Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a prezentat activitatea administrației locale din primul său an de mandat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul Primăriei.
La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
În mesajul său, primarul Costache a subliniat importanța momentului și a vorbit despre direcția în care își propune să continue dezvoltarea orașului.
„A trecut un an de la depunerea jurământului și de la începutul unei responsabilități asumate în fața comunității. Am promis transparență, demnitate și respect pentru fiecare cetățean, iar aceste principii au stat la baza activității noastre din ultimele 12 luni. A fost un an cu multe provocări, dar și cu rezultate concrete. Tot ceea ce s-a realizat a fost rodul unei munci de echipă – împreună cu colegii din Primărie, Consiliul Local și partenerii instituționali”, a declarat edilul.
Laurențiu Costache a adăugat că pentru el succesul unei administrații „nu se măsoară doar în cifre, ci și în încrederea oamenilor și în modul în care aceștia simt schimbarea în comunitate”.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a salutat modul în care administrația locală din Titu și-a prezentat activitatea și a evidențiat colaborarea strânsă dintre cele două instituții.

„Am venit alături de domnul primar Laurențiu Costache pentru a-i recunoaște efortul și rezultatele din acest prim an de mandat. Este un gest de normalitate și respect față de cetățenii orașului faptul că primarul a ales să prezinte public un raport complet, detaliat, al activității administrației. Este, poate, cel mai complex raport realizat până acum la nivelul administrațiilor locale din județ”, a afirmat Corneliu Ștefan.
Acesta a remarcat și continuitatea proiectelor locale: „Orașul Titu se află într-o perioadă de dezvoltare vizibilă. Îi mulțumesc domnului primar pentru modul în care a continuat inițiativele anterioare și pentru noile proiecte lansate în beneficiul comunității. Titu este un punct important în dinamica de dezvoltare a întregului județ” , a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.







