Municipiul Târgoviște face un nou pas în direcția creșterii independenței energetice, după ce administrația locală a semnat contractul pentru realizarea unui parc fotovoltaic finanțat din fonduri europene.
Proiectul, intitulat „Creșterea nivelului de independență energetică a Municipiului Târgoviște prin crearea unui parc fotovoltaic”, are o valoare totală de 19.324.292 lei (cu TVA) și vizează producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum.
Investiția urmează să fie implementată pe o suprafață de aproximativ 50.000 de metri pătrați, în vecinătatea Complexului Turistic de Natație, iar finanțarea este asigurată prin Programul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum”, parte a Fondului pentru modernizare.
Potrivit autorităților locale, proiectul ar urma să acopere peste 95% din necesarul de energie electrică al municipiului pentru instituțiile și serviciile publice, inclusiv unități de învățământ, iluminatul public sau alte obiective aflate în administrarea primăriei.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a declarat: „În această dimineață, am semnat contractul aferent execuției unui parc fotovoltaic în valoare de peste 19.000.000 lei, care va fi construit de către administrația locală din bani europeni, una dintre cele mai importante proiecte din istoria municipiului Târgoviște, în termeni de sustenabilitate!”







