Ediția a 14-a a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL se va desfășura la Târgoviște în perioada 6–14 iunie 2026, tema aleasă pentru acest an fiind „Timpul”. Despre programul festivalului, provocările organizării și noutățile pregătite pentru public au vorbit, miercuri, într-o conferință de presă organizată la Teatrul Tony Bulandra, managerul instituției, Mihai Constantin Ranin, și directorul artistic Liviu Cheloiu.
Organizatorii au recunoscut că ediția din acest an este pregătită într-un context financiar dificil, după ce Ministerul Culturii nu a acordat finanțare festivalului. Cu toate acestea, conducerea teatrului susține că BABEL continuă datorită sprijinului local și implicării echipei organizatoare.
„Deși traversăm un context economic dificil, Festivalul Babel va continua și în acest an. Este foarte important că reușește să supraviețuiască în aceste condiții. Din cauza schimbărilor din Guvern, Ministerul Culturii nu ne finanțează anul acesta, ceea ce reprezintă o mare pierdere pentru noi”, a declarat Mihai Constantin Ranin.
Managerul teatrului a explicat și semnificația temei alese pentru ediția din 2026, vorbind despre legătura dintre teatru, emoție și trecerea timpului.
„Timpul înseamnă foarte mult pentru teatru. Un spectacol de teatru este întotdeauna o pilulă despre viață, o viață concentrată într-o singură emoție. Este important să existe emoție”, a precizat acesta.
Printre cele mai importante noutăți ale festivalului se numără lansarea unei secțiuni dedicate copiilor foarte mici. Organizatorii pregătesc un „Babel al Copiilor”, adresat inclusiv celor cu vârste între 0 și 3 ani, dar și o paradă a cărucioarelor și a mămicilor.
„Acești bebeluși de astăzi vor susține Babelul de mâine”, a spus Mihai Constantin Ranin.
Festivalul își păstrează și puternica dimensiune internațională. Potrivit directorului artistic Liviu Cheloiu, ediția din acest an va aduce la Târgoviște invitați importanți din Coreea de Sud și spectacole inspirate din cultura asiatică.
„Este o ediție construită în mare parte în jurul colaborării noastre constante cu partenerii coreeni, alături de care avem o relație foarte bună de câțiva ani”, a afirmat Liviu Cheloiu.
Acesta a anunțat că la festival vor participa personalități culturale din Coreea de Sud, inclusiv președintele Adunării Naționale de la Seul, Cho Jeong-sik.
În același timp, ediția din 2026 readuce în atenție spațiul artistic balcanic prin colaborarea cu Asociația RUTA, structură culturală care reunește festivaluri și teatre din fostul spațiu iugoslav.
„Ne dorim să construim, începând de anul viitor, o asociație balcanică prin extinderea proiectului RUTA și includerea României, prin Teatrul Tony Bulandra, alături de Turcia, Bulgaria și Grecia”, a declarat directorul artistic al festivalului.
Pe lângă spectacolele internaționale, publicul va putea urmări reprezentații de teatru tradițional japonez și producții ale Operei din Shanghai. De asemenea, organizatorii pregătesc proiecte experimentale realizate în colaborare cu Institutul Grotowski din Polonia, unele dintre ele urmând să fie prezentate într-un spațiu industrial reconvertit din Târgoviște.







