Virgil Guran e convins că presa locală a fost plătită ca să scrie articole critice despre el. Din bani publici, bineînțeles. Adică din bugetul județului. Adică de către adversarii politici.
Ar suna convingător, dacă n-ar contrazice complet realitatea. Dacă adversarii lui Guran ar gândi strategic, ar face exact invers: ar plăti presa să-l laude. Non-stop. Cu entuziasm. Cu titluri mari. Cu steaguri și aluzii la Brătieni.
Pentru că un politician care obține un singur parlamentar într-un județ ca Dâmbovița… e un cadou. Pentru adversari. Când tu, lider PNL, pierzi Senatul, iar USR scoate doi parlamentari în ruralul dâmbovițean, ai devenit deja parte din decor. Nu mai e nevoie să te denigreze nimeni. E suficient să te lase exact unde ești.
Dar domnul Guran se supără. Postează. Afirmă grav că „nu poate fi combătut politic” și că „vocea lui deranjează”. Așa o fi. E greu de spus pe cine mai deranjează exact, în afară de propria-i reflecție electorală.
Adevărul e altul: adversarii politici n-au niciun interes să-l atace. Dimpotrivă, și l-ar dori pe veci în fruntea opoziției. Ba chiar ar putea face o chetă să-l țină acolo. Iar dacă vor să fie siguri că nu dispare, ar fi strategic să plătească presa să scrie despre el în termeni elogioși:
„Stâlpul liberalismului dâmbovițean!”
„Opoziție de granit!”
„De necombătut!”
Cu Guran în frunte, opoziția se conservă perfect. Atât de bine, că n-o mai găsești pe nicăieri. Iar PSD n-a fost niciodată mai liniștit.
