Titus Corlățean, senator PSD de Dâmbovița, este menționat de primarul Buzăului, Constantin Toma, printre liderii care ar putea prelua conducerea partidului în contextul crizei interne tot mai profunde din PSD. Într-o intervenție la Digi24, Toma a criticat dur actuala conducere interimară a partidului, a cerut organizarea unui congres și schimbarea lui Sorin Grindeanu.
„Toată lumea vrea treaba asta, o conducere nouă a PSD-ului. Avem oameni supervaloroși în acest partid, nici nu se știe de ei. Titus Corlățean, Mihnea Costoiu… oameni de anvergură și cu rezultate excepționale în spate”, a declarat primarul PSD al Buzăului, făcând trimitere directă la senatorul de Dâmbovița.
Constantin Toma a afirmat că Sorin Grindeanu și-a pierdut credibilitatea și nu mai poate conduce partidul în actualul context politic. „Grindeanu nu mai e o voce puternică, acea poziție îi asigură doar o autoritate informală în cadrul partidului. Nu mai e credibil, să plece”, a spus Toma, adăugând că dacă Grindeanu rămâne președinte, PSD ar trebui să iasă de la guvernare.
Titus Corlățean a fost, în ultima perioadă, una dintre vocile tot mai critice din partid la adresa conducerii interimare. A cerut public organizarea unui congres și a transmis că PSD are nevoie de „o înnoire reală”. Poziționarea sa fermă și constantă pare să fie remarcată și apreciată de lideri locali din alte zone ale țării, care îl menționează ca posibilă alternativă pentru viitoarea conducere a partidului.
Într-un context în care PSD se află pe un trend descendent în sondaje, iar în interiorul partidului crește presiunea pentru schimbare, senatorul de Dâmbovița devine tot mai des prezent în scenariile privind viitorul leadership al PSD.







