Primăria Municipiului Târgoviște a demarat procedura de achiziție publică pentru construirea unui parc fotovoltaic, proiect finanțat din fonduri europene. Valoarea totală a investiției este de 19.324.292 de lei, cu TVA inclus.
Anunțul a fost făcut de primarul Daniel Cristian Stan, care a precizat că proiectul vizează creșterea gradului de autonomie energetică a municipiului, prin producerea de energie electrică din surse regenerabile.
„A fost lansată licitația aferentă execuției unui parc fotovoltaic (…) Investiția este de natură să asigure, în proporție de peste 95%, independența energetică a municipiului Târgoviște, din punct de vedere al energiei electrice necesare”, a transmis edilul șef.
Parcul fotovoltaic va fi amenajat pe un teren de aproximativ 50.000 de metri pătrați, situat în apropierea Complexului Turistic de Natație. Proiectul include și realizarea unei capacități de stocare a energiei electrice, care va fi conectată la centrala fotovoltaică.
Potrivit informațiilor prezentate de administrația locală, energia produsă va acoperi consumul necesar pentru mai multe instituții și servicii publice din municipiu, între care unități de învățământ, iluminatul public și Complexul Turistic de Natație.
Finanțarea este asigurată prin Programul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum”, componentă a Programului-cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, din cadrul Fondului pentru Modernizare.







