Investiții importante în comuna Brezoaele: Școală nouă, rețea de gaze funcțională din acest an și piste de biciclete

16/07/2026

Comuna dâmbovițeană Brezoaele trece printr-un amplu proces de modernizare. Administrația locală, condusă de primarul Ion Florea, are în derulare mai multe proiecte majore de infrastructură, utilități și educație, menite să crească semnificativ calitatea vieții locuitorilor. Sprijinite printr-un parteneriat strâns cu Consiliul Județean Dâmbovița, șantierele din localitate vizează de la introducerea gazelor naturale și energie verde, până la facilități pentru tineri și piste de biciclete.

Rețeaua de gaze, aproape de finalizare

Una dintre cele mai așteptate utilități de către locuitori, rețeaua de distribuție a gazelor naturale, se apropie cu pași repezi de finalizare. Primarul Ion Florea a anunțat că lucrările avansează în ritm susținut, chiar în această perioadă fiind montată stația de reglare și distribuire a gazelor.

„Sperăm ca rețeaua să fie complet finalizată, iar gazul să curgă pe conducte până la sfârșitul anului 2026. Tot în cursul acestui an ne propunem să realizăm și primele branșamente pentru gospodării”, a declarat edilul, într-un interviu pentru Bazar Media.

Infrastructură modernă și piste de biciclete

Pe lângă utilități, Brezoaele investește masiv în mobilitate și siguranță rutieră. În cadrul unei vizite de lucru recente a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, au fost prezentate patru mari șantiere active.

Se lucrează la amenajarea unor piste pe o lungime de 3,7 km de-a lungul drumului județean, iar administrația comunei nu se oprește aici: a fost deja semnat contractul pentru studiul de fezabilitate destinat extinderii acestora cu încă 3,5 km în perioada următoare.

Un al proiect important pentru comunitate îl reprezintă rigolele carosabile pe drumul comunal DC 153, unde lucrările sunt în toi.

Energie verde și sprijin pentru tineri

Comuna face pași importanți și către independența energetică prin finalizarea unei centrale fotovoltaice de 140 kW, finanțată prin fonduri de la Ministerul Energiei. Panourile au fost amplasate în două puncte cheie din localitate – Căminul Cultural și Sala de Sport –, fiind create premisele pentru reducerea considerabilă a costurilor cu electricitatea pentru clădirile publice.

În paralel, tinerii din localitate sunt sprijiniți să își întemeieze un cămin în comună. În noul mini-cartier de locuințe au fost deja atribuite 7 din cele 9 locuri de casă disponibile. În prezent, zona este în plină dezvoltare, stâlpii de electricitate fiind deja instalați, în timp ce se lucrează intens la extinderea rețelelor de apă și canalizare.

O școală nouă pentru copiii din Brezoaie

Educația rămâne o prioritate pe agenda primăriei. Primarul Ion Florea a confirmat că proiectul pentru construirea unei școli complet noi în satul Brezoaie, dedicată ciclului gimnazial și primar, se află deja în procedură de licitație. Noua unitate de învățământ le va oferi copiilor din comună condiții moderne de studiu, la standarde europene.

Toate aceste realizări subliniază o colaborare de succes între primărie și Consiliul Județean Dâmbovița, parteneriat esențial pentru atragerea fondurilor și implementarea rapidă a proiectelor de dezvoltare rurală.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Investițiile din Bucegi, discutate în cadrul unei ședințe dedicate Planului de Management al parcului

Next Story

Burse speciale pentru tinerii sportivi care aleg Universitatea „Valahia”