Regele David și drumul către Hristos: povestea unei promisiuni împlinite

La sfârșitul săptămânii trecute, elevii Școlii Gimnaziale „Coresi” din Târgoviște au participat la o activitate educativă, organizată în parteneriat cu Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița și Parohia „Mitropolia”. Sub coordonarea Prof. Simona-Maria Mihai și a Pr. Voicu-Radu Ștefan, copiii au descoperit cum promisiunea făcută lui David se împlinește în Hristos.

Prin desene, discuții interactive și jocuri de rol, elevii și-au exprimat impresiile și au identificat virtuți precum curajul, credința, bunătatea și iubirea de aproapele. Activitățile au inclus, de asemenea, scrierea pe cartonașe a valorilor morale inspirate de exemplul Regelui David și mini-interviuri imaginare cu personaje biblice.

La final, toți elevii au primit în dar cărți de rugăciuni, ca semn al implicării și pentru aprofundarea mesajului credinței.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Programul lucrărilor la infrastructura rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 17 – 23.11.2025

Next Story

Jurnalistul Robert Schwartz, fost redactor-șef la Deutsche Welle, nominalizarea USR pentru funcția de director al Societății Române de Radiodifuziune