Șeful CJD, din nou pe șantiere: „Vreau să văd fiecare investiție din teren”

14/07/2026

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a mers marți în Șotânga, Vulcana Pandele și Brănești pentru a verifica evoluția lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din județ.

Este vorba despre modernizarea drumului județean DJ 712, între Târgoviște și Pucioasa, investiție evaluată la aproximativ 101 milioane de lei.

Potrivit lui Corneliu Ștefan, șantierul înaintează conform graficului, iar la final locuitorii vor beneficia de condiții de circulație considerabil mai bune.

„Am mers și la celelalte investiții aflate în derulare și am discutat cu primarii despre proiectele care trebuie realizate astfel încât oamenii să beneficieze de condiții cât mai bune”, a declarat președintele CJD.

Acesta a anunțat că verificările în teren vor continua și în perioada următoare.

Doar prin prezența constantă în comunități și prin dialog cu administrațiile locale putem identifica nevoile reale și lua cele mai bune decizii pentru dezvoltarea județului”, a mai spus Corneliu Ștefan.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Chindia Târgoviște a prezentat obiectivele pentru noul sezon și a anunțat transferul lui Cristian Neguț

Next Story

Universitatea „Valahia” susține incluziunea și accesul echitabil la educație prin bursa „Solidaritate și Implicare”