Conferința de presă organizată de conducerea Curții de Apel București, prima după ani de tăcere instituțională, ar fi trebuit să fie momentul în care instanța își recâștigă măcar o parte din credibilitate după investigația Recorder. A ieșit însă exact invers: o demonstrație despre cum poate fi agravată o criză de imagine prin decizii neinspirate, ton greșit și o vizibilă lipsă de control asupra propriului mesaj.
Totul a început cu alegerea unui decor imposibil: o sală de judecată transformată artificial în scenă pentru autoritate, cu președinta CAB și echipa la prezidiu, iar presa așezată ca într-o simulare de ședință. Camerele, poziționate prea jos, abia îi dezvăluiau fața dintre microfoane — un detaliu care a sugerat din primul minut improvizație și lipsă de experiență în comunicarea publică. A continuat apoi o expunere rigidă, citită de pe hârtie, plină de jargon juridic și total lipsită de preocuparea de a traduce informația pentru publicul larg. Într-o situație de criză, oamenii vor claritate; aici au primit o lecție abstractă despre regulamente, proceduri și independență judecătorească, rostite cu un ton superior, iritat.
Problema centrală a conferinței a fost însă absența răspunsurilor reale. În loc să lămurească acuzațiile din investigație, conducerea CAB a preferat să evite subiectul, repetând mecanic formule precum „s-a aplicat regulamentul”, indiferent de întrebare. Jurnaliștii au încercat să obțină clarificări punctuale, dar au primit doar generalități, invocări ale independenței justiției și câteva atacuri îndreptate selectiv împotriva unor judecători menționați în materialul Recorder. Ceea ce ar fi trebuit să fie transparență a devenit defensivă; ceea ce trebuia să fie explicație s-a transformat în frustrare.
Nici strategia de imagine nu a ajutat. În spatele președintei au fost aliniați mai mulți judecători, aduși parcă să sugereze unitate. În realitate, figura lor impasibilă, neimplicată, a creat impresia unor figuranți obligați să stea acolo „ca să dea bine”. Iar tentativa de control a propriilor mesaje s-a prăbușit spectaculos chiar la început, când o judecătoare a venit în fața presei și a confirmat elemente prezentate de Recorder, stricând întreaga coregrafie gândită de conducere.
Președinta și colegii ei au șușotit vizibil între ei, au ezitat, au dat impresia că nu stăpânesc dosarul comunicării publice. Momentul cel mai nefericit a fost însă cel în care microfoanele au surprins replica: „A sunat Lia, mă duc să răspund”, urmată de revenirea cu indicații primite de la judecătoarea Savonea. În acel moment, toată tentativa de a demonstra fermitate și control intern s-a evaporat, lăsând în urmă senzația unei instituții dependente de sugestii externe chiar în mijlocul propriului exercițiu de transparență.
Conferința s-a încheiat brusc, cu jurnaliști lăsați cu mâna ridicată, iar președinta părăsind sala înainte ca întrebările incomode să se termine. Nu doar că nu a calmat presiunea mediatică — a ostilizat presa și mai mult, proiectând imaginea unei conduceri care se simte amenințată, nu responsabilă.
Rezultatul final este limpede: în loc să stingă incendiul, Curtea de Apel București a turnat combustibil. Conferința, departe de a aduce limpezire, a adâncit confuzia și a lăsat impresia unei conduceri iritate, nesigure și incapabile să-și controleze propriul mesaj. A fost, în esență, demonstrația perfectă despre cum poți pierde controlul narativ într-o criză și cum poți transforma o instituție respectabilă într-un actor necredibil printr-o singură conferință ratată.
Foto: captură Recorder
