Ninsorile abundente din timpul nopții, produse pe fondul unei avertizări Cod Portocaliu, au determinat activarea completă a comandamentului de iarnă la nivelul municipiului Târgoviște. Autoritățile locale au intervenit cu 25 de utilaje și aproximativ 130 de angajați pentru menținerea circulației în condiții de siguranță.
Echipele Direcției de Salubritate, ale SC Eco-Sal SRL și ale Municipal Construct SA au acționat pe principalele artere, în intersecții, în zonele cu trafic intens și în cartiere, pentru îndepărtarea zăpezii și prevenirea formării poleiului. Potrivit administrației locale, la această oră se circulă în condiții de iarnă, fără blocaje majore.
Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a fost prezent în teren pentru a verifica modul în care se desfășoară intervențiile.
„A nins abundent toată noaptea, iar pe fondul avertizării „Cod Portocaliu” de precipitații, administrația locală târgovișteană acționează pentru deszăpezire cu 25 de utilaje si aproximativ 130 de angajați de la Direcția de Salubritate, Sc Eco-Sal SRL și Municipal Construct SA. La această oră se circulă în condiții de iarnă, vom ajunge peste tot, dar activitatea este mult îngreunată de căderile masive de zăpadă, care trebuie și evacuată.
Cetățenii municipiului Târgoviște au la dispoziție următoarele numere de telefon în caz de urgență:
– 0731.316.716 / 0245.217.134 Dispecerat Direcția de Salubritate;
– 0245.921 / 0731.327.436 Dispecerat Poliția Locală”, a transmis primarul municipiului Târgoviște.









