La Congresul din 7 noiembrie, PSD a ales să-și construiască viitorul pe o dihotomie: moștenirea trecutului și pragmatismul prezentului — o formulă care îi poate aduce confort, dar nu neapărat și direcție.
Adrian Năstase, invitat de onoare, a fost întâmpinat cu aplauze și nostalgii. Imaginea fostului premier, elegant și calm, a fost tratată ca o icoană politică — un semn că partidul caută o ancoră în ceva ce pare solid, coerent, respectabil. Numai că această „întoarcere la valori” e, mai curând, un exercițiu de supraviețuire decât o renaștere autentică.
După ani de progresism mimat, PSD (re)descoperă farmecul valorilor tradiționale. Venită la capătul unei guvernări amorfe, conduse de Marcel Ciolacu, această schimbare pare o tentativă de rebranduire: mai puțină corectitudine politică, mai multă biserică și patrie; mai puțin Bruxelles, mai mult „noi, românii”.
În logica acestui viraj, Adrian Năstase este figura perfectă: un fost premier căruia îi place să fie ascultat și admirat — mai ales când partidul are nevoie de repere.
Doctrinar, PSD încearcă să se repoziționeze pe o zonă de stângă conservatoare — un amestec de protecție socială și moralism național. Vrea să pară un partid al stabilității, al ordinii, al „bunului-simț românesc”. Este, desigur, o strategie electorală — un pas calculat pentru a mușca din electoratul AUR fără a părea extremist.
Pe de altă parte, dincolo de această mișcare tactică, partidul se confruntă cu o criză de lideri: nu are figuri noi, cu greutate, așa că recurge la fantomele cu pedigree, încercând să-și reproiecteze imaginea de partid puternic.
În plan intern, congresul a consfințit consolidarea puterii regionale. Alegerea lui Corneliu Ștefan ca prim-vicepreședinte național confirmă ascensiunea Dâmboviței în arhitectura PSD. Liderul de la Târgoviște este un politician riguros, un „soldat al partidului” cu rezultate administrative, potrivit pentru un PSD care vrea să afișeze ordine și competență. Tânăr, cu legitimitate locală și bine conectat la centrul de comandă, el întruchipează disciplina eficienței — păstrând proporțiile, o imagine opusă aroganței autosuficiente și reflexului de superioritate care l-au consacrat pe Adrian Năstase.
Revenind la Năstase — invitația făcută fostului premier e, în fond, o recuperare simbolică a respectabilității pierdute. Partidul își amintește că a avut, cândva, un lider care știa să negocieze la Bruxelles fără să se bâlbâie, care a dus România în NATO și a închis capitolele de aderare la UE. Doar că aceeași perioadă a fost și apogeul corupției sistemice, al baronilor și al statului-captiv. PSD își lustruiește trecutul, dar evită să și-l asume.
Până la urmă, Congresul din 2025 nu a fost o revoluție, ci o ședință de terapie colectivă. PSD își caută în trecut semnele viitorului, văzând în Adrian Năstase prestigiul pierdut și, în lideri precum Corneliu Ștefan, figurile prin care își proiectează viitorul calculat. E o imagine frumoasă, dar fragilă: un partid care se sprijină pe simbolurile trecutului și pe eficiența prezentului, fără să găsească, deocamdată, echilibrul între ele — și, mai ales, fără un proiect concret care să le lege într-o direcție clară.
Foto: Facebook Corneliu Ștefan
