Grădinița Nr. 14 din Târgoviște se află în plin proces de reabilitare, în cadrul unui proiect care vizează atât eficientizarea energetică a clădirii, cât și reamenajarea curții. Valoarea totală a investiției este estimată la aproximativ 3 milioane de lei, fondurile fiind asigurate prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri dimineață, la care au participat și viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, alături de city managerul Gabriel Boriga.
„Discutăm de eficientizarea energetică a grădiniței, un proiect finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, valoare aproximativ 3 milioane de lei. De asemenea, în paralel, avem lucrări la tot ce înseamnă curtea grădiniței: reamenajarea spațiului verde, schimbarea împrejmuirii, refacerea locurilor de joacă, deci un proiect de natură să schimbe radical tot ceea ce există aici”, a declarat Daniel Cristian Stan.
Primarul a precizat că lucrările sunt programate să fie încheiate până la începutul viitorului an școlar.
Totodată, edilul șef a făcut referire la investițiile în infrastructura educațională de la nivelul municipiului, menționând că în prezent sunt în desfășurare zece proiecte care vizează modernizarea sau extinderea unor unități de învățământ.
„În acest moment avem în lucru numai puțin de 10 proiecte de reabilitare, modernizare sau extindere a infrastructurii educaționale din municipiul Târgoviște. Unul singur este pe fonduri proprii, restul sunt fie prin PNRR, fie prin AFM, fie prin programul de consolidare antiseismică”, a adăugat primarul.
Proiectele fac parte dintr-o strategie mai amplă a administrației locale de modernizare a rețelei educaționale din Târgoviște.