La început de an școlar, conducerea Primăriei Municipiului Târgoviște a anunțat că elevii care frecventează școlile și liceele din municipiu beneficiază de transport gratuit cu autobuzele operate de Primărie.
„Pentru că suntem la început de an școlar, cred că este util să subliniem că toți elevii târgovișteni pot opta să beneficieze de transport gratuit, atunci când folosesc autobuzele Primăriei Târgoviște! Gratuitatea se obține printr-o simplă cerere adresată școlii, are în vedere toți copiii care învață în Târgoviște, indiferent de domiciliu și se aplică atât pe traseele din oraș, cât și pe traseele din afara orașului, operate de către transportatorul Primăriei Târgoviște!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
Facilitatea se acordă în baza unei cereri depuse la unitatea de învățământ, iar autoritățile locale susțin că această măsură face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a transportului public, derulat prin investiții în flota de autobuze și infrastructura de transport.







