2.955 de candidați din Dâmbovița intră, luni, în focul examenului de Bacalaureat

26/06/2026

Emoții pentru absolvenții de liceu din județul Dâmbovița. Luni, 29 iunie, încep probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie 2026, cu examenul la Limba și literatura română.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, la această sesiune sunt înscriși 2.955 de candidați. Dintre aceștia, 2.577 provin din promoția 2026, iar alți 378 sunt absolvenți ai promoțiilor anterioare. Probele se vor desfășura în 10 centre de examen din județ.

Marți, 30 iunie, este programată proba obligatorie a profilului, iar pe 2 iulie va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Primele rezultate vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12.00, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate pe 13 iulie.

Candidații trebuie să ajungă în centrele de examen până cel târziu la ora 8.30, având asupra lor actul de identitate. Timpul destinat rezolvării subiectelor este de trei ore, calculate din momentul în care acestea sunt distribuite în sălile de examen.

Inspectoratul Școlar Județean atrage atenția că este interzis accesul în sălile de examen cu telefoane mobile, materiale ajutătoare sau alte dispozitive electronice. Candidații care încalcă regulile vor fi eliminați din examen.

Și în această sesiune, lucrările vor fi evaluate în format digitalizat, iar rezultatele vor fi afișate anonimizat, pe baza codurilor individuale atribuite fiecărui candidat.

Eventualele nereguli privind desfășurarea examenului pot fi semnalate la linia TelVerde pusă la dispoziție de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița: 0800.816.245.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Ceremonie dedicată Zilei Drapelului Național, în Piața Tricolorului din Târgoviște 

Next Story

Centru de zi pentru persoanele vârstnice, deschis la Valea Voievozilor în urma unei investiții de peste 7,2 milioane de lei