Personalul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a participat la greva generală organizată de Federația SANITAS, alături de angajați din toate unitățile medicale din județul Dâmbovița.
Deși activitatea a fost afectată în anumite compartimente, reprezentanții sindicatului au precizat că urgențele și serviciile medicale care nu puteau fi amânate au fost asigurate pe toată durata protestului.
„Nu am pus lacătul pe spitale. Este doar un semnal de alarmă adresat autorităților”, au transmis reprezentanții SANITAS Dâmbovița, explicând că protestul urmărește atragerea atenției asupra problemelor cu care se confruntă personalul medical.
Sindicaliștii reclamă lipsa personalului, volumul mare de muncă și necesitatea unor măsuri care să conducă la salarii echitabile și condiții mai bune pentru angajații din sistemul sanitar.
Greva din Dâmbovița face parte din acțiunea de protest desfășurată simultan în unități medicale din întreaga țară.










