Contract de peste 618 milioane de lei pentru gestionarea deșeurilor în Dâmbovița

La Muzeul de Istorie din Târgoviște a fost prezentat un proiect de amploare privind dezvoltarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor la nivelul județului Dâmbovița, inițiativă a administrației județene care vizează modernizarea infrastructurii de mediu. Evenimentul a fost transmis în direct de Bazar TV. 

Inițiativa aparține Consiliul Județean Dâmbovița, proiectul fiind prezentat de președintele instituției, Corneliu Ștefan, în cadrul unui eveniment la care au participat mai mulți oficiali. Printre aceștia s-au numărat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, deputatul Victor Ponta, fostul prefect Marian Tănase, vicepreședinții CJ, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, Dan Popa, precum și reprezentanți ai administrațiilor locale, inclusiv primarul comunei Șotânga, Constantin Stroe. 

Investiția depășește 618 milioane de lei (aproximativ 125 de milioane de euro) și urmărește dezvoltarea unei infrastructuri moderne pentru colectarea, tratarea și valorificarea deșeurilor. Proiectul include realizarea unei instalații de tratare mecanico-biologică la Șotânga, precum și a unor facilități destinate colectării selective, inclusiv pentru deșeuri voluminoase sau speciale.

În cadrul evenimentului, președintele Consiliului Județean a evidențiat impactul pe termen lung al proiectului:
Astăzi, nu semnăm doar pentru niște utilaje sau clădiri. Semnăm pentru sănătatea copiilor noștri și pentru capacitatea acestui județ de a fi performant la nivel european.”

Acesta a făcut referire și la etapele parcurse pentru obținerea finanțării:
Am avut un parcurs dificil, cu numeroase provocări, dar am avut motivația de a duce la capăt acest proiect strategic”, a declarat Corneliu Ștefan, adăugând că „beneficiile sunt concrete: servicii mai bune pentru cetățeni, un mediu mai curat și o administrare mai bună a resurselor.

Proiectul presupune dotarea județului cu echipamente pentru colectare separată, inclusiv zeci de mii de pubele și containere dedicate diferitelor tipuri de deșeuri. De asemenea, instalația de la Șotânga va permite producerea de biogaz și compost, contribuind la valorificarea resurselor rezultate din procesarea deșeurilor.

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a vorbit despre importanța investiției pentru comunitate:
„Soluție integrată, ecologică și modernă, pentru gestionarea deșeurilor în județul Dâmbovița! […] Este o investiție serioasă, necesară, care va contribui […] la servicii mai eficiente de gestionare a deșeurilor pentru cetățeni.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Camera de Comerț Dâmbovița: Raport de activitate pentru anul 2025

Next Story

Bugetul județului Dâmbovița pe 2026, în prim-planul ședinței Consiliului Județean: fonduri majoritare pentru dezvoltare