La Târgoviște se află în curs de finalizare proiectul privind amenajarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Investiția, cu o valoare totală de 4,55 milioane de lei, este finanțată integral din fonduri europene nerambursabile și se desfășoară pe Șoseaua Găești, pe un teren de circa 2.500 de metri pătrați.
Noul centru va permite populației să predea deșeurile municipale care nu pot fi colectate prin sistemul obișnuit de salubrizare. Printre acestea se regăsesc biodeșeuri, deșeuri voluminoase, textile, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, resturi de animale mici, materiale provenite din construcții și demolări, dar și alte tipuri de deșeuri speciale.
Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a precizat că proiectul se află în faza finală:
„Indiferent că discutăm de biodeșeuri, deșeuri voluminoase sau alte categorii care nu pot fi colectate în sistemul obișnuit, toate vor putea fi aduse aici. În acest moment, mai este necesară doar livrarea a două containere, realizată centralizat la nivel național, după care proiectul va putea fi încheiat.”
Investiția este derulată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3 – Managementul deșeurilor, sub Investiția I1.










