După ani de dominație în politica românească, Partidul Social Democrat pare să se confrunte cu o criză internă profundă.
Ultimele sondaje de opinie, care indică un scor de doar 13% pentru PSD, au declanșat o undă de șoc în partid și au generat reacții tot mai critice din partea unor lideri importanți. Nu este încă o revoltă, dar este cu siguranță începutul unui val de nemulțumire care poate duce la o schimbare de direcție.
Vicepreședintele Senatului, Robert Cazanciuc, a publicat recent un apel dur la adresa conducerii interimare, vorbind despre rupturi interne, despre lipsa de asumare și despre eșecul unei conduceri care a pierdut legătura cu baza partidului. „Nu 13 trebuie să fie scorul PSD, ci 31”, spune Cazanciuc, semnalând nu doar prăbușirea în sondaje, ci și absența PSD din turul al doilea al alegerilor prezidențiale – o premieră dureroasă pentru cel mai mare partid din România postcomunistă.
Criticile sale vizează modul în care se iau deciziile în partid – informal, netransparent, într-un cerc restrâns – dar și lipsa de onoare politică a celor care au promis că își vor da demisia dacă PSD nu ajunge în turul al doilea. „Bărbații de stat nu au avut curajul să ridice privirea din hârtii”, scrie senatorul, evocând tăcerile complice și cinismul liderilor care mimează democrația internă.
Mai degrabă decât o revoltă deschisă, PSD traversează o perioadă de frământări interne tot mai vizibile. Vocea nemulțumirii răzbate din ce în ce mai clar, atât din partea liderilor locali, cât și a unor figuri proeminente de la centru. Senatorul Titus Corlățean a declarat că va susține „schimbarea conducerii PSD” și organizarea unui Congres, argumentând că este nevoie de „o înnoire reală a partidului”, de o reconectare la așteptările societății și la valorile autentice ale stângii democratice.
Pe același ton, fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, vorbește despre „necesitatea unei resetări profunde”. Mesajele sunt clare: nu PSD ca idee este în criză, ci forma sa actuală de conducere, modul în care se iau deciziile și direcția politică incertă care a înstrăinat partidul de propriul electorat.
Reacțiile vin într-un moment de fragilitate maximă pentru PSD. Participarea la guvernare nu a fost suficientă pentru a menține sprijinul electoral, iar politica de beneficii punctuale – precum majorarea pensiilor – nu mai compensează lipsa unei viziuni coerente. O parte importantă a electoratului tradițional pare să fi renunțat la PSD nu pentru că ar respinge valorile social-democrate, ci pentru că nu se mai regăsește în modul în care partidul le practică.
Cu un interimat prelungit și o conducere lipsită de legitimitate clară, PSD riscă să intre într-o spirală a irelevanței dacă nu își asumă rapid o reconstrucție reală. Organizarea unui Congres nu este doar o cerință statutară, ci o condiție de supraviețuire politică. Dacă partidul va continua să funcționeze pe bază de „șmecherie” – cum o numea ironic-amar un pensionar într-o discuție cu Cazanciuc – și nu pe bază de „smart politics”, atunci sancțiunea populară va continua.
În ceasul al 13-lea, PSD este chemat să aleagă între un restart autentic, bazat pe valori asumate, și o prăbușire lentă, dar sigură, în marginalizare. Alegerea nu mai poate fi amânată și aparține exclusiv partidului.
