Ilie Bolojan: „Administrația locală nu poate continua să funcționeze cu supradimensionarea actuală”

Premierul Ilie Bolojan a avertizat marți, într-o conferință de presă, că fără reforma administrației locale Guvernul riscă să repete aceleași dezechilibre bugetare, iar coaliția trebuie să decidă dacă își asumă măsurile propuse.

Șeful Executivului a arătat că în primele șase luni ale anului cheltuielile de personal au crescut cu 10% față de perioada similară a anului trecut, deși bugetul prevedea o scădere de 5%.

Bolojan a anunțat că Guvernul are în vedere introducerea unui plafon pentru numărul de angajați din administrația locală, calculat în funcție de populația fiecărei unități administrativ-teritoriale. Potrivit acestuia, scenariile de lucru vizează o reducere cu 40–45% a plafonului maxim de posturi aprobate, ceea ce ar însemna o scădere efectivă de aproximativ 10% a posturilor ocupate, echivalentă cu 13.000–17.000 de concedieri.

Întrebat despre discuțiile din coaliție, premierul a spus că a transmis partenerilor de guvernare necesitatea respectării angajamentelor: „Am avut o înțelegere, am agreat un program de guvernare și pentru a-l exercita este nevoie de reformă. Dacă lucrurile sunt menținute, stabilitatea politică trebuie respectată. Dacă nu sunt respectate, e greu să-ți exerciți atribuțiile și ajungi să ocupi un post fără să-l pui în valoare.”

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

A început admiterea de toamnă la Universitatea „Valahia”

Next Story

Simulare pentru Dâmbovița: 235 de posturi din administrația locală ar putea fi reduse