DGASPC Dâmbovița are un nou centru de recuperare pentru persoane cu dizabilități

Adulții cu dizabilități din județul Dâmbovița au la dispoziție, de acum, un centru modern de recuperare neuromotorie. Este vorba despre Centrul „Iris” din Priseaca, construit integral din fonduri PNRR, în valoare de aproape 5 milioane de lei.

Anunțul a fost făcut de Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Unitatea funcționează în subordinea DGASPC și oferă servicii de recuperare de zi: proceduri de electroterapie, magnetoterapie, ultrasunete, laserterapie, kinetoterapie și masaj, dar și logopedie, consiliere psihologică și programe de integrare socială.

Centrul dispune de cabinete și săli dedicate fiecărui tip de terapie, toate echipate cu aparatură de ultimă generație.

„Este o clădire nouă, realizată de la zero și dotată cu aparatură modernă. Persoanele adulte cu dizabilități din județul Dâmbovița pot beneficia aici de servicii de recuperare de zi, adaptate nevoilor specifice și individuale ale fiecărui beneficiar. O investiție care aduce speranță și condiții mai bune pentru dâmbovițenii care au nevoie de recuperare și îngrijire de specialitate„, a declarat Corneliu Ștefan.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Noi preoți au fost instalați la parohii din Arhiepiscopia Târgoviștei

Next Story

Primăria Târgoviște intervine după furtuna care a lovit orașul: peste 220 de acțiuni în mai puțin de 24 de ore