Există în PSD o iluzie care persistă și pare întreținută cu bună știință: ideea că electoratul plecat spre AUR poate fi adus înapoi printr-o simplă schimbare de registru. Mai multă furie, mai puțină diplomație, un limbaj mai apropiat de instinct decât de argument — și, cumva, votanții se vor întoarce.
Numai că votanții nu funcționează ca un public de spectacol.
Ieșirile Olguței Vasilescu nu sunt doar reacții de moment, ci expresia unui stil politic sedimentat în timp. Un stil care nu s-a născut în PSD, ci vine dintr-o altă epocă, dintr-un alt tip de partid. Traseul prin PRM nu e doar o notă biografică, ci o cheie de lectură a prezentului: adversarul nu mai e rival politic, ci țintă personală.
Doar că politica nu se mai face ca atunci. Publicul s-a schimbat, iar încercarea de a recicla acel tip de discurs produce mai degrabă disonanță decât mobilizare.
Acest tip de discurs nu apare în gol.
În interiorul partidului, numele Olguței Vasilescu nu circulă izolat. Este legat de cel al lui Claudiu Manda, iar împreună marchează unul dintre acele puncte de greutate despre care nu se vorbește oficial, dar care sunt recunoscute tacit. Nu există hărți clare ale influenței reale, însă persistă percepția că anumite decizii sau poziționări nu sunt întâmplătoare.
Voci din interiorul partidului, precum Constantin Toma, au vorbit despre influențe care nu se regăsesc în structurile oficiale. Faptul că astfel de afirmații apar public spune suficient despre tensiunile din interior.
În paralel, PSD pare să ignore o realitate pe care sociologul Sebastian Lăzăroiu a formulat-o fără menajamente: electoratul AUR nu este recuperabil prin mimetism. Alegătorii nu caută o variantă „mai soft”, ci exact forma radicală a discursului.
PSD ajunge astfel într-o poziție complicată, oscilând între tentația de a imita și incapacitatea de a convinge. Împrumută teme, testează tonuri, dar fără să-și asume o direcție.
Problema apare atunci când direcția devine neclară, iar mesajele încep să se bată cap în cap, fără să mai fie limpede cui sunt adresate.
Când începi să vorbești pe limba altuia, riști să nu mai fii înțeles nici de ai tăi și să nu-i convingi nici pe cei pe care încerci să-i recuperezi. În politică, vocea împrumutată nu ține loc de identitate.
Foto: Wikipedia
