Programul Rabla Auto, suspendat. Deputatul Laurențiu Neculaescu solicită demisia ministrului Mediului

in Actualitate/Politică by
Banner

Cu mai puțin de 24 de ore înainte de lansarea sesiunii Rabla Auto pentru persoane fizice, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat suspendarea programului.

„Fără explicații clare, fără termen de reluare, fără urmă de empatie față de zecile de mii de români care s-au pregătit„, consideră, într-o declarație foarte critică, deputatul PSD Laurențiu Neculaescu.

Sute de oameni au stat la cozi în ultimele zile, au alergat după certificate fiscale, au pierdut timp și energie bazându-se pe un program anunțat oficial. Mulți au amânat achiziția unei mașini noi, cu încrederea că statul își va respecta promisiunea.

Este pentru prima dată în 20 de ani când ajungem la jumătatea anului fără ca Rabla Auto pentru persoane fizice să fie lansat. Este un eșec administrativ rușinos, cu efecte directe asupra oamenilor și pieței auto.

După două decenii în care programul a funcționat cu bune și cu rele, actualul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor promitea digitalizare, simplitate, transparență. Realitatea? Haos, confuzie și lipsă totală de respect față de cetățeni.

Nu poți da vina pe negocierile politice pentru acest dezastru. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor avea datoria să asigure continuitate și predictibilitate, nu să creeze incertitudine și frustrare.

Pentru toate aceste motive, solicit public demisia ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. România are nevoie de oameni care își asumă, nu de demnitari care dau vina pe Guvern și dispar când e greu.

Totodată, solicit clarificări urgente cu privire la anunțul privind „suspendarea tuturor programelor de finanțare în desfășurare”. Este complet inacceptabil și lipsit de profesionalism ca programe aprobate prin Hotărâre de Guvern să fie suspendate printr-un simplu comunicat de presă, fără o minimă justificare juridică, fără transparență și fără asumare instituțională„, a mai declarat Laurențiu Neculaescu.

Banner