O nouă creșă prinde contur într-un cartier din Târgoviște

Reprezentanții conducerii Primăriei Municipiului Târgoviște au efectuat, miercuri dimineață, o vizită pe șantierul noii creșe aflate în construcție în cartierul Sagricom. La verificarea stadiului lucrărilor au participat primarul Daniel Cristian Stan, viceprimarul Cătălin Rădulescu și city managerul Gabriel Boriga.

Proiectul este realizat prin Compania Națională de Investiții și vizează dezvoltarea infrastructurii destinate educației antepreșcolare. Potrivit administrației locale, noua unitate va avea o suprafață de aproximativ 1.300 de metri pătrați și este estimată la o valoare de circa 14 milioane de lei. Termenul de execuție este de 12 luni.

Primarul Daniel Cristian Stan a explicat că viitoarea construcție va fi organizată în mai multe zone funcționale distincte: spații administrative și de acces, zone dedicate copiilor și sector tehnico-gospodăresc. Clădirea va avea regim de înălțime parter și va beneficia de soluții moderne pentru eficiență energetică.

Terenul va fi amenajat cu spații verzi și locuri de joacă, iar clădirea va fi prevăzută cu sisteme alternative de producere a energiei”, a precizat edilul șef.

Administrația locală susține că investiția completează dezvoltările realizate deja în cartierul Sagricom, unde au fost construite anterior, cu finanțare europeană, o grădiniță și o bază sportivă.

De asemenea, primarul municipiului Târgoviște a făcut referire și la dificultățile întâmpinate de unele proiecte finanțate prin Compania Națională de Investiții, arătând că și această investiție a trecut printr-o perioadă în care finanțarea a fost suspendată.

Sperăm să fie reluate lucrările și acolo, astfel încât să putem finaliza toate aceste investiții accesate prin Compania Națională de Investiții”, a declarat Daniel Cristian Stan, făcând trimitere și la baza sportivă de la Complexul Turistic de Natație.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Chindia, în cădere liberă! Încă un eșec și un play-off care se transformă într-un coșmar 

Next Story

Stadionul din Târgoviște, adus în discuție în Parlament. Primarul Cristian Stan răspunde criticilor formulate de Ilie Bolojan