,,Cu toamna la un ceai” – Activitate a cenaclului literar  JOC DE CREION de la Şcoala Gimnazială  Mihai Viteazul, Pucioasa

TOAMNA este anotimpul sufletului… frunze care cad, clipe care trec, frunze ce tresar sub paşii grăbiţi ai toamnei.

Activitatea Cenaclului Literar desfăşurată în Săptămâna Verde şi  dedicată acestui minunat anotimp şi-a propus să oprească toamna, pentru două ore, din mersul ei grăbit spre alte meleaguri. Astfel că  35 de membri ai acestui Cenaclu (de la un an la altul, tot mai numeroşi), au invitat cu ei, şi între ei, TOAMNA, să o sărbătorească, aşa cum îi stă bine, într-un cadru potrivit: Parcul Central al oraşului Pucioasa, cu pajiştea lui acoperită de frunzele căzute.

Aşadar, într-un cadru de vis, membrii Cenaclului au citit creaţii literare dedicate acestui anotimp, au recitat poezii, au prezentat din creaţiile lor plastice, au cântat, vocal şi în acorduri de chitară,  iar, la final, au băut un ceai fierbinte, pentru a mai domoli frigul de afară. Au sărbătorit TOAMNA  aşa cum se cuvine, pentru ca, apoi, să-i dea drumul să plece mai departe.

Întâlnirea -,,acolo unde sufletele şi minţile s-au încălzit şi unit”, după mărturisirea d-nei bibliotecare –  a fost ceva… MAGIC, iar imaginile surprinse grăiesc în acest fel.

Coordonator, prof. Adriana Milu.

Colaboratori: prof. Alexandra Matei şi prof. Maria Pârvu-Filote 

Bibliotecar : Carmen Diaconescu

1 Comment Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Alexandru Iorga, candidatul PSD pentru Primăria Găești. Alegerile locale parțiale vor avea loc pe 7 decembrie

Next Story

„Târgul de cariere”, ediția a II-a