Ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița, desfășurată joi, 26 iunie și transmisă live de Bazar TV, a avut pe ordinea de zi nu mai puțin de 60 de proiecte de hotărâre.
Dincolo de numărul mare de proiecte, punctele cu adevărat importante au vizat alocarea unor sume consistente pentru investiții în infrastructură, mediu, digitalizare și dezvoltare locală. Valoarea totală a acestora depășește 267 de milioane de euro.
Încă de la începutul ședinței, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a intervenit pe un subiect care a stârnit numeroase reacții în spațiul public: incendiul de la groapa de gunoi din Aninoasa.
„Cred că a venit momentul să spunem lucrurilor pe nume. Nu mai putem vorbi doar despre trecut și despre ce nu s-a făcut. Vreau ca oamenii să știe ce facem concret, acum, pentru a gestiona această problemă serioasă”, a declarat Corneliu Ștefan.
Președintele CJ a făcut apel la responsabilitate și a acuzat că subiectul a fost transformat într-un pretext pentru atacuri politice. „Unii au ales să acapareze totul doar din perspectivă politică. Le transmit foarte clar: nu e momentul. Toate instituțiile implicate, de la Consiliul Județean la Prefectură, și-au făcut treaba. O vor face și în continuare.”
Ofensiva liderului CJ a continuat și în direcția celor care au criticat administrația doar din spatele ecranelor. „Pe Facebook e plin de experți. La fel a fost și în pandemie. Din păcate, nici atunci și nici acum n-am văzut vreo soluție reală venind de la cei care comentează de pe margine.”
Corneliu Ștefan a transmis că doar doi parlamentari s-au implicat în mod real în perioada de criză: deputații Laurențiu Neculaescu și Daniel Blaga. „În rest, s-a mers pe plângeri penale și declarații hazardate, rostite în Parlament sau postate pe Facebook.”
Dincolo de tema Aninoasa, în ședința de joi au fost aprobate mai multe proiecte, printre care:
- modernizarea drumului județean DJ 714, pe traseul Glod – Sanatoriu Moroeni – Bolboci – Padina – Peștera, cu o finanțare estimată la 76,6 milioane de euro;
- realizarea unei variante ocolitoare pentru municipiul Moreni, în valoare de 56,6 milioane de euro;
- implementarea unui sistem integrat de management al deșeurilor la Șotânga, inclusiv o instalație de tratare și un centru de aport voluntar – investiție de 122 milioane de euro;
- finanțarea a 30 de proiecte din etapa a V-a a Programului Județean de Dezvoltare Locală, în 23 de comune – 5,6 milioane de euro;
- începerea procedurilor de expropriere pentru terenurile de tenis din Parcul Chindia, Târgoviște;
- proiectul „Valorificarea avantajelor digitalizării în beneficiul cetățenilor județului Dâmbovița”, în valoare de 6,8 milioane de euro.
„Toate aceste investiții nu sunt vorbe, ci angajamente ferme pentru dezvoltarea județului. Dâmbovița merge înainte”, a transmis, în final, Corneliu Ștefan.