Deputatul USR Daniel Blaga acuză PSD și AUR de „reflexe de partid-stat”, după ce, la Găești, cele două partide ar fi respins observatorii unui ONG pe motiv că aceștia ar simpatiza cu PNL.
„Chiar dacă ar fi fost așa, ce s-ar fi întâmplat? Observatorii nu conduc votul, nu numără voturi, nu au putere de decizie. Doar observă. Atât”, a declarat Daniel Blaga.
Acesta a amintit că toți observatorii sunt obligați să depună o declarație pe propria răspundere prin care confirmă că nu au interese politice și că respectă regulile, iar în caz de fals pot răspunde inclusiv penal.
„Să refuzi supravegherea independentă doar pentru că ai impresia că cineva ar simpatiza cu alt partid este exact atitudinea care a ținut România blocată zeci de ani: reflexul de partid-stat”, a mai spus deputatul USR.
Blaga a conchis:
„Democrația nu se teme de observatori. Doar cei care au ceva de ascuns o fac.”








