Partidul Național Liberal și-a ales noua conducere în cadrul Congresului extraordinar desfășurat sâmbătă, 12 iulie, la București. Ilie Bolojan a fost ales președinte al PNL, fiind unicul candidat înscris în competiție.
Votul a fost secret pentru funcțiile de președinte al partidului, prim-vicepreședinți, președinte al Curții de Arbitraj și președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.
În funcțiile de prim-vicepreședinți ai PNL au fost aleși:
- Cătălin Predoiu
- Adrian Veștea
- Nicoleta Pauliuc
- Ciprian Ciucu
Ciprian Dobre a fost ales președinte al Curții de Arbitraj, în competiție cu Costică Lupușoru și Daniel Buda.
Virgil Guran a fost desemnat președinte al Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.
În cadrul aceluiași Congres, au fost validați și vicepreședinții regionali ai PNL, prin vot deschis. Aceștia vor face parte din Biroul Executiv Național:
- Alexandru Muraru – regiunea Nord-Est
- Alexandru Popa – Sud-Est
- Toma Petcu – Sud-Muntenia
- Gigel Știrbu – Sud-Vest Oltenia
- Gheorghe Falcă – Vest
- Florin Birta – Nord-Vest
- Ion Dumitrel – Centru
- Hubert Thuma – București-Ilfov
De asemenea, conform noului statut al PNL, secretarul general al partidului este propus de președintele partidului, care a anunțat la finalul congresului că propunerea lui este Dan Motreanu, acesta urmând să fie validat în prima ședință a Biroului Politic Național al partidului.
Alegerea lui Ilie Bolojan marchează începutul unui nou capitol pentru liberali, care își propun, potrivit mesajelor transmise la Congres, o guvernare orientată spre eficiență administrativă și reducerea risipei.







