Pe 13 septembrie va fi sfințită biserica parohiei ”Sf. Împărați Constantin Și Elena”

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși duminică, 13 septembrie 2026, slujba de sfințire a bisericii parohiei cu hramul „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Municipiul Târgoviște.

Construită în anul 1650 de către domnitorul Matei Basarab și soția sa, Elina Doamna, biserica este realizată în formă de navă, cu naos pătrat. Între anii 2008-2026 au avut loc ample lucrări de consolidare și restaurare a sfântului locaș, prin Programul regional pentru patrimoniul cultural și natural din sud‑estul Europei, fiind restaurată și catapeteasma, iar în vecinătate a fost edificată o clădire multifuncțională.

Cei care vor dori, bărbați și femei, vor putea intra să se închine în Sfântul Altar, până seara târziu.

Invităm credincioșii să participe la acest eveniment bisericesc, începând cu ora 8.00.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Conferință de lansare a proiectului „Sprijin integrat pentru tranziția de la școală la piața muncii”

Next Story

Șapte stații de încărcare rapidă, pentru autobuzele electrice din Târgoviște