Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în vizită de lucru în mai multe localități din județ

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a efectuat marți o serie de vizite în teren în mai multe localități ale județului, unde a evaluat stadiul lucrărilor de infrastructură și a discutat cu primarii despre proiectele aflate în derulare.

Localitățile vizitate au fost Gura Șuții, Produlești, Poiana, Potlogi, Odobești, Corbii Mari, Lungulețu și Titu, acolo unde sunt în desfășurare mai multe investiții în infrastructura locală.

„Am verificat modul în care se desfășoară lucrările, astfel încât dezvoltarea comunităților să meargă înainte fără întârzieri”, a transmis Corneliu Ștefan, subliniind importanța respectării termenelor și a calității execuției în proiectele de investiții publice.

O oprire importantă a fost și pe șantierul DN 7 Bâldana–Titu, o lucrare de infrastructură rutieră considerată esențială pentru creșterea mobilității și dezvoltarea economică a zonei.

În cadrul vizitelor, președintele CJ a avut și întâlniri cu primarii din fiecare localitate, discutând despre problemele curente, ideile și propunerile acestora în ceea ce privește prioritățile de dezvoltare la nivel local.

„Doar printr-un dialog deschis pot fi luate cele mai bune decizii pentru fiecare comunitate. Continuăm munca, pas cu pas, proiect cu proiect”, a declarat Corneliu Ștefan, reafirmând angajamentul administrației județene de a susține investițiile publice din toate localitățile Dâmboviței.

Acțiunile din teren vor continua și în zilele următoare, în cadrul unei campanii de monitorizare a stadiului investițiilor locale și de consultare permanentă cu administrațiile locale.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Grindeanu: PSD va propune măsuri privind impozitarea multinaționalelor și reducerea sinecurilor

Next Story

Atenționare meteo în Dâmbovița: Cod galben de instabilitate atmosferică