Chindia Târgoviște va deschide trei fan shop-uri pentru suporteri

26/08/2025

Cosmin Enache, directorul de Marketing al Chindiei Târgoviște, a anunțat marți seară, în cadrul emisiunii „Sport Bazar”, că suporterii echipei vor avea în curând la dispoziție trei magazine oficiale ale clubului: unul online și două fizice.

Facem toate eforturile ca magazinul oficial să fie inaugurat la meciul cu Steaua, din jurul datei de 20 septembrie. Am făcut o promisiune fanilor noștri și ne ținem de cuvânt. Va fi gata și cel de-al doilea fan shop fizic, dar nu la stadion, ci în incinta Dâmbovița Mall”, a declarat Cosmin Enache.

Potrivit acestuia, suporterii vor putea achiziționa tricouri, tricouri personalizate, eșarfe, hanorace, ghiozdane și alte articole, inclusiv produse destinate copiilor, inscripționate cu însemnele clubului. În ceea ce privește magazinul din mall, oficialul a precizat că va fi funcțional „în câteva săptămâni”, fără a avansa un termen exact.

În timpul emisiunii, un urmăritor a sugerat, printr-un comentariu, realizarea de produse dedicate animalelor de companie. Ideea a fost apreciată de directorul de Marketing al clubului, care a afirmat că „merită pusă în aplicare”.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Admitere – septembrie 2025, la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației din cadrul Universității „Valahia”

Next Story

Târgoviște, lider național la atragerea fondurilor europene