Primăria Târgoviște a predat cheile noilor locuințe ANL, destinate specialiștilor din sănătate și educație. Evenimentul a avut loc la noile blocuri construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) și a reunit conducerea municipalității, inclusiv primarul Daniel Cristian Stan, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Comza, city managerul Gabriel Boriga și secretarul general al Primăriei, Chiru Cătălin Cristea.
Potrivit primarului, momentul este unul istoric, fiind prima predare de locuințe ANL noi din ultimii peste 20 de ani.

„Astăzi asistăm la un moment foarte important — istoric, aș putea spune. După mai bine de 20 de ani, am predat din nou cheile unei locuințe ANL noi. Proiectul a vizat construirea a 48 de unități locative: 24 pentru specialiști din domeniul sănătății și 24 pentru cei din educație. Este un proiect realizat prin Agenția Națională pentru Locuințe, dus la bun sfârșit într-un termen relativ scurt, iar mă bucur că astfel putem răspunde nevoilor existente pe piață”, a declarat Daniel Cristian Stan.
Edilul șef a mai precizat că, lângă aceste două blocuri, se află în derulare o altă investiție realizată de Consiliul Județean Dâmbovița, tot prin ANL, care va aduce locuințe suplimentare pentru medici și profesori.










