operațiune de amploare a polițistilor din Dâmbovița, alături de cei de la Directia Operațiuni Speciale, din cadrul IGPR, la Ciocănesti,în Dâmbovița.

Citește Știrea

Târgoviște: au început lucrările și în Piața Revoluției

in Actualitate/Administrație by

Vineri, 12 februarie 2020, au debutat lucrările de execuție aferente proiectului care vizează reabilitarea si modernizarea Pieței Revoluției din Municipiul Targoviste.

„Proiectul va schimba din temelii întreaga zonă pietonală care pornește de la Bulevardul Libertății, prin fața fostei cofetării “Casata”, către Primăria Târgoviște, precum și trotuarul din fața blocurilor C, până la sediul ITM Dâmbovița.

În cadrul uneia dintre cele mai spectaculoase investiții de reabilitare implementate vreodată în Târgoviște, se prevede amenajarea unui spațiu pietonal și de petrecere a timpului liber, care va întregi modernizarea zonei centrale a municipiului Târgoviște.

În linii mari, vor fi realizate lucrări de desfacere integrală a pavimentului existent și de realizare a unui pavaj nou, diferențiat, în funcție de specificul suprafeței, se va instala mobilier urban modern (bănci cu copertină, rastel pentru biciclete, zonă de relaxare pentru grupuri, coșuri de gunoi selectiv, fântâni de băut apă), iluminatul exterior urmând a fi inclusiv încastrat în pavaj.

Totodată, se vor crea generoase spații verzi gazonate, vor fi plantați arbori și se vor realiza amenajări florale.

Valoarea contractului este de 1.844.560 lei, iar durata de execuție nu va depăși 12 luni.”, a declarat Daniel Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște.

Sursa: Daniel Cristian Stan 

1 68 69 70 71 72 89
Go to Top