Primăria Municipiului Târgoviște va implementa un nou proiect dedicat infrastructurii educaționale, care presupune reabilitarea și readucerea în circuitul public a fostei cantine a Liceului Tehnologic „Nicolae Ciorănescu”, o clădire neutilizată de mai multe decenii.
Imobilul, aflat într-o stare avansată de degradare, va fi supus unui amplu proces de modernizare, urmând să capete o funcționalitate multiplă. Potrivit administrației locale, spațiul va deservi atât activități de alimentație publică pentru elevi, cât și evenimente școlare, festivități și activități culturale.
Valoarea totală a investiției depășește 20 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional „Sud Muntenia”, axa de finanțare destinată creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în clădirile publice.

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a declarat că proiectul face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a unităților de învățământ din oraș. „Clădirea fostei cantine a Liceului Tehnologic «Nicolae Ciorănescu» se află într-o stare avansată de degradare și nu a mai fost folosită de zeci de ani. Prin această investiție, imobilul va fi reabilitat și transformat într-un spațiu multifuncțional destinat elevilor”, a precizat edilul șef.









